Contestaţie la executare. Decizia nr. 571/2014. Tribunalul ARGEŞ
Comentarii |
|
Decizia nr. 571/2014 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 06-03-2014 în dosarul nr. 19266/280/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 571/2014
Ședința publică de la 06 Martie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE R. V.
Judecător M. D. B.
Judecător A. D.
Grefier R. N.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorul D. M. și pe intimata ., având ca obiect contestație la executare .
La apelul nominal făcut în ședința publică la cele două strigări ale cauzei a răspuns contestatorul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
La prima strigare a cauzei se procedează la identificarea contestatorului care se legitimează cu carte de identitate . nr_, CNP_. Arată că nu a primit actele de la intimată.
Tribunalul dispune dezatașarea filei 140 pe care o comunică contestatorului. Față de împrejurarea că cererea precizatoare a fost depusă la data de 29.01.2014 dar a ajuns la dosar după strigarea cauzei și a fost acordat termen de judecată, apreciază că nu se impune acordarea unui termen de judecată pentru a se lua cunoștință de aceasta, contestatorul având timp suficient în acest sens. Dispune lăsarea cauzei la a doua strigare pentru acest motiv.
La a doua strigare contestatorul arată că nu se clarifică cuantumul exact al creantei i solicită să fie emisă adresă către intimată.
Tribunalul, deliberând asupra cererii formulată de contestator, în condiiile în care intimata a depus actele pe care le-a considerat că sunt suficiente, fata de imprejurarea ca obiectul actiunii este contestatie la executare și vizează actele de executare, apreciază că nu se mai impune acordarea unui termen de judecată pentru a se face o nouă precizare, urmând a fi solutionat litigiul în raport de înscrisurile de la dosar.
Contestatorul arată că nu are probe de solicitat, cereri de formulat sau excepții de invocat.
Tribunalul, față de această împrejurare, apreciind că, față de înscrisurile depuse, nu mai este necesară administrarea probei cu expertiză contabilă, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra contestatiei la executare.
Contestatorul, având cuvântul, solicită admiterea contestatiei pentru motivele expuse în scris, fără cheltuieli de judecată. Arată că, în dosarul initial nu a contestat aceste date, a fost respectat contractul, sunt sume de bani acordate ulterior.
Tribunalul retine cauza spre solutionare.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față:
Constată că prin prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 28.09.2012 sub nr._, contestatorul D. M. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, în contradictoriu cu intimata ., să dispună anularea formelor de executare efectuate în dosarul nr. 433/E/2012 al B. P. F. A. precum și a încheierii de ședință nr._/290/11.09._ prin care s-a încuviințat executarea silită, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii se arată că între părți a fost încheiat contract de credit autorizat sub nr._/28.12.2007 pentru un credit de consum în valoare de 2173,99 lei pentru o perioadă de 18 luni. La data de 26.09.2008 contestatorul a încheiat cu ING Bank contractul de credit de investiții imobiliare cu garanție ipotecară nr._ prin care i-au fost refinanțate toate creditele existente, printre care și cel menționat, derulat cu intimata. Subliniază faptul că la momentul contractării creditului de la ING Bank această bancă i-a achitat datoria către intimata . aferentă contractului de credit nr._/28.12.2007, așa că nu mai are nicio datorie către intimată. Cu toate acestea, a fost constituit dosarul de executare nr. 433/E/2012 al B. P. F. A. pentru suma de 11.685,57 lei debit și 1.698,3 lei cheltuieli de executare silită, fiind demarată procedura de executare silită împotriva contestatorului.
Consideră nelegală și netemeinică executarea silită inițiată de intimată, impunându-se anularea tuturor formelor de executare din dosarul de executare nr. 433/2012.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 274, art. 399-404 C.pr.civ.
În dovedirea cererii, la dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri în copie: (f. 5-51, 70-73, 90-91).
La data de 24.01.2013, intimata a depus întâmpinare prin care solicită respingerea contestației formulate, pe cale de consecință continuarea procedurii de executare silită începută în vederea recuperării debitului datorat ca urmare a utilizării cardului de credit emis.
În motivarea întâmpinării se arată că executarea silită se referă la debitul în valoare de 11.685,57 lei datorat de contestator ca urmare a utilizării cardului de credit cu nr. dosar_ emis de intimată și activat cu data de 01.08.2008, și nu a sumei de 2173,99 lei în baza contractului nr._/28.12.2007. În urma activării cardului contestatorul l-a utilizat pentru retrageri numerar de la ATM-urile bancare și efectuarea de cumpărături la comercianți, toate acestea fiind evidențiate în extrasele de card de credit emise de intimată, în care se găsesc și costurile care s-au aplicat fiecărei tranzacții în parte și sumele care trebuiau plătite pentru rambursarea liniei de credit utilizate. Ultima plată efectuată de contestator în rambursarea sumelor datorate ca urmare a utilizării cardului de credit s-a înregistrat în 09.03.2012.
