Contestaţie la executare. Decizia nr. 1828/2015. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1828/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 04-06-2015 în dosarul nr. 1828/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1828/2015
Ședința publică de la 04 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. D.
Judecător A. M. P.
Grefier M. L.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul declarat de intervenienta PELET P. D.O.O împotriva încheierilor de ședință din data de 20.11.2014 și 27.11.2014, precum și împotriva sentinței civile nr. 1303/04.12.2014, pronunțate de Judecătoria Curtea de Argeș în dosarul nr._, intimați fiind reclamanta S.C. F. A. EXCLUSIV S.R.L. LEGAL REPREZENTATĂ PRIN ADMINISTRATOR G. D. și pârâții B. I. AL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC I. V. și S.C. S. PRODUCȚIE MONTAJ CONSTRUCȚII S.R.L. LEGAL REPREZENTATĂ PRIN ADMINISTRATOR O. A. ȘI S. M., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima și a doua strigare a cauzei, au răspuns: av. S. I. pentru apelanta intervenientă PELET P. D.O.O și S. M. în calitate de reprezentant la intimatei pârâte S.C. S. PRODUCȚIE MONTAJ CONSTRUCȚII S.R.L, lipsă fiind celelalte părți .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că la dosar s-au depus prin serviciul registratură, la data de 20.05.2015, întâmpinarea formulată de intimata reclamantă S.C. F. A. EXCLUSIV S.R.L ( f. 48-50) și, la data de 3.06.2015, concluzii scrise formulate de intimata pârâtă S.C. S. PRODUCȚIE MONTAJ CONSTRUCȚII S.R.L însoțite de două înscrisuri ( f. 55-61). Totodată, învederează că în dimineața ședinței de judecată, în sala de ședință, a fost adusă de la serviciul registratură o cerere de introducere în cauză formulată de numitul G. G. D. însoțită de înscrisuri ( f. 62-73).
Prima strigare a cauzei ( în cadrul amânărilor care nu provoacă dezbateri, la solicitarea apărătorului apelantei interveniente).
Av. S. I. depune la dosar împuternicire avocațială emisă de Baroul Argeș pentru apelanta intervenientă și chitanța reprezentând dovada achitării onorariului de avocat. Totodată, învederează instanței că la dosar s-au depus mai multe înscrisuri, precum și o cerere de intervenție și că reprezentantul intimatei pârâte i-a comunicat că va depune la dosar înscrisuri, sens în care solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoștință de conținutul cererii de intervenție, precum și de conținutul înscrisurilor.
Tribunalul comunică apărătorului apelantei interveniente un exemplar al întâmpinării formulată de intimata reclamantă S.C. F. A. EXCLUSIV S.R.L.
Reprezentantul intimatei pârâte S.C. S. PRODUCȚIE MONTAJ CONSTRUCȚII S.R.L, respectiv S. M., legitimat, comunică apărătorului apelantei interveniente un exemplar al înscrisurilor depuse la dosar pentru acest termen de judecată (la data de 03.06.2015), respectiv o copie a concluziilor scrise la care sunt atașate copia încheierii de ședință din 22.05.2015 a B. I. V. și o adresă emisă de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Argeș. Totodată, învederează că nu solicită alte probe si în plus față de înscrisurile deja depuse, depune următoarele înscrisuri: certificat înregistrare mențiuni, cerere nr._/2014, o împuternicire de reprezentare juridică de la Colegiul consilierilor juridici, decizia nr. 1/17.12.2014, rezoluția ORC în dosarul nr._/18.12.2014, două certificate constatatoare emise de ORC, selecție din legislație (extras din MO nr. 262/15.01.2015), certificat de radiere, cerere de radiere, împuternicire de reprezentare juridică, raport de lichidare, înregistrări contabile privind operațiunile de lichidare, bilanț de lichidare, date informative din 31.01.2015, situația activelor imobilizate, legislație cu privire la forța majoră și clauza anticorupție, proces verbal de predare primire din 11.03.2013 și un înscris sub semnătură privată.
