Contestaţie la executare. Decizia nr. 1115/2015. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1115/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 09-04-2015 în dosarul nr. 1115/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1115/2015
Ședința publică de la 09 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. D.
Judecător A. M. P.
Grefier M. L.
S-au luat în examinare, pentru soluționare, apelurile declarate de contestatoarea C. DE A. DE SANATATE ARGES și de intimata . SRL - PRIN ADMINISTRATOR SPECIAL D. CINDEA SI ADMINISTRATOR JUDICIAR CRIS CONSULT SRL împotriva sentinței civile nr. 5190/23.05.2014, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._/280/2013, având ca obiect contestație la executare .
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: consilier juridic M. D. pentru apelanta contestatoare și av. F. E. pentru apelanta intimată.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar s-a depus prin serviciul registratură, la data de 10.03.2015, răspuns la întâmpinare formulat de C. DE A. DE SANATATE ARGES.
Consilier juridic M. D. depune la dosar delegație pentru apelanta contestatoare.
Av. F. E. învederează instanței că răspunde în cauza de față pentru apelanta intimată . SRL, în baza delegației de la fila 135 dosar fond, delegație dată pentru toate instanțele (în toate fezele)
Apărătorul apelantei contestatoare solicită instanței să verifice de cine este dată împuternicirea avocatului F. E., întrucât în prezent administratorul judiciar este descărcat de orice obligații, fiind închisă procedura insolvenței prin reorganizare, astfel că, în opinia sa, av. F. E. nu o mai poate reprezenta pe apelanta intimată în cauza de față în baza împuternicirii avocațiale dată de către administratorul judiciar. În esență solicită să se verifice dacă împuternicirea avocațială este dată de administratorul judiciar care în prezent nu mai poate reprezenta interesele societății, acesta în prezent fiind ieșită din procedura insolvenței.
Apărătorul apelantei intimate . SRL învederează instanței că delegația este semnată de C. D., persoană care la acel moment era administrator judiciar al societății, la fila 136 fiind atașat mandatul acestuia. Totodată, învederează că la momentul formulării apelului și motivelor de apel societatea era în insolvență. Arată că în situația în care instanța apreciază că la acest termen nu îi poate face apărarea apelantei intimate . SRL și nu poate pune concluzii pentru aceasta, întrucât la acest moment nu se mai numește administrator special, ci administrator, având în vedere că societatea nu a fost radiată, solicită acordarea unui termen pentru asigurarea dreptului la apărare al apelantei intimate.
Reprezentantul apelantei contestatoare depune la dosar o copie a buletinelor de insolvență nr. 481/12.01.2015 și nr. 2562/10.02.2015, pentru a face dovada susținerilor sale.
Apărătorul apelantei intimate învederează instanței că societatea . SRL nu a fost radiată, că s-a închis plata creanțelor, că societatea este în funcțiune și că administratorul cu puteri depline este numitul C. D..
Tribunalul reține că, potrivit sentinței civile nr._/27.11.2014 a Tribunalului București, procedura insolvenței . SRL, s-a închis la 27.11.2014. Apelul și motivele de apel s-au înregistrat anterior, la 28.05.2014 și respectiv 03.10.2014, când . SRL, era în insolvență.
Pentru promovarea apelului/redactarea motivelor de apel, avocatul . SRL are împuternicire valabilă la f.135 și 136, din partea administratorului special, C. D., căruia nu i s-a ridicat dreptul de administrare (art.18 alin.1 teza II din Legea 85/2006).
La întrebarea instanței, reprezentantul apelantei contestatoare confirmă faptul că s-a închis procedura insolvenței.
Tribunalul reținând susținerile reprezentanților părților, în sensul că procedura falimentului s-a închis prin achitarea debitelor datorate de . SRL, apreciază că mandatul de reprezentare dat avocatului F. E. de către administratorul societății . SRL este legal și valabil, inclusiv în calea de atac, motiv pentru care permite acestui apărător să susțină interesele apelantei intimate.
Apărătorul apelantei contestatoare învederează instanței că înțelege să formuleze o cerere de probatorii, deși instanța de fond s-a pronunțat numai cu privire la tardivitatea formulării completării contestației la executare, sens în care solicită proba cu înscrisuri și depune la dosar o cerere, despre care arată că a fost formulată de intimata contestatoare, înscrisul fiind depus pentru a face dovada că apelanta contestatoare nu are un titlu executoriu care poate fi opus titlului intimatei pentru compensarea legală. La întrebarea instanței, învederează că nu are un exemplar pentru comunicare al acestei cereri pe care a depus-o la dosar, întrucât această cerere este formulată chiar de partea adversă .
Reprezentantul apelantei contestatoare învederează că are cunoștință de înscrisul depus la dosar la acest termen de judecată. Totodată, solicită proba cu înscrisuri, respectiv înscrisurile depuse la dosar, iar în ce privește proba cu înscrisuri solicitată de apărătorul apelantei intimate solicită respingerea acesteia pe motiv că este irelevantă.
Tribunalul admite proba cu înscrisuri solicitată de părți.
Reprezentantul apelantei contestatoare învederează că în cuprinsul răspunsului la întâmpinare s-a strecurat o eroare cu privire la excepția nulității apelului, în sensul că a menționat greșit art. 470 alin 3 cpc, în loc de art. 470 alin 5 cpc, sens în care procedează, în fața instanței, la rectificarea erorii respective, sub semnătură.
Tribunalul întreabă părțile dacă mai au cereri prealabile de formulat.
Reprezentanții părților nu mai au cereri de formulat .
Tribunalul reține că la fila 24 dosar este depusă întâmpinarea formulată de C. DE A. DE SANATATE ARGES, că în cuprinsul acesteia s-au invocat două excepții, respectiv a netimbrării apelului și a inadmisibilității acestuia, excepții pe care reprezentantul apelantei intimate C. DE A. DE SANATATE ARGES nu a înțeles să le invoce la momentul la care s-a pus în discuție părților formularea de cereri prealabile dezbaterilor.
Reprezentantul apelantei contestatoare învederează instanței că susține excepțiile invocate prin întâmpinare. În ce privește excepția de netimbrare a apelului, solicită admiterea acesteia și respingerea apelului ca inadmisibil. Învederează că apelanta intimată era obligată să timbreze, întrucât a ieșit din procedura insolvenței prin reorganizare. Arată că art. 77 alin 1din legea 85/2006, în vigoare la momentul deschiderii procedurii insolvenței, prevedea acțiunile pe care le poate formula administratorul judiciar în interesul societății, ori acțiunea de față nu este în interesul societății și nu se încadrează în prevederile art. 77, cu precădere arătând că în prezent societatea nu se mai află în insolvență. În situația în care se va aprecia că apelul trebuie timbrat, solicită respingerea acestuia ca inadmisibil.
