Fond funciar. Decizia nr. 2166/2014. Tribunalul ARGEŞ

Decizia nr. 2166/2014 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 01-10-2014 în dosarul nr. 12038/280/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 2166/2014

Ședința publică de la 01 Octombrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. D. A.

Judecător M. B.

Judecător I. P.

Grefier F. G.

S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de petenta P. R. și intimata C. L. DE FOND FUNCIAR STEFANESTI împotriva sentintei civile nr. 9344/ 21 11 2013 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, având ca obiect „fond funciar”.

Dezbaterile în fond asupra recursurilor și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la data de 24 09 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 01 10 2014 când deliberând a pronunțat următoarele:

TRIBUNALUL

Asupra recursurilor civile de față ;

Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 16.06.2011 petenta P. R. a solicitat instanței în contradictoriu cu intimata C. L. DE FOND FUNCIAR STEFANEST ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună reconstituirea dreptului de proprietate pentru toate suprafețele de teren deținute înainte de cooperativizare și cu care s-a înscris în G.A.C. respectiv, C.A.P. în calitate de moștenitor al autorilor C. I. și C. G. din Ștefănești.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că începând din anul 1991 și până în 2011 i s-a refuzat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor pe care le-a deținut autorii săi.

Suprafețele de teren solicitate de către autori au fost trecute în cererea nr. 3313/16.03.1991 formulat de către C. G. care însumează suprafața de 1,12 ha aflata la rolul agricol al lui C. I. care însumează 1,33 ha .

De asemenea, a fost trecuta și suprafața de 095 ah din pct. Viișoara – Valea Boierească primita de autorul său C. I. de la fratele său C. G. în perioada anilor 1959-1960.

Suprafața solicitată este de 3,44 ha.

Prin hotărârea Comisiei Județene de Fond Funciar Argeș nr. 104/1991 s-a atribuit moștenitorilor lui C. I., prin moștenitoarea C. G., suprafața de teren de 1,17 ha .

Aceasta validare a fost autentificata luându-se în considerare și cererea nr. 136 formulata la data de 04.03.1962 de către defunctul C. I..

A arătat reclamanta că suprafața totală pe care comisia de validare în baza Lg. nr. 18/1991 trebuia să o aibă în vedere este de 2,68 ha.

C. Locală de Fond Funciar Ștefănești a fost chemata în judecată și prin sentința civilă nr. 3027/03.07.2006 s-a dispus punerea în posesie pe suprafața de teren de 4514 mp.

S-a mai arătat de către reclamanta că deține suprafața de teren de 7186 mp prin doua procese verbale de punere în posesie.

Ulterior, reclamanta a completat acțiunea arătând că, terenul din fundul P. Bănănăi este arabil extravilan iar celelalte doua din pct. ,,Ciocănești” și La I. sunt ocupate de fie de fosta Stațiune Ștefănești.

La termenul din 16.01.2012 reclamanta a arătat că suprafețele pe care solicită a fi pusă în posesie sunt următoarele: suprafața de 1,12 ha din pct. Curături-Pepinieră, Puțul din Câmp- 6600 mp, P.-Bănănăi- 2500 mp, Ciocănești – 0,7 ha, I. – 0,12 ha; suprafața de 1,33 ah din pct. Canal-Pepinieră-Puțul din Câmp de 1,08 ha; V.- Vatra Satului de 0,17 ha și suprafața de 0,95 ha din pct. Văleni Podgoria din care a primit 7186 mp .

Suprafața pe care solicita a fi pusă în posesie este de 2,68 mp.

Pe rolul instanței s-a aflat dosarul nr._/280/2011 având ca obiect contestație împotriva procesului verbal nr._/27.10.2011 formulat de aceeași reclamantă .

Prin încheierea din 08.03.2012 s-a dispus conexarea celor doua dosare și anume dosarul nr._/280/2011 la dosarul nr._ .

Ca urmare a probatoriului administrat în cauză s-a dispus de Judecătoria Pitești prin sentința civilă nr. 9344/ 21 11 2013 admiterea în parte a cererii formulată de petenta P. R., în contradictoriu cu intimata C. L. de Fond Funciar Ștefănești; obligarea C.L.F.F. Ștefănești să procedeze la punerea în posesie a petentei pe suprafața de teren de 4514 m.p. teren situat în localitatea Ștefănești, identificat în raportul de expertiză efectuat în cauză de expert D. D. V..

