Partaj judiciar. Decizia nr. 206/2015. Tribunalul ARGEŞ

Decizia nr. 206/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 11-03-2015 în dosarul nr. 206/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ[*]

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 206/2015

Ședința publică de la 11 Martie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE M. B.

Judecător I. P.

Judecător D. D. A.

Grefier E. R.

S-a luat în examinare pentru soluționare, contestația în anulare a deciziei civile nr.1964 din data de 16.09.2014 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul civil nr._ *, formulata de contestatorii C. E., P. IL. V. P., P. I. P., P. P.-C., V. (P.) N., P. M., Momiță M. A., P. M. și V. (P.) N., în contradictoriu cu intimații P. V., P. P., P. I., C. A., I. V. G., P. G., având ca obiect „partaj judiciar”.

Dezbaterile în fond asupra cauzei și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la data de 25 02 2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 04 03 2015 și la data de azi, 11 03 2015, când deliberând a pronunțat următoarele:

INSTANȚA

Asupra contestației în anulare de față:

Constată că, la data de 16.10.2014 contestatorii C. E., P. IL. V. P., P. I. P., P. P.-C., V. (P.) N., P. M., MOMIȚĂ M. A., P. M. ȘI V. (P.) N. au formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 1964/16.09.2014 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._ * intimați fiind P. V., P. P., P. I., C. A., I. V. G., P. G..

În motivare s-a arătat că, prin decizia contestată tribunalul a omis să examineze din greșeală vreunul dintre motivele de recurs formulate, respectiv nu a analizat motivul 1 și 2 formulat împotriva IAP prin care a invocat faptul că aceasta a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a disp. art. 927 din Codul civil, 1864, a disp.art. 5 din Statutul CAP, aprobat prin Decretul nr. 93/1983 al Consiliului de Stat și disp.art 44 ,47 din Legea nr. 59/1974.

Prin acel motiv de recurs s-a criticat încheierea de admitere în principiu pentru faptul că a dat eficiență testamentelor cu titlu particular autentificate sub nr. 881, 882 la data de 01.06.1970 deși acestea erau caduce, iar instanța de recurs a reținut că textele invocate nu au legătură cu speța, considerând, astfel, contestatorul, că tribunalul a omis să analizeze susținerea sa.

La data de 16.02.2015 se formulează întâmpinare, de către intimați, prin care se solicită respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă, dar și ca nefondată.

Analizând contestația în anulare, în raport de susținerile contestatorului, tribunalul constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Astfel, prin decizia nr. 1964 din data de 16.09.2014 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul civil nr._ *, s-a anulat, ca netimbrat, recursul declarat de P. I. și s-au respins, ca nefondate, recursurile declarate de celelalte părți, împotriva IAP-ului pronunțat la 19.04.2013, de către Judecătoria Pitești, cât și împotriva sentinței civile nr. 1968/2013.

În considerentele deciziei împotriva căreia a fost formulată contestația, se regăsește, ca și motiv de recurs, critica formulată, în contestația în anulare, cu privire la încheierea de admitere în principiu și la dispozițiile legale invocate.

Ca urmare, tribunalul a analizat regimul juridic al terenurilor ce au făcut obiectul legatelor, în raport de probele administrate, de apărările și susținerile părților, având în vedere că intimații-reclamanți au stăpânit terenul, în calitate de moștenitori testamentari, nu au pierdut niciodată posesia acestuia și au fost recunoscuți în calitate de proprietari, terenul aflându-se, în permanență în administrarea testatorilor, nefăcând parte din patrimoniul CAP.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi formulată în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, iar susținerile contestatorilor nu se regăsesc printre textele legale în materie.

Față de cele reținute și în raport de dispozițiile art. 317 – 319 Cod procedură civilă, tribunalul urmează să respingă contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestația în anulare formulata de contestatorii C. E., P. IL. V. P., P. I. P., P. P.-C., V. (P.) N., P. M., MOMIȚĂ M. A., P. M. ȘI V. (P.) N., în contradictoriu cu intimații P. V., P. P., P. I., C. A., I. V. G., P. G..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 11 Martie 2015

Președinte,

M. B.

Judecător,

I. P.

Judecător,

D. D. A.

Grefier,

E. R.

Red. I. P.

Thnred. F.G, 16.04.2015, 2 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Decizia nr. 206/2015. Tribunalul ARGEŞ