Contestaţie la executare. Decizia nr. 3137/2015. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3137/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 21-10-2015 în dosarul nr. 3137/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3137/2015
Ședința publică de la 21 Octombrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. M.
Judecător G. D. N.
Grefier E. N.
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelantul-contestator G. V. A. împotriva încheierii de ședință din data de 25.05.2015, pronunțată de Judecatoria Câmpulung în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata A.N.A.F- Direcția Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș, având ca obiect contestație la executare - p.v. sechestru - dosar de executare nr._/2012.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul-contestator G. V. A., prin avocat A. P., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2015 depusă la dosarul cauzei, lipsă fiind intimata A.N.A.F- Direcția Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele: prin serviciul registratură, la data de 13.09.2015, apelantul-contestator G. V. A. depune la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 500 lei, conform chitanței . nr._/17.09.2015.
Tribunalul ia act că apelul este legal timbrat.
La interpelarea instanței, apelantul-contestator, prin avocat, arată că nu are cereri prealabile de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat instanța acordă cuvântul pe probe.
Apelantul-contestator, prin avocat, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri. Depune la dosarul cauzei un set de înscrisuri, în copie conformă cu originalul.
Asupra probei solicitată de apelantul-contestator G. V. A., prin cererea de apel, respectiv proba cu înscrisuri, constatând că aceasta este admisibilă și poate conduce la soluționarea procesului, în temeiul art. 478 alin. 2 și art. 479 alin. 2 Cod Procedură Civilă, raportat la prevederile art. 470 și art. 254 Cod Procedură Civilă, o încuviințează și ia act că proba cu înscrisuri a fost deja administrată.
Tribunalul ia act că intimata A.N.A.F- Direcția Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș nu a formulat întâmpinare în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, în temeiul art. 244 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța constată încheiată cercetarea procesului și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Apelantul-contestator, prin avocat, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, apreciind că instanța de fond în mod greșit a respins contestația la executare pe considerentul că, în ceea ce privește procesul-verbal, ar fi vorba de o eroare materială. Or, raportat la dispozițiile art. 48 alin. 3 Cod Procedură Fiscală nu ne aflăm în prezența unei erori materiale, ci în prezența unei erori care privește fondul actului administrativ, urmând a se dispune anularea procesului-verbal de sechestru.
Arată apelantul-contestator, prin avocat, că nu s-a făcut dovada de către intimata din prezenta cauză a faptului că s-a procedat la recomunicarea actelor așa cum se susține, nefiind primită nicio somație, ulterior anulării titlului executoriu și somației în temeiul căreia s-a încheiat procesul-verbal de sechestru. Solicită apelantul-contestator, prin avocat, să se observe și faptul că, abia după formularea contestației la executare, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, intimata a înțeles să reia procedura de executare silită, în sensul că, într-un fel, și-a recunoscut greșeala, respectiv că procesul-verbal de sechestru a fost încheiat în baza unei titlu executoriu și a unei somații anulate definitiv printr-o hotărâre judecătorească.
Față de considerentele expuse, apelantul-contestator, prin avocat, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat fără cheltuieli de judecată.
În temeiul art. 394 alin. 1 Cod Procedură Civilă, instanța declară dezbaterile închise, aduce la cunoștința părților ca potrivit art. 394 alin. 3 Cod Procedură Civilă, după închiderea dezbaterilor, nu mai pot depune nici un înscris la dosarul cauzei, sub sancțiunea de a nu fi luat in seama, și rămâne în pronunțare asupra apelului formulat de apelantul-contestator G. V. A. împotriva încheierii de ședință din data de 25.05.2015, pronunțată de Judecatoria Câmpulung în dosarul nr._ .
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față, deliberând:
Constată că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpulung la data de 05.03.2015 sub nr. de mai sus, contestatorul G. V. A., în contradictoriu cu intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș, a formulat contestație la executare împotriva Procesului Verbal de Sechestru pentru bunuri imobile încheiat la data de 04.02.2015 întocmit în dosarul de executare nr._/2012, solicitând instanței să dispună anularea acestuia.
