Îmbogatirea fara justa cauza. Decizia nr. 346/2015. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 346/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 23-04-2015 în dosarul nr. 346/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 346/2015
Ședința publică de la 23 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. D.
Judecător S. I. Ț.
Judecător M. D. B.
Grefier O. - M. Ș.
S-a luat spre examinare pentru soluționare, recursul declarat de reclamanta . împotriva Sentinței civile nr. 5335/2014, pronunțată de Judecătoria Pitești, intimat fiind pârâtul P. G., având ca obiect îmbogățirea fără justă cauză.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la data de 09.02.2015, intimatul – pârât a depus la dosarul cauzei întâmpinare în două exemplare, iar la data de 15.04.2015, recurenta – reclamantă a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 185 lei.
Tribunalul, având în vedere că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, în raport de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului ,constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.04.2012 sub nr._ reclamanta . a solicitat obligarea pârâtului P. G. la restituirea sumei de 4480, 09 lei actualizată la data plății efective în raport cu indicele de inflație, urmare a executării silite a sentinței civile nr. 1148/27.10.2008 pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul Argeș, modificată și rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 624/R-CM/27.03.2009 a Curții de Apel Pitești.
În motivarea acțiunii, se arată că prin sentința civilă nr.1148/CM/27.10.2008 a Tribunalului Argeș, irevocabilă prin decizia civilă nr.624/R-CM/27.03.2009 a Curții de Apel Pitești, reclamanta a fost obligată să plătească pârâtului contravaloarea unor drepturi salariale, însă acesta a beneficiat în mod nejustificat de 3 ori de efectele titlului executoriu, urmare a unor executări silite distincte. În primul rând, paratul a apelat la executarea silita in baza titlului executoriu reprezentat de Sentința Civilă nr. 1148/27.10.2008, constituindu-se dosarul nr. 299/2008 al B. B. E. A., astfel încât la data de 17.12.2008, totalul sumei executate silit din conturile reclamantei a fost de 7.717,12 lei (suma executata compusa din: 6.483 lei creanța, 88,72 lei cheltuieli de judecata, 1.145,40 lei cheltuieli de executare). In al doilea rând, pârâtul a încasat in baza titlului executoriu menționat suma de 6.370 lei, suma executata voluntar la data de 20.01.2009 de reclamantă. In al treilea rând paratul a apelat la executarea silita a aceluiași titlu executoriu reprezentat de Sentința Civilă nr. 1148/27.10.2008 constituindu-se dosarul nr. 4414/2009 al B. R. C. C., astfel încât la data de 06.04.2009, totalul sumei executate silit din conturile reclamantei a fost de 4.480,09 lei (suma executata compusa din 2.297 lei, creanța 2.183.09 lei cheltuieli de executare). Prin urmare, deși paratul a încasat suma executata silit la data de 17.12.2008 in valoare de 7.717.12 lei in baza titlului executoriu menționat si ulterior a executat voluntar suma de 6.370 lei, reclamanta a fost executată silit a doua oara (prin dosarul de executare silita B. R. C. C. nr. 4396/2009) astfel încât din conturile reclamantei a fost executata de către parat suma de 4.480,09 1ei. In speța, întoarcerea executării ar avea locprin restituirea sumei de 4.480,09 1ei. reprezentând suma executata silit de către parat, datorita executărilor silite si voluntare a sumei datorate stabilite prin titlu.
În drept reclamanta a invocat disp. art.4042 al.3 C. p. c.
În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
La data de 30.05.2013 reclamanta a depus o cerere modificatoare prin care a arătat că temeiul juridic al acțiunii este multiplu, în principal invocând obligația de restituire bazată pe art. 992 C. Civ., respectiv plata nedatorată și îmbogățirea fără justă cauză. În subsidiar reclamanta a invocat răspunderea civilă delictuală prev. de art. 998 din C.civ.
În motivare reclamanta a arătat că pârâtul după o primă plată obținută prin valorificarea titlului executoriu a continuat executarea silită în ciuda acestei plăți de care a beneficiat inițial. Prin urmare se remarcă drept situație premisă aspectul potrivit căruia, patrimoniul reclamantei O. P. SA a fost diminuat cu sumele indicate în acțiune.