Apărătorul apelantei interveniente solicită amânarea cauzei și pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării ce i s-a comunicat la acest termen de judecată. Totodată, învederează că prin motivele de apel a solicitat, în justificarea criticii referitoare la încălcarea dreptului la apărare, ca tribunalul să ceară de la instanța de fond înregistrarea audio ședinței de judecată din 20.11.2014, în care s-au purtat discuții referitor la următorul termen stabilit deja în lipsa sa, arătând că este util în soluționarea criticii aspectul referitor la discuția purtată în ședința de judecată între el și președintele completului în legătură cu această situație. Totodată, arată că are de depus un înscris care să facă dovada dreptului de proprietate asupra instalației, înscris ce i-a fost transmis în cursul acestei zile, prin e-mail, dar pe care nu se vede semnătura și care la acest moment nu are traducere legalizată, sens în care solicită amânarea cauzei și pentru acest motiv, respectiv în vederea depunerii înscrisului la care a făcut referire.
Reprezentantul intimatei pârâte .C. S. PRODUCȚIE MONTAJ CONSTRUCȚII S.R.L învederează instanței că nu este de acord probele solicitate de apărătorul apelantei interveniente.
Tribunalul reține că întâmpinarea formulată de intimata reclamantă S.C. F. A. EXCLUSIV S.R.L. este formulată peste termen, situație în care în raport de art. 208 cpc constată că această parte este decăzută din dreptul de a propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică. Față de această situație, tribunalul apreciază că cererea formulată de apărătorul apelantei interveniente, de amânare a cauzei pentru a lua cunoștință de această întâmpinare nu se impune. Cu privire la probele solicitate de părți, tribunalul le respinge ca nefiind utile soluționării cauzei în raport de excepția pe care tribunalul o va invoca, excepție care face inutilă cercetarea în fond a cauzei .
Tribunalul invocă excepția tardivității căii de atac, în raport de art. 650 alin 3 cpc, în sensul că termenul pentru exercitarea căii de atac era de 10 zile de la comunicare și acordă cuvântul asupra acesteia.
Apărătorul apelantei interveniente solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a depune la dosar recipisa de predare a apelului la poștă, în termen legal.
Tribunalul apreciază că se impune lăsarea cauzei la a doua strigare ( prima strigare a cauzei fiind în cadrul amânărilor care nu provoacă dezbateri) pentru a da posibilitatea apărătorului apelantei interveniente să poată pună concluzii în cunoștință de cauză asupra excepției invocată de instanță .
A doua strigare a cauzei ( la ordinea din lista de ședință).
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că în intervalul dintre prima și a doua strigare a cauzei, la dosar a fost adusă de la serviciul registratură, în sala de ședință, o cerere ce introducere în cauză formulată de numitul G. G. D. însoțită de înscrisuri ( în 3 exemplare) .
Tribunalul acordă cuvântul asupra excepției tardivității formulării căii de atac, în raport de art. 650 alin 3 cpc.
Apărătorul apelantei interveniente depune la dosar confirmarea de primire, care atestă data depunerii căii de atac în termen, raportat la art. 718 al. 1 și art. 468 cpc, învederând că termenul în care trebuia introdus apelul este cel de 30 de zile . Solicită respingerea excepției, iar pentru situația în care instanța va împărtăși punctul său de vedere, solicită să fie repusă cauza pe rol pentru judecarea pe fond a acesteia .
Reprezentantul intimatei pârâte . CONSTRUCȚII S.R.L solicită respingerea apelului, arătând că apelul nu a fost formulat în termen.
Apărătorul apelantei interveniente, asupra cererii de intervenție formulată de G. G. D., arată că pentru formularea acestei cereri în apel era nevoie de acordul părților, or nu există acordul apelantei interveniente.
Reprezentantul intimatei pârâte . CONSTRUCȚII S.R.L învederează că nu este de acord cu cererea de intervenție.
INSTANȚA
Asupra apelului civil de față:
Constată că, prin contestația formulată și înregistrată la această instanță sub nr._ . SRL a solicitat în contradictoriu cu B. I. AL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC I. V. și . CONSTRUCȚII SRL desființarea încheierii executorului judecătoresc din data de 14.07.2014 pronunțată în dosarul execuțional 194/E/2014, prin care s-a dispus suspendarea executării silite.
