Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 41/2013. Tribunalul ARGEŞ
Comentarii |
|
Decizia nr. 41/2013 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 12-03-2013 în dosarul nr. 3958/205/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIE Nr. 41/2013
Ședința publică de la 12 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE ELENA ANTON
Judecător A. D.
Grefier E. R.
S-a luat în examinare, spre soluționare, apelul formulat de petentul B. G., împotriva sentinței civile nr.2006/2012 pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr._, intimați fiind O. DE C. ȘI PUNLICITATE IMOBILIARĂ ARGEȘ, O. DE C. ȘI PUNLICITATE IMOBILIARĂ ARGEȘ - BIROUL DE C. ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ CÂMPULUNG, având ca obiect
plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996).
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul-petent, lipsă fiind intimații.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Se identifică apelantul-petent prin CNP_3, care depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Se procedează la semnarea apelului de către apelantul-petent.
Apelantul-petent arată că OCPI Argeș are calitate procesuală pasivă în acest dosar. Arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
În raport de această împrejurare, instanța constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Apelantul-petent, având cuvântul, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
La data de 14 septembrie 2012, pe rolul Judecătoriei Câmpulung, a fost înregistrată sub numărul_, plângerea formulată de petiționarul B. G. împotriva încheierii de carte funciară nr. 9884 dată în dosarul nr. 9884/31.07.2012 de O. de C. și Publicitate Imobiliară Argeș – Biroul de C. și Publicitate Imobiliară Câmpulung, solicitând admiterea plângerii ca fondată, desființarea încheierii ori schimbarea în totalitate a încheierii de carte funciară nr. 9884/dosar nr. 9884/31.07.2012; admiterea cererii de intabulare a dreptului de proprietate asupra suprafeței de 1312 mp, teren fânețe, situat în punctul „L. Bratoaia”, județul Argeș. Terenul de 1312 mp care în măsurătorile cadastrale este de 1691 mp, provine de la autorul petiționarului B. S., mama acestuia și îndeplinește condițiile prevăzute de lege privind dobândirea dreptului de proprietate și înscrierea în cartea funciară.
În motivarea plângerii, petiționarul arată că a solicitat înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra terenului ce se afla în actul dotal și reținut de instanță prin sentințele civile depuse la dosar. Mai arată petiționarul că a făcut dovada prin actele de la Primăria Dâmbovicioara prin care figura în registrul primăriei atât mama acestuia, cât și moștenitorii săi cu suprafața de teren de 1312 mp și din măsurătorile cadastrale 1691 mp provine de la autorul acestora B. S. (mama petiționarului). Întrucât i s-a spus că pentru intabulare trebuie să aducă adeverință de la primărie din care să rezulte că suprafața de teren de 1312 mp este una și aceeași cu 1691 mp, petiționarul a prezentat acest act lămuritor, explicându-le totodată că acest teren vine din actul dotal nr. 1398/1945 al mamei sale și se află la pct. 3 din acest act. Susține totodată petiționarul că a dat explicații și cu privire că acest teren a făcut corp comun cu terenul în suprafață de 2588-2600 mp, iar ulterior a fost deviat cursul răului Dâmbovicioara pe proprietatea mamei sale, împărțind terenul în două, rezultând așadar cele două suprafețe de teren menționate mai sus.
Prin sentința civilă nr. 2006/3.12.2012, Judecătoria Câmpulung a respins plângerea cu motivarea că prin cererea înregistrată sub nr. 8580/26.06.2012 petiționarul a solicitat la O. de C. și Publicitate Imobiliară Argeș – Biroul de C. și Publicitate Imobiliară Câmpulung înscrierea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 1691 mp teren, situat în . Bratoli”, potrivit actelor: sentința civilă nr. 191/29.01.2009, care privește vecinătățile terenului de 1312 mp, proprietatea lui B. S., actul dotal autentificat sub nr. 664/22.09.1945 de Tribunalul Muscel prin care autoarea a fost înzestrată cu două suprafețe de teren unul de 1,5 ha și altul în suprafață de 5 arii, certificatul de moștenitor suplimentar 22/29.09.2001, prin care au fost dezbătute succesiunile defuncților B. V. și B. S., procesul verbal de identificare a imobilului nr. 1736/28.05.2012, certificatul nr. 1736/28.05.2012 eliberate de Primăria Dâmbovicioara, adeverința numărul 1734/28.05.2012 și certificatul fiscal nr. 1735/28.05.2012.