Pentru a dispune astfel s-a reținut de prima instanță că, expertul cauzei a identificat terenurile din următoarele puncte: terenul din pct. P. Bănănăi în suprafața de 2500 mp situat în UAT Ștefănești, terenul din pct. Casa părintească în suprafața de 800 mp intravilan Ciocănești UAT Calinești, terenul în suprafața de 1700 mp situat în vecinătatea satului Ciocănești, UAT Calinești, aflat în posesia moștenitorilor D., terenul din pct. I. în suprafața de 1200 mp, predat de către C. Locală de Fond Funciar Ștefănești către Comisiei Locale de Fond Funciar Calinești și aflat în posesia moștenitorilor D., terenul din pct. M. în suprafața de 700 mp aflat în UAT Ștefănești.

În total din suprafața validata pe UAT Ștefănești conform Hotărârii nr. 104/1991 C. Locală de Fond Funciar Ștefănești trebuie să o pună în posesie pe reclamata cu suprafața de 4514 mp.

Pentru suprafața de 1,33 ha reconstituită conform Hotărârii nr. 85/1991 a Comisiei Județene de Fond Funciar Argeș obligația de punere în posesie revine Comisiei Locale de Fond Funciar Calinești.

Autoarei C. G. după autor C. I I. i s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Lg. nr. 18/1991 după cum urmează: în . de 1,17 ha conform cererii nr. 3313/16.03.1991 prin Hotărârea nr. 104/28.10.1991.

În . de teren de 1,33 ha prin Hotărârea nr. 85/08.09.1991 așa cum rezulta din adeverința de proprietate nr. 8739/04.11.1991 eliberat moștenitoarei C. G..

În baza Lg. nr. 247/2005 reclamanta a solicitat prin cererea nr._/621/21.09.2005 de la C. Locală de Fond Funciar Ștefănești aceleași terenuri care au fost validate anterior în baza Lg. nr. 18/1991 prin Hotărârea nr. 104/1991 a Comisiei Județene de Fond Funciar Argeș, cerere soluționata nefavorabil comunicata petentei prin adresa nr. 1569/20.01.2006.

Prin cererea nr. 326/2005 a Comisiei Locale de Fond Funciar Calinești aceleași terenuri validate anterior în temeiul Lg. nr. 18/1991 prin Hotărârea nr. 85/1991 a Comisiei Județene de Fond Funciar Argeș, cerere respinsă, comunicata petentei prin adresa nr. 1722/07.03.2006.

Terenurile din pct. Curătura, V., I. și M. foste vii ale PVV Ștefănești, se afla la data de 01.01.1990 în administrarea acestei stațiuni și în prezent în proprietatea și posesia unor terțe persoane.

Terenul din pct. Viișoara Valea Boierească, teren intravilan se afla în posesia autorului C. I., iar terenul extravilan se afla în posesia fostului C.A.P. Ștefănești, în prezent ambele terenuri în suprafața de 7186 mp se află în proprietatea reclamantei prin cele doua procese verbal de punere în posesie nr. 2107/05.05.1994 și_/14.10.2004 .

Pentru terenul din pct. Bănănăi nu se cunoaște situația juridică la momentul de față.

Terenul din pct. Casa părintească din . în proprietatea numiților C. D. și U. M..

Deci, reclamanta trebuie să fie pusă în posesie cu suprafața de 4514 mp de către Comisiei Locale de Fond Funciar Ștefănești și cu suprafața de 1,33 ha de către Comisiei Locale de Fond Funciar Calinești.

Sentința sus menționată a fost recurată de petenta P. R. și intimata C. L. de Fond Funciar Stefanesti care au considerat-o nelegală și netemeinică în raport de disp.art. 304 pct.9 C.pr.civ. motivat de faptul că instanța de fond a evaluat în mod eronat probele administrate în cauză și a reținut o situație de fapt ce nu corespunde realității .

