Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 936/2013. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 936/2013 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 10-04-2013 în dosarul nr. 16156/280/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 936/2013
Ședința publică de la 10 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE GABRIELA DIANA NĂSTASE
Judecător V. T.
Judecător E. V.
Grefier N. P.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamanta C. EXPERȚILOR CONTABILI ȘI CONTABILILOR AUTORIZAȚI DIN ROMÂNIA împotriva sentinței civile nr. 859/29.01.2013, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimați fiind pârâții G. M. A. și G. A. I., având ca obiect „ordonanță președințială – obligație de a face”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare, au răspuns: avocat S. I. pentru recurenta-reclamantă și avocat B. A. pentru intimații - pârâți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că, s-a depus la dosar la data de 04.04.2013 adresă de răspuns din partea Judecătoriei Pitești, la data de 25.03.2013 completarea și precizarea motivelor de recurs formulate de recurenta reclamantă și la data de 09.04.2013 cereri pentru strigarea cauzei la sfârșitul ședinței de judecată formulate de avocat S. I. și avocat B. A..
Tribunalul comunică în ședință publică un exemplar de pe cererea de completare și precizare a motivelor de recurs formulate de recurenta – reclamantă, avocatului intimaților – pârâți.
Avocatul intimaților - pârâți, B. A., solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a lua cunoștință de completarea și precizarea motivelor de recurs, comunicate astăzi în ședință publică, având în vedere și lipsa părților pe care le reprezintă.
Avocatul recurentei – reclamante nu se opune.
Tribunalul având în vedere că, cererea de completare și precizare motivelor de recurs, dezvoltă motivele inițiale ale recursului, raportat și la data primirii acestora, respectiv 25.03.2013, constată că intimații – pârâți aveau posibilitatea să studieze dosarul și să ia cunoștință de acestea, motiv pentru care urmează a dispune lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a da posibilitatea avocatului intimaților – pârâți să ia cunoștință de conținutul acestora.
La a doua strigare a cauzei, în ședință publică au răspuns: avocat S. I. pentru recurenta - reclamantă și avocat B. A. pentru intimații - pârâți.
Apărătorii părților, având pe rând cuvântul, învederează instanței că nu mai au cereri de formulat.
Tribunalul, în raport de această împrejurare, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Avocatul recurentei – reclamante solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, completat și precizat în scris, considerând că hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică. Hotărârea atacată conține motive contradictorii deoarece, pe de o parte, instanța de fond a respins excepția inadmisibilității, iar pe de altă parte, a respins acțiunea motivat de faptul că nu este îndeplinită condiția urgenței. Instanța de fond a apreciat că nu este îndeplinită condiția urgenței, cerută de disp. art. 581 Cod proc.civ., având în vedere că există o altă intrare în clădire pe unde se face accesul de câteva luni de zile. Arată că a promovat acțiunea la câteva zile după ce s-a interzis de către pârâți accesul în clădire, așa cum rezultă și din procesul verbal de la fila 35 din dosarul de fond, iar în susținerea cererii a invocat și faptul că recurenta – reclamantă este persoană juridică de interes public, și prin urmare, analizându-se această împrejurare, comparativ cu sediile tuturor instituțiilor din România, prima instanță trebuia să observe că accesul într-o instituție publică trebuie asigurat atât pentru public, cât și pentru personalul instituției. . face accesul de câteva luni, este o intrare secundară, nefiind destinată publicului. Pentru toate cele susținute și față de motivele depuse la dosar solicită admiterea recursului, modificarea sentinței instanței de fond în sensul admiterii acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
În replică, avocatul intimaților – pârâți solicită respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei - reclamante la plata cheltuielilor de judecată. Apreciază că hotărârea pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, considerentele dispuse de instanța de fond, apreciind că nu este justificată condiția urgenței potrivit art. 581 Cod proc.civilă, ceea ce a făcut inadmisibilă cererea de ordonanță președințială. Analizând actele de proprietate ale recurentei – reclamante, respectiv contractul de vânzare - cumpărare nr. 42/2009, rezultă că terenul și clădirea au ieșire la calea publică pe vecinătatea de Nord la . altă ieșire pe latura de Sud, respectiv pe terenul intimaților - pârâți nu există o altă stradă. Din înscrisurile de la filele 115, 116 din dosarul de fond rezultă că sunt două intrări pe latura dinspre . ce au fost avute în vedere la emiterea autorizației de construire, iar . – pârâți nu există, aceasta fiind reprezentată sub forma unor trepte situate la etajul I al clădirii, nu ca o intrare de acces în clădire. Din planul de situații al clădiri de la fila 115 dosar fond, rezultă că accesul se face pe intrarea din . aplicabile disp. art.617 și următoarele cod civil care arată ce se înțelege prin loc înfundat, respectiv terenul care nu are ieșire la calea publică. Mai arată că nu este îndeplinită condiția urgenței, prezenta ordonanță președințială fiind formulată cu multe luni în urmă de la data la care a încercat să poarte tratative cu reclamanta. Astfel, la prima conciliere directă a convocat recurenta – reclamantă la data de 19.10.2011, iar ulterior o nouă convocare a avut loc la data de 13.06.2012, în urma cărora s-au întocmit procesele verbale din 19.10.2011, 13.06.2012 și 01.08.2012. Prin procesul verbal de la fila 35 recurenta – reclamantă își asumase anumite obligații, pe care nu le-a îndeplinit.
