Conflict de competenţă. Sentința nr. 371/2015. Tribunalul ARGEŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 371/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 19-11-2015 în dosarul nr. 371/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA Nr. 371/2015
Ședința din Camera de Consiliu de la 19 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. A.
Grefier I. V. H.
S-a luat spre examinare, pentru soluționare, în primă instanță acțiunea civilă formulată de petentul B. E. JUDECĂTORESC V. I., și creditorului C. R. IFN împotriva debitorilor M. V. V., M. P. și S. M., având ca obiect conflict de competență
La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu nu au răspuns părțile
Procedura legal îndeplinită, fără citare.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța rămâne în pronunțare asupra cererii.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra conflictului negativ de competență ,constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._/280/2014 B.E.J V. I. a solicitat încuviințarea executării silite împotriva debitorilor solidari M. V. V., Ș. M., M. P..
În cuprinsul cererii s-a arătat că prin cererea înregistrată la B.E.J V. I. la data de 01.09.2014, creditorul C. R. IFN a solicitat executarea silită a titlului executoriu constând în contractul de împrumut nr. 271/11.09.2013 încheiat cu C. R. IFN prin care debitorul a fost obligat să-i plătească suma de 59,74, 75 lei constituită din: 4722,70 lei credit restant plus 1252, 05 dobândă contractuală deoarece debitorii nu și-au executat de bună voie obligațiile stabilite prin titlul executoriu.
Prin sentința civilă nr. 9208/02.10.2014, Judecătoria Pitești a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Topoloveni .
În considerente instanța a reținut că în cauză își găsesc aplicarea dispozițiile dreptului comun în materie de competență, respectiv disp.art. 107 din Noul Cod pr. civ., potrivit cu care cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel. A mai reținut instanța faptul că având în vedere că domiciliul debitorului Ș. M. se află în comuna Călinești, ., care se află în circumscripția Judecătoriei Topoloveni s-a admis excepția necompetenței teritoriale și a dispus declinarea competenței în favoarea Judecătoriei Topoloveni.
Sesizată fiind cu soluționarea cauzei, Judecătoria Topoloveni a pronunțat sentința civilă nr. 496/02.06.2015, prin care a admis excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești, constatând totodată ivit conflictul negativ de competență a înaintat dosarul Tribunalului Argeș în vederea soluționării acestuia.
În considerentele aceste sentințe s-a arătat că la data de 03.09.2014, B.E.J V. I. a solicitat Judecătoriei Pitești, împotriva debitorilor solidari M. V. -V. cu domiciliul în Pitești, ., . titular contract, Ș. M., cu domiciliul în ., județul Argeș, M. P. domiciliată în Pitești ., ., ..
Așa cum rezultă din contractul de împrumut nr. 271/11.09.2013, depus la dosar împreună cu cererea de încuviințare a executării silite, titular de contract ( împrumutat este M. V.-V.), ceilalți doi debitori respectiv Ș. M. și Moldveanu P. având calitatea de giranți (fidejusori),.
Într-o astfel de situație, instanța apreciază că competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite este determinată în raport de domiciliul debitorului principal: M. V. -V. cu domiciliul în Pitești, ., ., ..
În consecință, competența de soluționare a cererii aparține Judecătoriei Pitești, instanță competentă în raport de domiciliului debitorului principal.
Analizând sesizarea,tribunalul reține următoarele:
Prin cererea adresată Judecătoriei Pitești la data de 03.09.2014 B. V. I. în numele creditoarei C.A.R R. IFN a solicitat încuviințarea executării silite împotriva debitorilor -solidari M. V.-V., titularul contractului și S. M. și Modoveanu P. în baza contractului de împrumut nr. 271/11.09.2013 încheiat cu C.A.R. R. IFN Pitești, pentru recuperarea sumei de 5974,75 lei.
Tribunalul reține că în baza contractului de împrumut nr. 271/11.09.2013, titlul executoriu în baza cărui s-a demarat executarea silită în dosarul nr. 94/2014 al B. V. I., la cererea creditoarei C.A.R. R. IFN Pitești, numitul M. V. V. a împrumutat suma de 6000 lei de la C.A.R. R. IFN Pitești, cu obligația restituirii împrumutului în termen de 36 luni respectiv, până la data de 29.08.2016.
Conform anexelor la contractul de împrumut nr. 271/11.09.2012 numiții S. M. și M. P., în calitate de giranți (fidejusori) s-au obligat față de împrumutătorul C. R. IFN Pitești să plătească în mod solidar prin rețineri lunare din veniturile lor bănești împrumutul acordat împrumutatului M. V. –V..
La art.650 alin.1 și alin.2 C.pr.civ., astfel cum era în vigoare la data formulării cererii se prevedea că instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc, care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite (....).
Tribunalul, având în vederea Decizia nr. 348/2014 a Curții Constituționale a României prin care au fost apreciată ca nefiind constituțională disp. art.650 alin.1 C.pr.civ. și disp. art.107 din C.pr.civ., consideră că este competentă să soluționeze cererea de încuviințare a executării silite formulată de B.E.J. V. I. pentru creditoarea C.A.R. R. IFN Pitești, judecătoria în a cărei circumscripție își are domiciliul debitorul.
Cum, în speța de față s-a început executarea silită, atât împotriva debitorului M. V.-V., cât și împotriva giranților (fideiusorilor ) S. M. și M. P., tribunalul apreciază că, competentă să soluționeze cererea de încuviințare a executării silite este instanța de la domiciliul debitorului, împrumutatul M. V.-V..
Tribunalul consideră că ar fi atras competența să soluționeze cererea de încuviințare a executării silite instanța de la domiciliul unuia dintre giranții, doar în situația prev. de art.647 C.pr.civ., când executare se demarează doar împotriva giranților, nu și împotriva debitorului.
Tribunalul constată că debitorul M. V.-V. domiciliază în Pitești, ..
Pentru aceste considerente, tribunalul în temeiul art.135 C.pr.civ. va admite sesizarea și va stabili competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite formulată de creditoarea C.A.R R. IFN în favoarea Judecătoriei Pitești, în circumscripția căreia domiciliază debitorul M. V.-V..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Stabilește competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite formulată de creditoarea C.A.R R. IFN Pitești cu sediul în mun. Pitești, .. 3, ., județul Argeș, contradictoriu cu debitorii M. V.-V., cu domiciliul în Pitești, ., ., ., M. P., cu domiciliul în Pitești, ., ., . S. M. cu domiciliul în comuna Călinești, ., județul Argeș în favoarea Judecătoriei Pitești.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Noiembrie 2015.
Președinte, A. A. | ||
Grefier, I. V. H. |
Red./dact A.A.
14.12.2015/2 exp.
← Uzucapiune. Decizia nr. 824/2015. Tribunalul ARGEŞ | Partaj judiciar. Decizia nr. 838/2015. Tribunalul ARGEŞ → |
---|