Cereri. Sentința nr. 103/2015. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 103/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 07-04-2015 în dosarul nr. 103/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr. 103/2015
Ședința publică de la 07 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. M. C.
Grefier E. R.
S-a luat în examinare, pentru soluționare în primă instanță, cauza civilă privind pe reclamanții CĂPLĂNUȘI N. și CĂPLĂNUȘI M. și pe pârâții B. C. ROMÂNĂ S.A. și B. C. ROMÂNĂ S.A.- SUCURSALA CÂMPULUNG, având ca obiect alte cereri Legea 193/2000, clauze abuzive .
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, constată că dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc la data de 24.03.2015, susținerile părților fiind consemnate în acea încheiere, ce face parte integrantă din prezenta sentință, iar în urma deliberării s-a pronunțat următoarea soluție:
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față, deliberând:
Constată că, prin cererea introdusă la această instanță și înregistrată sub nr._ din 29.04.2014, reclamanții Căplănuși N. și Căplănuși M. au chemat în judecată pe pârâții B. C. Română SA și B. C. Română SA – Sucursala Câmpulung solicitând, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate caracterul abuziv al clauzelor prevăzute în convenția de credit nr.1990/04.12.2007 astfel: la art.5 din convenția de credit, raportat la art.2.10.a din Condițiile generale anexate la contractul de credit, în coroborare cu punctul 2.11 în ceea ce privește „ dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile BCR, la care se adaugă 1,5” și art.6 coroborat cu art.3.8 Condițiile generale anexate la contractul de credit cu privire la comisionul de risc, care nu este determinat, dar este plătit lunar, precum și constatarea nulității absolute a clauzelor menționate la pct.1 și menținerea dobânzii de 6,95%, pe parcursul întregului contract. Au solicitat de asemenea reclamanții obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii lor, reclamanții au arătat că au încheiat contractul de credit bancar nr. 1990/04.12.2007, că pe parcursul derulării contractului rata lunară a crescut nejustificat, în condițiile în care dobânda de referință a Băncii Naționale a scăzut și că instanța urmează să constate caracterul abuziv al clauzelor convenției semnate cu BCR SA, în calitate de împrumutător și reclamanții în calitate de împrumutați inserate în convenția de credit menționată, alcătuită din condiții speciale și condiții generale. Arată de asemenea reclamanții că la data încheierii acestui contract, dobânda curentă aplicabilă era de 6,95% /an, prevăzută într-un procent fix pentru primele 12 luni de creditare și variabilă ulterior, după primul an dobânda curentă fiind formată din dobânda de referință variabilă care se afișează la sediile BCR la care se adaugă 1,5, că la pct.2.10.a din condițiile generale de creditare, anexă la contractul de credit, este prevăzută clauza potrivit căreia pe parcursul derulării convenției, banca poate modifica dobânda fără consimțământul împrumutatului, în funcție de costul resurselor de creditare, noul procent de dobândă aplicându-se de la data intrării în vigoare a modificării acesteia la soldul creditului existent, că clauza prevăzută de art.5 din contractul de credit este abuzivă în sensul că se folosește sintagma „dobânda de referință variabilă care se afișează la sediile BCR” ceea ce dă loc de interpretări, fiind o clauză ce conține dubii, interpretându-se întotdeauna în favoarea celui care se obligă și că atâta vreme cât se poate modifica dobânda inițială stabilită de părți numai prin manifestarea unilaterală de voință a băncii, în raport de niște criterii ce nu pot fi verificate în nici un fel de către consumator, lăsate la libera apreciere a băncii, nu se poate susține ca acea clauză nu creează dezechilibru între drepturilor și obligațiile părților, prin urmare acea clauză se încadrează în disp. art.4 alin.1 din legea 193/2000. În ce privește comisionul de risc aplicat în convenția de credit nr.1990/2007, reclamanții au arătat că îl apreciază ca fiind abuziv deoarece nu a fost negociată direct cu consumatorul, ci a fost inserată în contractul preformulat, fără ca împrumutații să aibă posibilitatea să-și exprime punctul de vedere, că această clauză a creat un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului, deoarece pentru împrumutul respectiv, debitorii au constituit garanții reale imobiliare. Au mai precizat reclamanții că prin convenția de credit menționată au ipotecat un teren în suprafață de 965 mp ( pe care este construită o casă în regim de înălțime P și 1 având o suprafață construită de 103,12 mp), că există un contract de asigurare în favoarea băncii și că toate garanțiile pe care le are banca împotriva riscului de neplată duc la concluzia că, prevederile contractuale ce reglementează comisionul de risc constituie, în fapt, o clauză abuzivă, lovită de nulitate absolută, comisionul fiind perceput de bancă pentru a-și acoperi propriul risc dar impus intimaților, deși, la rândul lor reclamanții suportă riscul decurgând din deteriorarea cursului de schimb valutar și diminuarea veniturilor. Prin urmare, reclamanții apreciază că este abuzivă clauza care se reglementează dreptul băncii de a percepe comisionul de risc, atâta timp cât funcția și destinația comisionului de risc nu au fost evidențiate în contract, orice consumator fiind într-o poziție dezavantajată față de bacă și într-o imposibilitate reală de a negocia acest comision. (decizia nr.1393/02.04.2013 ICCJ).