INSTANȚA
Constată că, prin sentința civilă nr. 859/2013, Judecătoria Pitești, a respins cererea formulată pe calea ordonanței președințiale, de reclamanta C. Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România în contradictoriu cu pârâții G. M. A. si G. A. I., prin care, reclamanta a solicitat instanței, să dispună obligarea pârâților, să-i permită accesul la terenul și clădirea proprietatea sa, cu piciorul, pe latura de sud a proprietății pârâților, cu cheltuieli de judecată.
S-a făcut în cauză și aplicabilitatea dispozițiilor art. 274 Cod pr.civilă, iar reclamanta a fost obligată să plătească pârâților, suma de 1.300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, analizând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului G. M.-A. că, din contractul de vânzare cumpărare nr. 1321/28.06.2012 rezultă că G. M.-A. a vândut fiicei sale, G. A. I. suprafața de 257 mp. din ., FN, cu vecinii: N - . și rest proprietate G. M. A.; E - teren de stat, rest proprietate G. M. A. și CECCAR; S - teren de stat și CECCAR, V - teren de stat, însă și-a mai păstrat în proprietate teren, motiv pentru care se va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive; în ce privește excepția inadmisibilității, analizată, de asemenea, în condițiile art. 137 Cod proc.civilă, a reținut că, aceasta, se referă la situația în care legea nu prevede o anumită cale procedurală, la care reclamantul a recurs; în cauză însă, art. 581 Cod proc.civilă, prevede posibilitatea luării unor măsuri vremelnice, cum ar fi cele solicitate de reclamantă, în cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textul legal iar admiterea excepției de inadmisibilitate nu mai presupune analizarea unor condiții prevăzute de lege, cum se întâmplă în cazul ordonanței președințiale; în realitate, neîndeplinirea condițiilor prevăzute de dispozițiile textului de lege susmenționat, invocată de pârâți, reprezintă un mijloc de apărare care va fi avut în vedere odată cu analiza condițiilor de admisibilitate a ordonanței președințiale; în consecință, și excepția inadmisibilității invocată de pârâți prin întâmpinare este neîntemeiată.
A constatat, în ce privește fondul cauzei că, în fapt, reclamanta este proprietarul imobilului teren și construcție situat în Pitești, . nr. 4, jud. Argeș, imobil în care funcționează sediul filialei județene a CECCAR, așa cum rezultă din contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 42/09.01.2009 la B.N.P. D. și Șimonescu-D.; prin sentința civilă nr. 193/06.10.2008, Tribunalul Argeș, a dispus reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului cu suprafața de 257 mp în favoarea pârâtul G. M. A. în calitate de moștenitor al numitei G. A., ulterior, fiind emisă dispoziția Primarului Municipiului Pitești nr. 683/22.03.2010 și procesul verbal de punere în posesie din 22.04.2010; după ce a devenit proprietar, pârâtul nu a mai permis angajaților reclamantei accesul pe terenul proprietatea sa, așa cum se întâmpla atunci când terenul era proprietate de stat, accesul personalului realizându-se pe o altă intrare, din .; între părți au existat o . negocieri pentru cumpărarea de către reclamantă a terenului, care nu au condus la încheierea unei convenții în acest sens, așa cum rezultă din răspunsurile la interogatoriul administrat în cauză și înscrisurile de la dosar.
