Actiune in regres. Decizia nr. 1133/2014. Tribunalul ARGEŞ
Comentarii |
|
Decizia nr. 1133/2014 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 26-11-2014 în dosarul nr. 3745/205/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1133/2014
Ședința publică de la 26 Noiembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE IOANA PARVU
Judecător D. D. A.
Grefier F. G.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 895/01.10.2014, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._, formulată de intimata-reclamantă D. C. G., apelant-pârât fiind C. V. V. și având ca obiect acțiune in regres.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Tribunalul rămâne în pronunțare asupra cererii de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 895/01.10.2014, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._ .
TRIBUNALUL
La data de 07.10.2014 intimata-reclamantă a depus o cerere de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 895/1.10.2014 prin care solicita obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată, arătând că instanța a omis să se pronunțe asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.
Apelantul-pârât fiind C. V. V. nu a depus întâmpinare.
Examinând cererea așa cum a fost formulată Tribunalul constată că prin decizia civilă nr. 895/01.10.2014” pronunțată de Tribunalul Argeș a fost respins apelul declarat de apelantul-pârât fiind C. V. V. împotriva sentinței civile nr. 177 din data de 28.01.2014 pronunțată de Judecătoria Câmpulung.
Deși în cauză s-au solicitat cheltuieli de judecată de către intimata-reclamantă din prezenta cerere, Tribunalul nu s-a pronunțat asupra acestora.
Încuviințarea unei cereri de completare a unei hotărâri judecătorești este admisibilă exclusiv, atunci când instanța a omis a se pronunța, lăsându-l complet nesoluționat asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu, ori asupra unei cereri conexe sau incidentale.
Prin înscrisurile depuse în cauză rezultă că intimata-reclamantă a făcut dovada achitării onorariului de avocat în sumă totală de 800 lei (f. 31) iar partea adversă se află în culpă procesuală ca urmare a respingerii căii de atac formulate.
Pentru motivele expuse tribunalul constată că sunt îndeplinite condițiile legale pentru admiterea cererii conform art. 444 NC.P.C. urmând a admite cererea și a obliga pe apelantul-pârât C. V. V. la plata sumei de 800 lei către intimata-reclamantă D. C. G. reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 895/01.10.2014, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._, formulată de intimata-reclamantă D. C. G., apelant-pârât fiind C. V. V..
Completează dispozitivul deciziei civile nr. 895/01.10.2014 în sensul că obligă apelantul și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 800 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Noiembrie 2014.
Președinte, I. P. | Judecător, D. D. A. | |
Grefier, F. G. |
Red. D.D.A
Dact. NE/ 4 ex
10.12.2014
← Fond funciar. Decizia nr. 2095/2014. Tribunalul ARGEŞ | Pretenţii. Decizia nr. 392/2014. Tribunalul ARGEŞ → |
---|