Rezoluţiune contract. Decizia nr. 1323/2014. Tribunalul ARGEŞ

Decizia nr. 1323/2014 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 15-05-2014 în dosarul nr. 21194/280/2011*

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1323/2014

Ședința publică de la 15 Mai 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. D.

Judecător M. V.

Judecător A. M. P.

Grefier N. P.

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamantul P. E. A. - prin mandatar av. G. I. D. împotriva sentinței civile nr. 4081/29.04.2013, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimat fiind pârâtul S. S., având ca obiect rezoluțiune contract.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul pârât personal și asitat de av. P. I., lipsă fiind recurentuzl reclamant.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, la data de 09.05.2014, dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbru judiciar în cuantumul pus în vedere de instanță la termenul anterior.

Av. P. I. depune la dosar împuternicire avocațială de reprezentare emisă de Baroul Argeș.

Totodată la întrebarea instanței, arată că nu mai poate aștepta pentru o a doua strigare întrucât are dosare cu termen de judecată astăzi, la Judecătoria Topoloveni.

Tribunalul reține că la dosar există pentru recurentul reclamant delegație de reprezentare din partea d-lui av. G. I. D.. De asemenea reține susținerile apărătorului intimatului pârât că se opune lăsării cauzei la o a doua strigare întrucât nu are posibilitate fiind avocat în alte cauze cu termen astăzi. Totodată reține că prezenta cauză este la ordine, iar din partea apărătorului recurentului reclamant nu s-a solicitat nici oral și nici în cuprinsul încheierii de la termenul anterior strigarea cauzei la o altă oră și nici nu există cerere formulată în acest sens pentru termenul de astăzi..

Apărătorul intimatului pârât învederează că nu are cereri de formulat.

Tribunalul, în raport de această împrejurare, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.

Apărătorul intimatului pârât solicită respingerea recursului formulat în această cauză întrucât nu prezintă critici în ceea ce privește fondul cauzei, ci doar calificarea temeiului juridic al acțiunii inițiale, ceea ce, în opinia sa, apreciază că trebuia să se soluționeze în fața instanței de fond, iar recalificarea în fața instanței de recurs o consideră ca neântemeiată în condițiile în care procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, instanța de recurs urmând să se pronunțe în limitele investirii sale.

Pentru aceste motive solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Asupra recursului civil de față:

Constată că prin sentința civilă nr. 4081/29.04.2013, pronunțată de Judecătoria Pitești a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul P. E. A., cu domiciliul în mun. Zalau, .. F8/A, ., jud. S. în contradictoriu cu pârâtul S. S., cu domiciliul în loc. Stefanesti, Calea București, nr. 297, jud. Argeș.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 04.11.2011, sub nr._, reclamantul P. E. A. a chemat în judecată pe pârâtul S. S., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți având ca obiect autoturismul marca Daimlercrysler tip AGMB163 cu nr._ și obligarea acestuia la plata sumei de_ euro, reprezentând preț achitat, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 05.08.2011a încheiat cu pârâtul contractul de vânzare-cumpărare având ca obiect autoturismul marca Daimlercrysler tip AGMB163 cu nr._, contra sumei de 10.000 euro.

Se mai precizează că prețul a fost achitat prin înmânarea către pârât a sumei de 1300 euro, iar pentru rest i-a predat un auto, marca Audi A8.

La data de 22.08.2011 a fost oprit în trafic și i s-a adus la cunoștință că autoturismul este furat din Italia încă din anul 2008, astfel că s-a dispus confiscarea.

Se mai arată că reclamantul a formulat cerere de restituire, însă aceasta i-a fost respinsă potrivit disp.art. 42 din legea 141/2010.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1700, 1701 C.civ.

Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru de 400 lei și timbru judiciar de 0,5 lei.

Au fost depuse la dosar, în susținerea cererii înscrisuri(filele 6-10).

P. sentința civilă nr. 2061/2012 a Judecătoriei Pitești cererea de chemare în judecată a fost anulată ca netimbrată, iar prin decizia nr. 2814/2012 a Tribunalului Argeș a fost casată sentința și trimisă cauza spre rejudecare la instanța de fond urmare a achitării taxei de timbru pusă în vedere reclamantului după rămânerea acuzei în pronunțare.

În rejudecare s-au administrat pentru reclamant probele cu înscrisuri, interogatoriu și proba testimonială cu doi martori.

Astfel dânsul solicită rezolutiunea contractului încheiat cu pârâtul prin care a achizitionat de la acesta un autoturism despre care ulterior a aflat că este furat.

Ar fi vorba în opinia reclamantului de aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art.1700 și 1701 din Noul Cod Civil.

Textele invocate de către reclamant nu sunt însă aplicabile în cauză având în vedere că operațiunea juridică, vânzarea a intervenit între părți în luna august 2011, deci anterior intrării în vigoare a noului cod civil, astfel încât efectele produse vor fi guvernate de codul civil anterior prin prisma disp. art. 6 alin.2 din noul cod civil( octombrie 2011).

Rezolutiunea contractului de vânzare cumpărare, contract sinalagmatic și cu titlu oneros poate fi cerută ca urmare a neexecutării culpabile a obligațiilor de către una dintre părți( art. 1020 c.civ.)