Prin încheierea din data de 26.06.2012 O. de C. și Publicitate Imobiliară Argeș – Biroul de C. și Publicitate Imobiliară Câmpulung a respins cererea de înscriere a dreptului de proprietate, încheiere menținută prin încheierea 9884/31.07.2012.
Potrivit încheierilor pronunțate s-a reținut, că moștenitorii defunctei B. S. prin cererea înregistrată sub nr. 5536/3.05.2012 au solicitat acordarea numărului cadastral pentru imobilul teren în suprafață de 1691 număr cadastral care a fost acordat, ocazie cu care s-a depus certificatul nr. 1321/25.04.2012 procesul verbal de identificare a imobilului 1321/25.04.2012 ambele emise de Primăria comunei Dâmbovicioara .
Cu ocazia solicitării înscrierii dreptului de proprietate petiționarul a depus alte acte astfel că nu se poate stabili că terenul în suprafață de 1691 mp, având număr cadastral_, a fi unul și același cu terenul de 1691 mp pentru care se solicită intabularea dreptului de proprietate, iar în situația în care nu există acte translative de proprietate asupra imobilului, iar existența dreptului de proprietate se bazează pe posesia pe care a exercitat-o asupra imobilului sub nume de proprietar necontestat de 30 de ani, primăria localității unde este situat imobilul confirmă această situație prin emiterea unui certificat pentru atestarea că petentul este cunoscut ca proprietar.
Potrivit încheierilor pronunțate se mai reține că suprafața existentă în prezent solicitată de petiționar este de 1691 mp care depășește cu 2-5% față de suprafața totală de 5 ani menționată în actul dotal autentificat sub nr. 1398/22.09.1945 primit prin înzestrare de autoarea B. S..
Din cuprinsul certificatului de moștenitor depus la dosar nr. 22/2010 se constată că terenul menționat nu este trecut în certificatul de moștenitor ca rămas în succesiunea autorilor petiționarului.
În ceea ce privește bunurile rămase în succesiunile defuncților B. S. și B. V., petiționarul și ceilalți moștenitori s-au împărțit voluntar potrivit certificatului de moștenitor nr. 22/2011, petiționarul precizând că nu primește nici un bun din Lotul V.
Pentru terenul din pct. „L. Bratoaia”, petiționarul nu a depus acte din care să se stabilească dreptul de proprietate al autorilor în afara actului dotal 664/22.09.1945, sentința civilă nr. 151/23.01.2008 a Judecătoriei Câmpulung, Județul Argeș privind vecinătățile, actele administrative emise de Primăria comunei Dâmbovicioara.
În ceea ce privește acest teren s-a constatat că prin cererea depusă de petiționar la data de 25.01.2011 și înregistrată sub nr. 77 acesta s-a adresat Instituției Prefectului Județului Argeș, pentru ca în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 18/1991, Legii 169/1997, Legii nr. 1/2000 și Legii nr. 247/2005 pentru atribuirea în proprietate prin Ordinul Prefectului a terenului situat în pct. „L. Bratoaia”, teren învecinat la N cu I. G., la S cu Uretu I.I., la V cu pârâul Dâmbovicioara, iar la E cu drumul comunal.
Potrivit cererii formulate petiționarul menționează că a dobândit dreptul de proprietate în baza actului dotal transcris la Grefa Tribunalului Muscel, sub nr. 1398/22.09.1943, suprafața de teren fiind de 1312 mp recunoscut ca prin sentința civilă nr. 191/2009, sentința civilă nr. 151/23.01.2008, hotărârea nr. 166/2006, anexa 24 C, poz. 3 (2600 mp), deciziile 47 și 48/1960.
Petiționarul a mai precizat că suprafața de 1312 mp alcătuia corp comun cu terenul de 2588 mp (fila 16 dosar).