A observat că, în drept, potrivit art. 581 Cod proc.civ., instanța va putea să ordone, pe calea ordonanței președințiale, măsuri vremelnice, în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere sau pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
A mai constatat, analizând materialul probator al cauzei și procedând la verificarea condițiilor de admisibilitate a cererii, prevăzute în mod cumulativ de prevederile legale citate și anume: urgența, caracterul vremelnic și neprejudecarea fondului că, practica și literatura de specialitate au stabilit că există urgență în înțelesul avut în vedere de dispozițiile art. 581 Cod procedura civila, ori de câte ori păstrarea unui drept, prevenirea unei pagube iminente sau înlăturarea unei piedici nu se pot realiza în mod eficace pe calea acțiunii de drept comun; de asemenea, s-a decis că, în materie de ordonanță președințială, urgența trebuie să rezulte din fapte concrete, specifice fiecărui caz în parte și pe care, instanța trebuie să le arate în mod concret, așa cum trebuie să arate și împrejurările din care deduce existența urgenței, precum și ce anume s-ar periclita daca s-ar refuza părții dreptul de a recurge la această procedură specială; prezenta cerere însă, nu îndeplinește condiția urgenței, având în vedere că, din proiectul tehnic al construcției depus la dosar (f. 115-123), precum și din răspunsul reclamantei la interogatoriu rezultă că aceasta are acces la calea publică și din . plus, pe rolul Judecătoriei Pitești a fost înregistrat și dosarul nr._/280/2012, cu al doilea termen de judecată la 13.02.2013, având ca obiect constituirea unei servituți de trecere în favoarea reclamantei, pe calea dreptul comun, dosar în care vor fi analizate pe fond raporturile juridice dintre părți; în speță, nu se justificată condiția urgenței, nici prin raportare la faptul că reclamanta este o persoană juridică de utilitate publică, întrucât, clădirea în care funcționează are intrare și din . s-a realizat accesul de mai multe luni.
A concluzionat, observând că, în cauză, nu este îndeplinită prima condiție de admisibilitate a ordonanței președințiale, aspect ce face de prisos analizarea celorlalte condiții, privind vremelnicia și neprejudecarea fondului, consecința fiind respingerii cererii, potrivit celor reținute.
Împotriva sentinței civile nr. 859/2013, a formulat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9, pct.7 și art. 3041 Cod pr.civilă, în susținerea cărora, prin motivele de recurs astfel cum au fost completate și precizate prin cererea înregistrată la dosar sub nr._/25.03.2013, a arătat următoarele:
- hotărârea pronunțată conține motive contradictorii.
Astfel, instanța de fond, a respins excepția inadmisibilității, ceea ce conduce la concluzia că, în final, cererea de ordonanță președințială a fost respinsă ca nefondată, din considerentele sentinței recurate, rezultând că, în speță, nu a fost îndeplinită una dintre condițiile prevăzute de art. 581 Cod pr.civilă, și anume, condiția urgenței.
Or, câtă vreme, prin respingerea excepției inadmisibilității invocată de pârâți prin întâmpinare, în mod implicit, a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale unei cereri de ordonanță președințială prevăzute de art. 581 Cod pr.civilă, ce impun existența vremelnicie măsurii ce se solicită a fi luată, urgența acesteia și neprejudecarea fondului, prima instanță, nu mai putea ulterior, să constate neîndeplinirea condiției urgenței și, în final, să respingă acțiunea ca nefondată.
Aceasta, deoarece, neîndeplinirea uneia dintre condițiile prevăzute de art. 581 Cod pr.civilă, conduce la respingerea cererii de ordonanță președințială ca inadmisibilă și nu ca nefondată.
- prima instanță a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 555 și art. 755 din Noul Cod Civil, art. 18 și art. 19 din O.G. nr. 65/1994 – republicată și art. 581 și următoarele Cod pr.civilă.
