Uzucapiune. Decizia nr. 824/2015. Tribunalul ARGEŞ

Decizia nr. 824/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 19-11-2015 în dosarul nr. 824/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ[*]

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 824/2015

Ședința publică de la 19 Noiembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. D.

Judecător A. A.

Judecător A. M. P.

Grefier N. P.

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamantele C. F., I. E. și B. M. împotriva sentinței civile nr. 3372/16.04.2015, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimați fiind pârâții T. S., T. I. și T. G., având ca obiect „uzucapiune”.

Dezbaterile asupra recursurilor au avut loc în ședința publică din data de 12.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie .

Apoi, instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la această dată, când a pronunțat prezenta decizie .

INSTANȚA

Asupra recursului civil de față,

Constată că prin cererea înregistrată la data de 10.11.2011 reclamantele C. F., I. E. și B. M. au solicitat instanței în contradictoriu cu pârâții T. S., T. I. și T. G., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că sunt titularele dreptului de proprietate asupra suprafeței de teren de 4085 mp, cu vecinii: N- Gătejanu F., S- N. D., E- drum județean Poiana Lacului- Sapata, V- paraul Cotmeana, teren situat în comuna Poiana Lacului, . construcției cu destinația de casă situată pe terenul de mai sus, ca efect al uzucapiunii de lungă durata.

În motivarea acțiunii, reclamantele arata că sunt posesoarele suprafeței de 4085 mp situat în intravilanul comunei Poiana Lacului, .. Au stăpânit terenul neîntrerupt în calitate de moștenitoare legale ale autorului C. D I. care l-a achiziționat în anii 1950 de la autorii pârâților în baza unui act sub semnătura privată. În anul 1960 autorul a edificat pe aceasta suprafața o construcție. În intervalul cuprins între anii 1950-2007 au stăpânit netulburate suprafața de teren și construcția.

În anul 2007, pârâților T. le-a fost emisă în baza Lg. nr. 10/2001 Dispoziția nr. 1737/02.03.2007 prin care li s-a atribuit suprafața de 4085 mp. În opinia reclamantelor a intervenit prescripția achizitivă de lungă durată începută sub imperiul vechiului cod civil, ținând cont de posesia autorului continuată de cea a reclamantelor, ce s-au comportat ca adevărați proprietari ai imobilului pentru o perioadă mai mare de 30 ani.

Prin sentința civilă nr. 3372/16.04.2015 Judecătoria Pitești a respins cererea reclamantelor.

În adoptarea soluției prima instanță a reținut următoarele:

Terenul în litigiu a fost identificat cu ajutorul documentației cadastrale nr._/18.09.2007 efectuata de pârâții T. I., T. S. și T. G..

Terenul conform actului primar, act dotal nr. 3530/04.10.1927 avea următoarele vecinătăți: Răsărit-. Cotmenei, Mz. N. – N. Calianu și Mz. Zi- F. N N..

În prezent, la data actuală terenul are ca vecini: E- Șoseaua P.- L., V- rest proprietate pârâți, categorie de folosința zăvoi până la râul Cotmeana, S- N. P D., nepotul lui N. F., N- terenul mostenitorilor C. D I., și C. V. în loc de N. M C. .

Terenul în suprafața de 4085 mp are ca vecini: N- moștenitorii Carstesa I. și V., S- N. D., E- DJ Poiana Lacului- Săpata, V- rest proprietate pârâți. Aceasta suprafața de teren face parte din terenul de 5000 mp menționat la pct 2 din actul dotal nr. 3530 din 04.10.1927. Terenul a fost confiscat de la tatăl pârâților în baza sent.pen. nr. 2577/31.07.1950. Nu există un act de transmitere a dreptului de proprietate de la Statul R. către autorul reclamantelor.

Cu ocazia efectuării raportului de expertiza, reclamantele au prezentat o adeverința din 03.01.1951 unde figurau cu suprafața de curți construcții 2080 mp care ar cuprinde și terenul pârâților. Conform Registrului agricol P. Deal, poz. 197, casa 171, C. I. figura cu suprafața de 3,20 ha din care în pct. Acasă- 1 ha, 0,1 ha arabil, 0,80 ha livezi, 0,1 ha curți. Conform cererii de înscriere în CAP C. D I. și-a rezervat suprafața de 0,50 ha ca și lot ajutător pentru a întreține copiii.

Terenul de 3800 mp se suprapune peste terenul de 4085 mp.

Moștenitorii defunctului C. I. au fost validați conform HCJ nr. 77 cu suprafața de 4,2 ha conform Anexei 3, poz 22, și au fost puși în posesie conform procesului verbal de punere în posesie 3734/03.12.1992 cu suprafața de 17 656 mp, teren intravilan din care, 1976 mp curți și clădiri,_ mp teren arabil, și 2288 mp teren livadă în pct. Acasă cu vecinii: N. – V. E., E- DJ Poiana Lacului-Săpata, S- N. S. V- râul Cotmeana. Paraților T. I., T. S. și T. G. le-a fost restituit terenul în litigiu în suprafața de 4085 mp conform Dispoziție nr. 1737/02.03.2007 în baza Lg. nr. 10/2001 punând în aplicare decizia civilă nr. 107/A a Curții de Apel Pitești .