Menționează că urmare a refinanțării creditului de către ING Bank s-a stins doar obligația de plată aferentă creditului acordat în valoare de 2173,99 lei, care a fost lichidat la 01.10.2008.
În schimb începând cu data de 01.08.2008 contestatorul a activat cardul de credit emis în baza aceluiași contract de credit și a început să-l folosească. Precizează că linia de credit aferentă cardului era distinctă de creditul pentru achiziție bunuri, iar tranzacțiile cu cardul au fost efectuate până la 27.01.2011.
Plățile efectuate de contestator pentru creanța aferentă cardului de credit au fost contabilizate separat de creditul de achiziție bunuri, iar ultima plată s-a înregistrat în data de 09.03.2012 rămânând o datorie de 11,685.57 lei la care s-au adăugat cheltuielile de executare silită.
În drept, au fost invocate C.pr.civ., Regulamentul BNR 6/2006, OUG nr. 113/2009, OG nr. 28/2006.
Se solicită judecarea și în lipsă conform art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
În susținerea întâmpinării au fost depuse la dosar în copie înscrisuri (f. 56-68, 88-89).
A fost atașat dosarul de executare nr. nr. 433/E/2012 al B. P. F. A.
În soluționarea cererii instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.
Contestatorul a depus concluzii scrise.
Prin sentința civilă nr.4260/09.05.2013 pronunțată de Judecătoria Pitești, s-a admis contestația la executare formulată de contestatorul D. M., în contradictoriu cu intimata .., s-a dispus anularea actelor de executare întocmite în dosarul nr. 433/2012 al B. P. F. A..
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că împotriva contestorului s-a pornit executarea silită așa cum rezultă din dosarul de executare înaintat de executorul judecătoresc în temeiul titlului executoriu contractul de credit de consum nr._/28.12.2007.
Din acest titlu depus la dosar și de altfel din niciunul din actele dosarului de executare înaintat nu reiese modul în care s-a calculat suma pentru care executorul judecătoresc a emis somația.
În plus, din contractul de credit depus de către contestator la dosar încheiat cu o altă bancă ING, contractul nr._/26.09.2008, reiese că tocmai contractul despre care intimata pretinde că ar reprezenta titlu executoriu a fost refinanțat, fila 10, prin refinanțare stingându-se datoria contestatorului către intimată datorie existentă în temeiul contractului refinanțat nr. nr._/28.12.2007.
În consecință nu se mai poate sustine că acest contract ar putea reprezenta în mod valabil un titlu executoriu care să constate o creanță certă lichidă și exigibilă, în sensul art. 379 c.pr.civ. și pentru care să poată fi pornită vreo urmărire asupra bunurilor contestatorului.
Împotriva sentinței civile nr.4260/09.05.2013 pronunțată de Judecătoria Pitești a declarat recurs intimata .., care a criticat-o, în esență, pentru următoarele motive:
1.Instanța de fond a apreciat greșit că acțiunea a fost corect timbrată cu taxa de timbru de 10 lei și timbru judiciar de 0,3 lei întrucât aceasta trebuia să fie de 194 lei astfel cum prevăd disp.art.2 alin.2 din Legea 146/1997.
2.Greșit instanța de fond a apreciat că nu rezultă cuantumul pretențiilor din probele dosarului pentru că acesta a fost făcut și prezentat de recurentă în calitate de creditoare ,executorului revenindu-i obligația de a face demersuri pentru punerea în executare .
Greșit instanța de fond a reținut că recurenta a depus la dosar ,pe lângă întâmpinare un număr de 15 pagini, când acestea au fost, în realitate ,într-un număr mai mare ,de asemenea, a depus ulterior întâmpinării și note de ședință prin care își exprima punctul de vedere față de răspunsul contestatorului la întâmpinare.În cuprinsul sentinței nu se regăsesc mențiuni cu privire la înscrisurile depuse.
Caracterul lichid al creanței rezultă din contractul de credit, al extraselor de card de credit ,ce nu au fost avute în vedere de către instanță ,aceasta bazându-si soluția pe o filă din contractul de credit încheiat între D. și ING Bank în care se specifica ,printre altele că se refinanțează între altele contractul_/2007 încheiat cu recurenta ,fără însă ca acea filă să fie însoțită de dovada sumei ce ar fi fost efectiv refinanțată și virată recurentei.În realitate,recurenta a primit de la ING Bank suma necesară stingerii creditului de achiziție bunuri, rămânând activ cardul de credit și linia de credit aferentă acestuia.