În continuare reclamanții au invocat jurisprudența CJCE și Directiva 93/13/CEE care autorizează un control jurisdicțional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al prețului sau renumerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactare în mod clar și inteligibil.
În consecință, reclamanții solicită să le fie admisă cererea și să se constate caracterul abuziv al clauzelor prevăzute în convenția de credit nr.1990/04.12.2007 astfel: la art.5 din convenția de credit, raportat la art.2.10.a din Condițiile generale anexate la contractul de credit, în coroborare cu punctul 2.11 în ceea ce privește „ dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile BCR, la care se adaugă 1,5” și art.6 coroborat cu art.3.8 Condițiile generale anexate la contractul de credit cu privire la comisionul de risc, care nu este determinat, precum și constatarea nulității absolute a clauzelor menționate la pct.1 și menținerea dobânzii de 6,95%, pe parcursul întregului contract.
În susținerea cererii lor, reclamanții au depus la dosar în copie contractul de credit încheiat cu pârâta și comunicarea privind medierea.
Prin întâmpinare, pârâta BCR SA a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii formulate de reclamanți, a invocat excepțiile privind lipsa calității procesuale pasive a BCR Sucursala Câmpulung, excepția prescripției dreptului de a solicita anularea clauzelor contractuale, excepția lipsei de interes și excepția inadmisibilității capătului de cerere privind modificarea dobânzii curente contractuale în sensul stabilirii acesteia într-un cuantum fix, iar la termenul de astăzi, excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Câmpulung, având în vedere cuantumul pretențiilor.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii invocând prevederile legii 193/2001, jurisprudența ÎCCJ și CJCE și clauzele contractului încheiat cu reclamanții.
La rândul lor reclamanții au formulat și depus la dosar răspuns la întâmpinare susținând că excepțiile invocate de pârâtă sunt neîntemeiate ( fila 65-69 dosar).
La termenul de astăzi, pârâta a invocat excepția de necompetență materială a instanței deoarece cuantumul real al pretențiilor reclamanților depășește pragul legal, întrucât, conform graficului de rambursare emis la data de 18.10.2010 ( anexa 1) dobânda variabilă este în perioada 25.10._31 în sumă de 59.965,30 euro (aceasta fiind valoarea care urmează să fie plătită de împrumutați până la finele duratei contractuale), iar la data introducerii cererii 29.04.2014 cursul valutar de schimb al BNR era de 4.4403 lei/euro, așa încât valoarea pecuniară a capătului principal de cerere ce exprimă folosul material urmărit de reclamanți este de 266.263,92 lei.
În sensul celor susținute, pârâta a depus la dosar înscrisurile de la fila 85,86.
Prin sentința civilă nr.1552/2014 pronunțată de Judecătoria Câmpulung s-a admis excepția privind necompetența materială a instanței, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș.
În considerentele sentinței s-a reținut caracterul patrimonial al prezentei acțiuni prin care, în fapt, reclamanții urmăresc anularea clauzelor considerate abuzive din contractul de credit încheiat de pârâtă și derularea în continuare a contractului în condițiile considerate legale de reclamanți prin mecanismul clauzelor abuzive prevăzut de lege 193/2000, ceea ce consideră instanța imprimă acțiunii caracter patrimonial.
De altfel, în sensul jurisprudenței ÎCCJ, în determinarea competenței materiale după valoare se are în vedere natura dreptului care fundamentează acțiunea și care o particularizează transferându-i din caracterele sale. Dreptul subiectiv material constituie fundamentul acțiunii fiind factorul configurator al acesteia. Dreptul subiectiv ce se cere a fi protejat în justiție transferă caracterul său patrimonial sau nepatrimonial litigiului însuși, astfel că ori de câte ori în structura raportului juridic de drept substanțial dedus judecății intră un drept patrimonial real sau de creanță, evaluarea obiectului litigiului reprezintă criteriul de stabilire a competenței materiale.
Acțiunea de față este întemeiată pe un act juridic cu efecte patrimoniale.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, fiind încuviințate și administrate proba cu înscrisuri și interogatoriu, răspunsurile fiind consemnate în scris și atașate la dosarul cauzei.
Ca și înscrisuri au fost depuse contractul de credit, grafic de rambursare, precum și o . hotărâri judecătorești ca practică judiciară.
