Pretenţii. Decizia nr. 369/2014. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 369/2014 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 13-02-2014 în dosarul nr. 268/216/2011*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 369/2014
Ședința publică de la 13 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. V., judecător
Judecător M. D. B.
Judecător A. D.
Grefier O. - M. Ș.
S-a luat spre examinare pentru soluționare, recursul declarat de reclamanta G. C. împotriva Sentinței civile nr. 434/16.04.2013, pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș, intimați fiind C. A. și C. M., având ca obiect pretenții – rejudecare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns pentru recurenta – reclamantă, avocat S. M., iar pentru intimații – pârâți, avocat N. C..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la data de 12.02.2014, recurenta – reclamantă a depus la dosar prin serviciul registratură, declarația pe proprie răspundere autentificată sub nr. 270/11.02.2014 de B.N.P. G. A., prin care arată că în ultimele 12 luni nu a mai beneficiat de ajutor public judiciar, iar reprezentanta intimaților – pârâți, avocat N. C., a depus la dosarul cauzei împuternicirea avocațială și chitanța privind achitarea onorariului de avocat.
Asupra cererii de ajutor public judiciar, instanța urmează a se pronunța în camera de consiliu.
Tribunalul aduce la cunoștință părților că a fost admisă cererea de ajutor public judiciar și, având în vedere că nu sunt alte cereri prealabile de formulat, acordă cuvântul asupra probatoriului.
Părțile, pe rând având cuvântul, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile existente la dosarul cauzei.
Deliberând asupra probatoriului, instanța încuviințează proba cu înscrisuri, solicitată de ambele părți, apreciind că aceasta este pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, în conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 167 C.pr.civ.
Părțile arată că nu mai au alte cereri de formulat, ori probe de solicitat.
Tribunalul, față de această împrejurare, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului formulat.
Reprezentanta recurentei – reclamantă, având cuvântul, arată că prin cererea de chemare în judecată a solicitat obligarea pârâților la plata de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat în urma executării silite prin vânzare la licitație publică a apartamentului proprietatea recurentei situat în Curtea de Argeș, cu care a garantat un împrumut al pârâților. În apărare, pârâții au invocat existența unei pretinse înțelegeri intervenite între părți, prin care suma împrumutată de la bancă ar fi fost împărțită între acestea. Arată că instanța de fond a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată, considerând că părțile se află în imposibilitatea morală de preconstituire a unei probe scrise pentru dovedirea acestei înțelegeri, iar în urma administrării probei cu martori a considerat că s-a făcut dovada unei convenții.
Primul motiv de recurs vizează motivarea instanței cu privire la existența imposibilității morale de preconstituire a probei scrise, situație față de care consideră că pârâții trebuiau să facă dovada unei relații atât de strânse între părți, încât să le fie imposibil să solicite recurentei constatarea printr-un înscris a convenției sau a obligației sale de a suporta o parte din credit. Consideră că nu s-a făcut o asemenea dovadă, având în vedere răspunsul la interogatoriu al pârâtului, din care rezultă faptul că acesta acordase împrumuturi recurentei în cuantum de 100 – 200 lei, pentru care își constituise înscrisuri. Față de această împrejurare, apreciază că dacă pentru sume de 200 de lei, pârâții au constituit înscrisuri, pentru 20.000 lei au considerat că nu își permit să solicite un asemenea înscris. Așadar, aprecierea instanței nu este întemeiată.
Al doilea motiv de recurs privește reținerea instanței că pârâții nu ar fi culpabili de nerambursarea integrală a creditului către bancă, ci reclamanta ar fi fost în culpă. Pârâții, prin concluziile scrise, s-au apărat în subsidiar și au susținut că ar putea răspunde pentru jumătate din valoarea prejudiciului, deoarece obligația de restituire a ratelor către bancă ar fi revenit atât reclamantei, cât și pârâților. Consideră că obligația de achitare a ratelor către bancă revenea pârâților și pentru aceste motive, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței și admiterea cererii de chemare în judecată.
În subsidiar, solicită admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru a se efectua un raport de expertiză contabilă prin care să se stabilească partea din suma solicitată care ar trebui suportată de pârâți. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentanta intimaților – pârâți, având cuvântul, formulează concluzii de respingere a recursului, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat. Apreciază că relația de prietenie dintre părți și dovada imposibilității morale de preconstituire a unui înscris a fost făcută cu înscrisuri și cu proba testimonială, martorul G. P. susținând că în prezența sa reclamanta – recurentă aducea partea sa intimaților - pârâți. Apreciază că apărarea ulterioară invocată de recurentă, prin care susține că banii respectivi erau pentru un alt împrumut al concubinului său, nu poate fi primită, având în vedere că, deși aceasta avea posibilitatea să propună aceleași categorii de probe, nu a făcut acest lucru. Un alt argument în combaterea susținerilor recurentei îl reprezintă răspunsul la interogatoriu, în care, deși nu recunoaște relația de prietenie dintre părți, la întrebarea „Dacă pretindeți că nu eram prieteni, de ce ați acceptat să girați împrumutul cu apartamentul?”, reclamanta răspunde „pentru facere de bine”, deși este evident că nu pui gaj pentru o persoană străină, munca de o viață.
Cu privire la cea de-a doua critică formulată, solicită, de asemenea, respingerea acesteia. Apreciază că în mod legal și temeinic, instanța de fond a constatat că cererea reclamantei nu este întemeiată în drept, apreciind că sunt aplicabile dispozițiile art. 1799 C.civ și art. 1864 C.civ. Față de această împrejurare, partea adversă nu a făcut nicio obiecțiune cu privire la această încadrare juridică a faptei.