Reclamanta a mai arătat că începând cu cel de-al doilea transfer financiar al sumelor valorificate în baza aceluiași titlu executoriu, pentru aceeași datorie, indiferent de mijlocul procedural prin care suma a părăsit patrimoniul reclamantei, toate operațiunile succesive reprezintă o plată. Caracterul nedatorat al acestor plăți este determinat tocmai de stingerea anterioară a datoriei reclamantei.
În susținerea subsidiarei privitoare la răspunderea civilă delictuală, reclamanta a arătat că pârâtul cu rea credință a comis un fapt ilicit în sensul că asumându-și o calitate ce nu mai era reală, cea de creditor – urmăritor, a determinat executări silite ce au produs prejudiciul invocat în acțiune.
Reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și interogatoriul pârâtului.
La data de 19.09.2012 pârâtul P. G. a formulat întâmpinare solicitând instanței respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată.
În motivarea întâmpinării pârâtul a arătat că în ceea ce privește executarea silită efectuată de către B. B. E. A. aceasta nu a fost finalizată deoarece a solicitat executorului judecătoresc încetarea executării silite.
Pârâtul a mai arătat că nu a formulat niciodată cerere de executare silită către B. R. C..
Pârâtul a solicitat cheltuieli de judecată.
În susținerea întâmpinării pârâtul a invocat disp. art. 115 din C..
În dovedirea întâmpinării pârâtul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 5335 pronunțată la data de 28.05.2014,Judecătoria Pitești a respins cererea formulată de reclamantă.
Pentru a dispune în acest sens,prima instanță de judecată a reținut că prin sentința civilă nr.1148/CM/27.10.2008 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul_, a fost admisă cererea formulată de pârâtul din prezenta cauză, iar reclamanta O. P. SA a fost obligată să-i plătească pârâtului P. G. drepturile salariale suplimentare prevăzute de art. 168 alin. 1 din CCM. Prin decizia civilă nr.624/R-CM/27.03.2009 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, reclamanta a fost obligată să plătească pârâtului drepturile salariale suplimentare de la art. 168 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă în cuantum de un salariu de bază mediu pe unitate, drepturi din care vor fi deduse CAS, CASS și șomajul și care vor fi reactualizate raportat la coeficientul de inflație la data plății efective pe perioada 1 mai 2005 – 27 aprilie 2008, înlăturând din dispozitiv adresele 830 și 831 /2008 emise de intimată.
La data de 20.01.2009 reclamanta . a efectuat o plată voluntară către pârâtul P. G. în sumă de 6370 lei.
Pârâtul P. G. s-a adresat B. B. E. A. pentru a pune în executare titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr.1148/CM/27.10.2008 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul_, formându-se dosarul nr. 299/2009.
Conform înscrisului de la fila 20, la data de 21.01.2009 a fost executată suma totală pentru dosarul 299/2009 al B. B. E. A.. (f.114)
Ulterior pârâtul s-a adresat B. R. C. C. pentru punerea în executare a titlului executoriu astfel cum a fost modificat prin decizia civilă nr.624/R-CM/27.03.2009 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, formându-se dosarul nr. 4410/2009, iar la data de 05.05.2009 a fost executată din contul reclamantei suma totală aferentă dosarelor de executare 4314-4539/2009 ale B. R. C. C..(f.115).
Instanța a constatat că pentru intentarea acțiunii în restituire având ca temei îmbogățirea fără justă cauză este necesar a fi îndeplinite 5 condiții, respectiv mărirea patrimoniului pârâtului, micșorarea patrimoniului reclamantei, existența unei legături între sporirea patrimoniului pârâtului și diminuarea patrimoniului reclamantei, în sensul că ambele fenomene, adică atât sporirea, cât și micșorarea, să fie efectul unei cauze unice, absența unei cauze legitime a măririi patrimoniului pârâtului, absența oricărui alt mijloc juridic pentru recuperarea, de către reclamant a pierderii suferite.
Instanța a constatat că ultimele două condiții nu sunt îndeplinite, pârâtul solicitând punere în executare a unei hotărâri judecătorești, astfel încât nu se poate pune problema absența unei cauze legitime, iar în al doilea rând, reclamanta putea formula obiecțiuni pe calea contestației la executare formulată în timpul celor două executări silite în care a avut calitatea de debitor.