În baza aceleiași decizii civile nr. 107/A a Curții de Apel Pitești a fost înaintata fișa cu date pentru întocmirea titlului de proprietate în baza Lg. nr. 18/2001 și nr. 1/2000 și s-a eliberat titlul de proprietate nr._/08.06.2007 în baza Lg. nr. 18/1991, Lg. nr. 1/2000 și nr. 247/2005

Pârâții au întocmit documentația cadastrala nr._/18.09.2007 și au înscris terenul în Cartea Funciară în baza titlului de proprietate nr._/08.06.2007. În documentația cadastrală este configurata construcția C1, cu mențiunea că aparține moștenitorilor C. I., acum demolată.

Față de aceste considerente și față de prevederile art. 111 și urm C.pr.civ. și art. 1890 C.Civ. instanța de fond a respins cererea ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile de mai sus au declarat recurs reclamantele criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Reclamantele au susținut că hotărârea nu este motivată și că nu a fost analizat fondul cauzei prin prisma aspectului invocat. Instanța a fost învestită cu o cerere în constatarea dreptului de proprietate ca efect al uzucapiunii de lungă durată, ceea ce însemna analizarea posesiei de către reclamante și de către autorul lor. Motivarea sentinței este străină de obiectul dedus judecății nefiind analizat fondul litigiului.

Recursul nu a fost încadrat în drept.

Intimatul T. I. a formulat note de ședință, solicitând respingerea recursului ca nefondat, arătând că reclamantele își exercită abuziv drepturile procesuale, neputând invoca uzucapiunea.

Deliberând, asupra recursului civil de față, potrivit art. 304 ind 1 C.., tribunalul reține următoarele:

Potrivit art.261 alin.1 pct.5 C.pr.civilă hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, argumentele pentru care s-au înlăturat cererile părților, susținerile pe scurt ale acestora, expunerea situației de fapt reținută de instanță.

Este cert că pentru a se putea exercita controlul judiciar prin prisma criticilor formulate de recurentă, sentința ar fi trebuit să cuprindă argumentele în fapt, probele administrate în cauză și concluziile instanței, raportate la temeiuri juridice, de natură a atrage respingerea acțiunii.

Critica este într-adevăr întemeiată, sentința fiind nemotivată. Nu se arată în considerentele hotărârii dacă s-a transpus in expertiză terenul ce face obiectul litigiului, asa cum a fost identificat de reclamante in actiune, si daca au intervenit conditiile uzucapiunii de lunga durată prin jonctiunea posesiilor, fiind doar redat conținutul expertizei tehnice, fără aprecieri juridice. Sarcina de interpretare a probelor aparține judecătorului și nu expertului, care redă un punct de vedere științific, în stabilirea și transpunerea amplasamentului terenurilor.

În concluzie, prima instanță nu a analizat obiectul litigiului cu care a fost învestită potrivit art.129 alin.6 C.pr.civilă, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului și atrage admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea spre rejudecare potrivit art.312 alin.5 C.pr.civilă.

Instanța de rejudecare va verifica susținerile părților, respectiv dacă a intervenit uzucapiunea de lungă durată prin joncțiunea posesiilor, pentru terenul descris în cererea de chemare în judecată, în suprafață de 4085 m.p având vecinătățile: N – Gătejan F., S-N. D., E- D.J.Poiana Lacului Săpata, V-pârâul Cotmeana și asupra casei amplasată pe acesta. Se impune a fi verificat de asemenea dacă există identitate între terenul ce face obiectul acțiunii în constatare și cel pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate pârâților prin titlul nr._/2007, și dacă într-adevăr reclamantele au exercitat, așa cum susțin o posesie utilă mai mult de 30 ani .

Reținând cele ce preced, tribunalul potrivit art.312 alin.5 C.pr.civilă și art.304 ind.1 C.pr.civilă va admite recursul, va casa sentința și va trimite cauza în rejudecare la aceeași instanță de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamantele C. F., domiciliată în comuna Poiana Lacului, .. Arges, I. E., domiciliata în mun. P., .. C, ., . și B. M., domiciliata în mun. P., ., ., jud. Arges, împotriva sentinței civile nr. 3372/16.04.2015, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimați fiind pârâții T. S., T. I., ambii domiciliați în mun. P., ., jud. Arges și T. G., domiciliat în ..

Casează sentința și trimite cauza în rejudecare la aceeași instanță de fond.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 19 Noiembrie 2015.

Președinte,

C. D.

Judecător,

A. A.

Judecător,

A. M. P.

Grefier,

N. P.

Red. A.M.P

Dact. NE/ 2 ex

18.12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Uzucapiune. Decizia nr. 824/2015. Tribunalul ARGEŞ