De asemenea, mai apreciază că apărarea subsidiară nu rezistă, având în vedere că recurenta era cunoscută ca o rea – platnică nu numai printre cunoștințe, dar și la bănci, nemaiavând accesul să ia un alt împrumut. Față de aceste considerente, solicită respingerea recursului ca nefondat.
Instanța declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra recursului formulat.
INSTANȚA
Asupra recursului civil de față ;
Constată că, prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 31.01.2011 sub nr. dosar_ reclamanta G. C. i-a chemat în judecată pe pârâții C. A. și C. M., solicitând instanței să dispună obligarea pârâților să îi plătească suma de 97.838,35 lei cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ca urmare a executării silite prin vânzare la licitație publică a apartamentului proprietatea reclamantei, cu care a garantat împrumutul acordat pârâților prin contractul de credit nr. RFI_/4.05.2006.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin contractul de ipotecă autentificat sub nr. 872/5.05.2006 la BNP I. D. reclamanta a garantat cu apartamentul proprietatea sa situat în mun. Curtea de Argeș, . acordat pârâților de Raiffeisen Bank SA – Agenția Curtea de Argeș, în baza contractului de credit nr. RFI_/4.05.2006. Prin acest contract pârâții au împrumutat de la Raiffesien Bank SA suma de 11.220 euro, pe o perioadă de 180 de luni. Pe parcursul derulării creditului pârâții nu și-au executat față de bancă obligațiile asumate, în sensul că nu au mai achitat ratele lunare. Prin notificarea nr. 1882/20.10.2010 emisă de executorul bancar A. C. L. reclamanta a fost înștiințată că pentru executarea sumelor datorate băncii în baza contractului de credit menționat s-a format dosarul de executare silită nr. 65/EB/AG/2010 pentru un debit restant de 12.200 euro, reclamanta fiind invitată să plătească această sumă, plus cheltuieli de executare, în termen de 3 zile, pentru a evita executarea silită asupra apartamentului proprietatea sa. Reclamanta a încercat să achite suma solicitată însă nu a putut plăti decât 300 de euro, conform foilor de vărsământ din 11.11.2010 și 8.12.2010. Prin somația nr. 2118/3.12.2010 reclamanta a fost somată să plătească suma de 12.090 euro reprezentând debit restant și dobânzi penalizatoare calculate în baza contractului de credit nr. RFI_/4.05.2006, plus cheltuieli de executare. Prin procesul-verbal de licitație nr. 2300/30.12.2010 a fost scos la licitație apartamentul proprietatea reclamantei, fiind adjudecat de numitul M. C. la prețul de 70.700 lei. Din prețul de adjudecare a fost distribuită suma de 53.876,35 lei către Raiffeisen Bank SA, reprezentând credit restant, dobânzi și cheltuieli de executare.
Reclamanta a mai arătat că prin executarea silită a suferit prejudicii constând în: suma de 53.876,35 lei reprezentând suma distribuită băncii prin procesul-verbal din 31.12.2010; suma de 1287 lei, cu care reclamanta a încercat să achite debitul restant; suma de 42.675 lei reprezentând diferența dintre valoarea de achiziționare a unui apartament asemănător celui executat silit și prețul la care a fost adjudecat apartamentul proprietatea reclamantei.
Cererea nu a fost întemeiată în drept.
În dovedire s-a solicitat proba cu înscrisuri. La cerere au fost atașate copii de pe înscrisuri (f.4-18).
La data de 26.04.2011 pârâții C. A. și C. M. au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare s-a arătat că între pârâți, reclamanta G. C. și concubinul acesteia, numitul N. L. există o legătură apropiată de prietenie. În primăvara anului 2006 reclamanta G. C. i-a propus pârâtului C. A. să facă o convenție prin care pârâtul să contracteze o sumă de bani de la bancă, bani pe care să îi dea reclamantei. Inițial pârâtul a arătat că nu poate face acest lucru, însă reclamanta i-a învederat că se va ocupa de toate actele și că va putea lua împrumutul. Reclamanta a arătat că nu poate să contracteze singură împrumutul, deoarece mai are bani împrumutați și la Banca Concordia și Banca Cooperatistă Curtea de Argeș. Reclamanta l-a rugat insistent pe pârât să o ajute, explicându-i problemele pe care le are și dată fiind legătura de prietenie, pârâtul a înțeles că trebuie să o ajute. Reclamanta i-a spus pârâtului că are nevoie de 20.000 lei și că poate contracta un împrumut de peste 10.000 euro. Reclamanta s-a ocupat de formarea dosarului de împrumut la Raiffesien Bank. Reclamanta i-a spus pârâtului că va garanta împrumutul cu apartamentul său. Astfel, pârâtul a înțeles că această convenție este serioasă și nu îl supune pe pârât vreunui risc. Între pârât și reclamantă a intervenit o convenție verbală rezultată din imposibilitatea morală de a preconstitui un înscris, dată de relațiile de prietenie și afecțiune. Reclamanta i-a propus pârâtului următoarea convenție: creditul era de 11.200 euro din care 220 euro operațiuni bancare, iar restul de 11.000 euro împrumut, în echivalent lei 36.700 lei. Reclamanta lua suma de 20.000 lei, iar diferența de 16.700 lei o ridica pârâtul. Părțile s-au înțeles și cu privire la restituirea ratelor bancare: pârâtul plătea 190 de lei lunar, iar diferența până la 117 euro o plătea reclamanta G. C.. Pârâtul a respectat convenția și a plătit 32 de luni ratele alături de reclamantă. După 32 de luni, reclamanta a refuzat să mai plătească ratele, iar pârâtul a continuat să plătească singur rata datorată potrivit convenției verbale avută cu reclamanta. La scurt timp a început să primească somații de la bancă pentru diferența de bani din suma ratelor pe care o datora reclamanta. Banca a trecut la executarea silită.