Instanța a constatat că în condițiile în care reclamanta considera că a executat în mod voluntar și integral titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr.1148/CM/27.10.2008 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul_, irevocabilă prin decizia civilă nr.624/R-CM/27.03.2009 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, aceasta trebuia să formuleze contestație la executare în cadrul celor două dosare de executare ce au fost formate la cererea creditorului P. G., în cadrul cărora putea pune în discuție toate aspectele invocate în prezenta cauză.
Reclamanta ar fi avut sarcina de a demonstra că executarea silită este nelegală din moment ce debitoarea și-a executat în mod voluntar și integral obligația stabilită prin titlul executoriu.
Instanța a constatat că executarea silită este parte integrantă a procesului civil, astfel încât pronunțarea unei sentinței rămâne fără efect dacă sentința, devenită executorie, nu este pusă în executare. Posibilitatea de a apărea anumite nereguli în cadrul a executării silite a fost anticipată de legiuitor, motiv pentru care a reglementat procedura contestației la executare, în cadrul căreia părțile prejudiciate pot invoca în fața instanței neregulile apărute în cadrul executării silite.Admiterea acțiunii formulate de reclamantă ar echivala practic cu desființarea executării silite în alte condiții decât cele prevăzute de codul de procedură civilă în Cartea V „ Despre executarea silită”, situație în care s-ar aduce atingere siguranței circuitului civil, creditorul urmând să fie obligat, după ce a urmat căile legale de aducere la îndeplinire a unui titlu executoriu, să restituie bunul obținut în cadrul executării silite.
În ceea ce privește răspunderea civilă delictuală, instanța a constatat că nu se poate pune problema atragerii răspunderii civile delictuale, deoarece nu există o faptă ilicită din moment ce pârâtul s-a adresat organelor de executare pentru punerea în executare a titlului executoriu obținut în contradictoriu cu reclamanta.
Așa cum s-a arătat anterior, dacă reclamanta considera că executările silite sunt nelegale, avea deschisă calea contestație la executare, unde putea invoca aspectele invocate în prezenta cauză.
Instanța a constatat că admiterea acțiunii formulate de reclamantă ar echivala practic cu desființarea executării silite în alte condiții decât cele prevăzute de Codul de procedură civilă în Cartea V „ Despre executarea silită”, situație în care s-ar aduce atingere siguranței circuitului civil, creditorul urmând să fie obligat, după ce a urmat căile legale de aducere la îndeplinire a unui titlu executoriu, să restituie bunul obținut în cadrul executării silite.
În baza art. 274 din C. instanța a obligat reclamanta la plata sume de 300 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată‚ reprezentând onorariul de avocat. (f.24)
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta .,pentru următoarele motive:
Instanța de fond nu a avut în vedere faptul că recurenta a achitat cu titlu voluntar intimatului pârât suma de 6459 lei la data de 08.01.2009, iar ulterior acesta s-a adresat B. B. E. A. care, prin executarea aceluiași titlu în cadrul dosarului de executare nr. 299/2008 a executat din conturile recurentei la data de 21.01.2009 suma de 7717 lei .La acea dată,debitul datorat potrivit sentinței civile nr. 1148/2008 era în totalitate achitat prin plata voluntară efectuată.
Intimatul-pârât ,cu rea-credință și s-a adresat B. R. C.-C.,formându-se dosarul de executare silită nr. 4410/2009 în cadrul căruia a fost executată din conturile sale suma de 4.480lei la data de 05.05.2009.
A arătat recurenta că, în cauză ,sunt îndeplinite condițiile îmbogățirii fără justă cauză,conform precizării efectuate în cauză, acesta fiind temeiul de drept al cererii de chemare în judecată întrucât intimatul-pârât a încasat o sumă mai mare decât cea care i se cuvenea..În acest sens,recurenta a precizat că a avut loc o scădere a patrimoniului său prin executarea silită, și o creștere a patrimoniului pârâtului existând o legătură de cauzalitate între acestea.
În continuarea cererii de recurs,recurenta a precizat că suma pe care trebuie să o restituie intimatul-pârât trebuie să fie actualizaată cu rata inflației începând cu data plății sumelor din contul său,iar formularea unei contestații la executare nu are nicio relevanță juridică în cauză ,nefiind suficientă pentru a obține și întoarcerea executării,aceasta făcând obiectul unei cereri accesorii în cadrul contestației la executare.
