Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 168/2014. Tribunalul ARGEŞ

Decizia nr. 168/2014 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 05-03-2014 în dosarul nr. 3366/216/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA NR. 168

Ședința publică din 05.03.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: V. T.

JUDECĂTOR: A. M.

GREFIER: E. N.

Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelantul-reclamant B. I. împotriva sentinței civile nr. 51/17.01.2014 pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimați-pârâți C. de Administrație al Obștei Moșnenilor Arefeni prin reprezentant legal, Președintele Obștei Moșnenilor Arefeni - B. A., B. V. A., C. IL. I., Dineț I. I., D. N. I. și N. V. V.-P., având ca obiect ordonanță președințială.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul-reclamant B. I., personal și asistat de avocat M. S. în baza împuternicirii avocațiale nr._/2014 depusă la dosarul cauzei și intimații-pârâți B. V. A., C. IL. I., Dineț I. I., D. N. I. și N. V. V.-P., prin avocat G. R., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2014 depusă la dosarul cauzei, lipsă fiind intimați-pârâți C. de Administrație al Obștei Moșnenilor Arefeni prin reprezentant legal și Președintele Obștei Moșnenilor Arefeni - B. A..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

Instanța comunică apelantului-reclamant, prin avocat un exemplar al întâmpinării depuse la dosarul cauzei de către intimații-pârâți B. A., C. I., Dineț I., D. I. și N. V.-P..

La interpelarea instanței, părțile prezente, prin apărători arată că nu mai au alte cereri prealabile de formulat sau probe de administrat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, în temeiul art. 244 alin. 1 Cod procedură civilă instanța constată încheiată cercetarea procesului și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.

Apelantul-reclamant, prin avocat solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat cu cheltuieli de judecată. Arată apelantul-reclamant, prin avocat, faptul că, instanța de fond a respins cererea sa admițând excepția lipsei calității procesuale a acestuia în sensul că, instanța a opinat că acesta a acționat în numele celor 58 de membrii ai Obștei Moșnenilor Arefeni, care au solicitat convocarea unei Adunări generale extraordinare și, acționând în numele acestui grup i-a lipsit dovada calității de reprezentant.

Consideră apelantul-reclamant, prin avocat, faptul că, această soluție a primei instanțe de judecată este greșită având în vedere dispozițiile art. 216 Cod civil, text de lege invocat și în cererea de chemare în judecată. Potrivit acestui text de lege, considerat aplicabil în cauza dedusă judecății, deoarece potrivit practicii în această materie, se consideră că legea aplicabilă obștilor este textul de lege general, respectiv codul civil, iar acestor forme asociative constituite în baza Legii nr. 1/2000 nu li se aplică O.G nr. 26/2000 privind asociațiile și fundațiile pe considerentul că, obștile de moșneni au un caracter și un scop preponderent patrimonial, respectiv obținerea de profit din administrarea și exploatarea fondului forestier și celorlalte terenuri aflate în proprietatea obștei.

În consecință, arată apelantul-reclamant, prin avocat, că, legea aplicabilă obștilor este codul civil în vigoare, iar dispozițiile art. 216 recunoaște calitatea procesuală a unui singur membru al obștei, acest text de lege prevăzând că, oricare dintre membrii organelor de conducere poate ataca o dispoziție cu care nu este de acord. Or, reclamatul fiind membru al Adunării generale a obștei, are calitatea să atace o dispoziție pe care o consideră nelegală.

Mai arată apelantul-reclamant, prin avocat, că ceea ce a atacat el a fost de fapt refuzul președintelui Consiliului de Administrație de a convoca Adunarea generală extraordinară deși statutul îl obliga să o convoace.

Intimații-pârâți B. V. A., C. IL. I., Dineț I. I., D. N. I. și N. V. V.-P., prin avocat solicită respingerea apelului formulat motivat de faptul că sentința atacată este legală și temeinică.