Pârâții au mai arătat că reclamanta făcuse o practică din a contracta împrumuturi bancare cu diferite alte persoane și a nu mai restitui banii datorați. Pârâții nu datorează sumele de bani solicitate de reclamantă, aceasta din urmă fiind de rea-credință în ce privește neplata creditului.
În dovedire pârâții au solicitat proba cu interogatoriul reclamantei, declarații de martori, înscrisuri.
O dată cu întâmpinarea, pârâta C. M. a depus la data de 26.04.2011 o cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 4.000 de lei, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ca urmare a executării silite a pârâtei în calitate de girant la împrumutul contractat la SILVAPAM Curtea de Argeș; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, pârâta a arătat că în luna mai 2008 reclamanta G. C. a contractat un împrumut la SILVAPAM Curtea de Argeș, în sumă de 7.000 de lei. Dată fiind legătura de prietenie, reclamanta i-a cerut pârâtei să o gireze. Începând cu data de 29.05.2009 reclamanta nu a mai achitat suma datorată, astfel încât pârâta, în calitate de girant a fost obligată să achite diferența din împrumutul contractat de reclamantă. Pârâta a achitat diferența de bani datorată de reclamantă, în perioada 29.05.2009 – 31.08.2010.
În dovedire au fost depuse la dosar înscrisuri (f.34-35).
La data de 23.05.2011 reclamanta G. C. a depus la dosar întâmpinare prin care a recunoscut că datorează pârâtei C. M. suma de 4.000 lei, reprezentând o parte din împrumutul contractat de reclamantă de la SILVAPAM Curtea de Argeș, împrumut girat de pârâtă. Este adevărat că pârâta, în calitate de girant, a plătit această sumă.
A fost interogată reclamanta la cererea pârâților (f.48-52, 53-57) și a fost efectuată o expertiză în specialitatea construcții de către expert B. V. N. (f. 72-77). A fost respinsă proba testimonială solicitată de pârâți, ca inadmisibilă.
Prin sentința civilă nr. 590/27.04.2012 pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta G. C. și au fost obligați pârâții să plătească reclamantei suma totală de 113.463,35 lei compusă din: suma de 53.876,35 lei ce a fost distribuită Raiffeisen Bank S.A. prin procesul verbal emis în data de 31.12.2010 ; suma de 1.287 lei reprezentând debitul restant parțial achitat de reclamanta-pârâtă ; suma de 58.300 de lei reprezentând diferența dintre valoarea de circulație a unui apartament similar (129.000 de lei conform raportului de expertiză) și prețul de 70.700 de lei la care a fost adjudecat apartamentul proprietatea reclamantei-pârâte situat în mun.Curtea de Argeș, .. P12, .. A fost admisă cererea reconvențională formulată de pârâta C. M. și a fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 4.000 lei reprezentând debitul achitat de pârâta C. M. în calitate de girant.
Prin decizia nr. 2992/15.11.2012 pronunțată de Tribunalul Argeș – Secția civilă în dosarul nr._ a fost admis recursul declarat de pârâții C. A. și C. M. împotriva sentinței civile nr. 590/27.04.2012 a Judecătoriei Curtea de Argeș, a fost casată sentința și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.
În considerentele deciziei s-a reținut că proba testimonială solicitată de pârâți era admisibilă și utilă în dovedirea imposibilității morale de preconstituire a înscrisului și ulterior a învoielii vizând modalitatea de folosire a banilor împrumutați și de restituire a ratelor.
Venind spre rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr._ .
Au fost interogați pârâtul C. A. (f.44-45) și reclamanta (f.46-47) și au fost audiați martorii G. P. M. (f.33), M. C. (f.34-35) și R. L. L. (f.48-49).
Prin sentința civilă nr. 434/16.04.2013, pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș s-a respins acțiunea formulată de reclamanta G. C., , împotriva pârâților C. A. și C. M., ca neîntemeiată.
S-a admis cererea reconvențională formulată de pârâta C. M..
A fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 4000 lei.
A fost obligată reclamanta să plătească pârâților suma de 4276 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel s-a reținut de prima instanță că, între Raiffeisen Bank SA și pârâții C. A. și C. M. a fost încheiat contractul de credit nr. RFI_/4.05.2006 (f.7-10) prin care banca a acordat pârâților un împrumut în valoare de 11.220 euro, din care 11.000 euro urmau să fie utilizați pentru nevoi personale nenominalizate, iar 220 euro reprezentau comisionul de procesare. Conform prevederilor contractuale, creditul a fost acordat pentru o perioadă de 180 de luni, urmând a fi rambursat conform graficului convenit de părți, în 180 de rate lunare egale a câte 117,16 euro. La art. 5 pct. 1 din contract s-a stabilit ca îndeplinirea obligațiilor de plată asumate de către împrumutați să fie garantată printr-o ipotecă de rang I constituită asupra apartamentului proprietatea reclamantei G. C., situat în mun. Curtea de Argeș, .. P12, ..