Petenta P. R. arată că în mod eronat instanța de fond a avut în vedere validarea efectuată de C.L.F.F.Ștefănești în raport de cererea nr. 136 formulată la 03.04.1962 de către defunctul C. I., iar suprafața de 1,33 ha trebuie să se restituie de către C.L.F.F.Ștefănești în raport de hotărârea judecătorească existentă .

Petenta mai arată și faptul că, C.L.F.F.Ștefănești este obligată să o pună în posesie cu suprafața de 4514 mp în raport de expertiza efectuată de expert D. D. V. ,fără a se arăta punctul și alte elemente de individualizare ale acestei suprafețe, suprafață pe care o solicită în pct. „Pepinieră Canal P.” și pentru care Primarul în calitate de Președinte al C.L.F.F.Ștefănești refuză punerea în posesie.

Intimata C.L.F.F.Ștefănești consideră că, în considerentele sentinței recurate se analizează aspecte contradictorii față de cele reținute în sentința civilă nr. 3027 pronunțată de Judecătoria Pitești, existând parțial identitate de părți deși scopul urmărit este identic cu cel din prezenta cauză.

Intimata mai arată că,în pct. „Curături” este o suprafață de 18-20 ha pentru care există puneri în posesie ,terenurile fiind astfel intrate în circuitul civil și fără a se afla la dispoziția C.L.F.F.Ștefănești .

Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate, precum și față de disp.art. 304 ind. 1 Cpr.civ. ,tribunalul constată că recursurile sunt fondate pentru următoarele considerente:

Recursul petentei este fondat ,deoarece, prin adeverința nr. 749/30.03.1992 ( fila 28 dosar fond) moștenitorilor defunctului C. G. li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața totală de 1,17 ha pentru care li s-a și încheiat procesul verbal de punere în posesie la data de 14.10.2004 ( fila 38 dosar fond) întocmindu-se și schițe anexe .

Raportul de expertiză efectuat în cauză ( filele 129-134) nu este concludent în ceea ce privește situația de fapt reținută și de către instanța de fond și nu a răspuns în integralitate la obiectivele arătate având în vedere că nu a menționat terenurile efective pentru care petenta a fost pusă în posesie și nu a menționat în mod expres imposibilitatea obiectivă a punerii în posesie a acesteia datorită existenței altor titluri de proprietate pe terenul solicitat. Raportul de expertiză trebuia să menționeze expres persoanele și titlurile acestora în eventualitatea unei suprapuneri cu terenul solicitat de către petentă.

Instanța de fond reține în considerente că pentru anumite puncte nu se poate stabili situația juridică la momentul de față ,astfel că și sub acest aspect se impune casarea cu rejudecare pentru a se stabili cu certitudine situația de fapt și de drept, situația juridică a fiecărui teren în parte până la acest moment pentru a se putea constata îndreptățirea petentei pentru cele solicitate.

Recursul intimatei C.L.F.F.Ștefănești este fondat, pe de o parte datorită faptului că, prin întâmpinarea formulată la fila 46 aceasta invocă excepția autorității de lucru judecat fără ca instanța de fond să o analizeze, iar pe de altă parte deoarece nu a fost stabilită cu certitudine situația juridică a fiecărui teren în parte pentru a se executa sentința civilă nr. 3027/2006 rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 194/R/2007 .

Față de cele reținute, urmează să se admită recursurile, să se caseze sentința instanței de fond și să trimită cauza spre rejudecare la aceeași instanță pentru a se reface raportul de expertiză în raport de sentința civilă nr. 3027/2006 pentru a se arăta în concret și pentru fiecare teren solicitat de către petentă situația juridică până în prezent a acestora, pentru a se stabili cu certitudine solicitarea petentei de a fi pusă în posesie pentru suprafața solicitată în punctul pe care îl pretinde a fi liber

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de petenta P. R. și intimata C. L. DE FOND FUNCIAR STEFANESTI împotriva sentinței civile nr. 9344/ 21 11 2013 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._ .

Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică.

Președinte,

D. D. A.

Judecător,

M. B.

Judecător,

I. P.

Grefier,

F. G.

Red. I.P.

Tehn D.T. 4 ex

14.10.2014

Jud fond E.B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 2166/2014. Tribunalul ARGEŞ