Anulare act. Decizia nr. 372/2014. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 372/2014 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 24-04-2014 în dosarul nr. 2015/109/2003
Dosar nr._ (Număr în format vechi 826/2003)
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 372/2014
Ședința publică de la 24 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. D.
Judecător E. M. C.
Grefier N. P.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul declarat de reclamantele T. M., R. I. împotriva sentinței civile nr. 7051/27.11.2002, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._/2001, intimați fiind N. S., D. F., D. F., C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR ARGEȘ, având ca obiect anulare act .
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimatele pârâte N. S. și D. F., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, la data de 18.03.2014 copia legalizată a sentinței civile nr. 3699/20.09.2006, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr. 5377/2000.
Tribunalul, aduce la cunoștința părților prezente, faptul că dosarul a fost repus pe rol în vederea verificării motivului suspendării dispus prin încheierea de ședință din data de 28.06.2004. Totodată, din oficiu pune în discuția părților excepția de perimare.
Părțile prezente, pe rând având cuvântul, solicită admiterea excepției de perimare.
Tribunalul reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Constată că prin sentința civilă nr. 7051/27.11.2002, pronunțată de Judecătoria Pitești a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta T. M., prin care solicita partajarea bunurilor rămase în urma decesului autorului N. N. .
Împotriva sentinței civile nr. 7051/27.11.2002, pronunțată de Judecătoria Pitești au declarat apel reclamantele T. M., R. I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
La termenul din data de 07.04.2003 judecarea apelului a fost suspendată în baza art.244 pct.1 Cod pr.civilă, până la soluționarea dosarului nr.5377/2000 al Judecătoriei Pitești.
Dosarul nr. 5377/2000 al Judecătoriei Pitești a fost soluționat irevocabil prin decizia nr.256/20.02.2007 a Tribunalului Argeș.
Potrivit art.248 alin.1 Cod pr.civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 1 an.
Întrucât, de la data de 20.02.2007, când s-a soluționat irevocabil dosarul nr.5377/2000 și până la termenul de astăzi, a trecut o perioadă mai mare decât termenul de 1 an prevăzut de art.248 alin.1 Cod pr.civilă, în baza acestor dispoziții legale, urmează ca tribunalul să constate perimat apelul declarat de reclamante.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat apelul declarat de reclamantele T. M., R. I. împotriva sentinței civile nr. 7051/27.11.2002, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._/2001, intimați fiind N. S., D. F., D. F., C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR ARGEȘ
Definitivă.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică de la 24 Aprilie 2014
Președinte, C. D. | Judecător, E. M. C. | |
Grefier, N. P. |
red.C.D.
dact.C.E.C./4 exp.
29.04.2014.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 370/2014. Tribunalul ARGEŞ | Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... → |
|---|