Între Raiffeisen Bank SA și reclamanta G. C. a fost încheiat contractul de ipotecă autentificat sub nr. 872/5.05.2006 de BNP I. D. (f.4-6), prin care reclamanta, în calitate de garant ipotecar, a constituit în favoarea băncii o ipotecă de rang I asupra apartamentului sus-menționat, în scopul garantării obligației de rambursare a creditului în sumă de 11.220 euro acordat de bancă pârâților C. A. și C. M. prin contractul de credit nr. RFI_/4.05.2006. În contractul de ipotecă s-a prevăzut că în cazul în care pârâții nu rambursează sumele datorate cu titlu de credit, dobânzi, comisioane și orice alte costuri aferente, creditorul ipotecar poate iniția executarea bunului ipotecat, garantul ipotecar renunțând în acest caz la beneficiul de discuțiune și diviziune.
Așa cum reiese din notificarea nr. 1882/20.10.2010 emisă de executorul bancar A. C. L. (f.11), la data de 20.10.2010 era înregistrat un debit de 12.100 euro (echivalent 52.030 lei) în temeiul contractului de credit nr. RFI_/4.05.2006, reprezentând împrumut restant și dobânzi penalizatoare. În temeiul titlurilor executorii constând în contractul de credit nr. RFI_/4.05.2006 și contractul de ipotecă autentificat sub nr. 872/5.05.2006 de BNP I. D., s-a pus în vedere reclamantei G. C. ca în termen de 3 zile de la primirea notificării să achite debitul de 12.100 euro, în caz contrar urmând a se declanșa procedura executării silite asupra bunurilor reclamantei.
La data de 3.12.2010 a fost emisă în dosarul de executare nr. 65/EB/AG/2010 al executorului bancar A. C. L. somația nr. 2118, prin care reclamanta G. C. era somată să plătească suma de 12.090 euro (echivalent 51.990 lei) datorată în baza contractului de credit nr. RFI_/4.05.2006, în caz contrar urmând a se trece la vânzarea apartamentului ce făcuse obiectul contractului de ipotecă nr. 872/5.05.2006.
Ca urmare a notificării și somației emise de executorul bancar, reclamanta G. C. a achitat sumele de 100 euro, respectiv 200 euro, conform foilor de vărsământ emise în datele de 11.11.2010 și 8.12.2010 (f.18). Pentru satisfacerea integrală a creanței creditorului ipotecar Raiffeisen Bank SA, executorul bancar A. C. L. a procedat în cadrul dosarului de executare silită nr. 65/EB/AG/2010 la vânzarea la licitație a apartamentului proprietatea reclamantei, situat în mun. Curtea de Argeș, .. P12, .. Conform procesului-verbal de licitație nr. 2300/30.12.2010, în cadrul licitației apartamentul reclamantei a fost adjudecat de numitul M. C. pentru suma de 70.700 lei.
La data de 31.12.2010 executorul bancar A. C. L. a încheiat procesul-verbal de distribuire a prețului obținut în urma vânzării apartamentului, suma de 70.700 fiind distribuită după cum urmează: 53.876,35 lei reprezentând credit restant, dobânzi și cheltuieli de executare, către creditoarea Raiffeisen Bank SA; 16.823,65 lei reprezentând diferență de preț, către reclamanta G. C.. Aceasta din urmă a solicitat prin prezenta acțiune obligarea pârâților C. A. și C. M. la acoperirea prejudiciului produs din culpa pârâților (aceștia nerambursând creditul conform contractului încheiat cu Raiffeisen Bank SA), prin plata sumei de 53.876,35 lei reprezentând suma distribuită băncii, a sumei de 1287 lei reprezentând sumele de bani achitate de reclamantă în contul debitului restant, precum și a sumei de 42.675 lei reprezentând diferența dintre valoarea de achiziționare a altui apartament asemănător și prețul la care a fost adjudecat apartamentul reclamantei.
Deși reclamanta nu și-a întemeiat cererea în drept, din motivarea cererii reiese că ar fi aplicabile dispozițiile art. 1799 C.civ. 1864, conform cărora deținătorul imobilului ipotecat, care a fost executat silit pentru satisfacerea creanței garantate cu ipotecă, „are recurs în garanție, de drept, în contra debitorului principal”; acțiunea are ca obiect repararea prejudiciului suferit datorită evicțiunii ce a dus la pierderea imobilului.
Pârâții au invocat faptul că pierderea de către reclamantă a apartamentului ca urmare a executării silite declanșate în baza titlurilor executorii – contract de credit nr. RFI_/4.05.2006 și contract de ipotecă nr. 872/5.05.2006 – nu se datorează culpei lor. Au susținut că potrivit unei convenții încheiate între părți, neconstatată printr-un înscris, reclamanta a primit o parte din suma împrumutată de pârâți de la Raiffeisen Bank, reclamanta având obligația de a contribui la plata fiecărei rate alături de pârâți. După achitarea în această modalitate a 32 de rate, reclamanta nu a mai plătit partea sa din aceste rate, astfel că pârâții au plătit doar o parte din cuantumul ratelor, ceea ce a dus la declanșarea executării silite de către executorul bancar.
Pentru dovedirea situației de fapt invocate de pârâți, au fost audiați martorii G. P. M., M. C. și R. L. L..
