Legea 10/2001. Sentința nr. 146/2015. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 146/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 14-05-2015 în dosarul nr. 146/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 146/2015
Ședința publică de la 14 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: S. I. Ț.
GREFIER: I. B.
S-a luat în examinare pentru soluționare în primă instanță, cauza civilă privind acțiunea formulată de reclamantul M. M. D., în contradictoriu cu pârâta P. C. MERIȘANI - PRIN PRIMAR, având ca obiect „Legea 10/2001”.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul M. M. D. și pârâta P. C. Merișani prin consilier juridic Ș. G., în baza delegației pe care o depune la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Tribunalul pune în discuție excepția prematurității formulării cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu la termenul de judecată din data de 09.04.2015.
Reclamantul depune la dosarul cauzei note de ședință, învederând că a solicitat în scris respingerea excepției invocate.
Pârâta prin consilier juridic lasă la aprecierea instanței modalitatea de soluționare a excepției prematurității cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu.
Tribunalul rămâne în pronunțarea asupra excepției prematurității formulării cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra excepției prematurității formulării cererii de chemare în judecată, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.12.2014 sub nr._ , reclamantul M. M. D. a chemat în judecată și la interogatoriu pe pârâta P. comunei Merișani, jud. Argeș, prin Primar,solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la emiterea unei decizii prin care să dispună acordarea de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr.10/2001 pentru bunurile confiscate(utilaje și celelalte accesorii ) prin naționalizarea morii de grâu situate în . plata cheltuielilor de judecată .
În motivarea cererii ,reclamantul a arătat faptul că prin Notificarea nr. 2635/2001 adresată Prefecturii jud. Argeș a solicitat acordarea despăgubirilor corespunzătoare pentru bunurile confiscate ( utilaje și celelalte accesorii) prin naționalizarea abuzivă a morii de grâu situată în . în punctul intersecția Soselei naționale Pitești – Curtea de Argeș cu drumul spre Brădet. Acest imobil a fost dobândit de tatăl ( bunicul )în baza actului de vânzare cumpărare nr. 397/2.102.1944, trecut în registrul de transcripțiuni a fostului Tribunal Argeș - secția 1, sub nr. 537/26.02.1944.De la momentul înregistrării notificării și până în anul 2011, a adresat numeroase solicitări, inițial Prefecturii Argeș, ulterior Primăriei comunei Merișani ,ultima fiind înregistrată sub nr.8236/19.10.2011, răspunsul nr. 8236/20.12.2011.
Răspunsul pârâtei potrivit căruia notificarea nu este întemeiată, situație observată după 10 ani, perioadă în care a purtat o permanentă corespondență nu este legal și pertinent .În acest sens,reclamantul a precizat faptul că prin sentința civilă nr. 4693/27.05.1998, pronunțată de Judecătoria Pitești, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 463/10.2.1999 le-a fost recunoscut dreptul de proprietate aspra imobilului M. de grâu și nicidecum implicit asupra utilajelor și a celorlalte accesorii ce făceau parte din această moară .
Odată cu apariția Legii 10/2001, lege specială în domeniu, a înțeles să formuleze notificare în vederea obținerii unor despăgubiri și în mod corect a adresat-o Prefecturii Argeș, urmând să fie soluționată de către P. Merișani ,întemeindu-și pretențiile și modalitatea de soluționare pe disp.art. 6 pctr.4 din Legea 10 potrivit căreia: în situația în care utilajele și instalațiile solicitate sunt evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate,altele decât cele prevăzute la art. 21 alin.1 și 2 și după stabilirea contravalorii acestora, prin decizia entități implicate în privatizare, se va propune acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
De asemenea, reclamantul a menționat că se află și sub incidența pct.5 al art. 6 potrivit căruia în situația prevăzută la alin. în vederea emiterii deciziei de restituire în echivalent la solicitarea entității implicate în privatizare, societățile comerciale privatizate vor transmite informații privind existența și valoarea utilajelor și instalațiilor în termen de maxim 15 zile de la data primirii adresei de solicitare.Este cel puțin bizar ca după 10 ani de la data depunerii notificării în condițiile în care a insistat cu numeroase solicitări privind modul de soluționare ale acesteia nu s-au respectat termenele legale - art.25 alin1 din Legea 10/2001, răspunsurile Primăriei comunei Merișani referindu-se în mod constant la dovada existenței acestor utilaje, lucru pe care l-a și făcut prin depunerea unor noi înscrisuri doveditoare, în ultima adresă emisă aceasta susține că notificarea este netemeinică și greșit îndreptată.
În opinia reclamantului, notificarea a fost adresată în mod corect Primăriei comunei Merișani, fiind dovedită situația de fapt și în mod nelegal și netemeinic nu a fost emisă o decizie, ci au fost trimise doar răspunsuri ambigue și numai la insistențe constante.
