Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8759/2015. Tribunalul ARGEŞ

Sentința nr. 8759/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 13-05-2015 în dosarul nr. 1530/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ[*]

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1530/2015

Ședința publică de la 13 Mai 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE G. D. N.

Judecător A. M.

Grefier E. N.

Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelanta-reclamanta . SA, împotriva sentinței civile nr. 8759/23.09.2014 pronunțată de Judecatoria Pitești în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. V. și C. G. A., având ca obiect cerere de valoare redusă.

La apelul nominal făcut în ședința publică la prima strigare au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

Instanța apreciază că se impune lăsarea cauzei la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în ședința publică la a doua strigare au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

Asupra probei solicitată de apelanta-reclamanta . SA prin cererea de apel, respectiv proba cu înscrisuri, constatând că aceasta este admisibilă și poate conduce la soluționarea procesului, în temeiul art. 479 alin. 2, art. 255 și art. 258 Cod Procedură Civilă, o încuviințează și ia act că proba cu înscrisuri a fost deja administrată.

Tribunalul ia act că intimații-pârâți C. V. și C. G. A. nu au formulat întâmpinare în cauză.

Având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 394 alin. 1 Cod Procedură Civilă, instanța declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra apelului formulat de apelanta-reclamanta . SA, împotriva sentinței civile nr. 8759/23.09.2014 pronunțată de Judecatoria Pitești în dosarul nr._ .

TRIBUNALUL

Constată că, la data de 03.04.2014 a fost depusă cerere de chemare în judecată de către reclamanta . SA în contradictoriu cu debitorii C. V. și C. G. A., prin care s-a solicitat instanței, conform disp. art. 1.028, alin. 2 din Codul de procedură civilă, să fie obligați aceștia din urmă la plata sumei de 549,23 lei, reprezentând contravaloare facturi restante la data de 14.03.2014, a penalităților de întârziere în cuantum de 38,81 lei, cu cheltuieli de judecată în sumă de 50 lei.

În motivarea cererii s-a arătat că: a livrat debitorilor C. V. și C. G. A. agent termic, conf. facturilor pe verso contract de vânzare cumpărare:_/14.01.2013,_/15.02.2013,_/15.03.2013,_/15.04.2013,_/15.05.2013,_/11.10.2013,_/11.11.2013,_/12.12.2013,_/13.01.2014,_/12.02.2014,_/11.03.2014.

Debitorii s-au obligat să achite facturile mai sus amintite în termenul de scadență menționat în cuprinsul acestora, însă această obligație nu a fost respectată, provocând astfel prejudicii, care au condus la blocarea conturilor societății de către Finanțele Publice.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1026, alin. 1, art. 1028, alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă, art. 1270, art. 1164, art. 1516, art. 1530 din Codul civil.

Prin sentința civilă nr. 8759/23.09.2014 pronunțată de Judecatoria Pitești a fost admisă, în parte, cererea formulată de reclamanta . SA, în contradictoriu cu pârâții C. V. și C. G. A..

A fost obligat debitorul să plătească creditoarei suma de 549,23 lei, reprezentând contravaloare servicii pentru perioada decembrie 2012-februarie 2014 (facturi emise în perioada ianuarie 2013-martie 2014).

A fost respinsă cererea privind penalitățile de întârziere.

A fost obligat debitorul la plata către creditoare a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin convenția de facturare individuală a consumurilor de energie termică nr. 1, anexă la contractul de furnizare a energiei termice nr. 158/01.08.2009 (fil.9-10) reclamanta s-a obligat să factureze cota parte din consumul total de energie termică înregistrate de contoarele de energie termică pentru încălzire și apă caldă de consum, montate la branșamentele condominiului; raporturile dintre furnizor și consumator stabilindu-se la punctul de delimitare dintre rețeaua interioară a utilizatorului, aflată pe proprietatea acestuia și rețeaua publică.

In sarcina pârâților s-a stabilit obligația de a achita prețul la termenele prevăzute în cuprinsul contractului de furnizare.

In baza contractului reclamanta a emis facturile fiscale depuse la dosar la filele 13-27 din dosar pentru servicii furnizate in perioada 01._, în valoare totală de 549,23 lei.

În fiecare factură s-a menționat termenul de plată.

Pentru facturile achitate cu întârziere sau neachitate reclamanta a calculat penalități de întârziere, în cuantum total de 38,81 lei, fiind emise facturile fiscale depuse la dosar. Se constată că o parte din facturile menționate în acest calcul nu au fost depuse la dosar, nu s-au depus nici documentele de plată, pentru ca instanța să poată verifica modalitatea de calcul.

Conform disp.art.1270 alin.1 NCC contractul valabil încheiat are putere de lege intre părțile contractante.