S-a constatat în cauză că pârâtul vânzător și-a executat în ceea ce îl privește obligația de predare a bunului astfel încât nu se poate susține neexecutarea obligației sale de natură să ducă la desființarea contractului.

Împotriva acestei sentințe a declarat reclamantul P. E. A. care susține:

Sentința este netemeinică și nelegală (motive care se circumscriu prev.art.3041 și art.304 pct.9 Cod pr.civilă), deoarece instanța a apreciat în mod eronat că acțiunea trebuie soluționată în raport de prevederile vechiului Cod civil.

Dacă suntem sub incidența vechiului Cod civil, atunci acțiunea în rezoluțiune pentru vicii ascunse ale lucrului vândut, este întemeiată pe disp.art.1352 și art.1354 Cod civil.

În momentul în care recurentul a cumpărat autoturismul actele de proprietate pentru acest bun erau false, astfel că ulterior autoturismul i-a fost confiscat.

Acțiunea în rezoluțiune este mijlocul procedural prin care partea contractantă care și-a executat prestația asumată printr-un contract sinalagmatic cu executare uno ictu se poate adresa justiției pentru a solicita desființarea cu efect retroactiv a contractului, atunci când cealaltă parte contractantă nu și-a executat culpabil propria sa prestație.

Instanța de fond a reținut greșit că pârâtul și-a îndeplinit obligația de predare a bunului.

Examinând actele dosarului și sentința recurată, tribunalul va reține:

P. contractul de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit, intimatul S. S. a vândut recurentului P. E. A. autoturismul marca Daimlercrysler tip AGMB163 cu nr._, nr.de identificare WDC1631131A437601 cu ._ și cilindre 2685 cmc, pentru prețul de 10.000 euro (f.7).

Așa cum susține recurentul în cuprinsul acțiunii, prețul a fost plătit în următoarea modalitate: 1.300 euro au fost dați personal intimatului, iar în contul restului de preț recurentul a predat autoturismul său personal Audi A1 către intimat.

În data de 22.08.2011, recurentul a fost oprit în trafic și i s-a adus la cunoștință faptul că autoturismul pe care l-a cumpărat de la intimat era furat din Italia încă din anul 2008, motiv pentru care i-a fost confiscat, întrucât era introdus în aplicația SINS, cu solicitarea de confiscare.

În drept, recurentul reclamant și-a întemeiat acțiunea pe prev.art.1700 și 1701 NCC, invocând instituția rezoluțiunii.

Tribunalul reține că în speță nu sunt aplicabile prev.noului Cod civil, întrucât prin art.6 alin.2 din acesta s-a prevăzut că actele încheiate înainte de . legii noi, nu pot genera alte efecte juridice decât cele prev.de legea în vigoare la data încheierii actului respectiv, în speță, la data de 05.08.2011.

Noul cod civil a intrat în vigoare la 01.10.2011, ulterior perfectării contractului de vânzare cumpărare a cărui rezoluțiune se cere.

P. urmare, acțiunea recurentului reclamant va fi examinată prin prisma dispozițiilor vechiului cod civil, care reglementează rezoluțiunea contractelor sinalagmatice, în cuprinsul prevederilor art.1019 – 1021.

Conform art.1019-1021 vechiul Cod civil, pentru a opera rezoluțiunea unui contract, trebuie întrunite următoarele condiții: 1. una dintre părți să nu-și fi executat obligațiile ce-i revin; 2. neexecutarea să fie imputabilă părții care nu și-a îndeplinit obligația; 3. debitorul obligației neexecutate să fi fost pus în întârziere, în condițiile prev.de lege.

Tribunalul reține că singura obligație asumată de intimatul pârât în temeiul contractului de vânzare cumpărare a fost aceea de predare a bunului, pe care a îndeplinit-o, aspect recunoscut de recurentul reclamant.

P. urmare, în cauză nu se poate reține neexecutarea culpabilă a obligației ce-i revenea intimatului pârât prin contractul de vânzare cumpărare a cărui rezoluțiune se solicită.

În recurs, pentru prima dată, recurentul a precizat că solicită „ rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare pentru vicii ascunse ale lucrului vândut”.

O astfel de precizare vizează în realitate schimbarea cauzei cererii de chemare în judecată și potrivit art.316 coroborat cu art.294 alin.1 vechiul Cod pr.civilă, este inadmisibilă în recurs.

Pentru considerentele expuse, reținând că nu s-a probat de către recurentul reclamant neîndeplinirea culpabilă a obligației asumată de intimatul pârât prin contractul de vânzare cumpărare, în baza art.312 rap.la art.3041 și art.304 pct.9 Cod pr.civilă, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P. E. A. - prin mandatar av. G. I. D. împotriva sentinței civile nr. 4081/29.04.2013, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimat fiind pârâtul S. S.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 15.05.2014.

Președinte,

C. D.

Judecător,

M. V.

Judecător,

A. M. P.

Grefier,

N. P.

red.C.D.

dact.C.E.C./4 exp.

20.05.2014.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Rezoluţiune contract. Decizia nr. 1323/2014. Tribunalul ARGEŞ