În motivare contestatoarea a susținut următoarele:
În calitate de creditoare a solicitat executarea silită a . CONSTRUCȚII SRL până la recuperarea sumelor cuprinse în titlul executoriu – sentința nr. 340/31.03.2014 pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș în dosarul nr._ . Potrivit sentinței amintite creanța avea cuantumul de_ lei debit principal și_ lei penalități de întârziere la care se adăugau 200 lei cheltuieli de judecată.
La data de 23.05.2014 Judecătoria Curtea de Argeș a încuviințat executarea silită a debitoarei iar la data de 25.06.2014 a încuviințat executorului judecătoresc de a pătrunde în spațiile deținute de debitoare pentru a se putea aplica sechestru asupra bunurilor acesteia.
După ce a achitat sume semnificative reprezentând cheltuieli de executare silită, în data de 14.07.2014 creditoarea a fost chemată la sediul executorului ocazie cu care i-a fost înmânată încheierea prin care s-a dispus suspendarea executării silite, motivat de faptul că există un litigiu cu privire la proprietatea bunurilor sechestrate.
Contestatoarea susține că încheierea de suspendare este netemeinică întrucât bunurile sechestrate aparțin debitoarei. O dovadă în acest sens o reprezintă contractul de garanție mobiliară prin care debitoarea a garantat cu chiar bunurile sechestrate plata prețului contractului de prestări servicii. Aceste servicii nefiind achitate, creditoarea s-a îndreptat împotriva bunurilor respective.
Tot contestatoarea arată că simpla existență a unui dosar având ca obiect revendicarea bunurilor de către terțul ECO PELLET REGATO SRL nu demonstrează faptul că această din urmă societate este proprietarul lor astfel că suspendarea executării silite nu se justifică.
Contestatoarea arată că nici cele reținute de executorul judecătoresc cu privire la faptul că terțul revendicator ar fi în procedura insolvenței nu sunt reale, întrucât dosarul nr._ are ca obiect declanșarea procedurii insolvenței față de . SERVICES SRL.
În finalul contestației creditoarea arată că măsura de suspendare a executării silite poate fi dispusă doar de instanță,în cazurile prevăzute de lege sau de către executorul judecătoresc la cererea creditoarei. Ori, în speță nu există o cerere a sa, în calitate de creditoare, de suspendare a executării silite.
În drept au fost invocate prevederile art. 711-714 și 719 C.proc.civ.
În probațiune s-au depus înscrisuri, respectiv copia titlului executoriu, un contract de garanție încheiat în 11.03.2013 între creditoare și debitoare, încheierea de încuviințare a executării silite și 8 acte de executare silită printre care procesul verbal de sechestrare a bunurilor debitoarei (f.17)și încheierea din data de 14.07.2014 prin care s-a dispus suspendarea executării silite.
La data de 12.09.2014 contestatoarea a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru.
La data de 26.09.2014 executorul judecătoresc a depus la dosarul cauzei copia dosarului execuțional,înscrisurile fiind confirmate cu originalul.
Prin rezoluția din data de 27.10.2014 s-a fixat termen de judecată pentru data de 20.11.2014 iar prin încheierea din data de 06.11.2014 s-a respins cererea contestatoarei de preschimbare a termenului de judecată.
La data de 17.11.2014, la dosarul cauzei au fost depuse de către executorul judecătoresc înscrisurile avute în vedere la luarea deciziei de suspendare a executării silite, respectiv cererea formulată de . și M. ȘI ASOCIAȚII SPRL și fișa dosarului nr._ aflat pe rolul Tribunalului Comercial Argeș, contractul de vânzare cumpărare nr. 101/13,un contract de comodat, ordonanța din data de 15.05.2014 a Parchetului de pe lângă ICCJ – DIICOT – ST Pitești.
La data de 19.11.2014 se formulează cerere de intervenție ÎN INTERES PROPRIU de către ..O.O. prin care se solicită respingerea contestației la executare și anularea procesului verbal de sechestru din data de 01.07.2014 precum și a tuturor formelor de executare silită referitoare la utilajul – instalație de peleți cu capacitate de 4t/h.