Astfel, pe de o parte, art. 555 din Noul Cod Civil, stabilește faptul că proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi și dispune de un bun în mod exclusiv, absolut și perpetuu, în limitele stabilite de lege iar conform art. 755 din același cod, servitutea este sarcina care grevează un imobil pentru uzul sau utilitatea imobilului unui alt proprietar.
Deci, în lumina acestor dispoziții legale, servitutea de trecere se poate stabili atât pentru uzul, cât, și pentru utilitatea unui alt proprietar, iar întreaga reglementare a instituției servituții de trecere, astfel cum a fost gândită de dispozițiile Codului civil se referă la o exploatare utilă a unui imobil inclusiv din punct de vedere al accesului la acesta.
Pe de altă parte, instanța de fond trebuia să observe că solicitarea reclamantei, de acces provizoriu, este întemeiată, atât pentru uzul sediului filialei, cât și pentru utilitatea acestuia, având în vedere tocmai caracterul de persoană juridică de utilitate publică a reclamantei, astfel cum rezultă expres din dispozițiile art. 18 și art. 19 din O.G. nr. 65/1994 – republicată, prin care s-a statuat asupra înființării Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați, persoană juridică de utilitate publică și autonomă, din care fac parte experții contabili și contabilii autorizați, în condițiile stabilite de ordonanță, având sediul în municipiul București, dar și constituirea de filiale, fără personalitate juridică, în reședințele de județ și în municipiul București.
Or, având în vedere faptul că CECAR este o persoană de utilitate publică, fiind instituție organizată la nivel național, se poate asimila, din acest punct de vedere, oricărei instituții publice a statului, iar accesul într-o instituție publică trebuie asigurat atât pentru public, cât și pentru personalul instituției.
În speță, prin interzicerea accesului la imobilele proprietatea sa, dreptul de proprietate al reclamantei este grav afectat, având în vedere că nu poate exploata în mod util terenul și clădirea în care se află sediul filialei județene Argeș a CECCAR, accesul la acest sediu, fiind interzis, cu consecințe grave aspra activității acesteia.
Și în ce privește condiția urgenței, soluția instanței de fond este greșită, neputând fi reținută apărarea pârâților, potrivit căreia, ar mai exista o intrare în sediul filialei, și că, în aceste condiții, reclamanta, nu mai poate pretinde acces provizoriu peste terenul în litigiu.
În primul rând, . face vorbire este o intrare secundară, o ușă de serviciu amplasată în spatele clădirii, care nu este destinată publicului, iar acest fapt rezultă din întreg probatoriul administrat în cauză, respectiv planurile și fotografiile depuse la dosar, din care se poate observa cu ușurință că, ., se găsește în zona vestiarelor, a grupurilor sanitare, a camerei centralei termice și a dușurilor, parterul clădirii, de fapt, un demisol, având în vedere că terenul este în pantă, reprezentând în realitate zona tehnică a sediului filialei Argeș a CECCAR.
Tot din același probatoriu, rezultă că accesul publicului în clădire este gândit să se facă pe latura de sud a clădirii, folosindu-se . spațiul public până la . I al clădirii fiind de fapt, un parter înalt al acesteia.
În al doilea rând, câtă vreme, deși nu suferă nici un prejudiciu pentru a se folosi de către reclamantă . intrare în sediu, totuși, pârâții nu sunt de acord să permită acest lucru, nici măcar provizoriu și în nicio modalitate, demonstrează exercitarea abuzivă a dreptului de proprietate de către aceștia asupra terenului în litigiu, care se fundamentează pe faptul constrângerii reclamantei de a le cumpăra proprietatea la prețul uriaș pretins de aceștia, fiind în acest sens elocvent, răspunsul la interogatoriu al pârâtului G. M., care, în această modalitate, și-a exprimat poziția în sensul celor anterior amintite, arătând cu claritate că singura posibilitate pentru reclamantă de a obține un acces peste terenul în litigiu, este aceea de a cumpăra acest teren.
Dimpotrivă, în speță, condiția urgenței prevăzută de art. 581 Cod pr.civilă, este îndeplinită, iar în acest sens trebuie observat și faptul că, imediat ce reclamantei i s-a interzis de pârâți accesul în clădire pe . data de 01.08.2012, conform mențiunilor de la punctul 3 din procesul verbal încheiat la aceeași dată, înscris depus la dosar, a promovat acțiunea ce face obiectul dosarului de față, înregistrat pe rolul Judecătoriei Pitești la începutul lunii august 2013.