Potrivit disp.art.1719 NCC principala obligație a cumpărătorului este aceea de a achita prețul la termenul stabilit prin contract .

Conform disp.art.1535 alin.1 NCC în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.

Astfel fiind, în temeiul art. 1030 N.C.P.C., având în vedere și principiul forței obligatorii a contractelor, prevăzut de art. 1270 Noul Cod Civil, conform căruia contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante, instanța a admis, în parte, cererea, și a obligat pârâții să plătească reclamantei suma de 549,23 lei, reprezentând contravaloare servicii pentru perioada decembrie 2012-februarie 2014(facturi emise în perioada ianuarie 2013-martie 2014).

În ceea ce privește penalitățile de întârziere, instanța a reținut, astfel cum s-a precizat mai sus, că nu se pot efectua verificări în ceea ce privește modalitatea de calcul, fiind necesară administrarea de probe ce nu au fost solicitate în procedura specială a cererii cu valoare redusă.

Ca urmare, instanța a respins cererea privind penalitățile de întârziere.

Impotriva sentintei Judecatoriei P. a declarat apel reclamanta . SA, criticand-o ca nelegala si netemeinica sub aspectul respingerii capatului de cerere privind penalitatile.

S-a retinut ca la dosar s-a depus conventia incheiata intre parti, conventie ce este anexa la contractul de furnizare a energiei termice incheiate cu Asociatia de proprietari din care face parte paratul.

Instanta nu a avut rol activ pentru a pune in vedere completarea probelor sau imprejurarea ca cererea nu poate fi solutionata in procedura speciala.

Neplata la termen a facturilor a determinat calculul penalitatilor de intarziere egale cu nivelul dobanzii datorata pentru neplata la termen a obligatiilor bugetare, in temeiul art.4 lit.b din Conventie, fiind facturate ca urmare a calculului rezultat din situatia analitica a penalitatilor.

Paratul nu a facut dovada platii sau a vreunei situatii exoneratoare de raspundere, exista o clauza penala valabila, in sensul art.1538 C.civ., care produce efecte fata de debitorul aflat in culpa pentru neexecutarea obligatiei.

S-a aratat ca suma reprezentand penalitati reprezinta o creanta certa, lichida si exigibila, impunandu-se admiterea si a acestei cereri.

S-a solicitat judecarea cauzei in lipsa, precum si administrarea probei cu inscrisuri.

Analizand actele si lucrarile dosarului, tribunalul constata ca apelul este fondat.

Astfel, desi a retinut ca, potrivit clauzei penale inserata in contractul de furnizare a energiei termice, reclamanta este indreptatita la primirea penalitatilor de intarziere, instanta a respins acest capat de cerere, apreciind ca nu poate verifica cuantumul acestora.

Se observa ca reclamanta a solicitat suma de 38,81 lei, reprezentand penalitati de intarziere, pe perioada 15.11._13, atasand facturi fiscale (filele 18-27) si modul de calcul al acestora (f.28). Ori, in conditiile in care, cel putin in parte, sumele din facturile emise pe perioada indicata corespund celor din modul de calcul, iar paratii nu au inteles sa conteste in vreun fel pretentiile reclamantei sau inscrisurile depuse in dovedirea lor, tribunalul apreciaza ca nu mai era necesara nicio alta proba pentru a solutionarea acestei cereri accesorii.

Prin urmare, constatand ca modul de calcul corespunde facturilor emise doar pentru suma de 33,73 lei, tribunalul apreciaza ca pretentiile apelantei-reclamante referitoare la penalitati sunt intemeiate doar cu privire la aceasta suma, urmand ca, in temeiul art.480 C.pr.civ. cu raportare la art.1530 si 1538 C.civ., sa admita apelul, sa schimbe in parte sentinta, in sensul ca va obliga paratii si la plata sumei de 33,73 lei, penalitati de intarziere.

Intimatii-parati vor fi obligati la plata cheltuielilor de judecata catre apelanta.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul formulat de apelanta-reclamanta . SA, cu sediul în P., .. U4, ., împotriva sentinței civile nr. 8759/23.09.2014 pronunțată de Judecatoria Pitești în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. V. și C. G. A., ambii domiciliați în P., .. E8, ., jud. Argeș.

Schimbă în parte sentința, în sensul că obligă pârâții la plata și a penalităților de întârziere în cuantum de 33,73 lei.

Menține în rest sentința.

Obligă intimații la plata către apelantă a sumei de 25 lei, cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 13.05.2015.

Președinte,

G. D. N.

Judecător,

A. M.

Grefier,

E. N.

red.A.M./22.05.2015

dact.C.E.C./6 exp.

jud.fond A.R.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8759/2015. Tribunalul ARGEŞ