Faptul că terenul de 1312 mp face obiectul legilor fondului funciar rezultă din cererea depusă de petiționar Prefectului, pentru obținerea „ordinului” în acest sens, deci, în aceste condiții nu se poate înscrie dreptul de proprietate cu privire la acest teren, până la soluționarea cererii petiționarului în vederea dobândirii dreptului de proprietate pentru terenul din punctul „L. Bratoaia”.
Petiționarul recunoaște necesitatea obținerii unui titlu de proprietate pentru teren, având în vedere și faptul că în cadrul plângerii formulate împotriva încheierii emisă de O. de C. și Publicitate Imobiliară Argeș – Biroul de C. și Publicitate Imobiliară Câmpulung a solicitat chemarea în judecată a Primăriei comunei Dâmbovicioara, Instituția Prefectului și Comisiei Locale de Fond Funciar Dâmbovicioara, pentru refuzul acestora de a răspunde la cererea pentru eliberarea titlului de proprietate privind suprafața de 1312 mp și pentru eliberarea titlului, cerere care a fost disjunsă prin încheierea din 29.10.2012.
Întrucât, petiționarul nu a obținut până la această dată un titlu translativ de proprietate pentru terenul de 1312 mp din punctul „L. Bratoaia”, plângerea formulată împotriva încheierii nr. 9884/2012 în dosarul nr. 9884/31.07.2012 a Oficiului de C. și Publicitate Imobiliară Argeș – Biroul de C. și Publicitate Imobiliară Câmpulung este neîntemeiată și urmează a fi respinsă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel petentul pe care a criticat-o pe considerentul că, deși a prezentat instanței dovezi care să confirme susținerile sale, aceasta nu i-a admis nici măcar în parte acțiunea, respectiv pentru suprafața de 1320 mp.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de prevederile art. 295 C., tribunalul constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
În mod corect a reținut prima instanță că nu poate fi primită cererea petentului, în contextul în care, la acest moment, nu există eliberat un titlu de proprietate în condițiile legilor funciare, cale urmată de către petent, astfel cum acesta arată chiar în cuprinsul plângerii la fila 4 din dosarul de fond.
Or, potrivit art. 24 alin. 3 din legea 7/1996 R, dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciară pe baza înscrisului autentic notarial sau a certificatului de moștenitor, încheiate de un notar public în funcție în România, a hotărârii judecătorești rămase definitivă și irevocabilă sau pe baza unui act emis de autoritățile administrative, în cazurile în care legea prevede aceasta, prin care s-au constituit ori transmis în mod valabil.
Așadar, este necesar ca persoana care formulează o cerere de înscriere în cartea funciară să facă dovada calității sale de proprietar, lucru pe care petentul nu l-a făcut.
De altfel, petentul se contrazice în motivarea dreptului său de proprietate al terenului în litigiu, invocând pe de o parte legile fondului funciar, față de care, la acest moment, procedura nu este finalizată prin emiterea unui titlu de proprietate pe numele său, iar pe de altă parte, moștenirea de la autoarea sa, B. S..
În legătură cu acest din urmă aspect, tribunalul constată că, actul dotal nr. 1398/1945 și sentința civilă nr. 191/2009 ce se referă la terenul cu pricina, o vizează, într-adevăr, pe autoarea sa, însă, potrivit certificatului de moștenitor suplimentar cu partaj voluntar nr. 22/29.09.2011 de la filele 78 – 83, dosar fond, de pe urma acesteia, petentul nu a dorit să primească niciun fel de bun.
În acest context, tribunalul constată că dovada dreptului de proprietate în patrimoniul petentului nu a fost făcută din nicio perspectivă abordată de acesta, motiv pentru care, în baza art. 296 C., apelul de față urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de către B. G. împotriva sentinței civile nr. 2006/3.12.2012 pronunțată de Judecătoria Câmpulung în prezenta cauză, intimați fiind OCPI ARGEȘ și OCPI ARGEȘ – BIROUL DE C. ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ CÂMPULUNG, ca nefondat.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Martie 2013.
Președinte, E. A. | Judecător, A. D. | |
Grefier, E. R. |
E.A. 10 aprilie 2013/5 ex
← Rezoluţiune contract. Decizia nr. 1816/2013. Tribunalul ARGEŞ | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 416/2013. Tribunalul ARGEŞ → |
---|