Cele câteva luni despre care se face vorbire în sentința instanței de fond, sunt, de fapt, lunile în care acest litigiu a fost pe rolul instanțelor de judecată.
Or, aprecierea îndeplinirii condiției urgenței trebuie să se facă prin analizarea perioadei de timp de dinainte de sesizarea instanței de judecată și nu a perioadei ulterioare, iar din acest punct de vedere urmează să se observe că, cererea de ordonanță președințială, a fost promovată imediat ce reclamantei i-a fost interzis accesul, astfel că și condiția urgenței este îndeplinită în speță, fiind absolut necesar ca, accesul în clădire să se poată face, astfel cum a fost stabilit înainte de punerea în posesie a pârâtului G. M. A., respectiv pe latura de sud a proprietății reclamantei, pe calea amenajată între parcarea betonată a blocului C3 și restul proprietății acesteia, în caz contrar, activitatea filialei județene CECCAR fiind grav perturbată, practic, aceasta, fiind în imposibilitate să-și desfășoare activitatea, deoarece, nu are acces la sediul său.
- în mod greșit prima instanță a dispus și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Astfel, conform art. 274 Cod pr.civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată iar obligația de a plăti cheltuielile de judecată este întemeiată pe culpa procesuală.
Or, astfel cum a fost formulată și motivată acțiunea, reclamanta nu se află în culpă procesuală, așa încât, aceasta, nu putea fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
S-a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul admiterii cererii de ordonanță președințială.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor aduse și în raport de dispozițiile art. 3041 Cod pr.civilă, se constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Astfel, din dispozițiile art. 581 Cod pr.civilă, rezultă că, pentru a se dispune o măsură pe cale de ordonanță președințială, este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: 1. instanța, fără a prejudeca fondul să concluzioneze că aparența dreptului este de partea reclamantului; 2. măsura să aibă caracter vremelnic; 3. din circumstanțele cauzei să reiasă necesitatea luării măsurii pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere sau pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara.
În speță, reclamanta solicită ca pârâții să-i permită accesul pietonal dinspre calea publică către clădirea sa amplasată pe un teren aflat în continuarea terenului proprietatea pârâților, respectiv pe latura de sud a proprietății reclamantei, invocând faptul că, anterior restituirii în natură în condițiile Legii nr. 10/2001, către pârâtul G. M. A. a terenului în suprafață de 257 mp. și a punerii în posesie a acestuia prin procesul verbal nr. 683/22.04.2010, accesul se făcea pe o alee, ce se întindea de la spațiul public, reprezentat de parcarea betonată a blocului C3 și spațiu verde, până la proprietatea reclamantei.
A mai invocat reclamanta că prin interzicerea accesului în modalitatea arătată, este grav afectat dreptul său de proprietate, deoarece, nu poate exploata în mod util terenul și clădirea în care se află sediul filialei județene Argeș a CECCAR, cu consecințe grave asupra activității sale, precum și faptul că împotriva pârâților a formulat o acțiune în vederea stabilirii unui drept de servitute de trecere ce face obiectul dosarului nr._/280/2012 al Judecătoriei Pitești.
Contrar susținerilor reclamantei, soluția instanței de fond de respingere a excepției inadmisibilității cererii de ordonanță președințială este corectă și va fi menținută de tribunal.
Astfel, pe de o parte, prevederile art. 581 Cod pr.civilă, care fac trimitere la ordonanța președințială, sunt numai norme de drept procedural.
Rezultă, în lipsa unor dispoziții de drept material, care să prevadă cazurile în care se poate utiliza această procedură sumară și rapidă, că revine instanței obligația mai întâi, să examineze condițiile de admisibilitate, și după clarificarea acestui aspect, să verifice temeinicia cererii, cu luarea în considerare a cerințelor legale prevăzute de art. 581 Cod pr.civilă.
Or, nerespectarea normelor legale privitoare la raporturile de vecinătate, din care derivă obligația pentru fiecare proprietar de a se limita la o folosință normală a bunului său, spre a nu stânjeni cu nimic pe ceilalți, și orice abuz în exercitarea dreptului de proprietate poate genera litigii, iar unele pot reclama o intervenție promptă din partea justiției pe calea ordonanței președințiale.
