Pretenţii. Sentința nr. 1500/2015. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1500/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 27-05-2015 în dosarul nr. 1781/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1781/2015
Ședința publică de la 27 Mai 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. M.
Judecător G. D. N.
Grefier E. N.
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelantul-reclamant D. A., împotriva sentinței civile nr. 1500/03.09.2014 pronunțată de Judecatoria Câmpulung în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-pârâtă L. L., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns intimata-pârâtă L. L., prin curator P. R. E., lipsă fiind apelantul-reclamant D. A..
Procedura de citate este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Intimata-parata, prin curator, invoca exceptia netimbrarii apelului.
Instanța acordă cuvântul părților asupra excepției netimbrării apelului, excepție invocată de intimata-pârâtă, prin curator.
Intimata-pârâtă, prin curator, solicită admiterea excepției netimbrării și anularea apelului formulat de apelantul-reclamant D. A., ca netimbrat.
În temeiul art. 394 alin. 1 Cod Procedură Civilă, instanța declară dezbaterile închise, aduce la cunoștința părților ca potrivit art. 394 alin. 3 Cod Procedură Civilă, după închiderea dezbaterilor, nu mai pot depune nici un înscris la dosarul cauzei, sub sancțiunea de a nu fi luat in seama, și rămâne în pronunțare asupra excepției netimbrării formulat de apelantul-reclamant D. A. împotriva sentinței civile nr. 1500/03.09.2014 pronunțată de Judecatoria Câmpulung în dosarul nr._, excepție invocată de intimata-pârâtă, prin curator.
TRIBUNALUL
Constată că, la data de 10 martie 2014, la Judecătoria Câmpulung s-a înregistrat cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul D. A., în contradictoriu cu pârâta D. (L.) L., prin care a solicitat a fi obligată aceasta la plata pensiei de întreținere în favoarea celor doi minori rămași în grija reclamantului, cu mențiunea că nu este în măsură să precizeze unde locuiește și unde lucrează pârâta.
La data de 28 mai 2014, reclamantul a depus o precizare a cererii arătând că în fapt înțelege să solicite majorarea pensiei de întreținere stabilită în sarcina pârâtei prin sentința civilă nr. 2294 din 10.12.2013 a Judecătoriei Câmpulung, menționând și faptul că pârâta obține venituri din prestarea unor munci în Italia.
În cauză, pârâta a fost reprezentată prin curator special, desemnat în condițiile art. 167 C.pr.civ.
Prin sentința civilă nr. 1500/03.09.2014 pronunțată de Judecatoria Câmpulung a fost admisa cererea precizată, formulată de reclamantul D. A., în contradictoriu cu pârâta L. L., si obligata pârâtă să plătească în favoarea minorilor D. A. G., născut la 26.08.2009, și D. L. F., născută la 30.07.2011, cu titlu de pensie de întreținere, cota procentuală de 33% din venitul minim pe economie, câte 16,5% pentru fiecare minor, începând cu data introducerii acțiunii, 10.03.2014, până la majoratul fiecărui beneficiar.
De asemenea, a fost obligat reclamantul să plătească suma de 300 de lei în favoarea avocatului Nonoșel D., desemnat curator special, iar pârâtă să plătească reclamantului suma de 320 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În considerentele sentinței se rețin următoarele:
Reclamantul și pârâta au fost căsătoriți, iar din mariajul acestora au rezultat minorii D. A. G. și D. L. F., al căror domiciliu a fost stabilit, după divorțul părinților, la reclamantul D. A..
Prin aceeași hotărâre judecătorească, sentința civilă nr. 2294 din 10.12.2013 a Judecătoriei Câmpulung, s-a dispus obligarea pârâtei la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorilor, câte 100 lei lunar, datorată de la 10.04.2013 până la majoratul fiecărui beneficiar.
În cauză, nu există probe care să demonstreze susținerea potrivit căreia pârât obține venituri din prestarea de muncă, însă obligația de întreținere în sarcina acesteia ca părinte față de copiii săi minori subzistă.
Instanța a avut în vedere prevederile art. 499 alin. 1 C.civ. si ale art. 531 C.civ.