În motivarea cererii de intervenție și a solicitărilor se arată că instalația de peleți nu este proprietatea debitoarei ci a intervenientei și ca atare nu se poate proceda la valorificarea acesteia pe calea executării silite pornite în dosarul 194/E/2014. Intervenienta susține că a dobândit dreptul de proprietate asupra instalației prin contractul de vânzare cumpărare nr. 101/13 din data de 26.04.2010 de la societatea (vânzătoare) EUROCOM INERTI TRANSPORT. Ulterior a vândut aceeași instalație către . SRL, societate care a procedat la instalarea acesteia la punctul său de lucru din mun. Curtea de Argeș, locație în care a fost identificată și sechestrată de executorul judecătoresc.
Împotriva . SRL s-a declanșat procedura de insolvență, în dosarul nr._, astfel că instalația în cauză a fost inventariată de administratorul judiciar desemnat de judecătorul sindic –MIT INSOLV SPRL
În același dosar de insolvență intervenienta a formulat cerere de restituire a instalației de peleți, pe considerentele că societatea cumpărătoare (aflată în insolvență) nu a achitat prețul acesteia
În finalul cererii, intervenienta subliniază faptul că,în opinia sa, este încă proprietara bunului,astfel că acesta nu poate fi valorificat, impunându-se atât respingerea contestației formulate cât și anularea actului de instituire a sechestrului.
În probațiune s-au depus înscrisuri, respectiv două contracte de vânzare cumpărare având nr. 101/13,primul nedatat iar al doilea datat în 24.05.2013, un proces verbal de inventariere încheiat la data de 20.12.2013 de MIT INSOLV SPRL.
La data de 25.011.2014 la dosarul cauzei s-u depus note scrise de către S. PRODUCȚIE MONTAJ CONSTRUCȚII SRL și un set de înscrisuri, printre care actul constitutiv al societății, alte 2 contracte cu nr. 101/13 datate la 26.02.2013, respectiv 12.02.2013, factură fiscală nr. 101/2013 un număr de 25 înscrisuri reprezentând scrisori de transport, un protocol de intenții, 2 facturi fiscale, contract de prestări servicii din data de 07.03.2013 având ca obiect servicii de pază și plan de pază, proces verbal de recepție în vederea punerii în funcțiune a instalației de măsură vibrații, alte înscrisuri.
La ultimul termen de judecată s-au depus note scrise și înscrisuri de către părțile în litigiu, printre care certificatul constatator emis de ORC Argeș cu privire la . CONSTRUCȚII SRL, cererea formulată de PELET P. DOO având ca obiect restituirea instalație de peleți, înregistrată la Tribunalul Argeș în 23.12.2013, cererea formulată de . CONSTRUCȚII SRL având ca obiect restituirea aceleiași instalații de peleți, înregistrată la Tribunalul Argeș în 07.02.2014,ambele formulate în dosarul_, proces verbal al A. al . CONSTRUCȚII SRL din data de 25.08.2014.
Prin sentința civilă nr. 1303/04.12.2014, pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș a fost admisă, în principiu, cererea de intervenție în interes propriu formulată de .
A fost admisă contestația la executare formulată de . SRL în contradictoriu cu B. I. AL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC I. V. și . CONSTRUCȚII SRL.
S-a desființat încheierea pronunțată în data de 14.07.2014 de către B. I. AL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC I. V. în dosarul execuțional 194/E/2014, prin care s-a dispus suspendarea executării silite și dispune continuarea formelor de executare silită.
A fost respinsă, ca neîntemeiată cererea de intervenție în interes propriu formulată de ..
A fost respinsă cererea . SRL de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În considerentele sentinței se rețin următoarele:
La data de 16.01.2013 între contestatoarea . SRL în calitate de prestator și . CONSTRUCȚII SRL, în calitate de beneficiar s-a încheiat contractul de executări lucrări de construcții.
La data de 28.01.2014 prestatorul a chemat în judecată beneficiarul solicitând instanței să emită o ordonanță de plată pentru prețul lucrărilor prestate și rămase neachitate și pentru penalitățile de întârziere.
La data de 31.03.2014, Judecătoria Curtea de Argeș, prin sentința civilă nr. 340/2014 pronunțată în dosarul nr._ admite cererea și emite ordonanța de plată pentru sumele de_ lei debit principal și_ lei penalități de întârziere. În același timp obligă debitoarea-beneficiar și la plata sumei de 200 lei cheltuieli de judecată.
