Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Decizia nr. 412/2013. Tribunalul ARGEŞ
Comentarii |
|
Decizia nr. 412/2013 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 19-12-2013 în dosarul nr. 2655/205/2013/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 412/2013
Ședința publică de la 19 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. T.
Judecător C. D.
Grefier M. L.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul declarat de intimata DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINAȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI - REPREZENTATĂ DE ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINAȚELOR PUBLICE PITEȘTI împotriva încheierii de ședință din 11.10.2013, pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr._, intimați fiind contestatorul M. G. și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE CÂMPULUNG, având ca obiect suspendare .
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima și a doua strigare a cauzei, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Prima strigare a cauzei.
Tribunalul, în raport de art. 104 (13) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătoriei, apreciază că se impune lăsarea cauzei la a doua strigare, în vederea prezentării părților.
A doua strigare a cauzei .
Tribunalul constată că prin cererea de apel ( fila 3) s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă. Totodată, constată că apelul este scutit de taxă de timbru în raport de art. 17 din legea 146/1997 ( aplicabilă la data introducerii acțiunii ).
Tribunalul, în raport de actele și lucrările dosarului, constată apelul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acestuia .
INSTANȚA
Asupra apelului civil de față:
Constată că prin încheierea de ședință din 11.10.2013, pronunțată de Judecătoria Câmpulung a fost admisă cererea de suspendare a executării silite.
S-a dispus suspendarea executării silite pornite împotriva contestatorului de către AFP Câmpulung ( Serviciul Fiscal al Municipiului Câmpulung) în dosarul de executare nr._ pentru recuperarea sumei de 73.916 lei până la soluționarea contestației la executare.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că s-a depus de către contestator dovada depunerii cauțiunii în cuantumul fixat, conform chitanței nr._/1 din 15 iulie 2013 și recipisei de consemnare_/1 din 09.10.2013, aceasta reprezentând diferența dintre cauțiunea consemnată in dosarul nr._, deductibilă din cauțiunea fixată în prezenta cauză și pentru a se evita producerea unor eventuale prejudicii, urmează ca în temeiul art. 718 alin. 6 Cod de procedură civilă, să dispună suspendarea executării silite din dosarul de executare nr._ al AFP Câmpulung ( Serviciul Fiscal al Municipiului Câmpulung) până la soluționarea prezentei contestații la executare.
Instanța, având în vedere cererea formulată de apărătorul contestatorului privind acordarea unui termen pentru a lua cunoștință de cuprinsul actelor depuse de intimată și a se depune la dosar confirmarea de primire de la plicul cu care se pretinde că s-a comunicat contestatorului decizia de impunere, cerere legală, urmează a o admite, va amâna cauza pentru a se lua cunoștință de către contestator de actele depuse sub termenul de 5 zile de către intimată și va pune în vedere reprezentantei intimatei să depună la dosar confirmarea de primire de la plicul cu care s-a comunicat contestatorului decizia de impunere.
Împotriva încheierii din data de 11.10.2013 a declarat apel intimata DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINAȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI - REPREZENTATĂ DE ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINAȚELOR PUBLICE PITEȘTI, care susține:
Prima instanță trebuia să respingă cererea de suspendare a executării silite, pentru că nu sunt întrunite condițiile legale prev.de art.718 alin.6 Cod pr.civilă.
Deși la dosar s-a depus dovada achitării cauțiunii în cuantumul stabilit de instanță, totuși contestatorul nu a dovedit temeinicia cererii, în condițiile în care suspendarea executării se dispunea doar în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.
În privința cazului bine justificat, ca și condiție pentru suspendarea executării, nu s-a făcut dovada existenței acestuia, contestatorul aducând în discuție doar aprecieri privitoare la necomunicarea titlurilor executorii în baza cărora s-a început executarea silită.
Referitor la noțiunea de pagubă iminentă, care este definită de legiuitor ca un prejudiciu material viitor dar previzibil, instanța trebuia să rețină nedovedirea acesteia.
