Ordin de protecţie. Decizia nr. 2291/2015. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2291/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 29-07-2015 în dosarul nr. 709/828/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2291/2015
Ședința publică de la 29 Iulie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. D.
Judecător E. A.
Grefier C. M. C.
Ministerul Public – P. de pe lângă Tribunalul Argeș reprezentat de procuror E. C.
S-a luat în examinare pentru soluționare, apelul declarat de pârâtul R. N. D. împotriva sentinței civile nr. 291/ 15 04 2015 pronunțată de Judecătoria Topoloveni în dosarul nr._, intimat fiind reclamanta R. J., având ca obiect „ordin de protecție”.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelantul-pârât R. N. D., asistat de avocat P. F. și intimata-reclamantă R. J..
Procedura nelegal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
S-a procedat la identificarea intimatei-reclamante R. J., având CNP_ și a apelantului-pârât R. N. D., având CNP_.
Tribunalul constată că prezenta cauză este scutită de la plata taxei judiciare de timbru în raport de disp. art 26 alin 2 din Legea 217/2013.
Părțile, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat și nici probe de administrat și solicită acordarea cuvântului în dezbateri pe cererea de apel.
Tribunalul, față de împrejurarea că părțile nu mai au alte cereri de formulat sau probe de solicitat, în raport de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.
Apărătorul apelantului-pârât solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat și schimbarea în tot a hotărârii pronunțate în sensul respingerii acțiunii, cu cheltuieli de judecată. Arată că s-a făcut o greșită aplicare a art 4 lit a și g din Legea 217/2013. Intimata-reclamantă a solicitat reintegrarea și limitarea spațiului de folosit. Nu s-a făcut dovada agresiunilor fizice ale intimatei-reclamante. Nu se poate generaliza în ce anume constă aceste neînțelegeri. Este provocată o stare de tensiune între părți. Neînțelegerile reprezintă discuții contradictorii între părți, provocate de lipsuri materiale. Martorii audiați în cauză nu relevă amenințările verbale. Intimata-reclamantă a părăsit de bună voie imobilul, în luna ianuarie, iar în luna februarie aceasta a formulat plângere. În aceeași locuință locuiesc și părinții apelantului-pârât, care și-au păstrat uzufructul viager asupra locuinței. În acest spațiu de locuit este imposibil de păstrat distanța de 10 metri. În mod nefondat instanța de fond reține depoziția martorei M. I.. Instanța de fond are în vedere și depoziția minorului părților, care se află sub influența negativă a mamei. Sunt încălcate drepturile și libertățile persoanei, având în vedere că a fost păstrat uzufructul viager asupra imobilului de către părinți.
Intimata-reclamantă solicită respingerea apelului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată. Sunt 10 metri pe care îi poate respecta pârâtul. Se poate locui în această casă. Se intră în casă pe intrări separate. Martorul care a fost de față este minorul părților. Solicită reaudierea acestuia.
Reprezentanta parchetului, având cuvântul, solicită respingerea apelului ca nefondat.
INSTANȚA
Asupra apelului civil de față, deliberând:
Constată că, prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamanta R. J. a solicitat în temeiul art.23 din Legea nr.217/2003*** Republicată, în contradictoriu cu pârâtul R. N. D., emiterea unui ordin de protecție prin care să se dispună următoarele măsuri: - reintegrarea reclamantei și a minorului R. S. T. în locuința familiei; - limitarea dreptului de folosință al pârâtului asupra unei părți a locuinței comune, astfel încât pârâtul să nu vină în contact cu reclamanta; - obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe minime de 10 metri față de reclamantă; - obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe minime de 10 metri față de minorul R. S. T.; - obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe minime de 10 metri față de locul de muncă al reclamantei și unitatea de învățământ a minorului; - instituirea unei interdicții pentru pârât de a se deplasa în orașul Topoloveni, .; - interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu reclamanta; - încredințarea minorului reclamantei; - suportarea de către pârât a chiriei și/sau a întreținerii în sumă de 500 lei pentru locuința temporară a reclamantei și a minorului aflați în imposibilitate de a rămâne în locuința familială.
Cererea privind emiterea ordinului de protecție a fost întocmită potrivit formularului de cerere prevăzut în anexa 1 din Legea nr.217/2003 *** Republicată, la rubrica „descrierea faptelor” reclamanta menționând că s-au exercitat asupra acesteia acte de violență fizică și verbală, în prezența minorului rezultat din căsătoria părților, din cauza cărora a părăsit locuința familiei.