La întrebarea instanței, reprezentantul apelantei contestatoare arată că inadmisibilitatea vizează aceeași excepție de netimbrare.
Reprezentantul apelantei contestatoare invocă și excepția nulității apelului, în sensul că nu este formulat în termenul prevăzut de codul de procedură civilă, învederând că această excepție a fost invocată prin răspunsul la întâmpinare, respectiv a tardivității motivelor de apel. Concluzionând, arată că a invocat trei excepții, respectiv excepția netimbrării raportat la faptul că în prezent apelanta intimată nu este în insolvență și, ca atare, nu mai sunt incidente prevederile art. 77 din legea 85/2006, apelanta datorând taxă de timbru; excepția inadmisibilității pe motiv că apelul este netimbrat, precum și excepția tardivității formulării căii de atac.
Apărătorul apelantei intimate solicită respingerea excepției de netimbrare, învederând instanței că la momentul formulării întâmpinării, în luna februarie 2015, nu era definitivă hotărârea prin care s-a închis procedura insolvenței, încheierea din 20.01.2015 fiind dată cu termen de apel în 30 de zile, astfel că la momentul formulării întâmpinării societatea era în insolvență. Totodată, învederează că la data de 28.05.2014 societatea se afla în insolvență . Solicită și respingerea solicitării privind inadmisibilitatea apelului ca urmare a netimbrării apelului. Totodată, solicită respingerea excepției de nulitate a apelului, învederând că intimata a declarat apelul în termen de 5 zile de la data pronunțării, iar motivele de apel au fost formulate în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii, conform dispozițiilor legale, respectiv ale art. 470 alin 5 cpc .
Tribunalul respinge excepția de netimbrare a apelului declarat de intimată și de inadmisibilitate, ce vizează tot netimbrarea apelului, reținând că din înscrisurile depuse la acest termen de judecată rezultă că la data promovării căii de atac apelanta intimată . SRL se afla în procedura insolvenței și potrivit art. 77 alin 1 din legea 85/1996 aceasta era scutită de plata taxei de timbru. Cât privește excepția de tardivitate a formulării căii de atac, tribunalul reține că s-a realizat comunicarea sentinței apelate către parte, potrivit procedurii de la fila 212 primă instanță, la data de 29.09.2014, termenul pentru exercitarea căii de atac fiind de 10 zile de la comunicare, ultima zi a termenului legal imperativ de 10 zile fiind 10.10.2014. Reține că declarația de apel poartă ștampila judecătoriei - 28.05.2014, aceasta fiind în termen, după cum și motivele de apel sunt formulate în interiorul termenul legal și imperativ prevăzut de lege, motiv pentru care respinge si această excepție.
Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat .
Tribunalul, în raport de această împrejurare, constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra apelurilor.
Apărătorul apelantei intimate . SRL solicită admiterea apelului declarat de intimată, modificarea sentinței pronunțată de instanța de fond, în sensul menținerii în totalitate a încheierii executorului judecătoresc privind cheltuielile de executare, în ceea ce privește onorariul avocatului și al executorului judecătoresc. Învederează că apelul intimatei privește doar cheltuielile de judecată, care au fost admise în parte, astfel că solicită modificarea sentinței, în sensul admiterii în tot a cheltuielilor de judecată, cheltuieli care au fost dovedite. Învederează că titlul executoriu care a fost pus în executare a fost sentința civilă nr. 6063/18.06.2012, aceasta reprezentând daune pentru neexecutarea unei alte hotărâri judecătorești de către intimată. Totodată, învederează că nu a fost plătită creanța la scadență, că s-a făcut un nou recurs și o nouă contestație la executare, în loc să se procedeze la solicitarea de fonduri pentru plata creanței. De asemenea, învederează că a criticat hotărârea instanței de fond, întrucât a fost redus onorariul avocatului, invocându-se art. 669 alin 4 cpc, fără să se aplice si disp. art. 669 alin 2 cpc. În speță, arată că a fost somată debitoarea în data de 4.07.2013 să execute obligația de plată, însă nu a executat-o, a virat în contul executorului judecătoresc în lunile octombrie și decembrie 2013 debitul, însă a făcut adresă în mod special executorului judecătoresc și i-a interzis să facă distribuirea sumelor, chiar dacă erau în contul acestuia. Mai arată că s-a formulat contestație la executare, că suma a intrat în contul apelantei intimate la sfârșitul lunii mai 2014, în condițiile în care suma a fost ținută în acel cont. Învederează că raportând această situație de fapt la prevederile art. 669 alin 2 cpc, rezultă că instanța de fond trebuia să aplice aceste dispoziții si să o oblige pe debitoare la toate cheltuielile de executare efectuate în cadrul executării silite. Arată că a doua critică formulată vizează reducerea onorariului avocatului, astfel că instanța de fond nu a motivat această reducere în raport de art. 451 alin 2 cpc. Învederează că disp. art. 669 alin 4 cpc prevăd posibilitatea instanței de a cenzura cheltuielile de executare, însă aceleași dispoziții prevăd că se fac cu respectarea disp. art. 451 alin 2 cpc . De asemenea, învederează că motivarea instanței de fond este generică, sumară, fără să aplice în vreun fel cerința art.451 alin 2 cpc, fiind o hotărâre nemotivată pentru că nu s-au arătat actele efectuate de avocat în această perioadă și care a fost valoarea creanței. Arată că procedura de executare silită începe de la cererea de executare silită până când se soluționează toate incidentele, inclusiv contestația la executare. Mai arată că, creditorul are dreptul să recupereze toate cheltuielile de judecată. Arată că activitatea avocatului nu s-a rezumat numai la formula o cerere de executare silită, dat fiind faptul că și la acest moment reprezentă societatea în baza aceluiași contract de asistență juridică, toate cheltuielile fiind cuprinse într-un singur contract de asistență juridică, fiind vorba de cheltuieli pentru executarea titlului executoriu în vederea recuperării creanței din titlul executoriu. În esență, susține că onorariile menținute în faza executării se cuvin. Învederează că, în ce privește onorariu, această sumă a fost inclusă în contabilitate, iar suma acordată de instanță nu acoperă nici măcar impozitul pentru suma pentru care a depus acte. Nu solicită cheltuieli de judecată, pe considerentul că toate cheltuielile pentru executarea creanței și pentru toate fazele incidente, inclusiv contestația la executare, sunt aceleași din acel contract. În concluzie, solicită admiterea apelului declarat de intimată, în sensul admiterii în integralitate a cheltuielilor de judecată.