Pe de altă parte, prin analizarea excepției inadmisibilității, instanța nu face altceva decât să cenzureze, în planul accesului la justiție, care nu este un drept absolut, și în raport de conținutul dreptului de dispoziție al părților în procesul civil, dacă modul de valorificare a drepturilor invocate de parte corespunde posibilității promovării căi procedurale în condițiile prevăzute de lege, și deci dacă actul de sesizare are ca finalitate ocrotirea dreptului și pretențiilor reclamantului pe calea procesuală aleasă.
Or, contrar celor afirmate de recurentă, în speță această problemă a fost corect analizată de prima instanță, fiind în mod corect sesizat de judecătorul fondului că, motivele invocate în susținerea excepției inadmisibilității, în realitate, reprezintă apărări pe fondul cauzei.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât, art. 581 Cod pr.civilă nu au consacrat cu caracter de principiu prevalența cererilor de președințială, ci dimpotrivă, au consacrat caracterul excepțional al acestor cereri față de acțiunea de drept comun, urmând ca, pe cale de consecință, și soluționarea unei astfel de cereri să nu urmeze regulile clasice consacrate de dreptul comun, ci regulile procedurale stabilite prin dispozițiile art. 581 Cod pr.civilă, anterior amintite, care nu au nimic comun cu excepția inadmisibilității și cu efectele ce le presupune respingerea unei cereri în această modalitate, excepție de fond, ce, în ultimă consecință, privește exercițiul dreptului la acțiune.
Și criticile privind aplicarea greșită a normelor de drept comun substanțial care reglementează dreptul de proprietate și dreptul de servitute, precum și cele privind greșita aplicare a dispozițiilor de drept substanțial ale actului normativ special, respectiv ale O.G. nr. 65/1994, sunt nefondate.
Se observă că, pe cale ordonanței președințiale, în fapt, reclamanta a solicitat constituirea unui drept de trecere pe terenul pârâților în condițiile în care, nu invocă un titlu care să îi permită acest acces, ci împrejurarea că, prin actele de opunere exercitate, pârâții îi aduc prejudicii în ce privește exercitarea dreptului de proprietate și, totodată că, aceleași acte, produc și consecințe grave în ce privește activitate pe care o desfășoară, activitate care, fiind reglementată de dispozițiile O.G. nr. 65/1994, a apreciat-o ca fiind de ordine publică, împrejurare care, în plus, este de natură să justifice rezolvarea urgentă și vremelnică a cererii de ordonanță președințială, nefiindu-i astfel îngăduit să aștepte desfășurarea procedurii de drept comun.
În primul rând, în conformitate cu dispozițiile art. 6 alin.2 din Noul Cod Civil, normele de drept comun substanțial invocate de recurentă nu sunt aplicabile speței, fiind vorba de o situație juridică născută anterior intrării în vigoare Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, respectiv 01.10.2010, în concret, la data restituirii în natură către pârâtul G. M. A., ultimul act juridic în acest sens fiind materializat de procesul verbal nr. 683/22.04.2010, prin care s-a realizat punerea în posesie a acestuia asupra a terenului în suprafață de 257 mp. situat în ..N, chiar dacă reclamanta susține că pârâții i-au interzis expres accesul în clădire pe . de 01.08.2012.
Urmează în acest sens să se observe și prevederile art. 59 Legea nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a legii nr. 287/2009, potrivit cărora, dispozițiile art. 602-625 din Codul civil nu se aplică situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, iar în speță, situația invocată, privind imposibilitatea de acces a reclamantei la calea publică, s-a născut, așa cum am arătat, anterior datei de 01.10.2010.
În al doilea rând, în vechea reglementare, dreptul de trecere este prevăzut de art. 616 din Codul civil, iar a analiza pretențiile reclamantei, respectiv a stabili că în patrimoniul ei există un drept de servitute de trecere în raport de aceste dispoziții legale, dar și din perspectiva dispozițiilor art. 18 și art. 19 din O.G. nr. 65/1994, înseamnă a tranșa fondul juridic litigios.