La data de 20.05.2014 creditoarea . SRL solicită B. I. V. executarea silită a debitoarei . CONSTRUCȚII SRL, în vederea recuperării sumei de_ lei.
Cererea de executare silită a fost admisă prin încheierea executorului judecătoresc din data de 20.05.2014, iar executarea silită a fost încuviințată prin încheierea Judecătoriei Curtea de Argeș din data de 23.05.2014 pronunțată în dosarul nr._ .
Tot Judecătoria Curtea de Argeș a pronunțat și încheierea din data de 25.06.2014 (dos._ ) prin care a autorizat executorul judecătoresc să intre în spațiul societății debitoare - . CONSTRUCȚII SRL – situat în mun. Curtea de Argeș, în vederea executării creanței.
În data de 01.07.2014 executorul judecătoresc pătrunde în sediul debitoarei și instituie sechestru judiciar asupra unor bunuri mobile printre care și linia tehnologică de producție peleți care avea în componență linia de ambalare și cântărire PENTATEK.
În aceeași dată, executorul judecătoresc dispune efectuarea unei expertize având ca obiect stabilirea valorii de circulație a liniei tehnologice de producere peleți ZEPI împreună cu linia de asamblare și cântărire PENTATEK, aflate în funcțiune.
În data de 28.06.2014 la dosarul execuțional este înregistrată cererea formulată de MIT INSOLV SPRL și M. ȘI ASOCIAȚII în calitate de administratori judiciari ai . SRL prin care i se aduce la cunoștință executorului că bunurile sechestrate (instalația de peleți) au fost inventariate în cadrul procedurii de insolvență. Ca atare se impune suspendarea executării silite. Se mai arată că între părți există atât litigii civile cât și penale, în legătură cu calitatea de proprietar al bunului.
În data de 14.07.2014 executorul judecătoresc dă curs recomandării administratorului judiciar în sensul că suspendă executarea silită. În motivarea soluției de suspendare a executării silite, se reține că există litigiu cu privire la bunurile ce fac obiectul executării silite, iar una dintre societățile pretinse proprietar se află în insolvență, fiind numit lichidator.
Împotriva acestei încheieri a formulat contestație . SRL, solicitând desființarea acesteia și continuarea executării silite.
Pentru intimata . CONSTRUCȚII SRL a răspuns numita S. M. care a achiesat la pretențiile contestatoarei, arătând că dorește continuarea executării silite a bunului proprietatea societății, valorificarea acestuia și din sumele obținute achitarea datoriilor pe care le care către creditorii săi.
În contradictoriu se află poziția intervenientei ..O.O. care, prin apărător, av. S. I. solicită respingerea contestației și anularea sechestrului judiciar aplicat asupra bunului proprietatea sa.
Potrivit art. 711 alin.1) C.proc.civ. împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.
Prin încheierea de suspendare a executării silite au fost vătămate drepturile creditoarei,în sensul că perioada în care aceasta urmează a-și recupera creanța este vădit una mai îndelungată. Ca atare, contestatoarea creditoare este interesată a promova contestația. Văzând că și actul contestat este unul emis de la executorul judecătoresc, se constată că este admisibilă acțiunea cu care a fost investită instanța, în cauza de față.
Potrivit art. 714 alin.1) pct.1) C.proc.civ. contestația privitoare la executarea silită propriu-zisă se poate face în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care îl contestă. Instanța reține că la data de 17.07.2014 a fost contestat un act emis la data de 14.07.2014. ca atare termenul legal a fost respectat.
Potrivit art. 61 C.proc.civ. oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părțile originare. Intervenția este principală, când intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecății sau un drept strâns legat de acesta
În cauză, PELET P. DOO justifică un interes legal, respectiv acea de a proteja un bun pretins a fi al său.
În atare condiții,instanța urmează a admite în principiu cererea de intervenție.
Cu privire la legalitatea și temeinicia încheierii de suspendare a executării silite.
Din cuprinsul art. 700 alin.1 nu rezultă în mod expres actul prin care executorul judecătoresc poate dispune suspendarea executării silite ci doar cazurile în care se poate lua o asemenea măsură. Reținând însă că legiuitorul a prevăzut pentru cazul amânării executării silite pronunțarea unei încheiere se apreciază că și pentru suspendare se impune a se pronunța tot o încheiere.