Prin întâmpinare (fila 17), pârâtul a solicitat respingerea cererii ca nefondată și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În apărare, pârâtul a susținut că reclamanta nu deține un certificat medico-legal, cu toate că invocă existența unei stări de pericol cauzată de comportamentul violent al pârâtului. În ultima perioadă de conviețuire, între părți au existat grave neînțelegeri cauzate de comportamentul necorespunzător al reclamantei, care obișnuia să adopte unilateral hotărâri ce vizau familia, de cele mai multe ori cu rezultate negative, refuza să contribuie la cheltuielile necesitate de întreținerea gospodăriei și a minorului, neglija nevoile acestuia, manifestând interes pentru ceilalți copii ai săi dintr-o altă căsătorie, motive pe care pârâtul le-a dezvoltat în cererea de divorț înregistrată pe rolul acestei instanțe. Pârâtul recunoaște că a existat un conflict pe fondul căruia pârâta a plecat din domiciliul conjugal, dar fără să îl consulte, când a luat sume importante de bani de pe cardul pârâtului și s-a reîntors în domiciliul conjugal după aproximativ trei săptămâni, susținând că a fost în vizită la o soră a ei în Italia. Reclamanta obișnuia să consuma alcool în exces, provoca scandaluri repetate, profera injurii și amenințări cu moartea la adresa pârâtului și a părinților acestuia. La sfârșitul lunii ianuarie 2015, pe fondul consumului de alcool, reclamanta a manifestat acte de violență fizică și verbală față de pârât, împrejurare în care l-a atacat cu spray lacrimogen, iar în noaptea respectivă a părăsit domiciliul conjugal în mod nejustificat, pentru că nimeni nu i-a solicitat să plece. Atitudinea reclamantei a condus la deteriorarea stării de sănătate a pârâtului dar și a părinților acestuia, motiv pentru care pârâtul nu mai dorește să locuiască în același imobil cu reclamanta, relațiile dintre părți fiind grav vătămate. Precizează că este angajat la Serviciul de Ambulanță Argeș în calitate de conducător auto, astfel că nu este posibilă instituirea interdicției de a se apropia de orașul Topoloveni. Nu este real că viața și integritatea reclamantei sunt puse în pericol, câtă vreme reclamanta își dorește să locuiască în continuare alături de pârât. Cererea de emitere a ordinului de protecție este nefondată și pentru faptul că reclamanta are în proprietate o altă locuință situată în orașul Topoloveni sau Goronești la familia T. I. unde reclamanta locuiește împreună cu minorul rezultat din căsătoria părților.
Prin sentința civilă nr. 291/ 15 04 2015 pronunțată de Judecătoria Topoloveni a fost admisă în parte cererea principală de emitere a ordinului de protecție formulată de reclamanta R. J., în contradictoriu cu pârâtul R. N. D..
În baza art. 23 alin.1 lit.b) din Legea nr. 217/2003 s-a dispus reintegrarea reclamantei în locuința familiei situată în comuna Călinești, ., pe o perioadă de 6 luni, de la data de 15.04.2015.
În baza art.23 lit.d) din Legea nr. 217/2003 s-a dispus obligarea pârâtului să păstreze o distanță minimă de 10 metri față de reclamantă.
În baza art. 453 alin.2 C.p.c a fost admisă în parte cererea pârâtului de acordare a cheltuielilor de judecată.
A fost obligată reclamanta să-i plătească pârâtului cheltuieli de judecată în sumă de 400 lei.
În considerentele sentinței se rețin următoarele:
Între părți există neînțelegeri conjugale din cauza cărora sunt în proces de divorț în dosarul nr._ înregistrat pe rolul Judecătoriei Topoloveni la cererea pârâtului.
Întrucât prima dintre măsurile ce se solicită în cauză este reintegrarea reclamantei și a minorului R. S. T. în locuința familiei, instanța va analiza această măsură în raport cu reglementarea specială cuprinsă în Legea nr. Legea nr.217/2003 *** Republicată, cu remarca faptului că locuința familiei nu este disputată între soți în procesul de divorț, în contextul reglementării speciale de la art.919 din Codul de procedură civilă.
Locuința familiei este reglementată expres de art.321 din Codul civil, ca fiind locuința comună a soților sau în lipsă, locuința soțului la care se află copiii, cazul din speță încadrându-se în prima teză a acestui articol.
Este de necontestat în cauză aspectul că de circa 20 de ani, soții au locuit împreună cu copilul într-un imobil situat în comuna Călinești, ., referitor la care mama pârâtului audiată ca martor, a susținut că are un drept de uzufruct, iar calitatea de nud proprietar aparține fiului părților R. S. T., în baza contractului autentic de vânzare-cumpărare nr. 424/09.03.2010 depus la dosar la ultimul termen de judecată (fila 36).
Atât pârâtul prin întâmpinare, cât și mama acestuia în declarația de martor (fila 53), au exprimat un refuz explicit în fața cererii reclamantei de a fi reintegrată în locuința familiei din comuna Călinești, ., refuz întemeiat pe comportamentul agresiv al reclamantei.