În motivare, contestatorul a susținut, în esență, că la data de 16.02.2015 a primit Procesului Verbal de Sechestru pentru bunuri imobile încheiat la data de 04.02.2015 întocmit în dosarul de executare nr._/2012 prin care s-a procedat la sechestrarea imobilului constând în clădire în suprafață desfășurată de 142 mp situată în Câmpulung, .. 24 jud. Argeș și teren aferent construcției în suprafață de 71 mp situat la aceeași adresă, ambele deținute în baza adresei Primăriei Municipiului Câmpulung nr._/26.05.2014. Așa cum rezultă din cuprinsul procesului verbal contestat acesta a fost întocmit ca urmare a neplății sumelor datorate conform titlului executoriu nr. 7/16/_/29.01.2013 și a somației nr. 7/16/_/29.01.2013 emise de Serviciul Fiscal Municipal Câmpulung. Prin sentința civilă nr. 1023 din 13.05.2013 pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul_, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 1882 din 10.09.2013 a Tribunalului Argeș, titlul executoriu și somația care au stat la baza încheierii Procesului Verbal de Sechestru pentru bunuri imobile încheiat la data de 04.02.2015 au fost anulate, motiv pentru care se solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată.
În drept au fost invocate prevederile art. 173 și art. 174 din OG 92/2003.
Prin încheierea de ședință din data de 25.05.2015 pronunțată de Judecatoria Câmpulung a fost respinsă contestația.
În considerentele încheierii se rețin următoarele:
Prin Decizia nr._ din 31 octombrie 2012 s-a dispus angajarea răspunderii solidare a contestatorului G. V. A. cu . SRL la care a avut calitatea de administrator, în vederea realizării creanțelor fiscale în sumă de_ de lei (f.109,110). Decizia de atragere a răspunderii solidare a fost comunicată contestatorului la data de 10.06.2013(f.107,108).
La data de 29.01.2013 Serviciul Fiscal Municipal ( denumit Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Câmpulung Muscel la începutul anului 2013) a declanșat executarea silită împotriva contestatorului prin emiterea somației nr. 7/16/_ și a titlului executoriu nr. 7/16/_ (titlul executoriu nr.1) ambele din data de 29.01.2013 (f.105,106).
Împotriva actelor de executare silită debitorul G. V. A. a formulat contestație la executare, fiind constituit astfel dosarul_ pe rolul Judecătoriei Câmpulung. Prin sentința civilă nr. 1023 din 13.05.2013 pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul_, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 1882 din 10.09.2013 a Tribunalului Argeș s-a dispus anularea titlului executoriu nr. 7/16/_/29.01.2013 și a somației nr. 7/16/_/29.01.2013.
La data de 17.07.2014, în baza aceluiași titlu de creanță (Decizia nr._ din 31 octombrie 2012 de atragere a răspunderii solidare), Serviciul Fiscal Municipal Câmpulung a întocmit noi acte de executare pe numele contestatorului fiind emise astfel somația nr. 3/_ /95 și titlul executoriu indicat de intimată ca având nr._ (f.89,90). Aceste acte de executare au fost comunicate contestatorului la data de 24.07.2014 (f.87,88).
La data de 04.02.2015 Serviciul Fiscal Municipal Câmpulung a întocmit Procesul Verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr. 7/16/_ (f.79-80) prin care s-a procedat la sechestrarea imobilului constând în clădire în suprafață desfășurată de 142 mp situată în Câmpulung, .. 24 jud. Argeș și teren aferent construcției în suprafață de 71 mp situat la aceeași adresă, ambele deținute de către contestator în baza adresei Primăriei Municipiului Câmpulung nr._/26.05.2014. Procesul verbal de sechestru a fost comunicat contestatorului la data de 16.02.2015 (f.81-83).
În drept, potrivit art. 141 alin.1 C.proc.fisc. executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu. Potrivit alin.2 al aceluiași articol titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege. Conform art. 145 alin.1 C.proc.fisc. executarea silită începe prin comunicarea somației; dacă în termen de 15 zile de la comunicarea somației nu se stinge debitul, se continuă măsurile de executare silită; somația este însoțită de titlul executoriu.
Astfel cum rezultă din prevederile art. 154 alin.5 raportat la art. 152 alin.1 lit.c C.proc.fisc., procesul verbal de sechestru asupra bunurilor mobile trebuie să cuprindă, între altele, numărul dosarului de executare, data și numărul de înregistrare a somației, precum și titlul executoriu în baza căruia se face executarea silită.