Iminența producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, sub acest aspect fiind lipsite de relevanță simplele afirmații făcute.
Apelul a fost întemeiat pe disp.art.441 NCPC.
Intimatul contestator a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive active a Direcției Generale a Finanțelor Publice Ploiești.
În motivarea excepției s-a arătat că la judecata în fond, Direcția G. a Finanțelor Publice Argeș, a cărei succesoare este apelanta, a invocat prin întâmpinare excepția lipsei calității procesuale pasive.
În acest sens, instanța, prin sentința civilă nr.1944/2013 a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei apelante.
În condițiile în care nu are calitate procesuală pasivă, nu poate formula apel împotriva încheierii de suspendare.
Examinând actele dosarului și încheierea apelată, tribunalul va reține:
Potrivit art.718 NCPC, până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea. Suspendarea se poate solicita odată cu contestația la executare sau prin cerere separată.
Asupra cererii de suspendare instanța, în toate cazurile, se pronunță prin încheiere, chiar și înaintea termenului fixat pentru judecarea contestației.
În speță, contestatorul a solicitat suspendarea executării silite în chiar cuprinsul contestației, iar asupra acestei cereri, prima instanță s-a pronunțat prin încheierea apelată.
Măsura suspendării a fost dispusă în dosarul de executare nr._, până la soluționarea contestației la executare.
Contestația la executare a fost finalizată ulterior, prin sentința civilă nr.1944/29.10.2013, pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosar nr._ 13, prin care s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice Argeș, s-a admis contestația la executare formulată de Mâzgaciu G. și s-au anulat actele de executare constând în somația nr.3/_ /111 și titlul executoriu nr.6285/03.06.2013.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive active a apelantei, ca succesoare în drepturi a D.G.F.P.Argeș, tribunalul reține că această excepție este nefondată.
Astfel, la momentul pronunțării primei instanțe asupra cererii de suspendare a executării, cadrul procesual subiectiv era cel fixat prin contestație, în sensul că Mâzgaciu G. era contestator, iar Direcția Finanțelor Publice Argeș și Serviciul Fiscal al Mun.Câmpulung (Administrația Finanțelor Publice Câmpulung) erau intimate.
Calitatea procesuală activă a apelantei trebuie apreciază în raport de cadrul procesual subiectiv de la momentul încheierii ce face obiectul prezentei căi de atac.
Or, așa cum s-a arătat, la acel moment, Direcția G. a Finanțelor Publice Argeș avea calitate procesuală pasivă, iar succesoarea acestei părți - DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINAȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI, legitima calitatea procesuală activă la momentul formulării prezentei căi de atac.
Cât privește soluția dată cererii de suspendare a executării silite, tribunalul reține că apelul este rămas fără obiect.
Astfel, prima instanță a dispus suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare.
Or, contestația la executare a fost soluționată la data de 29.10.2013 prin sentința civilă nr.1944, anterior soluționării prezentului apel, astfel că, la momentul analizării căii de atac, efectele suspendării executării silite încetaseră, întrucât s-a ajuns la momentul final – soluționarea contestației.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 478 - 480 Cod pr.civilă, apelul va fi respins ca rămas fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepția lipsei calității procesuale active.
Respinge ca rămas fără obiect apelul declarat de intimata DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINAȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI - REPREZENTATĂ DE ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINAȚELOR PUBLICE PITEȘTI cu sediul în Pitești, ., județul Argeș împotriva încheierii de ședință din 11.10.2013, pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr._, intimați fiind contestatorul M. G. domiciliat în Câmpulung, .. 11, ., ., CNP:_ și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE CÂMPULUNG, cu sediul în Câmpulung ..184 jud.Argeș.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 19.12.2013.
Președinte, R. T. | Judecător, C. D. | |
Grefier, M. L. |
red.C.D.
dact.C.E.C./4 exp.
20.12.2013.
← Asigurare dovezi. Decizia nr. 355/2013. Tribunalul ARGEŞ | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 429/2013.... → |
---|