În cauză, instanța a reținut că nevoile minorilor D. A. G., născut la 26.08.2009 și D. L. F., născută la 30.07.2011, au crescut odată cu creșterea în vârstă, astfel că aceștia necesită cheltuieli mai mari decât suma de 100 lei lunar, stabilită prin sentința civilă nr. 2294 din 10.12.2013 a Judecătoriei Câmpulung.
A reținut totodată că pentru preîntâmpinarea promovării unor cereri de chemare în judecată succesive, ori de câte ori se vor ivi schimbări în privința mijloacelor debitorului obligației de întreținere, dar și a nevoilor creditorilor aceleiași obligații, s-ar impune stabilirea pensiei de întreținere într-un cuantum procentual aplicabil oricărei variabile.
A reținut și împrejurarea că nu s-a făcut dovada faptului că pârâta obține venituri din muncă însă în România, venitul minim al oricărei persoane este garantat prin lege, așadar instanța se va raporta la acest venit minim.
Față de cele arătate, instanța a admis cererea așa cum a fost precizată și a obligat pe pârâtă să plătească în favoarea minorilor D. A. G., născut la 26.08.2009 și D. L. F., născută la 30.07.2011, cu titlu de pensie de întreținere, cota procentuală de 33% din venitul minim pe economie, câte 16,5% pentru fiecare minor, începând cu data introducerii acțiunii, 10.03.2014, până la majoratul fiecărui beneficiar.
Impotriva hotararii Judecatoriei Campulung a declarat recurs reclamantul D. A., precizand ca motivele vor fi indicate la primul termen.
S-a dispus citarea intimatei-parate Lacatusu L. prin publicitate, fiind desemnat curator special in conditiile art.167 C.pr.civ.
La termenul de astazi s-a procedat la calificarea caii de atac susceptibila de a fi exercitata in cauza, constatandu-se ca aceasta este apelul, cum s-a indicat si in sentinta Judecatoriei Campulung.
Deliberand cu prioritate asupra exceptiei netimbrarii apelului, invocata de intimata, prin curator, instanta de apel retine urmatoarele:
Conform art. 33 alin.1 din OUG nr.80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea apelului, conform art.470 alin.3 teza a II-a C.pr.civ.
In cazul de fata, se constata ca la momentul formularii apelului, nu s-a indeplinit obligatia de a timbra corespunzator art.23 rap. la art.15 lit.e din OUG nr.80/2013, si anume cu o taxa judiciara de timbru in cuantum de 20 lei.
Cum apelantul nu a achitat taxa judiciara de timbru la momentul formularii apelului, tribunalul i-a pus in vedere indeplinirea acestei obligatii, fiind citat corespunzator de mai multe ori.
Insa, desi anumite comunicari si citatii au fost primite personal de apelant, acesta nu a inteles sa indeplineasca obligatia legala de timbrare a caii de atac, situatie in care, fata de art.470 alin.3 teza a II-a C.pr.civ, urmeaza a proceda la admiterea exceptiei si anularea apelului, ca netimbrat.
Raportat la dispozitiile art.48 alin.3 din OUG nr.80/2013, intrucat remuneratia cuvenita curatorului special a fost avansata din bugetul statului, iar apelantul urmeaza a cadea in pretentii, ca urmare a anularii apelului, tribunalul il va obliga la plata catre stat a sumei de 300 lei, remuneratie curator.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția netimbrării apelului.
Anulează apelul formulat de apelantul-reclamant D. A., domiciliat în ., județul Argeș, CNP_, împotriva sentinței civile nr. 1500/03.09.2014 pronunțată de Judecatoria Câmpulung în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-pârâtă L. L., cu ultimul domiciliu cunoscut în comuna Punghina, ., CNP_, ca netimbrat.
Obligă apelantul la plata către stat a sumei de 300 lei, remunerație curator avansată de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.05.2015.
Președinte, A. M. | Judecător, G. D. N. | |
Grefier, E. N. |
red.A.M./11.06.2015
dact.C.E.C./5 exp.
| ← Pretenţii. Hotărâre din 27-05-2015, Tribunalul ARGEŞ | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1856/2015. Tribunalul ARGEŞ → |
|---|








