Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 692/2015. Tribunalul ARGEŞ

Decizia nr. 692/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 10-03-2015 în dosarul nr. 692/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ[*]

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 692/2015

Ședința publică de la 10 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE E. A.

Judecător M. V.

Grefier C. M. C.

S-a luat în examinare pentru soluționare apelul declarat de către creditoarea C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA-DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI, împotriva încheierii ședinței camerei de consiliu din data de 27.11.2014 pronunțată de către Judecătoria Topoloveni în dosarul_, intimat fiind N. I., având ca obiect încuviințare executare silită.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Tribunalul, față de împrejurarea că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, potrivit dispozițiile art. 411 alin.1 punctul 2 teza a II-a NCPC, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de solicitat, în raport de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra apelului.

INSTANȚA

Asupra apelului civil de față:

Constată că, la data de 18.11.2014, Biroul Executorului Judecătoresc P. A. R., a solicitat în temeiul dispozițiile art.665 din codul de procedură civilă încuviințarea executării silite în temeiul titlului executoriu – proces verbal de constatare a contravenției . nr._/31.01.2012 pentru suma de 28 euro (la cursul BNR valabil pentru ultima zi din luna anterioară datei achitării) la care se adaugă cheltuielile de executare și onorariul executorului.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru.

Prin încheierea ședinței camerei de consiliu din data de 27.11.2014 pronunțată de către Judecătoria Topoloveni s-a respins cererea de încuviințare a executării silite, reținându-se în considerente că prin cererea formulată la B.E.J P. A. R. creditoarea C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Direcția Regională de Drumuri și Poduri București a solicitat încuviințarea executării silite împotriva debitorului N. I. prin toate formele de executare potrivit titlului executoriu proces verbal de constatare a contravenției . nr._/31.01.2012 pentru suma de 28 euro (la cursul BNR valabil pentru ultima zi din luna anterioară datei achitării) la care se adaugă cheltuielile de executare și onorariul executorului.

Prin încheierea din data de 14.10.2014, B.E.J P. A. R. a dispus admiterea și înregistrarea cererii de executare silită formulată de creditoare (fila 3 a dosarului).

Instanța a reținut că, prin procesul-verbal de constatare a contravenției R12 nr._/31.01.2012 emis de intimată, debitorul a fost sancționat contravențional cu amendă contravențională și a fost obligat să achite și tariful de despăgubire potrivit art. 8 alin. 3 din OG 15/2002, în vigoare la acel moment.

Prin Legea nr. 144/2012 a fost abrogat articolul 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, dispoziție legală care a constituit temei de drept pentru obligarea debitorului la plata tarifului de despăgubire, creanță a cărei executare se solicită a fi încuviințată.

Potrivit art. 15 alin. 2 din Constituția României legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.

În acest sens, instanța a apreciat că Legea 144/23.07.2012 care a abrogat art.8 al.3 din OG.15/2002 (pe care se întemeiază prezenta cererea de încuviințare a executării silite, conform titlului executoriu invocat) este o lege în materie contravențională care conține dispoziții mai favorabile contravenientului-debitor, astfel încât ea se va aplica retroactiv și contravenției săvârșite de debitor, chiar dacă această faptă a fost săvârșită înainte de . legii menționate.

În acest context, potrivit principiului cu valoare constituțională al retroactivității legii contravenționale mai favorabile, instanța a apreciat că debitorul nu mai poate fi tras la răspundere contravențională sau la o altă răspundere juridică derivată din săvârșirea contravenției respective, obligația acestuia de a plăti tariful de despăgubire nemaiavând un suport legal în prezent, existând astfel un impediment la executare în accepțiunea disp.art.665 alin. 5 pct. 7 Cod procedură civilă.

Încheierea sus menționată a fost apelată de creditoarea C. NATIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA S.A.DIRECTIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI care susține:

Instanța trebuia să facă aplicarea dispozițiilor art.632 și art.638 rap.la art.640 Cod pr.civilă și art.37 din OG 2/2001, urmând să constate faptul că procesul verbal neatacat în termenul de 15 zile de la comunicare sau de la luarea la cunoștință, constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.

De asemenea, instanța de fond trebuia să constate că apelanta are o creanță certă, lichidă și exigibilă, întrunind cerințele art.662 alin.1 – 3 Cod pr.civilă.

Se solicită admiterea apelului, schimbarea încheierii apelate și încuviințarea executării silite.

În drept, apelul a fost întemeiat pe disp.art.665 alin.6 Cod pr.civilă.

