Anulare act. Decizia nr. 1635/2014. Tribunalul ARGEŞ

Decizia nr. 1635/2014 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 12-06-2014 în dosarul nr. 2794/109/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1635/2014

Ședința publică de la 12 Iunie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE ANDREEA MONICA PRUNARU

Judecător C. D.

Judecător M. V.

Grefier N. P.

S-a luat în examinare, pentru soluționare, cererea de revizuire formulată în temeiul art.322 pct.7 Cod pr. civ., de revizuientul C. I. împotriva deciziei civile nr. 2986/17.12.2013, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._, intimați fiind C. L. DE FOND FUNCIAR VULTUREȘTI, C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR ARGEȘ,N. C., P. C. VULTUREȘTI P. L. E., având ca obiect anulare act DISJUNGERE.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns revizuientul, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Tribunalul, din oficiu, invocă excepția necompetenței materiale a instanței de a soluționa cererea de revizuire formulată în temeiul art. 322 pct.7 C. pr. Civ. și acordă cuvântul asupra acesteia.

Revizuentul, având cuvântul, arată că în opinia sa competent să judece cererea de revizuite formulată potrivit art. 322 pct.7 este Tribunalul Argeș.

Tribunalul rămâne în pronunțarea asupra excepției necompetenței materiale invocată din oficiu.

INSTANȚA

Asupra cererii de revizuire de față:

Constată că prin cererea de revizuire înregistrată la data de 17.01.2014 și completată la data de 07.04.2014, revizuientul C. I. a chemat în judecată pe intimații C. L. DE FOND FUNCIAR VULTUREȘTI, C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR ARGEȘ,N. C., P. C. VULTUREȘTI P. L. E., solicitând revizuirea hotărârilor contradictorii, în temeiul art.322 alin.1 pct.7 Cod pr.civilă.

În motivarea revizuirii s-a susținut că decizia civilă nr.2986/17.12.2013 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosar nr._ este în totală contradicție cu sentința civilă nr.1164/26.05.2008, pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosar nr._ .

Se arată că prin sentința civilă nr. 1164/26.05.2008, pronunțată de Judecătoria Câmpulung, P. . de președinte al Comisiei Locale de Fond Funciar Vulturești, a fost obligat să procedeze la punerea în posesie a revizuientului asupra terenurilor cu vegetație forestieră ce au aparținut autorului acestuia, V. I., conform sentinței civile nr.887/14.04.2008.

În această cauză revizuientul a acceptat ca suprafața de 1,16 ha teren cu vegetație forestieră, pentru care a fost validat în Legea 247/2005 să o primească pe fostul amplasament al bunicului său, care însă avea proces verbal de punere în posesie în temeiul Legii 18/1991.

Anterior pronunțării acestei hotărâri, fără știrea revizuientului, a fost emis procesul verbal de punere în posesie nr.17/25.10.2007 pentru suprafața de 1,16 ha teren cu vegetație forestieră, care se referă la aceeași suprafață.

Examinând cu prioritate, conform art.137 Cod pr.civilă, excepția necompetenței materiale, tribunalul va reține:

Potrivit art.323 alin.2 Cod pr.civilă, în cazul în care cererea de revizuire este întemeiată pe disp.art.322 pct.7 Cod pr.civilă, trebuie îndreptată la instanța mai mare în grad față de instanța sau instanțele care au pronunțat hotărârile potrivnice.

Cele două instanțe care au pronunțat hotărârile pretins a fi potrivnice sunt Judecătoria Câmpulung și Tribunalul Argeș, ambele aflate în circumscripția Curții de Apel Pitești, urmând ca în baza art.159 alin.1 pct.2 Cod pr.civilă competența să fie declinată în favoarea acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Declină competența de soluționare a cererii de revizuire, întemeiată pe art. 322 pct.7 C.pr. civ., formulată de revizuientul C. I. împotriva deciziei civile nr. 2986/17.12.2013, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._, intimați fiind C. L. DE FOND FUNCIAR VULTUREȘTI, C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR ARGEȘ,N. C., P. C. VULTUREȘTI P. L. E., în favoarea Curți de Apel Pitești.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică din 12.06.2014.

Președinte,

A. M. P.

Judecător,

C. D.

Judecător,

M. V.

Grefier,

N. P.

red.C.D.

dact.C.E.C./4 exp.

17.06.2014.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Decizia nr. 1635/2014. Tribunalul ARGEŞ