Actiune in raspundere contractuala. Decizia nr. 2552/2014. Tribunalul ARGEŞ

Decizia nr. 2552/2014 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 12-11-2014 în dosarul nr. 4156/109/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 2552/2014

Ședința publică de la 12 Noiembrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE GABRIELA DIANA NĂSTASE

Judecător R. V.

Judecător A. M.

Grefier E. N.

Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorii S. A., F. C., V. B. E., A. M. și A. I., prin procurator S. M. împotriva sentinței civile nr. 5176/24.05.2011 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._ și împotriva deciziei civile nr. 2859/07.11.2012 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul C. I. R. și intimații-chemați în garanție S. V. R. B., P. V., P. C., S. V. T. A. și S. R. B. având ca obiect acțiune în răspundere contractuală.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul-chemat în garanție P. V., lipsă fiind contestatorii S. A., F. C., V. B. E., A. M. și A. I., intimatul C. I. R. și intimații-chemați în garanție S. V. R. B., P. C., S. V. T. A. și S. R. B..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele: prin serviciul registratură, la data de 13.10.2014, contestatorii S. A., F. C., V. B. E., A. M. și A. I., prin procurator S. M. depun la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei conform chitanțelor nr. ISXUC_/06.08.2014, nr. ISXUC_/06.08.2014 și nr. ISXUC_/26.03.2014, timbru judiciar de 0,5 lei, cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă pentru acest termen de judecată și precizări. P. încheierea de ședință din data de 10.11.2014, a fost respinsă, ca neîntemeiată cererea de abținere formulată de magistrat D. G. N..

Instanța procedează la identificarea intimatului-chemat în garanție P. V. care se legitimează cu CI . nr._, CNP_.

La interpelarea instanței, intimatul-chemat în garanție P. V. solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru studiul contestației în anulare formulată de contestatorii S. A., F. C., V. B. E., A. M. și A. I. motivat de faptul că pentru acest termen de judecată a fost citat fără copia contestației.

Având în vedere că prin serviciul registratură, la data de 13.10.2014, contestatorii S. A., F. C., V. B. E., A. M. și A. I., prin procurator S. M. au depus la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar de 0,5 lei deși în cuprinsul citație emisă pentru acest termen de judecată s-a menționat că aceștia au obligația de a achita o taxă judiciară de timbru în cuantum de 10 lei și timbru judiciar de 3 lei, sub sancțiunea anulării cererii, ca netimbrată, instanța pune în discuția părților excepția insuficientei timbrări a contestației în anulare formulată împotriva deciziei civile nr. 2859/07.11.2012 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._ .

Intimatul-chemat în garanție P. V. solicită anularea contestației în anulare ca insuficient timbrată.

La interpelarea instanței, intimatul-chemat în garanție P. V. arată că nu a studiat dosarul, nu se pricepe.

Având în vedere că, contestatorii S. A., F. C., V. B. E., A. M. și A. I., prin procurator S. M. formulează contestație în anulare și împotriva sentinței civile nr. 5176/24.05.2011 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, instanța pune în discuția părților si excepția necompetenței materiale a Tribunalului Argeș în soluționarea contestației în anulare formulată împotriva sentinței mai sus amintită.

Intimatul-chemat în garanție P. V. solicită respingerea contestației în anulare, ca neîntemeiată.

În temeiul art. 150 Cod Procedură Civilă, instanța declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra excepției insuficientei timbrări a contestației în anulare formulată de contestatorii S. A., F. C., V. B. E., A. M. și A. I., prin procurator S. M. împotriva deciziei civile nr. 2859/07.11.2012 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._ dar și asupra excepției necompetenței materiale a Tribunalului Argeș în soluționarea contestației în anulare formulată împotriva sentinței civile nr. 5176/24.05.2011 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._ .

TRIBUNALUL

P. contestația în anulare înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 5.12.2012 contestatorii S. A., F. C., A. M., A. I., V. B. E., prin procurator S. M. în contradictoriu cu intimații C. I. R., P. V., P. C., S. V. T. A., S. R. B. au solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună desființarea sentinței civile nr.5175/24.05.2011 a Judecătoriei Pitești și a deciziei civile nr.2859/7.11.2012 a Tribunalului Argeș.

În motivarea contestației s-a arătat că decizia instanței de recurs a fost dată cu nerespectarea procedurii de citare întrucât comunicarea citațiilor nu s-a făcut la adresa mandatarului, ci la o altă adresă. În plus, s-a mai arătat că în mod greșit s-a admis cererea de ajutor public formulată de recurentul C. R..

În drept au fost invocate dispozițiile art.318 c.proc.civ.

Analizând actele și lucrările dosarului se costată următoarele:

Analizând cu prioritate excepția necompetenței materiale a tribunalului cu privire la contestația în anulare formulată împotriva sentinței civile nr. 5175/2011 pronunțată de Judecătoria Pitești ,tribunalul constată că se impune admiterea excepției necompetenței materiale a instanței și declinarea competenței de soluționare a cauzei către Judecătoria Pitești față de împrejurarea că dispozițiile art.319 alin (1) c.proc.civ., stabilesc competența materială în soluționarea contestației în favoarea instanței care a pronunțat hotărârea ce se atacă, precum și faptul că sentința civilă nr. 5175/24.05.2011 a fost pronunțată de Judecătoria Pitești, urmează a se admite excepția și a se declina competența de soluționare a contestației în anulare formulată împotriva sentinței civile nr.5175/24.05.2011 a Judecătoriei Pitești în favoarea Judecătoriei Pitești.

Cu privire la excepția netimbrării contestației în anulare formulată împotriva deciziei civile nr. 2859/2012 a cărei competență de soluționare cade în sarcina Tribunalului Argeș față de împrejurarea că deși contestatorii au fost legal citați cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru de 10 lei nu s-a făcut dovada achitări taxei judiciare de timbru decât pentru suma de 4 lei și timbru judiciar de 0,15 lei împrejurare față de care în conformitate cu disp.art. 20 alin.1 – 3 din Legea nr. 146/1997 se va dispune anularea contestației în anulare ca insuficient timbrată.

Tribunalul constată că legala investire a instanței de judecată este determinată doar ulterior achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul prevăzut de lege,ori potrivit dovezilor de îndeplinire a procedurii de citare contestatorii au fost citați cu această mențiune ,respectiv cu obligația legală de a timbra contestația în anulare cu suma de 10 lei și timbru judiciar de 0,30 lei, iar aceștia nu au înțeles să își îndeplinească obligația de plată decât pentru taxa judiciară de timbru de 4 lei .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepția necompetenței materiale a tribunalului.

Declină competența soluționării contestației în anulare formulată de contestatorii S. A., F. C., V. B. E., A. M. ȘI A. I., prin procurator S. M. împotriva sentinței civile nr. 5176/24.05.2011 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._ și împotriva deciziei civile nr. 2859/07.11.2012 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul C. I. R. și intimații-chemați în garanție S. V. R. B., P. V., P. C., S. V. T. A. ȘI S. R. B. împotriva sentinței civile nr. 5175/2011 pronunțată de Judecătoria Pitești, în favoarea Judecătoriei Pitești.

Anulează contestația în anulare formulată împotriva deciziei civile nr. 2859/2012, ca insuficient timbrată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12.11.2014

Președinte,

G. D. N.

Judecător,

R. V.

Judecător,

A. M.

Grefier,

E. N.

Red G.D..

Tehn D.T. 2 ex

04.12.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in raspundere contractuala. Decizia nr. 2552/2014. Tribunalul ARGEŞ