În drept,au fost invocate disp. legii nr. 10/2001 completată și modificată,precum și art. 194 și urm. NCPC.
Pentru dovedirea cererii,reclamantul a propus probele cu înscrisuri,interogatoriul pârâtei și expertiză.
Prin întâmpinarea depusă la data de 06.02.2015,pârâta P. comunei Merișani a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive,susținând că reclamantul trebuia să notifice pe . de Argeș care era deținătoarea utilajelor revendicate.Pe fondul cauzei ,pârâta a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Analizând cu prioritate excepția prematurității formulării cererii,instanța reține următoarele:
Potrivit petitului cererii deduse judecății, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei P. comunei Merișani la emiterea unei decizii prin care să dispună acordarea de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr.10/2001 pentru bunurile confiscate(utilaje și celelalte accesorii ) prin naționalizarea morii de grâu, situate în . a fost motivată prin susținerea faptului că notificarea adresată în acest scop Prefecturii județului Argeș ,având nr. 2635/2001 nu a fost soluționată printr-o decizie,ci au fost trimise numai răspunsuri ambigue.
Pornind de la această argumentare ,instanța reține faptul că Legea nr. 10/2001, prevedea posibilitatea persoanei îndreptățite de a notifica persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului. Nedepunerea notificării în termenul cuprins între 14 februarie 2001-14 februarie 2002 determina pierderea dreptului de a mai depune notificarea sau de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau în echivalent. În termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, entitatea învestită/unitatea deținătoare era obligată să se pronunțe, prin decizie/dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură(art. 23 din lege,în forma în vigoare la data notificării ).Conform acestui act normativ, la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării putea fi atacată: decizia/dispoziția motivată de respingere a notificării; decizia/dispoziția motivată de respingere a cererii de restituire în natură; refuzul nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.
Așa cum a susținut chiar reclamantul ,notificarea nr. 2635/2001 nu a fost soluționată printr-o decizie sau dispoziție,ci persoana notificată ,respectiv P. comunei Merișani i-a comunicat prin mai multe adrese formularea unui răspuns la această notificare,sens în care au fost menționate adresele nr. 3061/28.10.2004,depusă în copie la fila 26,5759 din data de 20.07.2011 (fila 31),8236/20.12.2011 (fila 5).Prin prezenta cerere ,reclamantul nu a înțeles să atace vreunul dintre răspunsurile conținute în aceste adrese ,apreciind că ,de fapt,notificarea sa nici nu a fost soluționată ,din moment ce nu a fost emisă vreo decizie de respingere .Tocmai din acest motiv,a sesizat instanța de judecată în vederea soluționării pe fond a pretențiilor sale.
Astfel cum rezultă din actele dosarului ,cererea sa a fost formulată la data de 20.12.2014,conform ștampilei aplicate pe plicul aflat la fila 33,deci ulterior intrării în vigoare a legii nr. 165/2013.În conformitate cu disp. art. 35 alin. 3 din acest act normativ,în situația în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34 din această lege,persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor.
Prin decizia nr. 5/16.03.2015,Înalta Curte de Casație și Justiție-Completul Pentru Dezlegarea Unor Chestiuni De D. a stabilit faptul că este prematură cererea de chemare în judecată privind soluționarea pe fond a notificării nerezolvate de către entitatea deținătoare,cerere introdusă după . legii nr. 165/2013 ,dar anterior împlinirii termenelor din procedura prealabilă reglementate de acest act normativ .Considerentele și dispozitivul acestei decizii ,care este obligatorie potrivit disp.art. 521 alin. 3 C.pr.civ., exclud interpretarea susținută de reclamant în cadrul concluziilor scrise formulate cu privire la excepția prematurității introducerii cereri ,în sensul că instanțele de judecată nu ar trebui să aprecieze cererea ca fiind prematură în situația în care termenele prevăzute de legea nr. 165/2013 s-ar împlini în cursul procedurii judiciare.Decizia menționată nu face nicio distincție raportat la momentul împlinirii termenelor.
Pentru toate aceste considerente,în temeiul art. 248 alin. 1 C.pr.civ.,tribunalul va admite excepția prematurității formulării cererii de către reclamantul M. M. D..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prematurității formulării cererii.
Respinge ca fiind prematur introdusă cererea formulată de reclamantul M. M. D. domiciliat în București, .. 16, sector 5 ,CNP :_ , în contradictoriu cu pârâta P. C. MERIȘANI - PRIN PRIMAR cu sediul în . .
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Argeș.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 14.05.2015.
Președinte, S. I. Ț. | ||
Grefier, I. B. |
Red S.I.Ț/25.05.2015.
Tehn D.T./ 4 ex
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1596/2015. Tribunalul ARGEŞ | Rectificare carte funciară. Decizia nr. 1566/2015. Tribunalul... → |
|---|