Reprezentatul apelantei contestatoare C. DE A. DE SANATATE ARGES solicită respingerea apelului declarat de intimată, arătând că instanța de fond în mod temeinic a diminuat cheltuielile privind onorariul avocațial în cadrul executării silite, raportat doar la activitatea depusă în cadrul executării silite. Învederează că primul act de executare silită este somația, pe care o emite executorul judecătoresc și este semnată de executorul judecătoresc. Totodată, învederează că încuviințarea executării silite s-a făcut fără citarea și prezența părților, nefiind nevoie de susținerea avocatului în cererea de încuviințare a executării silite. Arară că onorariu de 560 de milioane lei vechi, în cadrul executării silite, este foarte mare raportat la activitatea depusă și ținând cont de faptul că în dosarul în care au fost admise aceste pretenții pentru care s-a început executarea silită onorariu avocațial a fost de doar 2000 lei în momentul în care a fost soluționat dosarul. În ceea ce privește susținerea privind executarea de bună voie într-o zi, arată că termenul acesta nu le este opozabil, instituțiile publice beneficiind de prevederile unei legi speciale, respectiv de Ordonanța nr. 22/2002. Solicită să se constate că a făcut demersurile necesare către C. Națională și chiar a achitat în contul executorului judecătoresc în termenul de 6 luni suma începută spre a fi executată. Învederează că ținând cont de activitatea desfășurată de avocat în faza de executare silită, în mod corect instanța de fond a diminuat cheltuielile. În ceea ce privește cheltuielile de executare, arată că în mod justificat au fost diminuate raportat la activitatea depusă de executorul judecătoresc, în sensul că fiind executată creanța in intervalul de 6 luni, prevăzut de OG 22/2002, nu a fost nevoie de alte activități, de deplasare în teren, activitatea rezumându-se strict la înscrisuri. În concluzie, solicită respingerea apelului declarat de intimată și menținerea sentinței de fond cu privire la diminuarea cheltuielilor. Pe apelul declarat de contestatoare, solicită admiterea acestuia așa cum a fost formulat, arătând că în mod netemeinic instanța a respins cererea de completare legală, considerând că fiind în situația unei contestații la executare orice cerere completatoare trebuia să se facă în interiorul termenului prevăzut de contestația la executare, însă arată că nu s-au invocat excepții noi sau motive noi ale contestației la executare, ci doar a supus doar controlului judiciar compensarea legală a unor sume câștigate de instituția pe care o reprezintă, raportat la suma care se execută, apreciind că sunt incidente prevederile art. 204 cpc. Învederează că, compensarea legală întrunește toate condițiile pentru a fi admisă. Mai mult, arată că prevederile art. 478 alin 5 cpc permit solicitarea compensării legale chiar în cadrul apelului. În concluzie, solicită admiterea apelului declarat de contestatoare așa cum a fost formulat, în sensul admiterii cererii de compensare legală așa cum a fost motivată atât prin motivele de apel cât și prin celelalte apărări formulate de contestatoare.
Apărătorul apelantei intimate solicită respingerea apelului declarat de contestatoare ca nefondat, învederând că instanța de fond s-a pronunțat pe excepția tardivității cererii de completare a contestație la executare, prin care s-a solicitat compensarea legală, astfel că nu s-a pronunțat pe fondul acesteia. Învederează că admiterea excepției de tardivitate a formulării cererii de completare este legală, întrucât disp. art. 712 alin 3 cpc prevăd clar faptul că, contestatorul poate modifica cererea inițială, adăugând motive noi de contestație dacă în privința acestora este respectat termenul de contestație. Solicită să se observe că în mod corect a reținut instanța că această cerere de completare este formulată în 5.12.2013, în condițiile în care contestația la executare s-a formulat în 05.07.2013, astfel că a fost tardiv formulată această cerere de completare. În plus, solicită să se observe că este si inadmisibilă o astfel de cerere în cadrul contestației la executare, arătând că art. 645 cpc prevede că se face cererea de compensare la executorul judecătoresc dacă sunt îndeplinite condițiile, respectiv dacă se poate opune un titlu la titlul intimatei . Arată că apelanta contestatoare nu are un titlu până la acest moment. Învederează că instanța de fond s-a pronunțat pe excepție privind cererea de completare a contestației la executare și nu pe fondul cauzei .
INSTANȚA
Asupra apelurilor civile de față:
Constată că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătorie Pitești la data de 05.07.2013 sub nr_ C. de Asigurări de Sănătate Argeș în contradictoriu cu intimata . S.R.L.,a formulat contestație la executare împotriva somației și a încheierii nr.1/04.07._, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună suspendarea executării silite demarate în dosarul execuțional nr 318/2013 al B. M. C. C. până la soluționarea contestației la executare și anularea tuturor formelor de executare întocmite în acest dosar.
În motivarea acțiunii s-a invocat în primul rând excepția lipsei calității de reprezentare a intimatei în sensul că, prin încheierea din 17.06.2010 pronunțata de Tribunalul București în dosarul cu nr_/3/2009 a fost admisă cererea și s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva acesteia, împrejurare fața de care nu mai are calitatea să procedeze la efectuarea unor măsuri de executare silită, toate aceste atribuții fiind lăsate în sarcina administratorului judiciar conform art. 20 din Legea nr.85/2006.S-a menționat că în conformitate cu disp. art.17 din Legea nr.146/1997 este scutită de plata taxei judiciare de timbru aferentă contestației la executare.
Referitor la cererea de suspendare a executării a arătat că aceasta este întemeiată pe existența unei situații de urgență rezultată în urma popririi conturilor instituției contestatoare, întrucât s-ar crea un prejudiciu care nu s-ar mai putea repara, paralizându-se activitatea astfel că nu s-ar mai putea realiza nici un fel de plata pentru furnizorii de servicii medicale cu care are încheiate contracte. A susținut că este o unitate bugetară care dispune numai de anumite sume, iar pentru executarea silită se impune a se aloca în mod distinct sumele necesare la capitolul cheltuieli la care se încadrează creanța în discuție.
Pe fondul cauzei a precizat că trebuie avute în vedere dispozițiile OG. nr 22/2002 care stabilesc un termen imperativ de 6 luni în care instituția bugetară este obligată să întreprindă demersurile ce se impun pentru procurarea fondurilor din care să se procedeze la achitarea creanțelor datorate, termen suspensiv de executare stabilit numai în favoarea debitorilor instituții publice care gestionează fonduri bugetare. S-au invocat și apărări legate de caracterul disproporționat al cheltuielilor de executare sub aspectul onorariului executorului judecătoresc încălcându-se disp. Legii nr.188/2000, solicitând cenzurarea acestora raportat la volumul de muncă depusă, onorariul avocatului în cuantum de 56.000 lei fiind exagerat de mare, invocându-se sub acest aspect dispozițiile art. 274 alin 3 C.pr.civ., instanța având căderea să intervină și să diminueze aceste cheltuieli.