Martorul G. P. M. a declarat că în cursul anului 2006 reclamanta G. C. i-a solicitat să plătească mai multe rate dintr-un credit la Raiffeisen Bank, înmânându-i în acest scop sume de bani al căror cuantum martorul nu și-l mai amintește. Reclamanta i-a arătat martorului un „desfășurător” privitor la ratele de rambursat, în care era menționat numele pârâtului C. A.; astfel, martorul a înțeles că împrumutul era pe numele pârâtului. A mai declarat martorul că după ce a plătit 14 rate la bancă, reclamanta nu a mai plătit ratele, acest aspect fiindu-i comunicat martorului de către pârâtul C. A..
Martorul G. P. M. a mai declarat că împrumutul luat a fost de „11.000 și ceva de euro”, din care pârâtul a luat o parte, iar reclamanta a luat altă parte, martorul neputând preciza cuantumul sumelor luate de pârât și de reclamantă. Martorul a mai declarat că reclamanta G. C. cerea bani cu împrumut ca să poată plăti ratele de la bancă.
Martorul M. C. a declarat că reclamanta și pârâții se cunoșteau, iar în ultima perioadă relațiile dintre ei erau apropiate, în sensul că aceștia se vizitau și se ajutau reciproc (când a decedat mama reclamantei pârâții au ajutat-o pe reclamantă cu înmormântarea). Martorul a mai precizat că pârâta C. M. a girat un împrumut luat de reclamantă de la o casă de ajutor reciproc, iar apoi reclamanta nu a restituit împrumutul, astfel că s-a înființat poprire pe pensia lui C. M..
Martorul M. C. cunoaște că pârâtul C. A. a luat un împrumut de la Raiffeisen Bank în sumă de 11.200 euro, dând mai mult de jumătate din această sumă reclamantei G. C.. În legătură cu rambursarea creditului, martorul a arătat că reclamanta plătea o parte mai mare din rate, iar pârâtul plătea cealaltă parte. După un timp reclamanta nu a mai plătit partea sa din rate, astfel că pârâtul C. A. a plătit integral ratele, iar apoi nu a mai plătit nici el ratele. Reclamanta a garantat împrumutul acordat lui C. A. cu apartamentul ei cu două camere. Nemaifiind restituit împrumutul, s-a trecut la executarea silită a apartamentului. Martorul a luat cunoștință de înțelegerea dintre părți referitoare la împrumut atât de la pârât, cât și de la reclamantă. Aceasta din urmă i-a spus martorului că nu are bani să restituie împrumutul, că a garantat cu apartamentul și că are o sumă mare de restituit.
Martorul M. C. a mai declarat că în anul 2006 a garantat un împrumut luat de reclamantă de la Cooperativa de Credit Curtea de Argeș, pe care reclamanta nu l-a mai restituit, astfel că martorul a trebuit să plătească 17.200.000 ROL. Reclamanta obișnuia să ceară bani cu împrumut de la cunoscuți.
Martorul R. L. L. a declarat că între reclamantă și pârâți erau relații de prietenie. Din discuțiile purtate cu reclamanta și pârâții martorul a înțeles că părțile aveau un împrumut luat împreună de la Raiffeisen Bank, suma împrumutată fiind de circa_ ROL. Împrumutul a fost garantat cu apartamentul reclamantei. Pentru o perioadă reclamanta și pârâții au achitat împreună ratele lunare de rambursare a împrumutului. Martorul crede că împrumutul nu a fost restituit în integralitate, deoarece apartamentul reclamantei a fost scos la licitație de către bancă. Martorul a înțeles că reclamanta urma să folosească suma de_ ROL, iar pârâtul C. A. diferența de_ ROL. Martorul cunoaște de la pârât că reclamanta nu a mai achitat ratele.
Martorul R. L. L. a mai declarat că reclamanta împrumuta sume de bani de la alte persoane, pe care le restituia. Martorul a girat un împrumut luat de reclamantă; de asemenea, pârâta C. M. a girat un împrumut luat de reclamantă de la C.A.R.
Având în vedere declarațiile martorilor propuși de pârâți, instanța a apreciat că s-a făcut dovada existenței unei relații de amiciție între pârâți și reclamantă, în considerarea căreia părțile nu au întocmit un înscris constatator al convenției lor. S-a făcut de asemenea dovada existenței unei înțelegeri între pârâți și reclamantă, în sensul ca pârâții să ia un împrumut de circa 11.000 euro de la Raiffeisen Bank SA, din care reclamanta să folosească o parte mai însemnată, iar pârâții cealaltă parte. S-a dovedit de asemenea înțelegerea părților referitoare la restituirea împrumutului, conform căreia atât pârâții cât și reclamanta contribuiau la achitarea ratelor. Din declarațiile martorilor mai reiese că reclamanta a încetat la un moment dat să mai contribuie la achitarea ratelor, ceea ce a dus la nerambursarea împrumutului de către pârâți.
Față de situația de fapt reliefată prin declarațiile martorilor, instanța a apreciat că pârâții nu sunt culpabili de nerambursarea integrală a împrumutului contractat cu Raiffesien Bank SA. Culpa aparține reclamantei, care nu a respectat înțelegerea existentă între părți (neconstatată printr-un înscris) și nu a mai contribuit la plata ratelor (deși reclamanta beneficiase în fapt de mai mult de jumătate din suma împrumutată de pârâți). Pentru aceste considerente, instanța apreciază că executarea silită și pierderea apartamentului de către reclamantă nu sunt imputabile pârâților. Astfel, nu se poate face aplicarea dispozițiilor art. 1799 C.civ., în sensul obligării pârâților la despăgubiri către reclamantă. Cererea de chemare în judecată apare astfel ca fiind neîntemeiată, urmând a fi respinsă.
