Obligaţie de a face. Decizia nr. 337/2015. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 337/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 16-04-2015 în dosarul nr. 337/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 337/2015
Ședința publică de la 16 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M. P.
Judecător C. D.
Judecător M. B.
Grefier N. P.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, contestația în anulare împotriva deciziei civile nr. 1840/02.07.2014 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._/280/2011, formulată de contestatoarea . RO SRL în contradictoriu cu intimatul M. P. PRIN PRIMAR.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns av. F. R. pentru contestatoare ( în baza împuternicirii de la fila 5), lipsă fiind intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că, prin serviciul registratură, la data de 11.03.2015, s-a depus la dosar chitanța reprezentând dovada de achitare a taxei de timbru aferentă cererii de repunere pe rol a cauzei.
Apărătorul contestatoarei învederează instanței că nu are cereri de formulat.
Tribunalul având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat constată terminată cercetare judecătorească și acordă cuvântul asupra contestației în anulare.
Apărătorul contestatoarei, având cuvântul, arată că a investit instanța de recurs cu această contestație în anulare, potrivit art. 318 cod proc civ, cauza fiind înregistrată sub imperiul vechiului cod de procedură civilă.
Consideră că există și erori materiale care au condus la admiterea recursului și modificarea soluției de fond, arătând că inițial instanța de judecată fiind investită cu acțiunea Primarului Municipiului Pitești prin care a solicita, în mod alternativ, sau admiterea acțiunii în totalitate și demolarea construcțiilor sau . sensul de a obține autorizația de construire pentru extinderea construcțiilor existente pe terenul unde se află un magazin al societății respective . Astfel, fiind alternative cererile, instanța de judecată nu putea decât să se pronunțe pe una dintre ele, ci nu pe amândouă.
Apreciază că instanța de fond în mod corect a procedat, în sensul că a admis al doilea capăt de cerere care înlătura primul capăt al acțiunii. Cu toate că s-a admis acțiunea așa cum a fost solicitată de reclamanta Primăria Municipiului Pitești, s-a declanșat calea de atac a recursului, unde s-a modificat soluția primei instanțe și s-a aprobat cealaltă alternativă, respectiv demolarea construcțiilor, contrar susținerilor reclamantei și contrar probelor administrate, arătând că s-a efectuat o expertiză specialitatea construcții în care s-a constat că terenul pe care se află această construcție nu afectează domeniul public,
Arată că a depus ulterior, la instanța de recurs, contracte de cumpărare a altor suprafețe de teren aflate în continuarea celui existent în vederea extinderii legale a construcției pentru a construi un depozit pentru a putea fi bine depozitate bunurile care urmau să fie vândute, apreciind că în această situație s-a ajuns la o confuzie din moment ce se admisese acțiunea așa cum s-a solicitat
Consideră astfel că este o eroare materială, că nu s-a motivat de ce anume se înlătură cealaltă alternativă din moment ce acțiunea s-a admis, și s-a modifică în sensul să demoleze construcțiilor, pentru că nu s-a solicitat demolarea construcțiilor decât în situația în care nu s-ar putea obține autorizația de construire.
Față de pronunțarea care s-a făcut se poate interpreta că nu ar exista calitatea procesuală activă a societății care a avut calitatea de pârâtă și nu se poate exercita calea de atac în raport de contestația în anulare decât de recurentă. În această situație, jurisprudența este constantă, în sensul că atunci când se modifică total acțiunea poate și cel care pierde procesul să formuleze contestație în anulare, pentru că instanța de recurs a omis să analizeze aceste aspecte invocate prin întâmpinare, ale celor 2 capete de acțiune care sunt distincte dar alternative, apreciind că această analiză nu a fost făcută de către instanța de recurs ajungându-se la această situație pentru reclamant. De a demola niște construcții existente, care sunt funcționează societăți comerciale
Față de aceste motive solicită admiterea contestației în anulare, urmând a dispune rejudecarea procesului.