La data de 05.12.2013 s-a depus o completare la contestației la executare, prin care s-a invocat compensarea legală între sumele datorate către intimată și sumele pe care contestatoarea le are de încasat de la aceasta, fiind vorba despre obligații reciproce, menționându-se că sunt îndeplinite cerințele pentru a opera compensarea legală, respectiv obiectul creanței îl reprezintă bunuri fungibile constând în sume de bani ce pot fi înlocuite unele prin altele, creanța este certă, lichidă și exigibilă, iar compensarea poate fi invocata chiar și în fața executorului judecătoresc în procedura de executare silită.
Se arată că este vorba de compensarea între suma de_,29 lei ce face obiectul sentinței civile cu nr 6063/18.06.2012 a Judecătoriei Pitești, cu suma de_,66 lei pe care intimata Centru Mipet S.R.L. o are de restituit contestatoarei, în urma diminuării sumei datorate de la 533.421, 66 lei (deja executată prin ordinul de plată nr._/26.10.2009), la 202.668 lei, prin hotărârea pronunțată în rejudecare de către Curtea de Apel B., menținută prin decizia nr.442/07.02.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. A precizat că dintr-o eroare materială în contestație s-a indicat drept temei al reducerii onorariului de avocat art. 274 alin 3 C.pr.civ., în fapt fiind vorba despre art. 699 alin. 4 C.pr.civ., iar sub aspectul scutirii de plata taxei de timbru s-a precizat că este aplicabil art. 30 din OUG. nr 80/2013 și nu dispozițiile Legii nr.146/1997.
Intimata a formulat întâmpinare, depusă la dosar la data de 24.12.2013, prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată, motivat de faptul că actele de executare sunt legale, întrucât prin sentința civilă cu nr 254/2009 pronunțată de Tribunalul Argeș C. de Asigurări de Sănătate Argeș a fost obligată la plata către intimată a sumei de_,51 lei reprezentând contravaloare servicii medicale, prestate în baza contractului nr.A038/P/2007 și 26.049 lei cheltuieli de judecată, hotărâre rămasă definitivă prin decizia nr 67/A/10.05.2010, sumă care a fost achitată în septembrie 2011, după care prin sentința cu nr 6063/18.06.2012 a Judecătoriei Pitești, irevocabilă prin decizia civilă nr.1336/21.05.2013 a Tribunalului Argeș, contestatoarea a fost obligată la plata sumei de 1.365.522,29 lei reprezentând daune interese pentru repararea integrală pentru prejudiciul suferit prin neîndeplinirea obligațiilor la termen, în temeiul căreia s-a pornit executarea silita contestată în prezenta judecată.
S-a solicitat respingerea excepției lipsei calității de reprezentare în ceea ce o privește, deoarece are calitatea de creditoare și este îndreptățită să procedeze la masuri de executare silită, administratorul special desemnat de adunarea generală a asociaților demarând procedurile necesare întrucât nu s-a ridicat dreptul de administrare, art.18 alin.1, teza a doua din Legea nr.85/2006 stabilind că după ridicarea dreptului de administrare debitorul este reprezentat de administratorul judiciar, ceea ce nu este cazul său; de asemenea s-a solicitat și respingerea cererii de suspendare a executării silite cu mențiunea că o asemenea măsura nu se impune, dat fiind că, în primul rând, de la emiterea somației au trecut cele 6 luni prevăzute de art. 2 din OG. nr 22/2002, iar în al doilea rând debitoarea a achitat în mare parte debitul, fiind vorba de 1.031.500 lei care se află însă în contul executorului judecătoresc, nefăcându-se dovada lipsei de fonduri.
Referitor la cheltuielile de executare s-a menționat că executorul judecătoresc a respectat dispozițiile art. 39 lit. d din Legea nr 188/2000, onorariul perceput nedepășind limitele stabilite, astfel că nu se impune nici un fel de cenzurare în acest sens. În privința onorariului de avocat a arătat că acesta este justificat, întrucât nu este vorba doar de cererea de executare silită, ci de toate formalitățile și procedurile necesare în vederea executării creanței amintite, prin urmare și onorariul a fost apreciat în raport de toate actele ce se cer a fi încheiate, debitoarea având la dispoziție termenul lăsat de art. 667 Ncod de proced. civ. pentru a îndeplini de bună voie obligația de plată și a evita suportarea cheltuielilor de executare, fără a proceda însă în această manieră.
Cu privire la completarea contestației la executare, intimata a invocat excepția tardivității formulării acesteia, susținând că nu au fost respectate dispozițiile art. 712 alin 3 Ncod proc. civ. care într-adevăr permit modificarea cererii inițiale, însă numai cu condiția de a se încadra în termenul de exercitare a contestației la executare ; s-a invocat și excepția inadmisibilității cererii privind compensarea datoriilor reciproce, motivat de faptul că aceste aspecte pot fi analizate numai în cadrul procedurii insolvenței de către administratorul judiciar, împotriva modului de soluționare a cererii putându-se formula contestație în condițiile Legii nr . 85/2006, dar o asemenea cerere de înscriere la masa credală cu suma de_,66 lei a fost respinsă de către administratorul judiciar, CAS Argeș formulând contestație la tabelul preliminar al creditorilor, contestație respinsă de Tribunalul București astfel că, aceasta nu are împotriva intimatei o creanța certă, lichidă și exigibilă, iar în măsura în care s-ar proceda la aplicarea compensării s-ar încălca art. 36 din Lg. nr 85/2006 conform cărora de la data deschiderii procedurii se suspenda orice fel de acțiune împotriva debitorului sau bunurilor sale.
S-a invocat și inadmisibilitatea completării contestației privind motivele arătate în aceasta, în raport de disp. art. 721 (19 Ncod de proced. civ. în sensul că, debitorul nu poate formula pe calea contestației apărări de fapt și de drept pe care le-ar fi putut opune în cursul judecații în primă instanță sau într-o cale de atac ce i-a fost deschisă, deoarece în speță executarea silită se face în baza unei hotărâri judecătorești, acestea putând fi invocate în dosarul nr._/280/2012 care era pe rol, sentința nr.6063 pronunțându-se la 18.06.2012 .