Arată intimații-pârâți, prin avocat că, prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei au invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului motivat de faptul că, în calitate de purtător de cuvânt a unui număr de 58 de moșneni, trebuia, fie să poarte o împuternicire din partea moșnenilor fie ca acest grup de moșneni vătămat în drepturile sale să acționeze în justiție împotriva refuzului Consiliului de Administrație de a convoca această adunare generală.

Susțin intimații-pârâți, prin avocat că în mod corect instanța a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului întrucât, nu rezultă de nicăieri faptul că acesta ar acționa în numele acelui grup de persoane care ar fi semnat un tabel.

Apreciază intimații-pârâți, prin avocat că dispozițiile art. 216 Cod procedură civil invocate de apelantul-reclamant nu sunt cadru legal în materie, întrucât există un text de lege expres, respectiv OG nr. 26/2000 privitoare la asociații și fundații, Obștea Moșnenilor fiind asociație înființată în temeiul acestei ordonanțe, iar textul de lege invocat de apelantul-reclamant conține dispoziții cumulative. Or, potrivit dispozițiilor din OG nr. 26/2000, deciziile Consiliului director contrare legii actului constitutiv sau statului, pot fi atacate în justiție în condițiile art. 23, în 15 zile de când a luat cunoștință acea persoană de existența acelei hotărâri.

În concluzie, solicită respingerea apelului fără cheltuieli de judecată.

Având cuvântul în replică, apelantul-reclamant, prin avocat arată că, potrivit textului de lege invocat de apărătorul intimaților-pârâți, oricare din membrii poate ataca respectivele decizii, chiar dacă interesul ar fi colectiv.

În temeiul art. 394 alin. 1 Cod Procedură Civilă, instanța declară dezbaterile închise, aduce la cunoștința părților ca potrivit art. 394 alin. 3 Cod Procedură Civilă, după închiderea dezbaterilor, nu mai pot depune nici un înscris la dosarul cauzei, sub sancțiunea de a nu fi luat in seama și rămâne în pronunțare asupra apelului formulat de apelantul-reclamant B. I. împotriva sentinței civile nr. 51/17.01.2014 pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș în dosarul nr._ .

TRIBUNALUL

I.Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr._ din 20.11.2013, pe rolul Judecătoriei Curtea de Argeș,, așa cum a fost precizată în data de 03.12.2013, reclamantul B. I., membru al Obștei Moșnenilor Arefeni, a solicitat în contradictoriu cu pârâții B. V. A., C. Il. I., Dineț I. I., D. N. I., N. V. V.-P. pentru ca, pe calea ordonanței președințiale, pârâții să fie obligați să convoace Adunarea Generală Extraordinară a Obștei în termen de 10 zile de la pronunțarea soluției în dosarul de față.

În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat, în esență, că reclamantul, în calitate de membru al obștei, a depus la sediul acesteia cererea înregistrată sub nr. 758/27.09.2013 prin care a înaintat solicitarea unui număr de 80 de membri ai obștei de a se convoca Adunarea generală Extraordinară pentru data de 29.09.2013 cu indicarea problemelor ce formează ordinea de zi. Fiind întrunite condițiile cerute de art. 9.2 lit. b din statutul obștei, C. de Administrație trebuia să convoace Adunarea Generală Extraordinară, lucru care nu s-a întâmplat, deși dreptul de a obține convocarea acesteia la propunerea unui număr de minim 50 de membri este expres prevăzut în statut, iar cu actele atașate s-a făcut dovada că propunerea de convocare a Adunării Generale Extraordinare a fost susținută de mai mult de 50 de membri.

În drept au fost invocate dispozițiile art.216 c.civ. și art.996 c.proc.civ.

II. La data de 8.01.2014 s-a depus întâmpinare de către pârâți prin care care s-a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată în raport de temeiul de drept invocat de reclamant în acțiune, respectiv art. 216 Cod civil, iar pe fond s-a solicitat respingerea cererii de ordonanță președințială, apreciindu-se că lipsește aparența dreptului.

III. Prin sentința civilă nr.51/17.01.2014 a Judecătoriei Curtea de Argeș s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și s-a respins cererea.