INSTANȚA
Constată că prin cererea înregistrată la data de 09.07.2014 petenta . RO SRL a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 1840/2.07.2014 a Tribunalului Argeș solicitând anularea deciziei și rejudecarea recursului, cu consecința respingerii acestuia și menținerii sentinței de fond ca legală și temeinică.
În motivarea contestației, petenta a arătat că hotărârea este rezultatul unei greșeli materiale, deoarece a fost admis recursul reclamantului M. Pitești, cu consecința admiterii în tot a acțiunii principale. Prin modul în care s-a dispus, în sensul obligării pârâtei la desființarea lucrărilor și prin menținerea sentinței în privința obligării pârâtei să intre în legalitate, adică să obțină autorizație de construcție, s-a încălcat principiul disponibilității. Totodată nu au fost respectate limitele învestirii iar cele două dispoziții ale instanței de recurs se exclud una pe cealaltă.
În drept au fost invocate disp.art.318 C.pr.civilă.
Deliberând asupra contestației în anulare de față, tribunalul reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4083/29.04.2013 a Judecătoriei Pitești a fost admisă în parte cererea reclamantului M. Pitești și s-a dispus obligarea pârâtei . RO SRL să intre în legalitate prin obținerea autorizației de construcție.
Tribunalul Argeș prin decizia civilă nr. 1840/2.07.2014 a admis recursul reclamantului, a modificat sentința și a admis acțiunea integral. A fost obligată pârâta să desființeze lucrările de construcție executate nelegal, identificate în procesul verbal de contravenție nr.6/2011, precum și să plătească cheltuielile de judecată în sumă de 812 lei.
Împotriva deciziei civile de mai sus pârâta a formulat contestație în anulare, invocând existența unei greșeli materiale potrivit art.318 C.pr.civilă.
Potrivit art. 318 C.pr.civilă hotărârile instanței de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare, atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța a omis să cerceteze unul din motivele de modificare sau de casare invocate prin calea de atac a recursului.
Pentru a fi aplicabile disp.art.318 alin.1 teza I C.pr.civilă, ar trebui să ne aflăm în fața unei erori materiale evidente în legătură cu aspecte formale ale recursului, pentru valorificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului și reaprecierea probelor, ca de exemplu, greșita respingere a unui recurs ca tardiv, sau eronata anulare a unui recurs ca netimbrat.
Critica formulată de petentul contestator nu se încadrează în aceste situații prevăzute de legiuitor, nefiind incidente disp.art.318 alin.1 teza I C.pr.civilă.
Instituția contestației în anulare este reglementată de legiuitor ca o cale de atac extraordinară cu motive expres și limitativ prevăzute, și nu pentru a oferi posibilitatea de reexaminare a unei hotărâri irevocabile, pentru cazul în care partea este nemulțumită de soluție. Într-un astfel de caz, ne-am afla în fața unui recurs la recurs, aspect inadmisibil pentru că s-ar încălca principiul securității raporturilor juridice aplicabil în materie civilă.
Se observă că de fapt se invocă o presupusă greșeală de judecată și nu o greșeală materială, iar acest considerent nu poate face obiectul contestației în anulare. Pe de altă parte, analizând dispozitivul instanței de recurs se observă că a fost modificată sentința și admisă acțiunea în sensul obligării pârâtei la desființarea lucrărilor de construcție edificate nelegal, fără a se preciza că a fost menținută în parte sentința de fond, adică acea dispoziție de intrare în legalitate prin obținerea autorizației de construcție.
Pentru toate cele de mai sus tribunalul va respinge contestația în anulare, reținând că nu sunt aplicabile disp.art.318 C.pr.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea . RO SRL împotriva deciziei civile nr. 1840/02.07.2014 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._/280/2011, intimat fiind M. P. PRIN PRIMAR.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 16 Aprilie 2015.
Președinte, A. M. P. | Judecător, C. D. | Judecător, M. B. |
Grefier, N. P. |
Red. A.M.P
Dact. NE/ 2 ex
08.05.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 1135/2015. Tribunalul ARGEŞ | Îmbogatirea fara justa cauza. Decizia nr. 346/2015. Tribunalul... → |
|---|