Contestatoarea a depus răspuns la întâmpinare la 24.01.2014, prin care a răspuns tuturor apărărilor formulate de intimată, arătând că acestea sunt neîntemeiate și nu pot fi reținute, reluând parțial și susținerile din cererea inițială și din cea completatoare .
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri la solicitarea celor două părți, atașându-se și dosarul de executare cu nr 318/2013 al B. M. C. C..
Prin sentința civilă nr. 5190/23.05.2014, pronunțată de Judecătoria Pitești a fost respinsă excepția lipsei calității de reprezentant invocată de contestatoare.
A fost admisă excepția tardivității formulării completării contestației la executare.
A fost respinsă cererea completatoare, ca fiind tardiv formulată.
A fost admisă în parte contestația la executare formulată de contestatoarea C. DE A. DE SANATATE ARGEȘ, în contradictoriu cu intimata . SRL - prin administrator special D. CINDEA, si prin administrator judiciar CRIS CONSULT S.R.L.. S-a redus cuantumul cheltuielilor de executare după cum urmează: onorariul executorului judecătoresc de la suma de_,22 lei, la suma de 8.500 lei, iar onorariul de avocat de la suma de 56.000 lei, la suma de 7500 lei.
S-au îndreptat actele de executare efectuate în dosarul de executare silită nr. 318/2013 al B. M. C. C. numai sub aspectul cuantumului onorariul executorului judecătoresc redus la suma de 8.500 lei și sub aspectul onorariului de avocat redus la suma de 7500 lei.
A fost respins capătul de cerere privind suspendarea executării silite.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, în calitate de creditoare, intimata . S.R.L. a formulat cerere de încuviințare a executării silite în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr 6063/18.06.2013 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul cu nr_/280/2009, modificată și rămasă definitivă prin decizia cu nr 1336 din 21.05.2013 pronunțată de Tribunalul Argeș pentru achitarea sumei de 1.362.522,29 lei reprezentând daune interese, cerere înregistrată la Judecătoria Pitești la 03.06.2013 și care a fost încuviințata prin încheierea ședinței camerei de consiliu din 12.06.2013 în dosarul cu nr_/280/2013 (filele 116-117).
Executorul judecătoresc a format dosarul de executare silită cu nr. 318/2013 în care prin încheierea nr 1/04.07.2013 a stabilit cheltuieli de executare în cuantum total de 74.950,42 lei din care, 4,9 lei taxe poștale, 56.000 lei onorariu avocat, 10,30 lei taxe judiciare de timbru și timbru judiciar, 10 lei xerocopii și plicuri și 18.925,22 lei onorariu executor judecătoresc (fila 114).
În data de 04.07.2013 s-a întocmit somația de plată prin care s-a pus în vedere debitoarei - contestatoare din cauza de față, ca în termen de 1 zi să se conformeze titlului executoriu și să achite creditoarei suma totală de 1.437.472,71 lei compusă din_,29 lei debit conform titlului executoriu constând în sentința civilă nr. 6063/18.06.2013 și 74 950,42 lei cheltuieli de executare (f.110).
La aceeași dată s-a emis înștiințarea către contestatoare prin care i s-a pus în vedere că s-a declanșat urmărirea silita împotriva sa, procedându-se la comunicarea titlului executoriu și a somației.
În cursul executării silite debitoarea a efectuat demersuri și a realizat o . consemnări în contul indicat la Libra Internet Bank SA în cadrul dosarului de executare nr.318/2013 al B. M. C. C. după cum urmează: suma de_ lei consemnată în contul executorului judecătoresc prin OP nr_/31.10.2013, suma de_,29 lei achitați în același cont prin OP_/23.12.2013 ca și suma de_,42 lei reprezentând cheltuieli de executare consemnată prin OP nr_/24.12.2013 (documente de plata care sunt atașate în copie la filele 95, 97 și 98 ale dosarului ).
Debitoarea a formulat cerere de suspendare provizorie a executării silite și prin încheierea ședinței camerei de consiliu din 09.07.2013, pronunțata de Judecătoria Pitești în dosarul cu nr_/280/2013 cererea a fost admisă, dispunându-se suspendarea provizorie a executării silite declanșata în dosarul cu nr. 318/2013 până la soluționarea de către instanța a cererii de suspendare în cauza de față, părțile aflându-se în situația în care sumele sunt consemnate la dispoziția executorului judecătoresc, dar nu s-a procedat la distribuirea acestora; contestația la executare în forma depusă inițial privește punerea în executare a sentinței civile nr 6063/18.06.2013 modificată prin decizia cu nr 1336 din 21.05.2013.
Anterior între părți s-a derulat un alt litigiu ce a făcut obiectul dosarului nr._ al Tribunalului Comercial Argeș, privind contravaloarea serviciilor medicale prestate de intimată în baza contractului nr.A038P/2006 încheiat între părți, cauză în cadrul căreia, după strămutare ( primind nr. de dosar_ ) și în urma mai multor cicluri procesuale parcurse, prin decizia civilă nr.98/. de Apel B. a fost admis apelul împotriva sentinței civile nr.279/D/19.09.2008 a Tribunalului B., ce a fost schimbată în parte în sensul că a fost obligată pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Argeș să plătească reclamantei . S.R.L suma de 533.421,66 lei reprezentând contravaloarea serviciilor medicale efectuate și nedecontate, contestatoarea depunând ordinul de plată nr._/26.10.2009 privind plata sumei de 533.421,66 lei în conturile intimatei (f.29).
Recursul formulat împotriva acestei hotărâri a fost admis prin decizia nr.2192/31.03.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar în rejudecare Curtea de Apel B. prin decizia civilă nr.126/R/04.11.2011 a admis apelul împotriva sentinței civile nr.279/19.09.2008 a Tribunalului B. și pe fond a obligat pârâta C. de Asigurări de Sănătate Argeș să plătească reclamantei . S.R.L suma de 202.668 lei cu titlul de contravaloare a serviciilor medicale efectuate și nedecontate, acordându-se parțial și cheltuieli de judecată în fond și în apel. Au fost respinse restul pretențiilor. Această din urmă hotărâre a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr.442/07.02.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, respingându-se ambele recursuri, contestatoarea formulând apărările legate de compensația legală prin cererea completatoare în prezenta cauză cu referire la soluția pronunțată în respectivul litigiu, în sensul că a achitat suma de 533.421,66 lei după care titlul executoriu a fost modificat, iar suma datorată intimatei s-a redus la 202.668 lei, susținându-se în această privință că diferența de 330.753,66 lei deținută de . S.R.L în lipsa unui titlul executoriu ar trebuie restituită.
