Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 1289/2015. Tribunalul ARGEŞ

Decizia nr. 1289/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 23-04-2015 în dosarul nr. 1289/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ[*]

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1289/2015

Ședința publică de la 23 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. M. P.

Judecător C. D.

Grefier M. L.

S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul declarat de reclamanta . - PRIN MANDATAR COFACE ROMANIA CREDIT MANAGEMENT SERVICES SRL împotriva sentinței civile nr._/29.10.2014, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimat fiind pârâtul C. R., având ca obiect acțiune in răspundere delictuala.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Tribunalul reține că a fost investit cu soluționarea cauzei în lipsă ( fila 6), situație în raport de care rămâne în pronunțare asupra apelului .

INSTANȚA

Asupra apelului civil de față:

Constată că, prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamanta . prin mandatar Coface Romania Credit Management Services S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul C. R. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 13.317,21lei conform facturilor anexate prezentei reprezentând recuperare energiei electrice agenți economici/casnici, obligarea pârâtului la plata dobânzii legale calculate până la data achitării integrale a debitului, cu cheltuieli de judecată.

În fapt, reclamanta arată că în urma verificării instalației de alimentare și măsurare la locul de consum aparținând pârâtului, inspectorii din cadrul societății reclamante au întocmit procesul verbal de constatare/nota de constatare atașată în copie prezentei, privind neregulile observate la fața locului. Procesul verbal de constatare a fost întocmit în prezența pârâtului care nu a formulat obiecțiuni și nu a contestat înscrisul în discuție. Ca urmare, s-a constatat că pârâtul consumă energie electrică fără ca aceasta să fie înregistrată de aparatul de măsură. În aceste condiții s-a procedat cu acordul pârâtului la inventarierea aparatelor de consum energie electrică, urmând a se stabili consumul în conformitate cu art 142 alin 4 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice la consumatori aprobat prin HG nr. 1007/2004 potrivit căruia în cazul consumului fraudulos perioada de recalculare va fi de 1 an pentru consumatorii casnici și de 6 luni pentru ceilalți consumatori. Acest consum este evidențiat în nota de calcul/fișa de evaluare a energiei electrice consumată și neînregistrată anexată prezentei. În baza acesteia au fost emise facturi fiscale, facturi care nu au fost contestate de pârât. Solicită reclamanta să se constatate că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența raportului de cauzalitate între faptă și prejudiciu și existența vinovăției pârâtului.

Se solicită proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului, și orice alt mijloc de probă a cărui necesitate ar reieși din dezbateri.

În drept se invocă art 194 și urm NCpr.civ, art 1357 și urm C.civ, art. 1516 și art 1521 C.civ. art 142 alin 4 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice la consumatori aprobat prin HG nr. 1007/2004

Se solicită judecarea cauzei în lipsă.

Pârâtul nu a depus întâmpinare la cererea de chemare în judecată.

În temeiul art. 258 Cod procedură civilă, instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri.

Prin sentința civilă nr._/29.10.2014, pronunțată de Judecătoria Pitești a fost respinsă plângerea, reținându-se în considerente următoarele:

Reclamanta solicită obligarea pârâtului la plata sumei de 13.317,21 lei, reprezentând prejudiciu produs reclamantei ca urmare a faptei ilicite săvârșite de pârât constând în aceea de a consuma energie electrică fără a fi înregistrată de aparatul de măsură.

Pentru angajarea răspunderii civile delictuale este necesar să fie îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții: săvârșirea unei fapte ilicite, aducându-se prin aceasta atingere unui drept subiectiv patrimonial al reclamantei; producerea unui prejudiciu patrimonial în care se concretizează această atingere; legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și vinovăția.

Reclamanta a făcut dovada existenței faptei ilicite săvârșite de pârât cu nota de constatare nr._/21.03.2013.

Problema care se ridică în cauza de față este însă aceea dacă fapta ilicită săvârșită de pârât i-a produs reclamantei un prejudiciu.

Analizând dispozițiile art. 140 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice la consumatori aprobat prin HG nr. 1007/2004 instanța a constatat că furnizorul este cel care este îndreptățit să încaseze de la consumator contravaloarea oricăror costuri suplimentare apărute datorită oricăror cauze generate de consumator. De asemenea potrivit art. 4 pct. 20 din același act normativ furnizarea de energie electrică cuprinde și facturarea energiei electrice.