În faza de recurs s-a administrat proba cu înscrisuri ,solicitându-se și copii certificate de pe toate actele din dosarul de executare al B. P. A. .
Analizând sentința atacată prin prisma criticilor invocate tribunalul a apreciat că recursul este fondat pentru următoarele motive:
1.În ceea ce privește cuantumul taxei de timbru ,într-adevăr, trebuia stabilită o taxă la valoare ,dar intimata nu a invocat excepția în fața instanței de fond, aceasta constituind o apărare nouă în recurs, inadmisibilă cf.art. 315 și 294 Cod pr. civilă.
2.În ceea ce privește susținerile recurentei în sensul că instanța a reținut greșit numărul actelor depuse de recurentă ,tribunalul apreciază că nu reprezintă o critică a sentinței,neîncadrându-se în niciunul din motivele prev.de art. 304.pct.1-9 Cod pr civilă .
3.Al treilea motiv este, însă, fondat.
Instanța de fond a admis contestatia ,reținând că nu este cert, lichid și exigibil cuantumul creanței, pentru că nu există depus un calcul al acesteia,,iar contractul de credit ce reprezintă titlul executoriu a fost refinanțat
Tribunalul apreciază că în mod greșit instanța de fond a reținut că suma acordată ca linie de credit a fost restituită, întrucât din cuprinsul contractului_/2008 încheiat cu ING Bank rezultă că intimatului i s-a refinanțat creditul de nevoi personale acordat prin titlul executoriu,nu linia de credit .
În ceea ce privește caracterul creanței, instanța de fond nu și-a manifestat rolul activ în cauză în analiza acestuia. Instanța a reținut că aceasta nu e certă pentru că în dosarul de executare nu se regăsește un calcul al debitului ,deși nu făcuse demersuri pentru ca executorul să depună toate actele de executare efectuate (acesta depunând la fond doar somația, procesul verbal de cheltuieli ,titlul executoriu) și nici nu a administrat alte probe, având în vedere că la dosar se regăseau niște extrase de pe contul de card și un tabel de calcul .În faza de recurs, la solicitarea tribunalului ,s-au depus toate actele de executare.
Din analiza actelor dosarului de executare depuse în integralitate în fața instanței de recurs au rezultat următoarele:
Recurenta a solicitat executarea silită a debitorului-intimat în vederea recuperării creanței de_,57 lei, despre care a susținut că rezultă din contractul de credit_/2008. Prin această convenție, intimatul primise un credit de consum în valoare de 2173,99 lei ,dar și o linie de credit de tip revolving, cu card (bico)atașat. În anexa 1d a condițiilor generale ale contractului de credit s-a prevăzut că plafonul maxim al acestui tip de credit este de_ lei, dar că valoarea exactă a acestuia va fi determinată și comunicată ulterior debitorului până cel mai târziu la data transmiterii cardului. La dosar nu există o dovadă a cuantumului sumei efectiv acordate . De asemenea, s-au depus de către recurentă două tabele privind calculul pretențiilor în dosarul de fond și în recurs, care nu se regăsesc în dosarul de executare din cuprinsul cărora nu rezultă dacă privesc creditul de consum sau linia de credit, având în vedere cuantumul sumelor de la care pornește calculul (în faza de recurs ,suma de la care se pornește este sensibil egală cu cea acordată cu titlu de nevoi personale) și faptul că nu s-a depus un act doveditor al sumei aprobate efectiv pentru linia de credit .
Pentru a se determina cuantumul exact al creanței debitorului tribunalul apreciază că se impunea ca instanța de fond să administreze proba cu relații de la recurentă ,în sensul comunicării înscrisurilor din care rezultă cuantumul sumei acordate efectiv cu titlu de linie de credit intimatului și proba cu expertiză contabilă, care să analizeze toate actele doveditoare depuse de părți :contractul de credit, extrasele de cont ,extrasele card credit, actele de executare din care rezultă suma recuperată din datorie prin poprire și contractul_/2008, în funcție de care să se determine cuantumul creanței .
După reținerea cauzei spre rejudecare, tribunalul a încuviințat proba cu înscrisuri.
Deliberând asupra contestației la executare, tribunalul urmează să o respingă pentru următoarele considerente:
Potrivit art.399 alin.(1) C.proc.civ., împotriva executării silite înseși, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.
Prin alin.(2) al aceluiași articol se dispune în sensul că nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită însăși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anulării actului nelegal.
Ca atare, contestația la executare este mijlocul procesual prin care părțile interesate sau vătămate prin modul de realizare a executării silite, cu neobservarea sau ignorarea condițiilor și formalităților stabilite de procedura execuțională, se pot plânge instanței competente în vederea desființării sau anulării formelor sau actelor de executare nelegale.