Având în vedere că prin întâmpinarea formulată în data de 23.05.2011, reclamanta G. C. a recunoscut faptul că îi datorează pârâtei C. M. suma de 4.000 de lei, reprezentând debitul achitat de aceasta în calitate de girant, instanța a admis cererea reconvențională astfel cum a fost formulată și în consecință a obligat pe reclamantă să achite pârâtei această sumă de bani.
În baza art. 274 C.pr.civ. a fost obligată reclamanta la plata cheltuielilor de judecată efectuate de pârâți, constând în onorarii avocat și taxa de timbru.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta G. C. care a considerat-o nelegală și netemeinică după cum urmează:
Instanța în mod greșit a reținut că în cauză s-a făcut dovada existenței relațiilor de amiciție dintre părți, astfel că a considerat admisibilă proba cu martori pentru a se dovedi existența și conținutul convenției încheiată între părți .
În acest sens se arată că instanța nu a examinat apărarea recurentei în raport și de răspunsul la interogatoriu al pârâtului de la fila 44 potrivit cu care pârâții ar fi trebuit să dovedească existența unor relații atât de strânse încât le-ar fi fost imposibil să îi ceară o recunoaștere în scris a faptului primirii sumei de 20.000 lei din suma împrumutată de aceștia de la bancă.
Se mai arată că pârâtul C. A. a recunoscut existența unor împrumuturi de la acesta cu sume între 100 și 300 lei iar acestea se consemnau într-o evidență personală a acestuia ,astfel că în acest mod pârâtul și-a preconstituit înscrisuri pentru sume mult mai mici, însă pentru suma de 20.000 lei s-a susținut că a fost în imposibilitate morală de a-l solicita acestuia o recunoaștere scrisă .
Se invocă faptul că martorii audiați în cauză au arătat că recurenta reclamantă obișnuia să împrumute frecvent sume de bani de la terțe peroane ,că era cunoscută ca o persoană rea platnică în cercul de prieteni ai pârâtului ,astfel că nu se poate reține susținerea pârâtului potrivit cu care pentru suma primită i-a fost imposibil să-i ceară o dovadă scrisă, neexistând între părți nici relații de colegialitate, întâlnindu-se cu pârâtul ocazional când acesta consuma băuturi în barul unde recurenta lucra .
Se invocă faptul că recurenta reclamantă a înțeles să garanteze împrumutul pârâtului cu apartamentul său în baza unei înțelegeri potrivit cu care și aceștia vor gira și un împrumut bancar al său, cunoscând faptul că pârâți dețineau mai multe bunuri pentru care aceștia puteau fi urmăriți silit .
Nu poate fi reținută ca o dovadă a existenței unor relații de prietenie faptul că pârâta C. M. a girat-o pe reclamantă pentru un împrumut la CAR întrucât acesta s-a încheiat în 2008, după contractul de împrumut bancar al pârâților și avea semnificația unei recunoștințe pentru încheierea împrumutului cu garanție din partea reclamantei .
Astfel, instanța de fond a ignorat apărările recurentei - reclamante întemeindu-și soluția exclusiv pe declarațiile martorilor ,fără a analiza și răspunsurile la interogatoriu ale pârâtului Ccoman A. și care nu dovedesc existența unor relații atât de apropiate între părți încât pârâților le era imposibil să le ceară un înscris constatator al convenției .
În plus, din declarațiile martorilor nu rezultă conținutul convenției încheiată între părți ,respectiv suma ce-i revenea fiecăreia precum și modalitatea de împărțire a ratelor, iar declarația acestora cu privire la faptul că reclamanta ar fi beneficiat mai multe de jumătate din împrumut nu este suficientă, iar sumele de bani plătite prin intermediul martorului G. P. Mrian de către reclamantă vizau alte împrumuturi ale acesteia la aceeași bancă.
Martorii audiați în cauză vorbesc despre existența împrumutului și a înțelegerii dintre părți numai din relatările pârâtului C. A. .
O altă critică vizează faptul că în mod greșit s-a reținut că pârâții nu sunt culpabili de nerambursarea integrală a împrumutului contractat cu banca ,culpa aparținând reclamantei care nu ar fi respectat înțelegerea și nu ar fi contribuit la plata ratelor ,astfel că executarea silită și pierderea apartamentului nu ar fiu imputabile acestora .
Referitor la acest aspect se arată că instanța de fond nu a avut în vedere susținerile pârâților cu privire la existența unei înțelegeri în legătură cu împărțirea împrumutului ,astfel că se impunea efectuarea unui raport de expertiză contabilă pentru a se calcula partea de credit ce ar fi trebuit plătită de pârâți, deși se reține că pârâții au primit aproape jumătate din suma împrumutată de la bancă, încălcându-se astfel regulile îmbogățirii fără justă cauză și permițându-le acestora să păstreze în patrimoniul lor o parte din suma preluată din creditul bancar .
Prin urmare, fiind părți în contractul de credit bancar, pârâții sunt cei răspunzători pentru achitarea creditului bancar ,aceștia fiind cei care trebuiau să suporte partea ce le-ar fi revenit din ratele lunare potrivit convenției ,aceștia formulând apărări subsidiare în fața primei instanța în sensul că aceștia ar putea răspunde pentru jumătate din valoarea prejudiciului, afirmând că reclamanta ar fi primit jumătate din suma de bani obținută prin împrumutul bancar, astfel că implicit recunoscut că trebuie să plătească și ei jumătate din prejudiciul încercat de aceasta prin neexecutarea creditului și executarea silită a apartamentului, fiind necesară efectuarea unui raport de expertiză contabilă în acest sens .