Potrivit art. 3 pct. 22 din Legea 123/_ prin distribuție de energie electrică se înțelege transportul energiei electrice prin rețele de distribuție de înaltă tensiune, medie tensiune și joasă tensiune, cu tensiune de linie nominală de până la 110 kV inclusiv, în vederea livrării acesteia către clienți, fără a include furnizarea”, iar potrivit pct. 25 „furnizare de energie electrică reprezintă activitatea de vânzare de energie electrică către clienți, precum și alimentarea cu energie electrică a locurilor de consum aflate în proprietatea furnizorului”

Din interpretarea textelor de lege enunțate, instanța a constatat că reclamanta nu putea factura energia electrică consumată fraudulos de către pârât pentru că activitatea de facturare revine furnizorului, că pârâtul prin fapta sa ilicită nu a produs nici un prejudiciu reclamantei pentru că aceasta nu are în obiectul de activitate decât activitatea de distribuție, fără a o avea și pe aceea de vânzare a energiei electrica și de facturare pentru a putea reclama un prejudiciu. Aceste activități revin furnizorului de energie electrică.

În consecință, instanța a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale întrucât pârâtul nu a produs nici un prejudiciu în patrimoniul reclamantei.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta . - PRIN MANDATAR COFACE ROMANIA CREDIT MANAGEMENT SERVICES SRL, care susține:

Sentința este netemeinică și nelegală, pentru că prin factura emisă pentru recuperarea pagubelor rezultate din consumul fraudulos, C. D. SA facturează în fapt, prestarea serviciului de distribuție, precum și recuperarea costurilor sale cu energia electrică consumate din rețelele aflate în patrimoniul propriu .

Astfel, în situațiile de consum fraudulos, energia consumată în mod suplimentar de consumator (diferența dintre energia consumată în mod real și cea înregistrată de contor), reprezintă consum direct pentru apelantă, din instalațiile electrice de distribuție aflate în proprietatea sa.

Practic, consumul fraudulos de energie electrică intră în mod implicit în bilanțul de energie al C. D. SA, în cadrul consumului propriu tehnologic, CPT, aceasta fiind îndreptățită să-l calculeze și să-l recupereze.

În drept, apelul a fost întemeiat pe disp.art.466 și urm,.Cod pr.civilă.

Examinând actele dosarului și sentința apelată, prin prisma criticilor formulate, tribunalul va reține:

Apelanta reclamantă pretinde de la intimatul pârât C. R. suma de 13.317,21 lei, reprezentând consum fraudulos de energie electrică, conform notei de constatare nr._/21.03.2013, precum și dobânzile legale calculate până la data achitării integrale a debitului.

Pentru a se reține în cauză existența răspunderii pentru fapta proprie, apelanta reclamantă trebuia să facă dovada întrunirii următoarelor condiții: fapta ilicită a intimatului, existența unui prejudiciu în patrimoniul apelantei, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită a intimatului și prejudiciul încercat de apelantă și vinovăția intimatului în săvârșirea faptei.

Tribunalul reține că în cauză apelanta reclamantă a probat doar existența unui prejudiciu, cu nota de constatare nr._/21.03.2013.

Însă, apelanta reclamantă nu a dovedit că ea este persoana păgubită prin această faptă ilicită.

În acest sens, tribunalul reține că potrivit art.4 pct.20 și art.140 din HG 1007/2004, furnizorul este cel îndreptățit să încaseze contravaloarea oricăror costuri suplimentare apărute datorită oricăror cauze generate de consumatori.

Totodată, conform art.3 pct.22 și 25 din Legea 123/2012, se definește noțiunea de „distribuție de energie electrică” ca fiind transportul energiei electrice prin rețele de distribuție de înaltă tensiune, medie tensiune și joasă tensiune, cu tensiune de linie nominală de până la 110 kV, inclusiv în vederea livrării acesteia către clienți, fără a include furnizarea, precum și noțiunea de „furnizare de energie electrică”, ca fiind activitatea de vânzare de energie electrică către clienți, precum și de alimentare cu energie electrică a locurilor de consum aflate în proprietatea furnizorului.

Raportat la aceste dispoziții legale, tribunalul reține că facturarea consumului fraudulos de energie electrică pentru intimatul C. R. trebuia să se realizeze de către furnizor, în patrimoniul căruia s-a produs prejudiciul.

Pentru considerentele expuse, în baza art.480 Cod pr.civilă, apelul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta . - PRIN MANDATAR COFACE ROMANIA CREDIT MANAGEMENT SERVICES SRL cu sediul în București, Calea Floreasca, nr. 39, . împotriva sentinței civile nr._/29.10.2014, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimat fiind pârâtul C. R. cu sediul în com. Bujoreni, .. V.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 23 Aprilie 2015

Președinte,

A. M. P.

Judecător,

C. D.

Grefier,

M. L.

red.C.D.

dact.C.E.C./4 exp.

30.04.2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 1289/2015. Tribunalul ARGEŞ