Analizând întreg materialul probator administrat în cauză tribunalul reține următoarele:
Între reclamanți, în calitate de împrumutați și pârâți în calitate de împrumutător, s-a încheiat convenția de credit nr.1990/04.12.2007 pentru suma de 35.000 euro.
Astfel, în ce privește primul capăt de cerere ce vizează caracterul abuziv al art.5 din convenția de credit raportat la art.2.10 din condițiile generale anexă la contract și 2.11, tribunalul constată caracterul abuziv al acestor clauze, reținând:
Se creează un dezechilibru contractual întrucât oferă băncii dreptul de a revizui rata dobânzii curente, fără ca noua rată să fie negociată cu clientul, acesta având doar dreptul să fie înștiințat, constatându-se totodată că exprimarea prevederi contractuale analizate, aceea privind modificarea dobânzii fără consimțământul clientului în funcție de costul resurselor de creditare, este una extrem de generică, nu cuprinde nici un element pe baza căreia să se poată aprecia ce înseamnă costul resurselor de creditare și dobânda de referință variabilă, în acest mod banca apreciind unilateral s-au produs schimbări ce pot determina majorarea dobânzii creând o situație defavorabilă clientului.
Tribunalul urmează a înlătura apărarea pârâtei potrivit căreia clauza privind dobânda ar fi exclusă din sfera de cuprindere a art.14 din Legea 193/2000, întrucât ar constitui prețul contractului, preț asupra căruia nu s-ar putea interveni, reținând că această clauză privind dobânda creditului poate fi supusă controlului potrivit disp.Legii 193/2000, nefiind vorba de prețul contractului, prețul constituindu-l suma împrumutată.
Atât dispozițiile comunitare cât și legislația internă permite instanțelor să analizeze chiar și din oficiu caracterul abuziv al unor clauze contractuale, care fie nu sunt pe deplin previzibile, predictibile și pe înțelesul părții, fie creează un dezechilibru major pentru împrumutat.
În speță, se constată că reclamanții nu aveau nici un element de certitudine de predictibilitate și previzibilitate cu privire la dobânda creditului, aceasta fiind stabilită potrivit dobânzii de referință, dobânda stabilită funcție de costul resurselor de creditare, termeni la care reclamanții nu aveau acces.
Potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului (ca o aplicație a principiului de drept comun in dubio pro reo, art. 983 C.civ.). Cu toate acestea, B. a interpretat art. 3 litera d) din Condițiile Speciale în sensul dreptului său de a modifica unilateral rata dobânzii, fără informarea în mod transparent și complet a consumatorului cu privire la cauzele ce au determinat o asemenea măsură.
Nu poate fi reținută apărarea pârâtei conform căreia modificarea unilaterală a contractului este în concordanță cu teza finală a literei a) din Anexa Legii nr. 193/2000, întrucât legea are în vederea indicarea/specificarea expresă în contract a „motivului” în funcție de care poate avea loc modificarea unilaterală a contractului, iar nu indicarea sa pur generică. Deși în Condițiile Generale, B. a definit nu mai puțin de 28 de termeni (a se vedea secțiunea 1, denumită marginal „Definiții”), dintre care unii de notorietate (de ex, „USD, Dolari”) – nu a indicat ce se înțelege prin „schimbări semnificative pe piața monetară”.
Prin urmare în mod corect a reținut instanța de fond că această sintagmă din Convenția părților nu se încadrează în exigențele literei a) din Anexă, dat fiind că modificarea dobânzii nu a fost raportată la un indicator precis, individualizat. Piața financiară evoluează diferit în funcție de indicele la care ne raportăm, iar B. va putea invoca de fiecare dată că s-a raportat la alt indicator, favorabil intereselor sale.
Nu se asemenea nu poate fi reținută nici critica potrivit căreia erau aplicabile dispozițiile literei a) alin. 2 din Lista Anexă la Legea nr. 193/2000, din care ar rezulta, în interpretarea sa, că regulile interdicției modificării unilaterale a contractului nu s-ar aplica furnizorilor de servicii financiare, întrucât aplicând legea în lumina textului și finalității directivei, din interpretarea sistematică a literei a) rezultă că alin. 2 nu constituie o dispoziție derogatorie de la alin. 1, dat fiind că legea menține în sarcina furnizorului de servicii financiare obligația de a „își rezerva dreptul de a modifica rata dobânzii”, în condițiile unei „motivații întemeiate” și implicit de a o subsuma îndeplinirii celorlalte condiții.
În plus, aliniatul 2 menționează în teza finală libertatea consumatorului de a rezilia imediat contractul. Or, părțile nu au prevăzut în contract o asemenea posibilitate și nici B. nu l-a notificat pe consumator în consecință. B. nu poate invoca o dispoziție contractuală numai în privința drepturilor pe care i le-ar recunoaște, fără a își îndeplini în mod corespunzător propriile obligații, legale sau contractuale.