Numai că, în procedura ordonanței președințiale, instanța nu poate analiza însuși fondul litigiului dintre părți și, prin urmare, nu poate constitui, nici măcar temporar drepturi în favoarea reclamantei.
Ordonanța președințială are ca obiect luarea unor măsuri vremelnice care au ca temei urgența, scop în care instanța cercetează aparența dreptului invocat de reclamant pe baza titlurilor prezentate de părți, stabilind astfel dacă există în favoarea reclamantului aparența unei situații juridice legale, măsura urmând să fie dispusă până la soluționarea în procedura dreptului comun, a litigiului dintre părți.
Ca atare, în lipsa unui titlu care să îi permită trecerea pe terenul pârâților, analizarea în condițiile dreptului comun și din perspectiva legislației speciale a solicitării reclamantei, presupune analiza fondului raportului juridic litigios dintre părți și chiar constituirea dreptului de servitute, și are drept consecință neîndeplinirea primei dintre condițiile prevăzute de art. 581 Cod pr.civilă, anterior menționate.
Pe de altă parte, contrar susținerilor recurentei, în aceste circumstanțe, existența dreptului de proprietate al pârâților asupra terenului în suprafață de 257 mp., de altfel necontestat și confirmat de actele de proprietate existente la dosarul cauzei, precum și exercitarea atributelor acestuia drept, nu se identifică cu exercitarea unor acte abuzive, în considerarea cărora, să se poată lua pe calea ordonanței președințiale luarea unor astfel de măsuri definitive, în situația în care se urmărește, prin promovarea cererii, încetarea unor astfel de acte.
Nici criticile privind îndeplinirea condiției urgenței nu sunt întemeiate.
Este adevărat, în ce privește condiția urgenței că, în principiu, aceasta trebuie apreciată și în considerarea timpului scurs de la producerea faptului prejudiciabil și până la introducerea cererii de ordonanță președințială.
Chiar mai mult, este esențial ca urgența să persiste până în momentul pronunțării ordonanței, și chiar până la acela al soluționării căi de atac.
În speță, însă, condiția urgenței nu este îndeplinită independent de aceste momente, deoarece, prin probele administrate reclamanta nu a făcut dovada că în lipsa dispunerii măsurii solicitate, activitatea sa, s-ar întrerupe.
În sfârșit, nici criticile privind greșita aplicare a dispozițiilor art. 274 Cod pr. civilă, nu sunt întemeiate.
Cheltuielile de judecată pornesc de la principiul independenței procesuale a fiecărei părți în procesul civil.
Totodată, cheltuielile de judecată au caracter de sancțiune procedurală, iar ca fundament răspunderea delictuală și culpa părții care a căzut în pretenții.
Prin obligarea la plata acestora trebuie să se realizeze acoperirea integrală a prejudiciului cauzat părții care a câștigat procesul.
Or, câtă vreme, are calitatea de parte căzută în pretenții și având în vedere că, indiferente de motivarea ei, prin promovarea cererii de față și atitudinea sa procesuală, reclamanta a determinat anumite cheltuieli, urmează ca aceasta să suporte nu numai propriile cheltuieli ocazionate de judecarea litigiului, ci și să plătească părții adverse cheltuielile pe care acesta le-a avansat.
Prin urmare, concluzionând în sensul că hotărârea instanței de fond de respingere a cererii de ordonanță președințială este legală și temeinică, în baza art. 312 Cod pr.civilă, recursul va fi respins ca nefondat, urmând să se facă și în calea de atac aplicabilitatea dispozițiilor art. 274 Cod pr.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta C. EXPERȚILOR CONTABILI ȘI CONTABILILOR AUTORIZAȚI DIN ROMÂNIA împotriva sentinței civile nr. 859/29.01.2013, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimați fiind pârâții G. M. A. ȘI G. A. I.
Obligă pe recurent să plătească intimaților suma de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 10.04.2013.
Președinte, G. D. N. | Judecător, V. T. | Judecător, E. V. |
Grefier, N. P. |
red.E.V.
dact.C.E.C./2 exp.
12.04.2013.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 3064/2013. Tribunalul ARGEŞ | Partaj judiciar. Decizia nr. 935/2013. Tribunalul ARGEŞ → |
|---|