Concret, Procesul Verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr. 7/16/_ prin care s-a procedat la sechestrarea imobilului constând în clădire în suprafață desfășurată de 142 mp situată în Câmpulung, .. 24 jud. Argeș și teren aferent construcției în suprafață de 71 mp situat la aceeași adresă, face referire la somația nr. 7/16/_/29.01.2013 și la titlul executoriu nr. 7/16/_/29.01.2013 emise de Serviciul Fiscal Municipal Câmpulung (f.79-80). Este adevărat că somația nr. 7/16/_/29.01.2013 și titlul executoriu nr. 7/16/_/29.01.2013 emise de Serviciul Fiscal Municipal Câmpulung au fost anulate prin sentința civilă nr. 1023 din 13.05.2013 pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul_, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 1882 din 10.09.2013 a Tribunalului Argeș însă, cum în mod corect precizează intimata în întâmpinare, nu a fost anulat (și nici nu putea fi pe calea contestației la executare) titlul de creanță reprezentant de Decizia nr._ din 31 octombrie 2012 prin care s-a dispus angajarea răspunderii solidare a contestatorului G. V. A. cu . SRL. Serviciul Fiscal Municipal Câmpulung, după anularea actelor de executare emise inițial, în baza aceluiași titlu de creanță, a reluat procedura executării silite prin emiterea unor noi acte de executare - somația nr. 3/_ /95 și titlul executoriu indicat de intimată ca având nr._ (f.89,90)- după ce în prealabil a comunicat contestatorului titlul de creanță reprezentat de Decizia nr._ din 31 octombrie 2012 de atragere a răspunderii solidare (f.107-110). Așadar, în realitate, procesul verbal de sechestru a cărui anulare se cere are la bază Decizia nr._ din 31 octombrie 2012 prin care s-a dispus angajarea răspunderii solidare a contestatorului G. V. A. cu . SRL ca titlu de creanță, somația nr. 3/_ /95 (f.89) și titlul executoriu indicat de intimată ca având nr._ (f.90), fiind respectați astfel toți pașii unei executări silite fiscale legale.
Faptul că în procesul verbal de sechestru contestat se face referire la somația nr. 7/16/_/29.01.2013 și la titlul executoriu nr. 7/16/_/29.01.2013 este interpretat de instanța de judecată drept o nefericită eroare materială, în condițiile în care, anterior emiterii procesului verbal de sechestru, Serviciul Fiscal Municipal a reluat în întregime procedura executării silite, procedând la emiterea somației nr. 3/_ /95 și a titlului executoriu indicat de intimată ca având nr._ (f.89,90). Cu totul alta ar fi fost soluția în situația în care organul de executare ar fi emis procesul verbal de sechestru fără a proceda în prealabil la emiterea și comunicarea către contestator a unei noi somații și a unui nou titlu executoriu. În această situație sunt aplicabile prevederile art. 48 ind.1 C.proc.fisc. raportat la art. 48 C.proc.fisc. referitoare la îndreptarea erorilor materiale din cuprinsul actelor de executare silită emise de organele fiscale.
Mai mult, chiar presupunând că nu ar fi vorba de o eroare materială, instanța reține că procesul verbal contestat nu poate fi lovit de sancțiunea nulității. În codul de procedură fiscală nu există prevederi referitoare la nulitatea actelor de executare silită emise de organele de executare fiscale astfel că în baza art. 2 alin.3 C.proc.fisc. devin incidente dispozițiile codului de procedură civilă din materia nulității. Potrivit art. 175 alin.1 C.proc.civ. „actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinței legale s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea acestuia” iar conform alin.2 „în cazul nulității expres prevăzute de lege, vătămarea este prezumată, partea interesată putând face dovada contrară”. Nulitatea nu este condiționată de existența unei vătămări, conform art. 176 C.proc.civ., în cazul încălcării dispozițiilor legale referitoare, printre altele, la cerințele extrinseci actului de procedură dacă legea nu prevede altfel.
Procesul verbal de sechestru a cărui anulare se cere face referire la o altă somație și la un alt titlu executoriu (somația nr. 7/16/_/29.01.2013 și la titlul executoriu nr. 7/16/_/29.01.2013 - f.105,106) decât cele care în realitate întemeiază instituirea sechestrului (somația nr. 3/_ /95 și titlul executoriu indicat de intimată ca având nr._ - f.89,90). Acest aspect nu poate produce contestatorului o vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului de executare, în condițiile în care somația și titlul executoriu emise ulterior de Serviciul Fiscal Municipal Câmpulung au fost comunicate contestatorului și, în consecință, acestea avea cunoștință de ele. Menționarea unei alte somații și a unui alt titlu executoriu decât cele care în realitate întemeiază instituirea sechestrului nu poate fi încadrată nici în categoria cerințelor extrinseci actelor de procedura pentru a ne afla în prezența unei nulități necondiționate de producerea unei vătămări.
