Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 191/2015. Tribunalul ARGEŞ

Sentința nr. 191/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 191/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ[*]

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 191/2015

Ședința publică de la 17 Iunie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE A. M.

Grefier E. N.

Pe rol fiind soluționarea cauzei formulată de reclamanta D. E.-A., prin procurator M. P., în contradictoriu cu pârâta B. C. Română SA, având ca obiect acțiune în răspundere contractuală.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta D. E.-A., prin procurator M. P., în baza procurii autentificată sub nr. 2450/22.07.2014 aflată la fila 4/dosar fond, și pârâta B. C. Română SA, prin avocat A. D. în baza împuternicirii aflată la fila 7/dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

Instanța procedează la identificarea reprezentantului reclamantei, Mihăile P., care se legitimează cu CI . nr._, CNP_.

La interpelarea instanței, având în vedere cererea aflată la fila 47/dosar fond, reclamanta, prin procurator, învederează că înțelege să renunțe la judecarea cererii de chemare în judecată cu care a învestit instanța.

Tribunalul pune în discuția părților cererea de renunțare a judecată formulată de reclamantă, prin procurator.

Pârâta, prin avocat, arată că este de acord cu cererea formulată de reclamantă, prin procurator. Solicită obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanta, prin procurator, solicită ca hotărârea pronunțată în prezenta cauză să-i fie comunicată la domiciliul din comuna Ciofrângeni, ., județul Argeș.

În temeiul art. 394 alin. 1 Cod Procedură Civilă, instanța declară dezbaterile închise, aduce la cunoștința părților ca potrivit art. 394 alin. 3 Cod Procedură Civilă, după închiderea dezbaterilor, nu mai pot depune nici un înscris la dosarul cauzei, sub sancțiunea de a nu fi luat in seama, și rămâne în pronunțare asupra cererii de renunțare la judecată formulată de reclamanta D. E.-A., prin procurator M. P..

TRIBUNALUL

Constata ca, sub nr._ /02.10.2014 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Curtea de Argeș cererea formulată de reclamanta D. E.-A., prin procurator M. P., împotriva pârâtei B. C. ROMÂNĂ S.A., prin reprezentant legal, prin care s-a arătat că reclamanta a încheiat un contract de credit nr._ în anul 2008 în sumă de 48.800 Euro de la Agenția Basarabilor BCR din Curtea de Argeș, iar în acest contract a fost stipulată o dobândă de 5,35 %, astfel că s-a obligat să achite lunar suma de 272,51 euro pe o perioadă de 30 de ani eliberându-i-se în acest sens graficul de rambursare al creditului. Reclamanta a mai menționat că din luna august 2009, dobânda a fost ridicată la 8,35 % achitând numai 368,75 euro, din data de 25.094.2010 s-a majorat la 9,3 %, achitând lunar suma de 402 Euro, din data de 25.10.2011 s-a majorat la 9,912 % achitând lunar suma de 422,59 Euro, din data de 25.07.2012 banca a practicat o dobândă de 9,442% achitând numai suma de 406,75 Euro iar în prezent dobânda este de 8,547 %, astfel că lunar achită suma de 377,47 euro. S-a mai arătat că reclamanta a fost de acord la acea dată cu creditul cu dobânda de 5,35 % considerând că poate achita lunar suma de 272,51 euro, se afla în Spania și lucra, însă în prezent este căsătorită, are un copil de 1,6 ani și trăiește din salariul soțului său de cca. 1200-1400 euro, din care plătesc chirie și traiul de zi cu zi, precum și că soțul său are și el un credit de 45.000 euro la BRD și achită lunar 240 euro plătind o dobândă mai mică decât cea de la data achiziționării creditului, deci la BRD dobânda a scăzut pe când la BCR a crescut. S-a mai susținut că aproape că nu mai poate achita ratele, că la data achiziționării creditului cursul de schimb leu/euro era de 3,53 iar în prezent 4,45 euro, iar pe internet a văzut că au fost câștigate mii de procese cu BCR de către creditori. În finalul cererii de chemare în judecată s-a arătat că se solicită să se analizeze cele expuse spre a putea achita în continuare suma cu care a convenit cu banca la luarea creditului.