Asupra excepției lipsei calității de reprezentant al intimatei, invocată de contestatoare s-a reținut că, într-adevăr prin sentința comercială cu nr 4595/17.06.2010 pronunțată de Tribunalul București Secția VII Comercială în dosarul cu nr_/3/2009 a fost respinsă contestația formulată de debitoarea . S.R.L. și în temeiul art. 36 alin 5 din Legea privind procedura insolvenței s-a deschis procedura insolvenței împotriva acesteia, iar în temeiul art. 34 din același act normativ a fost numit administrator judiciar Cris Consult SPRL cu îndeplinirea atribuțiilor prevăzute de art. 20 din lege.
Contestatoarea a susținut faptul că toate procedurile execuționale îndreptate împotriva sa la cererea intimatei aflate în insolvență, ar trebuie realizate de către administratorul judiciar, din actele dosarului (f. 124) rezultând că cererea de încuviințare a executării silite este formulată de către creditoarea intimată prin administrator special Cindea D. și prin administrator judiciar Cris Consult SPRL, de către avocat atașându-se totodată împuternicirea avocațială, ca și factura privind plata onorariului în suma de 56.000 lei .
Pe de altă parte, în cadrul prezentului dosar, s-a depus din partea administratorului judiciar Cris Consult SPRL o notă scrisă prin care se confirmă mandatul de reprezentare acordat de către intimata apărătorului ales, aspecte față de care excepția lipsei calității de reprezentat este neîntemeiată, urmând a fi respinsă, împrejurare în raport de care nu mai prezintă niciun fel de relevanță susținerile părților legate de ridicarea sau nu a dreptului de administrare al debitoarei, respectiv de aplicarea disp. art. 18 din Lg. 85/2006 potrivit cu care
[(1) După deschiderea procedurii, adunarea generală a acționarilor/asociaților debitorului, persoană juridică, va desemna, pe cheltuiala acestora, un reprezentant, persoană fizică sau juridică, administrator special, care să reprezinte interesele societății și ale acestora și să participe la procedură, pe seama debitorului. După ridicarea dreptului de administrare, debitorul este reprezentat de administratorul judiciar/lichidator care îi conduce și activitatea comercială, iar mandatul administratorului special va fi redus la a reprezenta interesele acționarilor/asociaților.]
Sub aspectul excepției tardivității formulării completării contestației la executare, pe care a invocat-o intimata s-a observat că, prin art. 712 alin 3 NCPC s-a prevăzut posibilitatea pentru contestator de a-și modifica cererea inițială adăugând motive noi de contestație, dacă în privința respectivelor motive este respectat termenul de exercitare a contestației, care potrivit art. 714 NCPC este de 15 zile, începând să curgă de la luarea la cunoștința, comunicarea, înștiințarea sau primirea actului pe care înțelege să-l conteste; în speță somația a fost primită de contestatoare la 04.07.2013, iar completarea contestației la executare s-a realizat la 05.12.2013.
Nu s-a reținut a fi aplicabile dispozițiile art. 204 NCPC care au caracter de normă generală și care se referă la dispoziții aplicabile tuturor cererilor de chemare în judecată, întrucât legiuitorul a instituit și norme de excepție cu caracter derogatoriu, prin art. 712 alin 3 teza a II-a NCPC prevăzându-se cerința de a se respecta termenul de exercitare a contestației. Cum în cauză termenul de contestare era împlinit la data completării acțiunii, excepția tardivității formulări acesteia este întemeiată, condiții în care va fi admisă, consecința fiind aceea că nu se va mai proceda la analiza și soluționarea pe fond a apărărilor privind intervenirea compensației legale între creanța datorată de contestatoare și cea despre care se invocă a fi datorată de către intimata creditoare și nici a susținerilor de inadmisibilitate sub acest aspect precizate de intimată, excepția tardivității, în această măsură, având prevalență și fiind soluționată cu precădere.
În privința fondului cauzei s-a constatat sub aspectul primelor motive ale contestației, respectiv cele ale aplicării art. 2 din OG. Nr 22/2012 că, pe de o parte nu s-a dovedit inexistența fondurilor necesare executării creanței intimatei în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 6063/18.06.2013, modificată și rămasă definitivă prin decizia cu nr 1336 din 21.05.2013 a Tribunalului Argeș, dimpotrivă cu Ordinele de plata menționate anterior contestatoarea consemnând în contul executorului judecătoresc aproape întreaga suma datorată, iar pe de alta parte intervalul de 6 luni invocat s-a împlinit de la momentul demarării executării și până în prezent, textul de lege conform căruia„Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.”, neproducând efecte în mod automat, ci numai cu împlinirea cerințelor precizate, ipoteză ce nu se regăsește în speță, urmând ca aceasta apărare să nu fie reținută.
În legătură cu cheltuielile de executare reprezentând onorariul executorului judecătoresc, din OMJ nr 2550/2006 coroborat cu art.39 lit. d) din Lg. nr 188/2000 rezulta că s-au stabilit onorarii minimale și maximale cu titlul de cheltuieli de executare pentru sume de bani mai mari de 100.000 lei, onorariul maxim fiind de 6300 lei plus un procent de până 1% din suma ce depășește 100.000 lei din valoarea creanței ce face obiectul executării silite.
În dosarul de executare nr.318/2013 a fost percepută cu acest titlu suma de 18.925,22 lei însă prin dispozițiile art.669 alin.4 din N Cod de proced. civ. s-a prevăzut posibilitatea pentru instanța de a se cenzura cuantumul acestora raportat la gradul de complexitate a procedurilor, la actele efectiv întocmite ca și la activitatea depusă de executor . Se constată că în litigiul de față este vorba de demararea procedurii de executare prin intermediul popririi care se desfășoară exclusiv și în totalitate în formă scrisă, implicând numai emiterea unor adrese și comunicarea acestora către terții popriți, fără deplasări în teren, ori alte proceduri de executare mobiliara sau imobiliara care ar fi presupus activități specifice de identificare, conservare ori scoatere la vânzare a bunurilor; totodată se mai observă că plățile au fost efectuate prin intermediul contestatoarei folosindu-se odine de plata astfel că nu s-ar putea interpreta că executarea silita ar fi presupus un volum de muncă ridicat, ori complexitate deosebită, problematică ridicata de aceasta fiind printre cele mai simple, împrejurări din coroborarea cărora se ajunge la concluzia că un onorariu reprezentând maximul prevăzut de lege nu se justifică, astfel că se va proceda la cenzurarea acestuia, apreciind că suma de 8500 lei este suficientă.
