Revendicare imobiliară. Decizia nr. 410/2014. Tribunalul ARGEŞ
Comentarii |
|
Decizia nr. 410/2014 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 07-05-2014 în dosarul nr. 1164/109/2005
Dosar nr._ (Număr în format vechi 821/Cv/2005)
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILA Nr. 410/2014
Ședința publică de la 07 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. V.
Judecător A. M.
Grefier G. G.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul declarat de reclamantele T. M., T. C. ROZALEI, T. C. ȘI T. O., împotriva sentinței civile nr. 3143/30.06.2004 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr. 3937/2004, intimată fiind I. I..
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părtile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul a fost repus pe rol a cauzei, din oficiu, în vederea verificării îndeplinirii condițiilor pentru constatarea perimării și că din dispoziția completului de judecată s-a atașat decizia civilă nr.1031 din 17.10.2005, pronunțată de Tribunalul Arges în dosarul nr.4559/Cv/2005.
Tribunalul lasă cauza la a doua strigare pentru dezbateri în contradictoriu, conform art.104 alin.11-13 din R.O.I. al instanțelor judecătoresti (H.C.S.M. 387/2005).
La apelul nominal făcut în ședința publică la a doua strigare au lipsit părtile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care.
Tribunalul pune în discuție și rămâne în pronunțare asupra excepției de perimare a apelului.
TRIBUNALUL
Constata ca, prin sentinta civila nr.3143/30.06.2004 pronuntata in dosarul nr.3937/2004 al Judecatoriei P., s-a respins actiunea in revendicare formulata de reclamantele T. M., T. C. ROZALEI, T. C. ȘI T. O., impotriva paratei I. I..
Impotriva sentintei au declarat apel reclamantele T., criticand-o ca nelegala si netemeinica.
La termenul din 08.04.2005, tribunalul a dispus suspendarea judecarii apelului, in baza disp. art.244 alin.1 pct.1 C.pr.civ., pana la solutionarea irevocabila a dosarului nr. 8990/2004 al Judecatoriei P..
Incheierea de suspendare nu a fost atacata cu recurs si nici nu s-a solicitat de atunci repunerea cauzei pe rol.
Din evidenta informatizata a Tribunalului Arges, rezulta ca litigiul inregistrat sub nr.8990/2004 a fost solutionat irevocabil, in urma pronuntarii deciziei civile nr.1031/2005 a Tribunalului arges si a deciziei nr.347/R/01.03.2006 a Curtii de Apel P.. Conform art. 244 alin. 2 C.p.c., suspendarea dispusa in temeiul alin. 1 al aceluiasi articol va dainui pana cand hotararea pronuntata in pricina care a motivat suspendarea a devenit irevocabila.
Potrivit art. 248 C.pr.civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu. Art. 252 C.p.c. prevede ca perimarea se constată din oficiu sau la cererea părții interesate.
Asadar, in conformitate cu acest text legal, in cazul nerespectarii cerintei de a exista continuitate intre actele de procedura intervine perimarea. Aceasta are o natura juridica mixta, in sensul ca este atat o sanctiune procedurala-de aplicatie generala - care opereaza in ipoteza nerespectarii termenului prevazut de lege, cat si o prezumtie de desistare, dedusa din faptul nestaruintei, vreme indelungata, in judecata.
In cazul de fata, de la data incetarii suspendarii, 01.03.2006, data solutionarii irevocabile a litigiului ce a determinat suspendarea, a trecut mai mult de 1 an, iar vina pentru ramanerea in nelucrare a cererii de apel incumba partilor, care nu au insistat in judecarea caii de atac.
Avand in vedere cele de mai sus, constatand ca nu a existat niciun motiv de suspendare sau de intrerupere a termenului de perimare, instanta urmeaza a constata din oficiu perimarea apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat apelul declarat de reclamantele T. M., T. C. ROZALEI, T. C. ȘI T. O., toate domiciliate în Pitești. Războieni, nr. 4, jud. Argeș, împotriva sentinței civile nr. 3143/30.06.2004 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr. 3937/2004, intimată fiind I. I., domiciliată în com. Mărăcineni, ..
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07.05.2014.
Președinte, R. V. | Judecător, A. M. | |
Grefier, G. G. |
red.A.M./05.06.2014
dact.C.E.C./2 exp.
← Acţiune în constatare. Sentința nr. 2060/2014. Tribunalul ARGEŞ | Evacuare. Decizia nr. 2126/2014. Tribunalul ARGEŞ → |
---|