În drept,au fost invocate disp. art. 304 pct. 9,304 indice 1 și 312 C.pr.civ.
În susținerea recursului, la dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri potrivit art.305 C.pr.civ .
Intimatul – pârât a depus întâmpinare(filele 17,18 ) prin care a solicitat respingerea recursului .
Analizând sentința recurată ,prin prisma criticilor formulate și care se încadrează în motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 9 C.pr.civ. ,având în vedere și disp. art. 304 ind. 1 Cpr.civ. ,tribunalul constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Recurenta pretinde restituirea de către intimatul-pârât a unei sume de bani,pe temeiul îmbogățirii fără justă cauză.Instanța de fond a analizat în mod corect condițiile cerute pentru ca acțiunea în restituire întemeiată pe principiul îmbogățirii fără justă cauză să fie admisă, reținând că aceasta are un caracter subsidiar în raport de celelalte acțiuni, întrucât sumele pretins a fi restituite au făcut obiectul executării silite.
Potrivit cererii de recurs, după efectuarea plății voluntare de către recurentă,intimatul ar fi procedat la executarea silită . Chiar dacă recurenta a achitat cu titlu voluntar intimatului pârât suma de 6459 lei la data de 08.01.2009, iar ulterior acesta s-a adresat B. B. E. A. care, prin executarea aceluiași titlu în cadrul dosarului de executare nr. 299/2008 a executat din conturile recurentei suma de 7717 lei ,B. R. C.-C.,formându-se dosarul de executare silită nr. 4410/2009 în cadrul căruia a fost executată din conturile sale suma de 4480 lei,niciunul dintre actele de executare instrumentate în aceste dosare nu a fost atacat pe calea specială a contestației la executare.Pornind de la această situație de fapt și de la fundamentul pretențiilor deduse judecății,recurenta nu a invocat nelegalitatea vreunui act de executare,neuzând de posibilitatea conferită de lege în acest sens.
Recurenta și-a concretizat demersul judiciar în forma unei acțiuni în restituire întemeiate pe îmbogățirea fără justă cauză ,care presupune îndeplinirea următoarelor condiții: mărirea patrimoniului intimatului, micșorarea patrimoniului recurentei-reclamante, existența unei legături între sporirea patrimoniului intimatului-pârât și diminuarea patrimoniului recurentei-reclamante, în sensul că ambele fenomene, adică atât sporirea, cât și micșorarea, să fie efectul unei cauze unice, absența unei cauze legitime a măririi patrimoniului intimatului-pârât, absența oricărui alt mijloc juridic pentru recuperarea, de către reclamant a pierderii suferite.
Față de existența acestor condiții,recurenta nu putea solicita pe calea unei acțiuni separate întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză restituirea sumelor achitate în mod voluntar sau executate silit.,având la îndemână altă posibilitate pentru recuperarea prejudiciului.Astfel cum a menționat și prima instanță de judecată, admiterea acțiunii formulate de recurentă,astfel cum aceasta a fost precizată ar echivala cu desființarea executării silite în alte condiții decât cele prevăzute de Codul de procedură civilă în Cartea V „ Despre executarea silită,,.
Societatea recurentă nu poate invoca propria culpă pentru pasivitatea sa pe parcursul procedurii de executare silită,pentru a justifica declanșarea unei acțiuni ale cărei condiții de exercitare nu sunt îndeplinite ,în sensul că aceasta ar constitui singurul mijloc juridic pentru recuperarea, de către recurentă a pierderii suferite.
Pentru aceste considerente,constatând că prima instanță de judecată a pronunțat o sentință legală și temeinică ,tribunalul, în temeiul art. 304 ind. și art.304 pct.9 rap la art 312 C.pr.civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta . împotriva Sentinței civile nr. 5335/2014, pronunțată de Judecătoria Pitești, intimat fiind pârâtul P. G..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 aprilie 2015.
Președinte, A. D. | Judecător, S. I. Ț. | Judecător, M. D. B. |
Grefier, O. - M. Ș. |
Red.S.I.Ț. 2 ex
07 Mai 2015
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 337/2015. Tribunalul ARGEŞ | Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 1315/2015.... → |
|---|