În cauză, intimații au formulat concluzii scrise prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat cu motivarea că instanța de fond a făcut o legală aplicare a disp.art. 1198 C.civ., pârâții făcând dovada imposibilității preconstituirii înscrisurilor arătând că s-a apreciat în mod corect că pârâții nu sunt răspunzători pentru prejudiciul cauzat prin executarea silită fiind aplicabile disp.art. 1799 și art. 1864 C.civ.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și care se încadrează în motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 9 C.pr.civ. precum și analizând cauza sub toate aspectele potrivit art. 304 ind. 1 Cpr.civ. ,tribunalul în raport de actele și lucrările dosarului constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Cu privire la prima critică din recurs se va reține că, instanta a admis ca în cauză pârâții sa faca dovada conventiei de împrumut încheiata între acestia si reclamantă cu martori, întrucât în dreptul nostru civil exista câteva principii care cârmuiesc actul juridic civil si anume, principiul libertatii actelor juridice civile, asa cum rezulta din dispozitiile art.969 alin.2 si art.5 C. civil, potrivit caruia subiectele de drept civil pot sa încheie sau nu un act juridic civil, sa-i stabileasca continutul, sa-l modifice sau sa dispuna încetarea acestui act, dar si principiul consensualismului în ceea ce priveste forma actului juridic, forma ceruta pentru validitatea unui asemenea act.
Tot prin forma în materia actului juridic civil, se desemneaza însa nu numai cea care este ceruta pentru însasi validitatea dar si forma ceruta pentru probarea actului. În acest caz, o asemenea cerinta se instituie ca o limitare a principiului consensualismului si într-un fel si a principiului libertatii actelor juridice civile pentru ca, desi valabil încheiat, daca nu se respecta forma ceruta ad probationem, acest lucru atrage sanctiunea imposibilitatii dovedirii actului juridic cu un alt mijloc de proba. Astfel, incidentei celor doua principii îi sunt fixate limite rationale care sa conduca la asigurarea certitudinii retinerii drepturilor si obligatiilor la care a dat nastere actul juridic, iar pe plan procesual prevenirea litigiilor legate de existenta si respectarea acestor drepturi si obligatii.
În acest scop, au si fost adoptate prevederile art.1191 alin.1 si 2 C.civil, care instituie într-adevar interdictia de a dovedi cu martori actele juridice a caror valoare depaseste 250 lei sau împotriva sau peste cuprinsul unui înscris.
Dar, tot legiuitorul a avut în vedere si în acest caz ca tot vointa partilor este cea care, cu exceptia actelor juridice pentru care înscrisul se cere ad validitatem, poate sa faca inaplicabila aceasta regula si chiar daca nu s-a întocmit înscrisul, ele pot conveni sa faca dovada cu martori sau dovada sa se faca prin marturisirea lor.
Pe de alta parte, legiuitorul a avut în vedere complexitatea vietii sociale si juridice care determina complexitatea si diversitatea situatiilor în care iau nastere raporturi juridice ce au ca izvor manifestarea de vointa a subiectelor de drept civil si care le împiedica uneori sa încheie un înscris prin care sa dovedeasca existenta actului juridic.
De aceea, reglementarea din art.1191 alin.1 si 2 C. civil nu numai ca nu este imperativa dar legiuitorul a si prevazut expres câteva exceptii de la aceste prevederi legale.
Printre aceste exceptii este si cea prevazuta de art.1898 alin.1 pct.1-3 C. civil potrivit careia dovada cu martori este admisa si în cazul imposibilitatii preconstituirii probei scrise.
Practica judiciara a inclus în acest caz si imposibilitatea morala de a preconstitui înscrisul datorita calitatii partilor (rude, afini, prieteni etc.).
Instanta se raliaza acestei practici pentru ca are în vedere si doua reguli de interpretare a legii civile, si anume: cea care rezulta din prevederile art.978 C. civil potrivit careia legea trebuie interpretata în sensul aplicarii ei iar nu în sensul neaplicarii si regula potrivit careia unde exista aceleasi ratiuni trebuie aplicata aceeasi lege. De aceea, în cazul imposibilitatii morale de a preconstitui un înscris, se aplica tot regulile prevazute în art.1198 pct.1 - 3 privind imposibilitatea materiala a preconstituirii înscrisului, când este admisa si proba cu martori.
Ori, în speta exista o asemenea imposibilitate morala pentru ca, asa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, precum și declarațiile martorilor audiați în cauză părțile se cunoșteau încă din anul 2007 între acestea existau relații apropiate în sensul că aceștia se vizitau reciproc și se ajutau ,atât cu mijloace financiare cât și în împrejurări legate de organizarea unei înmormântări de către reclamantă .
De asemenea, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond în raport de declarația martorului M. C. a rezultat că pârâta C. M. a girat un împrumut luat de reclamantă de la Casă de Ajutor Reciproc, pentru ca ulterior la rândul său reclamanta să garanteze cu o ipotecă împrumutul ai cărui titulari erau intimații – pârâți, fără a se putea reține apărarea recurentei potrivit cu care aceste garantări reciproce s-au realizat în lipsa unor relații de încredere,întrucât din probatoriul administrat în cauză a rezultat că dimpotrivă că părțile obișnuiau să deruleze între ele mai multe convenții de împrumut, iar faptul că intimatul pârât C. A. avea o evidență personală asupra banilor împrumutați recurentei reclamante nu poate duce la concluzia inexistenței unor raporturi apropiate de încredere și ajutor reciproc între părți .