Nici condițiile de fond ale încheierii executorului judecătoresc nu sunt enumerate în mod exhaustiv de lege, art.678 făcând trimitere doar la cele privind procesele verbale încheiate în cadrul procedurii de executare silită.
Reținând că nu au fost încălcate condițiile deformă și fond prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, iar contestatorul nu a invocat nici o altă cauză de nulitate se va reține legalitatea actului contestat.
Potrivit art. 700 C.proc.civ. executarea silită se suspendă în cazurile în care aceasta este prevăzută de lege ori a fost dispusă de instanță. Executarea se suspendă și la cererea creditorului urmăritor de către executorul judecătoresc.
Se disting așadar 3 situații în care se poate dispune suspendarea executării silite:
a) de către instanță la solicitarea părții interesate.
b) de către executor la cererea creditorului
c) în cazurile prevăzute delege.
În speță, suspendarea a fost dispusă de executor pentru un caz prevăzut de lege, respectiv art. 36 din legea nr.85/2006.
În condițiile în care legea nu dispune în mod expres cine poate suspenda executarea silită pentru cauze prevăzute de lege se va reține căși executorul judecătoresc este îndrituit în acest sens.
Potrivit art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, în vigoare la data de 28.06.2014 de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale, cu excepția acțiunilor exercitate în cadrul unui proces penal.
Pentru a se dispune suspendarea în temeiul textului delege sunt necesare a fi întrunite cumulativ următoarele condiții:
a) să fie deschisă procedura insolvenței
b) acțiunea a cărei suspendare se dorește să fie una judiciară, extrajudiciară sau executare silită
c) acțiunile sau executarea silită să aibă la bază creanțe asupra debitorului sau bunurilor ale sale
Cu privire la prima condiție se arată de către administratorul judiciar că . SRL se află în procedura generală de insolvență din data de 27.11.2013 când prin hotărârea intermediară pronunțată în dosarul nr._ s-a dispus deschiderea procedurii generale.
Cu privire la a doua condiție se dorește suspendarea procedurii de executare silită.
Iar cu privire la a treia condiție se susține că bunul sechestrat și care urmează a fi vândut în procedura executării silite ar aparține acestei societăți în insolvență, fiind inventariat în patrimoniul acesteia.
În mod evident, dacă cele arătate de către MIT INSOLV SPRL și M. ȘI ASOCIAȚII SPRL, respectiv se dorește vânzarea unui bun aflat în proprietatea unei societăți pentru care s-a deschis procedura insolvenței, prin executare silită, atunci se impune suspendarea acestei executări.
Însă, pentru a se dispune această suspendare este necesar a se dovedi, în mod clar, fără nici un dubiu că bunul în cauză este în patrimoniul acestei societăți. Simplele afirmații sau supoziții precum că bunul este proprietatea sa nu pot fi primite, în caz contrar s-ar ajunge la prejudicierea intereselor proprietarului bunului și/sau a creditorilor acestuia prin împiedicarea folosinței bunului și/sau amânarea nejustificată a valorificării acestuia.
În speță s-a constatat că proprietatea bunului este revendicată de nu mai puțin de 3 societăți comerciale.
Astfel, pe de o parte, MIT INSOLV SPRL și M. SI ASOCIAȚII pretind că bunul se află în patrimoniul . SRL, procedând la inventarierea acestuia. În oarecare concordanță cu cele arătate de către administratorul judiciar sunt și afirmațiile intervenientei ..
Ambele părți arată că prin contractul nr. 101/13 (f.238) bunul a fost vândut de către EUROCOM INERTI TRANSPORTI SRL către PELET P. DOO care ulterior, printr-un alt contract l-a vândut către ECO PELLET REGATO SRL (f.242). Intervenienta mai arată în plus că proprietatea bunului a revenit în patrimoniul său ca urmare a neachitării prețului de către ultimul cumpărător.
Pe de altă parte, contestatorul și intimata din prezenta cauză susțin că același bun a fost cumpărat de la EUROCOM INERTI TRANSPORTI SRL de către ECO PELET SISTEMI DOO prin contractul nr. 101/13 (f.301) care, la rândul său l-a vândut către . CONSTRUCȚII SRL printr-un alt contract având același număr 101/13 (f.308).