Or, clauzele contractuale („rezervarea dreptului”) și definirea termenilor („motivațiile întemeiate”) trebuie formulate într-un astfel de mod încât să ofere posibilitatea unui observator obiectiv de a aprecia asupra temeiniciei motivelor de modificare unilaterală a contractului. Astfel cum este formulat, art. 3 litera d) îi oferă Băncii dreptul exclusiv și discreționar de a modifica dobânda, iar clauza analizată este ab initio abuzivă, întrucât exclude, prin modul în care este formulată, posibilitatea verificării îndeplinirii condițiilor pe care le cuprinde.
Împrejurarea că art. 5 nu ar fi fost negociat direct cu reclamantul-consumator nu constituie, prin ea însăși, un motiv de nulitate a clauzei și de apreciere a ei ca fiind abuzivă. Legea prevede o asemenea sancțiune numai în cazul în care consumatorul este vătămat în derularea raporturilor comerciale. Potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
În ceea ce privește dezechilibrul semnificativ dintre părți tribunalul reține că, nu rezultă din niciun înscris de la dosar că B. și-ar fi asumat în egală măsură un minim risc decurgând din evoluția pieței monetare. În măsura în B. interpretează clauzele contractuale în sensul că orice schimbare a împrejurărilor care au stat la baza încheierii contractului se reflectă în nivelul dobânzii, ea îl lipsește pe consumator de orice previzibilitate, iar interpretarea sa excede limitele teoriei impreviziunii și este contrară cerințelor bunei-credințe.
În ceea ce privește susținerea conform căreia clauza mai sus menționată ar fi exclusă de sub incidența legii, este de constatat că potrivit art.4 alin (6) din Legea nr.193/2000, doar clauza privind cuantumul dobânzii stabilită prin convenția de credit nu poate fi considerată abuzivă și nu clauza prin care se permite modificarea unilaterală a dobânzii de către pârâtă.
În ce privește capătul doi de cerere ce vizează comisionul de risc tribunalul urmează a-l respinge întrucât din analiza convenției de credit precum și a graficului de rambursare rezultă că nu există comision de risc în sarcina reclamanților nu a fost stabilit un asemenea comision.
De asemenea, tribunalul apreciază ca nefondat și capătul trei de cerere, respectiv menținerea dobânzii de 6,9590 pe parcursul întregului contract, întrucât cuantumul dobânzii urmează a fi stabilit prin negociere directă între cele 2 părți, instanța neputând suplini voința reală a acestora prin stabilirea unui anumit cuantum al dobânzii .
De altfel, au fost reținute ca abuzive clauzele privind modalitatea de determinare respectiv modificare a cuantumului dobânzii și nu dobânda ca atare, dobândă care așa cum am arătat urmează a fi stabilit prin acordul părților.
Pentru aceste considerente, tribunalul în baza art.1, 4 din Legea 193/2000, urmează a admite în parte acțiunea, a constata caracterul abuziv al clauzelor contractuale prev.în convenția de credit nr.1990/4.12.2007 la art.5 din aceasta și art.2.10.a și 2.11.a din condiții generale de creditare anexă la contractul de credit bancar.
Va obliga banca să înlăture din convenție și condiții generale clauzele consatate abuzive.
Va respinge capetele de cerere privind comisionul de risc și menținerea dobânzii de 6,95% pe an.
În baza art.453 Cod pr.civilă, va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 1000 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea privind pe reclamanții Căplănuși N. și Căplănuși M., ambii cu domiciliul în comuna Lerești, ., județul Argeș și pe pârâții B. C. Română SA., cu sediul în București, Str. ..5, sector 3, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la SCA N. N. D. Kingston Petresen - București, ..1A, ., sector 1, Complexul Bucharest Business Park și B. C. Română SA – Sucursala Câmpulung, cu sediul în ..4, județul Argeș
Constată caracterul abuziv al clauzelor contractuale prev.în convenția de credit nr.1990/4.12.2007 la art.5 din aceasta și art.2.10.a și 2.11.a din condiții generale de creditare anexă la contractul de credit bancar.
Obligă banca să înlăture din convenție și condiții generale clauzele consatate abuzive.
Respinge capetele de cerere privind comisionul de risc și menținerea dobânzii de 6,95% pe an.
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 1000 lei cheltuieli de judecată.
Cu apel.
Pronunțată în ședința publică de la 07 Aprilie 2015
Președinte, E. M. C. | ||
Grefier, E. R. |
red.E.M.C.
dact.C.E.C./6 exp.
07.05.2015.
| ← Întoarcere executare. Decizia nr. 1831/2015. Tribunalul ARGEŞ | Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 1833/2015.... → |
|---|