La data de 9 octombrie 2014 s-au înregistrat la dosar precizările formulate de reclamantă, prin care a arătat că a înțeles să cheme în judecată BCR SA cu sediul în București, .. 5, sector 3 și Agenția Basarabilor, Filiala BCR, cu sediul în Curtea de Argeș. Nr. 82-84, că solicită să se analizeze documentele atașate la dosar și să se analizeze că banca a majorat abuziv dobânzi și comisioane după bunul lor plac, majorând dobânda de la 5,35 % la 9,912 %, iar în prezent este de 8,547 %, că dovezile în acest sens sunt atașate la dosar prin care se vede majorarea dobânzilor, menționând că solicită anularea clauzelor abuzive din contractul de credit nr._, fila nr. 9 și obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate ilegal.

La data de 24 noiembrie 2014 s-a înregistrat la dosar întâmpinarea formulată de pârâta B. C. ROMÂNĂ S.A., prin care s-a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta D. E.-A., prin procurator M. P., precum și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu. Prin același înscris, pârâta B. C. ROMÂNĂ S.A. a formulat, în subsidiar, în măsura în care instanța va aprecia ca admisibilă cererea de modificare a dobânzii contractuale, exclusiv din perspectiva transparenței mecanismului de calcul a ratei dobânzii variabile, cerere reconvențională, prin care a solicitat ca instanța de judecată să adapteze contractul de credit dedus judecății în sensul luării în considerare a algoritmului de calcul a ratei dobânzii curente propus de subscrisa prin prezenta.

La data de 11 decembrie 2014 s-a înregistrat la dosar solicitarea formulată de reclamantă, prin procurator, prin care s-a arătat că este de acord cu respingerea cererii de chemare în judecată, atașând și cererea formulată de reclamantă.

Prin sentinta civila nr.158/18.02.2015, Judecatoria Curtea de Arges a declinat competenta solutionarii cauzei in favoarea Tribunalului Arges.

Dosarul a fost inregistrat pe rolul acestei instante la data de 2.03.2015.

Asupra cauzei, tribunalul constata ca in sedinta publica de astazi mandatarul reclamantei a declarat ca renunta la judecarea actiunii principale, confirmand cele invederate si in scris, prin cererea depusa la data de 11.12.2014.

In legatura cu aceasta pozitie, tribunalul constata ca parata si-a manifestat acordul, prin reprezentantul conventional, fiind indeplinite conditiile art.406 alin.4 C.pr.civ. Pe de alta parte, instanta apreciaza ca procura autentificată sub nr. 2450/22.07.2014 face dovada mandatului special dat de reclamanta mandatarului, mandat care priveste inclusiv actele de dispozitie, printre care se numara si renuntarea la judecata cererii.

In aceste conditii, instanta va da eficienta principiului disponibilitatii de vointa a partii si va lua act ca reclamanta renunta la judecarea cererii principale, situatie in care cererea reconventionala, formulata ca un subsidiar la solutia ce se va da actiunii principale, apare ca lipsita de interes si nu va mai fi analizata.

Intrucat renuntarea la judecata a intervenit dupa comunicarea actiunii, in temeiul art.406 alin.3 C.pr.civ., reclamanta va fi obligata la plata cheltuielilor de judecata catre parata. Cat priveste cuantumul acestora, instanta apreciaza ca se impune a se face aplicarea disp. art.451 alin.2 C.pr.civ., in sensul reducerii cuantumului onorariului de avocat achitat de parata si care urmeaza a fi suportat in final de reclamanta, de la 5535,98 lei la 2500 lei. Pentru aceasta, instanta are in vedere imprejurarea ca finalizarea procesului se face prin renuntarea la judecata, iar activitatea efectiv prestata de avocati s-a redus la redactarea intampinarii si a cererii reconventionale, precum si la simpla prezenta in fata instantelor, intrucat desfasurarea procesului nu a ridicat probleme de drept complexe si a solicitat concluzii elaborate din partea acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act că reclamanta D. E.-A., CNP_, prin procurator M. P., domiciliat în ., nr. 56, județul Argeș, cu domiciliul procesual ales la mandatar, renunță la judecarea cauzei privind pe pârâta B. C. ROMÂNĂ S.A., cu sediul în municipiul București, .. 5, sector 3, J_, CUI_, si sediul ales la SCA N. N. D. Hingston Petersen, în municipiul București, Șoseaua București-Ploiești nr. 1 A, ., sector 1, Complexul Bucharest Business Park..

Admite în parte cererea pârâtei, privind plata cheltuielilor de judecată, și obligă reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 2500 lei, cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 30 zile de la comunicare. Cererea se depune la Tribunalul Argeș.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17.06.2015.

Președinte,

A. M.

Grefier,

E. N.

Red., tehnored. AM/08.07.2015/4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 191/2015. Tribunalul ARGEŞ