În motivarea sentinței s-a reținut că potrivit dispozițiilor art. 9 pct. 2 lit. b din statutul Obștei Moșnenilor Arefeni (f. 25) Adunarea Generală Extraordinară a obștei se întrunește ori de câte ori este necesar, la propunerea oricăruia dintre următorii: președintelui Consiliului de Administrație, Consiliului de Administrație, a minim 50 de moșneni. S-a mai apreciat de instanța de fond că față de prevederile statutare arătate anterior și invocate de reclamant în cererea de ordonanță președințială rezultă că dreptul la acțiune este exercitat de către reclamant în interesul grupului de minim 50 de moșneni care pot solicita întrunirea Adunării Generale Extraordinare, reclamantul fiind unul dintre cei 80 de membri care au semnat tabelul convocator depus la dosar. S-a mai precizat de instanță că reclamantul nu a depus dovada împuternicirii de a reprezenta grupul de 80 de persoane care a solicitat convocarea Adunării Generale Extraordinare. S-a concluzionat de instanța de fond că reclamantului îi lipsește calitatea procesuală activă de a formula cererea de față, reclamantul singur neputându-se prevala de interesul de a formula cererea de ordonanță președințială.

IV. Împotriva sentinței mai sus menționate a fost declarat apel de către reclamantul B. I. care a apreciat că sentința este nelegală întrucât legitimarea procesuală activă este conferită de dispozițiile art.216 c.civ. în condițiile în care este membru al Adunării Generale care este organul de conducere suprem al aceste persoane juridice.

V. La data de 12.02.2014 s-a depus întâmpinare de către intimați prin care s-a solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătându-se că dreptul la acțiune nu aparține unei singure persoane, ci grupului de 50 de persoane care au semnat convocarea. De asemenea s-a mai menționat că intimații persoane fizice nu au legitimare procesuală pasivă, ci doar consiliul de administrație. În plus, s-a mai arătat că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale în condițiile în care măsurile au un caracter definitiv.

VI. Tribunalul analizând apelul reține următoarele:

1)În ce privește modul de soluționare de instanța de fond a excepției lipsei calității procesuale active, Tribunalul reține că critica de apel este întemeiată pentru următoarele considerente:

Obștiile de moșneni sunt persoane juridice sui-generis, care au o reglementare specială în dispozițiile art. 26 și urm. din Legea nr. 1/2000. Aceste dispoziții speciale se completau cu dispozițiile generale în materia persoanelor juridice, respectiv din Decretul nr. 31/1954 și din Decretul nr. 32/1954, iar în prezent se completează cu dispozițiile art.187-251 C.civ., aplicabile inclusiv în cazul obștiilor constituite înainte de data de 1.10.2011, conform art.18 din Legea nr.71/2011. Dispozițiile speciale ale Legii nr. 1/2000 nu se pot completa cu dispozițiile speciale ale OUG nr. 26/2000 și nici cu cele ale Legii nr. 31/_, întrucât nu există o dispoziție legală expresă în acest sens. Normele speciale își găsesc aplicarea numai în cazurile expres prevăzute în cuprinsul lor. Ele nu se pot aplica prin analogie la alte situații. Atât dispozițiile O.G. nr. 26/2000, cât și dispozițiile Legii nr. 31/1990 sunt incompatibile cu formele asociative reglementate de dispozițiile Legii nr. 1/2000. Potrivit art.216 alin (1) c.civ. hotărârile și deciziile contrare legii sau statului pot fi atacate în justiție de oricare din membrii organelor de conducere sau de administrare. Această dispoziție, se aplică pentru identitate de rațiune și în ipoteza în care obiect al acțiunii judiciare îl constituie refuzul unor organe de conducere de a se conforma unor obligații determinate de Statut, având în vedere că în această situație nu este interzisă analogia legii conform art.10 c.civ., iar drepturile trebuie exercitate cu buna credință fără a prejudicia alte persoane conform art.14 alin (1) C.civ. În aceste condiții Tribunalul reține că în situația în care se refuză convocarea adunării generale a unei obști de către consiliul de administrație, deși sunt îndeplinite condițiile stabilite în Statut, atunci conform art.216 alin (1) c.civ. fiecare moșnean este îndreptățit să atace acest refuz pe calea acțiunii în instanță.