În ceea ce privește susținerea contestatorului potrivit căreia clauzele incluse în Anexa 1 D nu au fost negociate în mod direct cu acesta, tribunalul constată că în cuprinsul contractului de credit de consum nr._/28.12.2007, la punctul 3.1 lit.f, s-a prevăzut că parte integrantă a contractului o reprezintă anexa 1d referitoare la Condițiile generale de card de credit.
Tot în cuprinsul acestuia articol, s-a făcut mențiunea, că în cazul în care împrumutatul nu optează pentru un card de credit și/sau asigurare facultativă, acesta să precizeze acest aspect în mod expres, la capitolul „Semnături” din anexa 1 a contractului.
Din analiza acestei anexe, rezultă că debitorul contestator nu a făcut această mențiune, înțelegând să semneze în integralitate contractul încheiat între părți, inclusiv anexa 1d privitoare la condițiile de acordare a cardului de credit.
Având în vedere că debitorul contestator nu a indicat care dintre clauzele menționate în contractul dintre părți are caracter abuziv, cum acesta a avut cunoștință cu privire la emiterea cardului de credit din momentul încheierii contractului, acesta procedând la semnarea fără mențiuni a convenției, față de împrejurarea că a înțeles să și folosească acest card, necontestând utilizarea sa și extrasele de card depuse în dovedire de intimată, cum acesta avea posibilitatea conform art. 3.1 lit.f ** din contract să refuze emiterea cardului de credit, aceasta nefiind acordat în mod obligatoriu de către intimată, tribunalul constată că nu pot fi primite afirmațiile contestatorului potrivit cărora cardul a fost emis fără acordul său și anexa 1D este lovită de nulitate, întrucât nu a fost negociată cu acesta.
Totodată, tribunalul reține că au fost respectate dispozițiile art.2.2 din Regulamentul BNR nr.6/2006, întrucât cardul de credit a fost emis în favoarea contestatorului de către intimată în derularea activității aferente creditelor de consum, acesta fiind acordat odată cu creditul de consum în cuantum de 2.173,99 lei, menționat în art.1.1 din contractul de credit nr._/28.12.2007.
Faptul că în cuprinsul acestui contract se menționează că obiectul său îl constituie acordarea creditului de consum în cuantum de 2.173,99 lei, nu este de natură să afecteze valabilitatea convenției având ca obiect emiterea cardului de credit, întrucât acestea reprezintă două acte juridice distincte, care incumbă drepturi și obligații distincte, ce au fost consemnate prin același înscris constatator.
Astfel, în cuprinsul anexei 1d privind Condițiile generale ale cardului de credit, se menționează atât obiectul acestuia (acordarea de disponibilități bănești în cuantum maxim de 20.000 lei), cât și drepturile și obligațiile părților, modul de utilizare, funcționare, plățile, comisioanele, dobânzile percepute, cazurile de reziliere.
Cât privește lipsa caracterului cert și lichid al creanței ce formează obiectul executării silite, instanța constată că suma a fost calculată de creditoare în temeiul anexei 1d din contractul de credit de consum nr._/28.12.2007, în cererea de executare silită, adeverința de confirmare sold, situația centralizată a tranzacțiilor și plăților fiind menționate cât reprezintă, în mod defalcat, creditul, dobânda, penalitățile și comisioanele (filele 103-104, din dosar), intimata depunând înscrisurile în baza cărora a calculat suma solicitată-extras de card credit, situația centralizată a tranzacțiilor și plăților (filele 54-95 din dosar), astfel încât, în condițiile în care contestatorul nu a precizat care sunt neregularitățile cu privire la modul de calcul al acestor sume și nu a înțeles să conteste acest mod de calcul, nu mai este necesară administrarea de probe suplimentare, fiind astfel îndeplinite condițiile prevăzute de art.379 alin.1, 3 și 4 din Codul de procedură civilă.
Pentru aceste considerente, instanța constată că actele de executare au fost efectuate cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, împrejurare față de care va respinge contestația la executare ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca neîntemeiată contestatia la executare, formulată de contestatorul D. M., cu domiciliul în mun. Pitești, .. 11, .. E, ., în contradictoriu cu intimata ., cu sediul în sector 1, București, Clucerului, nr. 78-80.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 06.03.2014 la Tribunalul Argeș-Sectia Civilă.
Președinte, R. V. | Judecător, M. D. B. | Judecător, A. D. |
Grefier, R. N. |
red.R.V.
dact.C.E.C./ R.V.4 exp.-30.04.2014
← Grăniţuire. Decizia nr. 929/2014. Tribunalul ARGEŞ | Anulare act. Hotărâre din 26-02-2014, Tribunalul ARGEŞ → |
---|