Aceeași este situația și în privința onorariului de avocat în cuantum de 56.000 lei și care nu poate fi pus în sarcina debitoarei obligației de îndeplinit decât în raport de actele concret întocmite și de activitatea efectiv desfășurată de avocat, neputând primi relevanța juridică apărările invocate de intimata . S.R.L. în sensul că să s-a plătit în avans această sumă pentru toate posibilele acte ce ar fi presupuse de procedura execuțională în curs de desfășurare și care se află în faza de finalizare, fiind vorba numai de distribuirea sumelor, operațiune care nu mai presupune nici un fel de activitate din partea avocatului, situație în care se va reduce onorariul acestuia de la suma de 56.000 lei la suma de 7500 lei, corespunzător activității efectiv desfășurate în cadrul executării silite în discuție .
În drept, potrivit disp art. 711Ncod proc. civ. aplicabil prin prisma datei demarării executării silite contestate
[Obiectul contestației
(1) Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii.
(2) Dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută la art. 443, se poate face contestație și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu.
(3) De asemenea, după începerea executării silite, cei interesați sau vătămați pot cere, pe calea contestației la executare, și anularea încheierii prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării silite, dacă a fost dată fără îndeplinirea condițiilor legale.
(4) Împărțirea bunurilor proprietate comună pe cote-părți sau în devălmășie poate fi hotărâtă, la cererea părții interesate, și în cadrul judecării contestației la executare, iar prin art. 669 alin. 4 din același cod s-a prevăzut că
[(4) Sumele datorate ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii. Aceste sume pot fi cenzurate de instanța de executare, pe calea contestației la executare formulate de partea interesată și ținând seama de probele administrate de aceasta. Dispozițiile art. 451 alin. (2) și (3) se aplică în mod corespunzător, iar suspendarea executării în privința acestor cheltuieli de executare nu este condiționată de plata unei cauțiuni.]
Față de considerentele reținute și în temeiul textelor de lege precizate urmează s-a respins excepția lipsei calității de reprezentant invocată de contestatoare și a se admite excepția tardivității formulării completării contestației la executare, cu circumstanțierile de rigoare arătate la momentul analizării acesteia în sensul că întreg ansamblul apărărilor și susținerilor formulate de ambele părți, atât sub aspectul intervenirii compensării legale cât și referitor la inadmisibilitatea unei asemenea apărări în cadrul contestației la executare nu au fost analizate de instanța ca o consecința a admiterii excepției, respingând cererea completatoare, ca fiind tardiv formulată.
Concluzionând în sensul că apărările pe fond sunt în parte întemeiate, așa cum s-a motivat în paragrafele anterioare, s-a admis în aceasta măsura contestația la executare dispunând reducerea cuantumului cheltuielilor de executare după cum urmează: onorariul executorului judecătoresc de la suma de_,22 lei, la suma de 8.500 lei, iar onorariul de avocat de la suma de 56.000 lei, la suma de 7500 lei, ca și îndreptarea actelor de executare efectuate în dosarul de executare silită nr. 318/2013 al B. M. C. C. numai sub aspectul cuantumului onorariul executorului judecătoresc redus la suma de 8.500 lei și sub aspectul onorariului de avocat redus la suma de 7500 lei.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel contestatoarea C. DE A. DE SANATATE ARGEȘ și intimata . SRL - prin administrator special D. CINDEA.
I. În apelul său, contestatoarea C. DE A. DE SANATATE ARGEȘ susține:
Sentința este netemeinică și nelegală, pentru că la data de 05.10.2013, CAS ARGES a formulat o completare la contestația la executare, prin care a invocat compensarea legală, între sumele pe care le datorează intimatei și cele pe care trebuie să le primească de la aceasta.
Compensarea legală poate opera oricând, chiar și în fața executorului judecătoresc.
Art.712 alin.3 NCPC prevede faptul că se poate modifica cererea inițială, cu noi motive de contestație, dacă în privința acestora este respectat termenul de exercitare a contestației.
Prin cererea de completare a contestației, CAS Argeș nu a invocat motive noi de contestație ci a solicitat doar compensarea legală. Nefiind invocate motive noi de contestație, în cauză sunt incidente disp.art.204 NCPC, având în vedere faptul că până la momentul formulării completării contestației la executare, instanța nu stabilise primul termen de judecată. Mai mult decât atât, conform art.478 alin.5 NCPC, pe calea apelului se poate invoca compensația legală.
În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile Codului pr.civilă și prev.art.1616-1617 și urm.Cod civil.
II. În apelul său, intimata . SRL – susține:
Sentința este nelegală, pentru că prima instanță nu trebuia să reducă onorariul de avocat și pe cel cuvenit executorului judecătoresc.
Potrivit art.669 alin.2 Cod pr.civilă, cheltuielile de executare se suportă de debitorul urmărit.
Cu privire la onorariul de avocat, prima instanță nu a motivat reducerea acestuia, conform art.451 alin.2 Cod pr.civilă.
Dispozițiile art.669 alin.4 Cod pr.civilă prevăd posibilitatea instanței de a cenzura cheltuielile de executare, cu aplicarea art.451 alin.2 Cod pr.civilă.
Aceste ultime dispoziții legale prevăd posibilitatea instanței de a reduce motivat onorariul de avocat atunci când acesta este vădit disproporționat cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat.
Motivarea instanței de fond este una generică, sumară, pentru că nu se indică actele întocmite de avocat, nu se analizează activitatea avocatului și complexitatea cauzei.
Instanța de fond a interpretat greșit contractul de asistență juridică contractul de asistență juridică nr._/22.05.2013, în sensul că onorariul avocatului este dat și pentru procedura execuțională. Or, în contractele de asistență juridică s-a prevăzut că onorariul avocatului este pentru „redactare, semnare, somație, cerere executor judecătoresc pentru executare silită, orice acte necesare pentru executarea creanței în dosarul nr._/280/2009; reprezentare în instanță”.
Actele dosarului atestă activitatea prestată de avocat și justifică onorariul încasat.
Cu privire la onorariul executorului judecătoresc, instanța nu putea proceda la micșorarea acestuia, având în vedere că legea a reglementat onorariile minimale și maximale.
Conform art.39 lit.d din Legea 188/2000, în cazul executării silite a creanțelor având ca obiect plata unei sume de bani mai mari de 100.000 lei, onorariul maxim este de 6.300 lei, plus un procent de până la 1 % din suma ce depășește 100.000 lei din valoarea creanței ce face obiectul executării silite. Potrivit acestei formule, onorariul executorului judecătoresc, în cuantum de 18.925,22 lei, este justificat, ținând seama că din această sumă executorul judecătoresc trebuie să suporte TVA, impozit, contribuții la CASS și altele.
Examinând actele dosarului și sentința apelată, tribunalul va reține:
Apelul formulat de contestatoarea CAS Argeș este nefondat.