Prin urmare, instanța de fond în mod corect a apreciat că imposibilitatea morală de preconstituire a probei scrise cu privire la convenția încheiată între părți în legătură cu împrumutul bancar și a modului de restituire al acestuia a fost determinată de existența dovedită a unor relații de prietenie și ajutor reciproc care exista de mai mulți ani între părți ,astfel că în mod corect instanța a încuviințat administrarea probei testimoniale pentru dovedirea drepturilor și obligațiilor asumate de acestea .
Cu privire la cea de a doua critică din recurs,tribunalul va reține că atât din interogatoriul administrat pârâtului C. A. în fața primei instanțe precum și din susținerile formulate în subsidiar de către intimații pârâți și din declarațiile martorilor audiați în fața primei instanțe ,tribunalul va reține că din împrumutul bancar contractat de intimatul – pârât C. A. a rezultat că recurenta reclamantă a primit suma de 20.000 lei din totalul de 11.220 euro ,sumă în raport de care aceasta a înțeles să achite ratele bancare, iar pentru diferența de 16.700 lei intimatul - pârât s-a obligat să achite ratele bancare, aspecte care rezultă și din interogatoriul de la fila 46 luat de pârâți reclamantei în ședința publică din 11.03.2013 .
Prin urmare, instanța de fond în mod greșit a reținut că în cauză nu s-a făcut dovada culpei pârâților în nerambursarea integrală a împrumutului, întrucât potrivit convenției dintre părți ,acesta urma a fi restituit de către intimații – pârâți și recurenta reclamanta în limitele menționate, motiv pentru care tribunalul va reține că în cauză se impune a se efectua un raport de expertiză contabilă pentru a se determina atât partea din creditul bancar ce trebuia restituit de către intimați ,cât și partea din creditul bancar ce trebuia restitui de recurentă, pentru a se determina proporțional cu această împărțire, care este prejudiciul încercat de reclamantă ca urmare a executării silite avându-se în vedere și sumele de bani care reclamanta a achitat parțial debitul restant prin foile de vărsământ din 11.11.2010 și 08.12.2010 pentru a se evita executarea silită asupra apartamentului proprietatea sa ținându-se cont ș ide diferența dintre valoarea de achiziționare a unui apartament similar cu cel executat prețul la care aceasta a fost adjudecat .
Pentru aceste considerente,tribunalul în temeiul art 312 alin.3 C.pr.civ. va admite recursul,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite recursul declarat de reclamanta G. C. împotriva sentinței civile nr. 434/16.04.2013, pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș, intimați fiind C. A. și C. M. .
Casează sentința și reține cauza spre rejudecare.
Stabilește termen la data de 27.02.2014.
Se citează părțile.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.02.2014.
Președinte, R. V. | Judecător, M. D. B. | Judecător, A. D. |
Grefier, O. - M. Ș. |
Red.M.D.B
Tehn D.T/ 4 ex
24.02.2014
Jud fond A.B.
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
ÎNCHEIERE
Ședința Camerei de consiliu de la 13 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. V., judecător
Judecător M. D. B.
Judecător A. D.
Grefier O. - M. Ș.
S-a luat spre examinare pentru soluționare, cererea de ajutor public judiciar formulată de recurenta - reclamantă G. C., în cauza civilă cu nr. de mai sus.
La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu, nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța retine cererea spre soluționare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la data de 14.01.2014, recurenta – reclamantă G. C. a solicitat acordarea ajutorului public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei de timbru datorată pentru exercitarea recursului.
În dovedirea cererii, s-au depus la dosarul cauzei înscrisuri.
Potrivit art. 14 alin 1 din OUG 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, cererea pentru acordarea ajutorului public judiciar se formulează în scris și va cuprinde mențiuni privind obiectul și natura procesului pentru care se solicită ajutorul public judiciar, identitatea, codul numeric personal, domiciliul și starea materială a solicitantului și a familiei sale, atașându-se înscrisuri doveditoare ale veniturilor acestuia și ale familiei sale, precum și dovezi cu privire la obligațiile de întreținere sau de plată. Cererea va fi însoțită și de o declarație pe propria răspundere a solicitantului în sensul de a preciza dacă în cursul ultimelor 12 luni a mai beneficiat de ajutor public judiciar, în ce formă, pentru ce cauză, precum și cuantumul acestui ajutor.
Totodată, art. 8 din același act normativ prevede că beneficiază de ajutor public judiciar în formele prevăzute la art. 6 persoanele al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 300 lei.
Deliberând asupra cererii de ajutor public judiciar, față de dispozițiile prevăzute de art. 8 alin. 1 din OUG 51/2008 și de împrejurarea că veniturile petentei sunt în cuantum de 200 lei lunar, aflându-se sub limita de 300 de lei, stabilită prin dispozițiile legale menționate, va admite cererea în forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru datorată pentru soluționarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 8 alin. 1 din OUG 51/2008, admite cererea de ajutor public judiciar în forma scutirii de la plata taxei de timbru datorată pentru soluționarea recursului, stabilită prin încheierea de ședință din data de 16 ianuarie 2014.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.02.2014.
Președinte, R. V. | Judecător, M. D. B. | Judecător, A. D. |
Grefier, O. - M. Ș. |
| ← Fond funciar. Decizia nr. 368/2014. Tribunalul ARGEŞ | Grăniţuire. Decizia nr. 212/2014. Tribunalul ARGEŞ → |
|---|