Impotriva incheierii pronuntate de Judecatoria Campulung a declarat apel contestatorul G. V. A., criticand-o, in esenta, pentru urmatoarele motive:
In mod eronat prima instanta a interpretat gresita indicare a somatiei si titlului executoriu ca o simpla eroare materiala. F. de disp. art.48 alin.3 C.pr.fisc., referirea la somatia nr 7/16/_/29.01.2013 și la titlul executoriu nr. 7/16/_/29.01.2013, ambele anulate anterior prin decizia nr.1882/2013 a Tribunalului Arges, reprezinta o eroare care priveste fondul actului administrativ si atrage nulitatea acestuia, conform art.47 C.pr.fisc.
De altfel, nici intimata nu a sustinut ca ar fi vorba despre o eroare materiala.
In drept, s-au invocat art.466 si urm. C.pr.civ.
Analizand actele si lucrarile, raportat la criticile invocate de contestator, tribunalul considera ca apelul este fondat.
Astfel, potrivit art.144 C.pr.fisc., în toate actele de executare silită trebuie să se indice titlul executoriu și să se arate natura și cuantumul debitului ce face obiectul executării.
De asemenea, conform art.154 alin.5 C.pr.fisc., executorul fiscal care aplică sechestrul încheie un proces-verbal de sechestru, dispozițiile art. 151 alin. (9), (10) și (11), art. 152 alin. (1) și (2) și art. 153^1 fiind aplicabile.
Or, art.152 C.pr.fisc. prevede la alin.1 ca procesul-verbal de sechestru va cuprinde:
a) denumirea organului de executare, indicarea locului, a datei și a orei când s-a făcut sechestrul;
b) numele și prenumele executorului fiscal care aplică sechestrul, numărul legitimației și al delegației;
c) numărul dosarului de executare, data și numărul de înregistrare a somației, precum și titlul executoriu în baza căruia se face executarea silită;
d) temeiul legal în baza căruia se face executarea silită;
e) sumele datorate pentru a căror executare silită se aplică sechestrul, inclusiv cele reprezentând dobânzi, penalități de întârziere sau majorări de întârziere, după caz, menționându-se și cota acestora, precum și actul normativ în baza căruia a fost stabilită obligația de plată;
f) numele, prenumele și domiciliul debitorului persoană fizică ori, în lipsa acestuia, ale persoanei majore ce locuiește împreună cu debitorul sau denumirea și sediul debitorului, numele, prenumele și domiciliul altor persoane majore care au fost de față la aplicarea sechestrului, precum și alte elemente de identificare a acestor persoane;
g) descrierea bunurilor mobile sechestrate și indicarea valorii estimative a fiecăruia, după aprecierea executorului fiscal, pentru identificarea și individualizarea acestora, menționându-se starea de uzură și eventualele semne particulare ale fiecărui bun, precum și dacă s-au luat măsuri spre neschimbare, cum sunt punerea de sigilii, custodia ori ridicarea de la locul unde se află, sau de administrare ori conservare a acestora, după caz;
h) mențiunea că evaluarea se va face înaintea începerii procedurii de valorificare, în cazul în care executorul fiscal nu a putut evalua bunul deoarece acesta necesită cunoștințe de specialitate;
i) mențiunea făcută de debitor privind existența sau inexistența unui drept de gaj, ipotecă ori privilegiu, după caz, constituit în favoarea unei alte persoane pentru bunurile sechestrate;
j) numele, prenumele și adresa persoanei căreia i s-au lăsat bunurile, precum și locul de depozitare a acestora, după caz;
k) eventualele obiecții făcute de persoanele de față la aplicarea sechestrului;
l) mențiunea că, în cazul în care în termen de 15 zile de la data încheierii procesului-verbal de sechestru debitorul nu plătește obligațiile fiscale, se va trece la valorificarea bunurilor sechestrate;
m) semnătura executorului fiscal care a aplicat sechestrul și a tuturor persoanelor care au fost de față la sechestrare. Dacă vreuna dintre aceste persoane nu poate sau nu vrea să semneze, executorul fiscal va menționa această împrejurare.
