Cereri. Decizia nr. 1035/2015. Tribunalul ARGEŞ
Comentarii |
|
Decizia nr. 1035/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 01-04-2015 în dosarul nr. 1035/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1035/2015
Ședința publică de la 01 Aprilie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. B.
Judecător I. P.
Grefier E. R.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul declarat de petentul A. S. împotriva încheierii de sedință din data de 06 10 2014 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, având ca obiect „alte cereri indreptare eroare materiala”.
Dezbaterile în fond asupra cauzei și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la data de 18 03 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 25 03 2015 și la data de azi, 01 04 2015, când deliberând a pronunțat următoarele:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11.09.2014, petentul A. S. a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în sentința civilă 679/24.01.2001.
În motivare, a arătat că prin sentința civilă nr. 679/24.01.2001 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._/1999, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 641/16.04.2002 pronunțată de Tribunalul Argeș, s-a dispus ieșirea din indiviziune în urma decesului autorului A. N., prin omologarea raportului de expertiză întocmit de expert inginer D. în variantă unică. Prin încheierea de admitere în principiu din data de 14.06.2000 instanța a constatat că masa succesorală rămasă de pe urma defunctului se compune printre altele și din imobilul situat în Pitești, .. 25, jud. Argeș. A învederat petentul că din eroare instanța a menționat că imobilul supus partajării este situat în Pitești, .. 30.
În drept, a invocat art. 442 C.pr.civ.
Prin încheierea din 6.10.2014 a Judecătoriei Pitești a fost respinsă cererea de îndreptare eroare materială, reținând următoarele:
Potrivit 281 C., instanța constată că prin sentința civilă nr. 679/24.01.2001 pronunțată în dos._/1999 instanța a admis în parte acțiunea formulată de A. S., a sistat indiviziunea și a dispus partajarea bunurilor între petent și numita A. G.. În lotul acesteia din urmă s-a reținut casa cu 4 camere în valoare de_ lei, un fânar cu grajd plus o cameră, fânar cu 2 camere situate în ..
Prin încheierea de admitere în principiu pronunțată în data de 14.06.2000, instanța a reținut că masa partajabilă se compune din ½ din casă cu 4 camere situată în .. 25, grajd cu fânar plus o cameră, fânar cu două camere, situate pe terenul aferent casei din ..
Din analiza sentinței civile mai sus menționate, a încheierii de admitere în principiu, a raportului de expertiză depus la dosar și omologat de instanță, se constată că în speță nu este vorba de o eroare materială, ci de cel mult de o completare a dispozitivului sentinței nr. 679/24.01.2001. Aceasta deoarece instanța în hotărâre a consemnat doar că fânarul cu grajd plus o cameră, fânarul cu 2 camere sunt situate în ., iar nu casa cu 4 camere la care face referire petentul. Acest imobil, într-adevăr, este situat în .. 25, astfel cum rezultă din actele dosarului, însă instanța a omis să precizeze în dispozitivul sentinței civile unde acesta este situat, precizând doar valoarea imobilului.
Pentru toate aceste considerente, instanța, având în vedere disp. art. 281 alin.1 Cod proc. civ., în conformitate cu care „orice erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere”, va respinge cererea de îndreptare eroare materială formulată de petentul A. S..
Împotriva încheierii din 6.10.2014 a Judecătoriei Pitești a formulat apel petentul, criticând-o pentru următoarele motive:
Din actele dosarului rezultă că s-a strecurat o eroare materială cu privire la numărul imobilului care este 25 și nu 30.
Se solicită admiterea apelului și pe fond admiterea cererii.
Analizând apelul tribunalul constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin încheierea din 14.06.2000 a Judecătoriei Pitești s-au reținut la masa de partaj o casă situată în ..25, și un fânar situat în ..30, distinct de casă.
Așa cum a și fost întocmit raportul de expertiză s-a omologat de către instanțe hotărârile rămânând definitive și irevocabile, în cauză nefiind incidente disp.art.281 alin.1 C.pr.civilă.
Pentru toate aceste considerente tribunalul va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondat apelul declarat de petentul A. S., domiciliat în Pitești, .. 30, jud. Argeș împotriva încheierii de sedință din data de 06 10 2014 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 01 Aprilie 2015.
Președinte, M. B. | Judecător, I. P. | |
Grefier, E. R. |
Red. M.B
Dact. NE/ 4 ex
06.05.2015
← Pretenţii. Decizia nr. 1030/2015. Tribunalul ARGEŞ | Expropriere. Sentința nr. 90/2015. Tribunalul ARGEŞ → |
---|