În speță, este de reținut că reclamantul este membru al Adunării generale a moșnenilor, care potrivit art.9.1. din Statut este organul suprem de conducere al Obștei, astfel că cerința impusă de art.216 alin (1) c.civ. este îndeplinită, astfel că în mod greșit a apreciat instanța de fond că apelantul-reclamant nu are legitimate procesuală activă.

2) Având în vedere dispozițiile art.480 alin (3) c.proc.civ. și faptul că niciuna din părți nu a solicitat rejudecarea cauzei de către instanța de fond, Tribunalul urmează a admite apelul și a reține cauza spre rejudecare, ocazie cu care Tribunalul apreciază că nu se mai impune analiza celorlalte excepții având în vedere soluția ce urmează a se pronunța pe fondul cauzei.

Potrivit art.996 c.proc.civ. pentru admisibilitatea ordonanței președințiale se cer a fi îndeplinite trei condiții speciale, urgența și vremelnicia măsurii, precum și neprejudecarea fondului. Condiția esențială care justifică folosirea ordonanței președințiale este urgența. Codul nu o definește, dar stabilește situațiile în care există urgență, respectiv atunci când păstrarea unui drept, prevenirea unei pagube iminente sau înlăturarea unei piedici ivite în cursul unei executări nu se poate realiza în mod eficace pe calea acțiunii de drept comun. Urgența nu se prezumă, ci trebuie dovedită de părți și trebuie apreciată în concret în funcție de circumstanțele fiecărei cauze în parte. Urgența trebuie să existe la introducerea cererii și să persiste pe tot parcursul judecății, atât în primă instanță, cât și în căile de atac. Prin caracterul vremelnic al ordonanței trebuie înțeles că pe calea acestei proceduri speciale pot fi luate doar măsuri temporare, provizorii. Măsurile sunt limitate în timp până la soluționarea în fond a litigiului, chiar dacă în hotărârea pronunțată nu se face nicio mențiune în acest sens. Prin urmare, efectele măsurilor dispuse pe calea ordonanței încetează fie prin schimbarea împrejurărilor ce au condus la luarea măsurii – ce face posibilă pronunțarea unei noi ordonanțe, fără a putea fi invocată puterea de lucru judecat –, fie prin soluționarea litigiului pe fond. Neprejudecarea fondului presupune ca judecătorul, atunci când soluționează o cerere de ordonanță președințială, să nu intre în cercetarea fondului dreptului, ci doar să verifice de partea cui se află aparența dreptului.

În speță, prin cererea dedusă judecății de către apelantul-reclamant B. nu se urmărește luarea unei măsuri vremelnicie, ci se urmărește stabilirea unei măsuri definitive, respectiv obligarea Consiliului de Administrație de a realiza convocarea adunării generale, or o asemenea măsură fiind definitivă poate fi realizată doar pe calea dreptului comun, prin intermediul unei acțiuni având ca obiect „obligația de a face”, iar nu pe calea sumară a procedurii ordonanței președințiale.

Pentru aceste considerente Tribunalul, în rejudecarea cauzei, va respinge cererea conform art.996 c.proc.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat împotriva sentinței civile nr.51/17.01.2014 a Judecătoriei Curtea de Argeș formulat de apelantul-reclamant B. I., domiciliat în ., CNP_, împotriva pârâților B. V. A., domiciliat în ., CNP_, C. Il. I., domiciliat în ., CNP_, Dineț I. I., domiciliat în ., CNP_, D. N. I., domiciliat în ., CNP_, N. V. V.-P., domiciliat în ., CNP_

Anulează sentința și, reținând cauza spre rejudecare, respinge ca neîntemeiată cererea de ordonanță președințială.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 05.03.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

V. T. A. M. E. N.

Red.VT/Tehnored.VT

2 ex/7.03.2014

Jud.fond: G. P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 168/2014. Tribunalul ARGEŞ