Or, procesul-verbal de sechestru contestat, intocmit la data de 3.02.2015, face trimitere la somatia nr.7/16/_/29.01.2013 si titlul executoriu nr.7/16/_/29.01.2013, acte de executare desfiintate irevocabil prin sentinta civila nr.1023/2013 a Judecatoriei Campulung si decizia civila nr.1882/10.09.2013 a Tribunalului Arges, nemaiputand constitui temei al executarii silite. Tribunalul nu este de acord cu opinia primei instante, cum ca este vorba de simple erori materiale, intrucat, la momentul intocmirii procesului-verbal de sechestru existau alta somatie si alt titlu exeuctoriu emise ulterior anularii celor intocmite la 29.01.2013, respectiv somatia 3/_ /95 din 30.05.2013 si titlul executoriu nr._/30.05.2013. Asa cum s-a aratat anterior, indicarea somatiei si a titlului executoriu in cuprinsul actelor de executare ulterioare este obligatorie, aceste mentiuni fiind necesare pentru a se verifica daca exista un temei legal pentru intocmirea formelor si actelor de executare. Nu este vorba de simple erori materiale, ci de erori privind fondul actului administrativ-fiscal de executare, instituirea sechestrului neputandu-se face decat in temeiul unei somatii si a unui titlu executoriu legal emise.
Pe de alta parte, prin titlul executoriu trebuie inteles titlul intocmit potrivit art.141 C.pr.fisc. de organul de executare competent, si care, de regula, are la baza un titlu de creanta prin care se stabilesc creantele si accesoriile fiscale. Imprejurarea ca titlul de creanta devine executoriu la data scadentei obligatiei de plata nu scuteste organul de executare de intocmirea titlului executoriu si nici de obligatia de a intocmi somatia aferenta, conform art.145 C.pr.fisc., prin comunicarea careia se declanseaza executarea silita.
Este adevarat ca legiuitorul nu a prevazut expres care este sanctiunea in cazul lipsei uneia dintre mentiunile prevazute de art.152 alin.1 C.pr.fisc si care nu intra sub incidenta art.46 C.pr.fisc. Asa cum a observat si prima instanta, raportat la art.2 alin.3 C.pr.fisc. coroborat cu art.174 si 175 C.pr.civ., sanctiunea ar fi nulitatea absoluta conditionata a actului de executare, sarcina probei vatamarii revenind celui ce invoca nulitatea.
Or, tribunalul apreciaza ca neindicarea somatiei si a titlului executoriu care stau la baza inceperii executarii silite sau indicarea lor eronata in actul de executare vatama debitorul prin faptul ca acesta nu poate verifica legalitatea actului de executare, temeiul juridic al intocmirii lui. In acest sens se impune a se observa ca, desi din inscrisurile depuse la dosar, reiese ca, ulterior desfiintarii pe cale judecatoreasca a actelor de executare din 29.01.2013, au fost emise o noua somatie si un nou titlu executoriu la 30.05.2013 (si care reprezinta, potrivit instantei de executare, temeiul juridic al demararii executarii silite si al instituirii sechestrului), la data de 26.03.2015 organul de executare a emis, in baza aceluiasi titlu de creanta-decizia de atragere a raspunderii solidare nr._/31.10.2012, o noua somatie si un nou titlu executoriu, creanta fiscala urmarita fiind in acelasi cuantum-_ lei (f.23, 24 dosar apel). Aceste actiuni ale organului de executare ridica o multime de semne de intrebare, confirmand faptul ca mentionarea corecta a somatiei si a titlului de executare sunt esentiale pentru efectuarea controlului legalitatii actelor de executare, in contextul demersurilor contradictorii ale organelor fiscale.
Concluzionand, tribunalul considera ca sechestrul instituit in baza unor acte de executare anulate este lipsit de eficienta juridica, actul de executare care il consemneaza fiind si el nul.
Prin urmare, fata de disp. art.480 C.pr.civ., se impune admiterea apelului si schimbarea sentintei, in sensul admiterii contestatiei la exeuctare si a anularii actului de executare nelegal intocmit.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de apelantul-contestator G. V. A., CNP_, domiciliat în Câmpulung, .. 24, județul Argeș, împotriva încheierii de ședință din data de 25.05.2015, pronunțată de Judecatoria Câmpulung în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata A.N.A.F- Direcția Regională a Finanțelor Publice Ploiești, cu sediul procesual ales la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș cu sediul în Pitești, ., județul Argeș.
Schimbă sentința, în sensul că admite contestația la executare. Anulează procesul-verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr. 7/16/_/3.02.2015 întocmit de AJFP Argeș - Serviciul Fiscal Câmpulung în dosarul de executare nr._/2012.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.10.2015.
Președinte, A. M. | Judecător, G. D. N. | |
Grefier, E. N. |
red.A.M./03.11.2015
dact.C.E.C./6 exp.
jud.fond C.B.B.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 3168/2015. Tribunalul ARGEŞ | Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină.... → |
|---|