Comparând toate cele 4 contracte s-a constatat că au ca obiect același utilaj seriile elementelor componente (buncăr, supape, pomone, condiționator, melc dozator, presă, răcitor, etc..) fiind identice. Diferențele între titlurile de proprietate apar însă la nivelul primului și celui de al doilea cumpărător și la data încheierii lor.
În raport de cele 4 contracte încheiate și faptul că toate privesc același bun, instanța reține că există dubii cu privire la proprietarul bunului. În mod evident, o parte dintre aceste contracte nu pot produce efecte juridice, însă instanța nu a fost investită cu o acțiune în revendicare a bunului sau anulare act,astfel încât nu poate proceda la analizarea acestora.
În condițiile în care există titlu de proprietate pentru 2 persoane juridice distincte, în raport de natura bunului – bun mobil, până la soluționarea unui litigiu în revendicare a bunului, prezumat ca fiind proprietar este posesorul bunului.
Potrivit art. 557 dreptul de proprietate se poate dobândi, în condițiile legii, prin convenție, moștenire legală sau testamentară, accesiune, uzucapiune, ca efect al posesiei de bună-credință în cazul bunurilor mobile. Așadar aparența dreptului de proprietate este în favoarea . CONSTRUCȚII SRL întrucât la punctul de lucru al acestei societăți a fost identificat și s-a aplicat sechestru judiciar asupra bunului respectiv.
În concluzie s-a constatat că MIT INSOLV SPRL și M. SI ASOCIAȚII nu au făcut dovada incontestabilă a faptului că bunul se află în patrimoniul . SRL.
Mai mult, din cele precizate de către intervenientă aceasta și-a exprimat intenția de denunțare unilaterală a contractului de vânzare cumpărare prin care a cedat proprietatea bunului în favoarea societății aflate în insolvență, cu consecința revenirii în patrimoniul său a acestuia; ori, intervenienta nu este în procedura insolvenței care să permită suspendarea executării, prin încheiere a executorului judecătoresc
Pe de altă parte, intimata pe baza înscrisurilor depuse, respectiv a contractelor de vânzare cumpărare, a facturilor, scrisorilor de transport și contractelor accesorii de punere în funcțiune și pază a bunului a demonstrat că sa comportat asemeni unui veritabil proprietar.
Un ultim argument în acest sens: Potrivit certificatului constatator depus la ultimul termen de judecată, printre asociații . CONSTRUCȚII SRL se numără și ECO PELLET REGATO SRL – presupusul al doilea proprietar.
Ori, acest asociat și în același timp pretins proprietar al bunului nu a înțeles ca în cadrul procedurii silite desfășurate până în prezent să formuleze opoziție în baza art. 714 alin. 4) C.proc.civ. În lipsa unei asemenea contestații se subînțelege că, cel mult, a fost de acord să uzeze de prevederile art. 714 alin.5) C.proc.civ., ori acest drept nu contravine cu continuarea executării silite.
Adăugând la toate acestea și prezumția de posesor de bună credință care este o modalitate legală de dobândire a proprietății, se va reține ca neîndeplinită condiția prevăzută de art. 36 din legea nr.85/2006.
Ca atare, încheierea contestată este netemeinică sens în care a fost desființată și pe cale de consecință s-a dispus continuarea executării silite.
Prin cererea formulată de PELET P. DOO se solicită respingerea contestației pe considerentele că instalația de fabricare peleți s-ar afla în proprietatea sa.
Ori, aceste afirmații, dacă ar fi reale, nu sunt de natură a conduce la respingerea contestației ci dimpotrivă, la admiterea ei. Astfel, dacă instalația s-ar afla în patrimoniul intervenientei, iar intervenienta nu se află în procedura insolvenței, executorul nu avea posibilitatea legală să suspende executarea silită. Ca atare, aceasta ar fi trebuit să continue, cel puțin până la momentul în care intervenienta desființa titlul debitoarei – intimată în prezenta cauză.
Pe de altă parte, intervenientă deși a promovat un titlu de proprietate asupra bunului a depus și dovada înstrăinării acestuia. Ca atare, în lipsa unei dovezi care să ateste desființarea vânzării către societatea în insolvență și implicit a revenirii bunului în patrimoniul său, se poate pune în discuție chiar lipsa unui interes.