Astfel, contestatoarea CAS Argeș a formulat la data de 05.12.2013, o completare la contestația la executare, în cuprinsul căreia a solicitat compensarea legală între sumele pe care le datorează intimatei și cele pe care le are de primit de la aceasta.
Apelanta contestatoare a susținut în cererea completatoare că prin Ordinul de plată nr._/26.10.2009 a pus în executare decizia civilă nr.98/06.06.2009, plătind intimatei suma de 533.421,66 lei.
Această decizie a fost modificată, în sensul că s-a redus cuantumul pretențiilor cuvenite intimatei . SRL la suma de 202.668 lei.
Prin urmare, contestatoarea are o creanță împotriva intimatei constând în diferența dintre suma plătită – 533.421,66 lei și suma cuvenită – 202.668 lei.
Potrivit art.712 alin.3 Cod pr.civilă, nu se poate face o nouă contestație de către aceeași parte, pentru motive care au existat la data primei contestații. Cu toate acestea, contestatorul își poate modifica cererea inițială, adăugând motive noi de contestație dacă, în privința acestora din urmă este respectat termenul de exercitare a contestației la executare.
Tribunalul reține că aceste dispoziții legale constituie normă specială, care înlătură de la aplicare dispozițiile generale invocate de apelantă.
Apelul formulat de intimata . SRL este nefondat, pentru următoarele considerente:
La data de 03.06.2013, apelantul intimat . SRL s-a adresat B. M. C. C. cu o cerere de executare silită pentru suma de 1.362.522,29 lei, conform titlului executoriu - sentința comercială nr.6063/18.06.2012 a Judecătoriei Pitești pronunțată în dosar nr._/280/2009, rămasă irevocabilă prin decizia nr.1336/21.05.2013 a Tribunalului Argeș. S-a constituit dosarul de executare nr.318/2013.
Judecătoria Pitești, prin încheierea dată în camera de consiliu în data de 12.06.2013, pronunțată în dosarul nr._/280/2013 a admis cererea de încuviințare a executării silite.
În dosarul execuțional nr.318/2013, B. M. C. C. a întocmit încheierea nr.1/04.07.2013, în care a indicat suma de 74.950,42 lei ca reprezentând totalul cheltuielilor de executare, sumă în care se includeau și onorariul de avocat de 56.000 lei și onorariu de executor judecătoresc de 18.925,22 lei-
Tribunalul reține că onorariul cuvenit avocatului F. E., conform facturii nr.14/22.05.2013, a fost de 56.000 lei, având la bază contractul de asistență juridică nr._/2013, în care s-a stipulat că mandatul este dat pentru „redactare, semnare cerere executare silită și orice acte necesare privind recuperarea creanței rezultată din actualizarea debitului din sentința 511/2012; reprezentare în instanță”.
Onorariul de avocat și cel de executor judecătoresc intră în noțiunea de cheltuieli de executare, conform art.669 alin.3 Cod pr.civilă.
Potrivit art.669 alin.4 Cod pr.civilă, sumele stabilite de executorul judecătoresc, prin încheiere, cu titlu de cheltuieli de executare, pot fi cenzurate de instanța de executare pe calea contestației la executare și ținând seama de probele administrate și de disp.art.451 alin.2 și 3 Cod pr.civilă.
Prin art.451 alin.2 Cod pr.civilă, s-a prevăzut posibilitatea instanței de a reduce motivat cheltuielile de judecată constând în onorariu de avocat, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei, ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei.
Tribunalul reține că din actele dosarului, inclusiv ale dosarului de executare silită, rezultă că singurele demersuri ale avocatului intimatei creditoare în faza de executare au constat în depunerea/redactarea cererii de executare și atașarea înscrisurilor necesare: titlu executoriu și factura privind onorariul avocatului.
Prin urmare, onorariul avocatului de 56.000 lei este total disproporționat în raport de activitatea prestată, de complexitatea redusă a actelor înfăptuite și de timpul foarte redus necesar redactării și depunerii acestor acte, motiv pentru care, tribunalul apreciază că diminuarea acestui onorariu la suma de 7.500 lei de către prima instanță este temeinică și legală.
Însă, măsura luată de instanță, de diminuare a onorariului avocatului, nu va avea nici un efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său, conform art.451 alin.2 teza a-II-a Cod pr.civilă.
Apelanta contestatoare a susținut că sentința primei instanțe este nemotivată cu privire la diminuarea onorariului de avocat.
Această apărare este nefondată, din moment ce în considerentele sentinței apelate sunt redate pe larg argumentele de fapt și de drept care au fundamentat soluția primei instanțe sub acest aspect.
Cât privește onorariul executorului judecătoresc, tribunalul reține că potrivit anexei 1 pct.4 lit.d din OMJ 2550/2006, acest onorariu cunoaște limite minime și maxime, astfel că, pentru sume mai mari de 100.000 lei, onorariul maxim este de 6.300 lei plus un procent de până la 1 % din ce depășește suma de 100.000 lei din valoarea creanței ce face obiectul executării silite.
Aceleași dispoziții se regăsesc și în art.39 alin.1 lit.d din Legea 188/2000.
Tribunalul reține că executarea silită s-a realizat sub forma popririi, în care activitatea executorului judecătoresc se rezumă la emiterea de adrese și comunicarea lor către terții popriți, fără alte acte de executare.
Prin urmare, onorariul de 18.925,22 lei este disproporționat în raport cu complexitatea dosarului de executare, cu actele concret întocmite de către executorul judecătoresc și cu timpul necesar redactării acestora.
Diminuarea executorului judecătoresc la 8.500 lei de către prima instanță este, pentru considerentele expuse, o măsură temeinică și legală.
Pentru considerentele expuse, în baza art.,480 Cod pr.civilă, apelurile vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate apelurile declarate de contestatoarea C. DE A. DE SANATATE ARGEȘ, cu sediul în mun. Pitești, ., nr. 62, jud. Argeș și de intimata . SRL - prin administrator special D. CINDEA cu sediul în sector 1, București, .. 54, ., ., prin administrator judiciar CRIS CONSULT S.R.L., cu sediul în sector 3, București, .. 5, ., . civile nr. 5190/23.05.2014, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._/280/2013
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Aprilie 2015
Președinte, C. D. | Judecător, A. M. P. | |
Grefier, M. L. |
red.C.D.
dact.C.E.C./5 exp.
30.04.2015.
| ← Cereri. Decizia nr. 1176/2015. Tribunalul ARGEŞ | Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 1135/2015. Tribunalul ARGEŞ → |
|---|








