Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 1315/2015. Tribunalul ARGEŞ

Decizia nr. 1315/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 23-04-2015 în dosarul nr. 1315/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ[*]

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1315/2015

Ședința din camera de consiliu de la 23 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: A. A.

JUDECĂTOR: S. I. Ț.

GREFIER: I. B.

Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta . împotriva încheierii de ședință din camera de consiliu de la data de 25.02.2015, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, având ca obiect „investire cu formulă executorie”.

La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu nu a răspuns apelanta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că apelanta nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 20 lei, aferentă cererii de apel.

Tribunalul invocă din oficiu excepția de netimbrare a apelului și rămâne în pronunțare asupra acesteia.

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față.

Constată că, la data de 27.01.2015 a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, cererea formulată de petentul . prin care solicită investirea cu formulă executorie a titlului executoriu fiind contractul de credit nr._/09.01.2007, debitor fiind M. A. R..

Analizând cererea formulată în raport de actele depuse la dosar, instanța constată că debitorul a încheiat contractul de credit nr._/09.01.2007 cu o instituție bancară, BRD

Între BRD și . a fost încheiat un contract de asigurare privind riscul bancar.

În cadrul procedurii de investire cu formulă executorie, fiind o procedură necontencioasă, instanța analizează existența și legalitatea titlului executoriu, caracterul cert, lichid și exigibil al creanței, calitatea de creditor și de debitor.

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu de la data de 25.02.2015, pronunțată de Judecătoria Pitești a fost respinsă cererea, reținându-se în considerente că în cauză contractul a fost încheiat între BRD și debitor, petenta . nefiind parte semnatară a acestui contract de credit.

Într-adevăr potrivit art 120 din OUG 99/2006 „contractele de credit, inclusiv contractele de garanție reală sau personală, încheiate de o instituție de credit constituie titlu executoriu”, însă potrivit art. 1 alin 2 din același act normativ „Prezenta ordonanță de urgență se aplică instituțiilor de credit, persoane juridice române, inclusiv sucursalelor din străinătate ale acestora și instituțiilor de credit din alte state membre, respectiv din state terțe, în ceea ce privește activitatea acestora desfășurată în România”. Ca urmare, legiuitorul a înțeles să confere calitatea de titlu executoriu contractului de credit numai în raport de părțile semnatare, în prezenta cauză BRD și debitor. Instanța a mai avut în vedere și principiul relativității contractatelor potrivit căruia contractele produc efecte numai între părțile semnatare. Petenta se subrogă în drepturile asiguratului sau beneficiarului asigurării în limita indemnizației plătite, instanța trebuind să verifice existența contractului de asigurare, valabilitatea acestuia, plata primei de asigurare, cuantumul acesteia, legătura de cauzalitate între riscul asigurat și fapta debitorului, iar aceste verificări nu se pot face în procedura necontencioasă a investirii cu formulă executorie, ci în contradictoriu cu debitorul în cadrul procedurii contencioase.

Împotriva încheierii din 25.02.2015 pronunțată de Judecătoria Pitești a formulat apel petenta S.C. G. A. S.A, criticând hotărârea instanței de fond sub aspectul netemeiniciei și nelegalității, pentru motivele redate în cuprinsul cererii de apel.

Examinând actele dosarului și încheierea apelantă, tribunalul conform art.482 C.pr.civ. și art.248 alin.1 C.pr.civ. va analiza cu prioritate excepția de netimbrare a căii de atac, reținând următoarele:

Potrivit art. 33 alin. 1 din OG nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege, iar la art.470 alin.2 C.pr.civ. se prevede că la cererea de apel se va atașa dovada achitării taxelor de timbru. Conform art.197 teza finală C.pr.civ. care se aplică și în calea de atac a apelului, astfel cum prevede art.482 C.pr.civ. netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii.

După înregistrarea pe rolului tribunalului a cererii de apel, apelanta a fost citată pentru termenul de judecată din data de 23.04.2015 cu mențiunea de a achita taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.

La termenul de judecată stabilit la data de 23.04.2015, deși legal citată la domiciliul procesual ales, apelanta nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Având în vedere că, cererea apelantei nu este o cerere care să se încadreze în categoria celor exceptate de la plata taxei judiciare de timbru, vizând soluția de respingerea a cererii de învestire cu formulă executorie, iar apelanta nu s-a conformat obligației de a achita taxa judiciară de timbru, deși avea cunoștință de cuantum acesteia, tribunalul în temeiul art.480 alin.1 C.pr.civ. și art. 33 alin.1 din OG nr.80/2013 va admite excepția netimbrării apelului și va anula apelul ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Admite excepția netimbrării.

Anulează ca netimbrat apelul formulat de apelanta . cu sediul în sector 1, București, M. E., nr. 45 împotriva încheierii de ședință din camera de consiliu de la data de 25.02.2015, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23.04.2015.

Președinte,

A. A.

Judecător,

S. I. Ț.

Grefier,

I. B.

red.A.A.

dact.C.E.C./4 exp.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 1315/2015. Tribunalul ARGEŞ