În sfârșit titlul promovat de intervenientă nu poate fi preferat celui promovat de intimată, fiind similare – înscrisuri sub semnătură privată. În atare condiții se va da preferință posesorului de bună credință, respectiv acelei persoane (în speță juridică) care s-a comportat față de bun, în mod public, ca un bun proprietar.
Împotriva acestei sentințe și a încheierilor din data de 20.11.2014 și 27.11.2014, a declarat apel intervenienta principală PELET P. D.O.O susținând că soluția primei instanțe este netemeinică și nelegală, pentru motivele redate pe larg în cuprinsul apelului.
Tribunalul în raport de disp.art.248 Cod pr.civilă va examina cu prioritate excepția de tardivitate a declarării apelului, invocată din oficiu, care face inutilă cercetarea criticilor pe fond.
Prin încheierea din 20.11.2014, prima instanță a prorogat discutarea cererii de intervenție formulată de PELET P. D.O.O, iar prin încheierea din 27.11.2014, prima instanță a respins cererea de intervenție și a amânat pronunțarea la 04.12.2014.
Tribunalul reține că cele două încheieri sunt încheieri premergătoare, care, conform art.466 alin.4 Cod de procedură civilă sunt supuse apelului odată cu fondul.
Sentința civilă nr.1303/04.12.2014, dată pe fondul cauzei, a fost comunicată apelantei la data de 12.12.2014 (f.568).
Conform art.650 alin.3 Cod de procedură civilă, în forma în vigoare la data înregistrării contestației la executare, hotărârile pronunțate de instanța de executare sunt executorii și pot fi atacate numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, dacă prin lege nu se dispune altfel.
Ulterior, noul Cod de procedură civilă a cunoscut modificări, intrate în vigoare la 10.12.2014, însă art.650 alin.3 Cod de procedură civilă a fost menținut cu privire la termenul special de 10 zile pentru exercitarea apelului.
Tribunalul reține că ultima zi a termenului legal și imperativ de 10 zile a fost la 23.12.2014, însă apelul a fost înaintat prin poștă la data de 29.12.2014 (a se vedea plicul de la f.12 dosar apel).
Pentru considerentele expuse, în baza art.480 și art.650 alin.3 Cod pr.civilă, tribunalul va respinge ca tardiv apelul declarat de intervenientă.
În apel, G. G. D. a solicitat introducerea în cauză (intervenție) la data de 03.06.2015, cerere înaintată prin fax, care a parvenit la dosar în data de 04.06.2015 (intervenție principală).
Potrivit art.62 alin.3 Cod de procedură civilă, cererea de intervenție principală se poate face și în instanța de apel, dar numai cu acordul expres al părților.
În cauză, apărătorii părților nu au fost de acord cu intervenția formulată de G. G. D., astfel că, cererea de intervenție va fi respinsă ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca tardiv apelul declarat de intervenienta PELET P. D.O.O cu sediul procesual ales la cabinet Avocat I. S., cu sediul în mun. Pitești, ., ., apt.6, jud. Argeș împotriva încheierilor de ședință din data de 20.11.2014 și 27.11.2014, precum și împotriva sentinței civile nr. 1303/04.12.2014, pronunțate de Judecătoria Curtea de Argeș în dosarul nr._, intimați fiind reclamanta S.C. F. A. EXCLUSIV S.R.L. LEGAL REPREZENTATĂ PRIN ADMINISTRATOR G. D. cu sediul în mun. Curtea de Argeș, ..2,jud. Argeș și pârâții B. I. AL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC I. V. cu sediul în mun. Curtea de Argeș, ..2, jud. Argeș și . CONSTRUCȚII SRL cu sediul în comuna Arefu, ., jud. Argeș.
Respinge cererea de intervenție formulată de G. G. D. domiciliat în Curtea de Argeș, ., jud. Argeș ca inadmisibilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 Iunie 2015
Președinte, C. D. | Judecător, A. M. P. | |
Grefier, M. L. |
red.C.D.
dact.C.E.C./7 exp.
16.06.2015.
| ← Rezoluţiune contract. Decizia nr. 2258/2015. Tribunalul ARGEŞ | Îmbogatirea fara justa cauza. Hotărâre din 27-05-2015,... → |
|---|