Analizând încheierea apelată în raport de critica formulată, tribunalul constată că apelul este fondat pentru următoarele considerente:

Examinând încheierea atacată prin prisma motivelor de apel invocate in limitele prevăzute de art. 476- 478 din Noul Cod de pr. Civilă, Tribunalul constată că apelul formulat este fondat și pe cale de consecința îl va admite pentru următoarele considerente:

Obiectul dedus judecații îl reprezintă cererea creditoarei CNADNR de încuviințare a executării silite a debitorului N. I., în dosarul execuțional nr. 3824/2014.

In fapt, creditoarea in baza titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de contravenție . 12 nr._/31._ a solicitat încuviințarea executării silite pentru recuperarea creanței constând tariful de despăgubire la care debitorul a fost obligat.

Pe considerentul ca prin . Legii nr. 144/2012 a fost înlăturat tariful de despăgubire stabilit in sarcina contravenienților care au săvârșit contravenția prevăzută de art.8 din OG 15/2002, respectiv a condus autovehiculele fără plata taxei de rovignetă, instanța de fond a respins cererea de încuviințare a executării silite, apreciind ca reclamanta creditoare nu mai deține un titlu de creanța viabil pentru executarea silita a debitorului.

Conform art. 31 din OG 2/2001 procesul verbal de contravenție neatacat in termen constituie titlu executoriu. Ori, procesul verbal de contravenție pe care creditoarea si-a fundamentat cererea de încuviințare a executării silite nu a fost supus cenzurii instanței de judecata competentă, nefiind atacat cu plângere in termen de 15 zile de la comunicare, intrând astfel în puterea lucrului judecat si constituind potrivit textului de lege mai sus menționat titlu executoriu.

Prin . Legii 144/2012 s-a înlăturat obligația achitării tarifului de despăgubire doar față de procesele verbale de contravenție încheiate ulterior intrării in vigoare a acestei legi precum si celor care au fost contestate in instanța de judecata, situație neincidentă in cazul debitorului, din prezentul dosar.

Prin urmare, câtă vreme procesul verbal de contravenție dresat pe seama debitorului nu a fost contestat neexistând o hotărâre judecătoreasca de anulare chiar și în parte, a masurilor dispuse prin acesta, respectiv a tarifului de despăgubire ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012, creditoarea deține un titlu executoriu apt de executare silita, pentru valorificarea crenatei prevăzuta in actul sancționator, care a intrat in putere de lucru judecat.

Mai mult, instanța de fond fiind investită cu o cerere de încuviințare a executării silite, în mod greșit a procedat la examinarea pe fond a titlului executoriu, instanța trebuind să se limiteze în a examina dacă înscrisul în baza căruia s-a solicitat executarea silită constituie sau nu potrivit legii, titlu executoriu precum și dacă înscrisul îndeplinește condițiile de formă cerute de lege, iar creanța este certă, lichidă și exigibilă, condiții îndeplinite în speță. De altfel, în conformitate cu art. 665 al. 5 din Noul Cod de pr. civ. legiuitorul a prevăzut în mod expres și limitativ situațiile în care instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite, situații neîntâlnite în prezenta cauză.

F. de aceste considerente, Tribunalul apreciază că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 665 din Noul Codul de procedura civilă, privind încuviințarea executării silite și în consecință, în baza art. 480 din Noul Cod de procedura civila, va admite ca fondat apelul introdus de apelanta C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA- DIRECTIA REGIONALA DE DRUMURI SI PODURI, împotriva încheierii ședinței Camerei de consiliu din data de 27.11.2014, pronunțată de către Judecătoria Topoloveni în dosarul_, intimat fiind N. I., va schimba Încheierea din 27.11.2014 și va încuviința executarea silită a titlului executoriu - Proces-verbal de contravenție . nr._ din 31.01.2012, împotriva debitorului N. I..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Admite apelul declarat de către creditoarea C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA - DIRECTIA REGIONALA DE DRUMURI SI PODURI BUCURESTI, cu sediul în București, sector 6, .. 401A, împotriva încheierii ședinței camerei de consiliu din data de 27.11.2014 pronunțată de către Judecătoria Topoloveni în dosarul_, intimat fiind N. I., domiciliat în comuna Priboieni, . Argeș, CNP-_.

Schimbă Încheierea din 27.11.2014.

Încuviințează executarea silită a titlului executoriu - Proces-verbal de contravenție . nr._ din 31.01.2012, împotriva debitorului N. I..

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 10 martie 2015.

Președinte,

E. A.

Judecător,

M. V.

Grefier,

C. M. C.

red.M.V.

dact.C.E.C./6 exp.

jud.fond L.E.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 692/2015. Tribunalul ARGEŞ