Apărarea pârâtului nu este dovedită în cauză de nicio probă, cu excepția declarației mamei pârâtului, R. A., a cărei poziție subiectivă este evidentă pe fondul neînțelegerilor existente între reclamantă, pârât și părinții acestuia care locuiesc în aceeași gospodărie.
Nici aspectele prezentate de minor cu ocazia ascultării sale nu fac dovada comportamentului violent al reclamantei care să facă imposibilă conviețuirea, episodul cu „spray-ul” relatat atât de mama pârâtului cât și de fiul părților intervenind pe fondul unor acte de violență fizică săvârșite de pârât în fața cărora reclamanta s-a apărat, potrivit afirmațiilor minorului.
Susținerile acestuia sunt credibile, având în vedere că ascultarea minorului în vârstă de 17 ani (născut la data de 06.04.1998) a fost dispusă și s-a realizat la ultimul termen de judecată, când minorul a fost prezent în afara sălii de ședință.
În conformitate cu art.23 din Legea nr.217/2003 *** Republicată, persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe obligații sau interdicții, printre care și reintegrarea victimei și, după caz, a copiilor, în locuința familiei.
Violența în familie se manifestă sub formele prevăzute limitativ de art.4 lit. a)-g) din Legea nr.217/2003 *** Republicată, printre care și violența psihologică ce reprezintă provocarea de stări de tensiune și de suferință psihică în orice mod și prin orice mijloace, violență demonstrativă asupra obiectelor, prin amenințări verbale, menționată la litera b).
Din coroborarea probelor administrate în cauză, instanța reține în primul rând, că reclamanta a fost victima unor acte de violență psihologică săvârșite de pârât, din cauza cărora aceasta a plecat din locuința comună la sfârșitul lunii ianuarie a acestui an, opinia instanței având la bază următoarele argumente: a) recunoașterea pârâtului din întâmpinare, în sensul că „în ultima perioadă de conviețuire între noi părțile au existat grave neînțelegeri” (fila 17), în opinia pârâtului cauzate de reclamantă - aspect care ține de motivele de divorț; b) susținerea reclamantei din plângerea depusă la organele de poliție la data de 17.02.2015, în sensul că „în ultima perioadă au intervenit mari probleme între mine și soțul meu, care au degenerat în violențe și am fost nevoită să părăsesc domiciliul conjugal… primesc amenințări și de la socrii mei care nu mă lasă să locuiesc în casa noastră comună construită și modernizată în timpul celor 20 de ani de căsătorie” (fila 6), susținere care se coroborează cu refuzul categoric exprimat de pârât și mama acestuia de a o primi pe reclamantă în locuința familiei; c) prezumția judiciară reținută în baza art.329 Cod de procedură civilă a existenței unei stări de tensiune psihică la care sunt supuși reclamanta și minorul, ce decurge din intentarea de către pârât a procesului de divorț, iar de către părinții acestuia a unei acțiuni în desființarea contractului autentic de vânzare-cumpărare nr.424/09.03.2010 împotriva fiului părților R. S. T. al cărui obiect este locuința familiei părților (fila 47).
La ultimul termen de judecată a fost audiată ca martor o colegă de serviciu a reclamantei, M. I. ( fila 52), care nu este rudă cu părțile din cauză.
Potrivit declarației martorei, într-o împrejurare petrecută recent, reclamanta a sosit prima la serviciu în jurul orei 6.30, aspect aflat de la paznic, ocazie cu care reclamanta i-a spus martorei că se certase cu soțul ei și că îi este frică să se mai întoarcă acasă, iar de atunci reclamanta nu s-a reîntors în domiciliul comun.
Martora a afirmat că reclamanta a fost agresată fizic de pârât, după care, la întrebarea apărătorului pârâtului, a făcut precizarea în sensul că „Nu mi-a spus clar că a bătut-o, ci doar că a vrut să o bată și i-a adresat cuvinte jignitoare. … de față la incidentul respectiv a fost și minorul rezultat din căsătoria părților”.
O altă situație s-a petrecut cu doi ani în urmă când reclamanta a locuit în domiciliul martorei „4 sau 5 zile din cauza certurilor cu soțul ei și a faptului că îi era teamă să mai meargă acasă”.
Martora a menționat că între părți a mai fost câte un „ mic incident” din cauza căruia reclamanta era supărată.
Fiind o procedură judiciară care îl privește și pe minorul rezultat din căsătoria părților, la ultimul termen de judecată a fost ascultat în camera de consiliu fără prezența părinților, potrivit procesului-verbal atașat la fila 55.
Minorul a relatat despre ultimul incident petrecut între părți, în urma căruia reclamanta a plecat din locuința familiei, ulterior plecând și minorul.
Acesta a declarat că pârâtul nu l-a alungat din domiciliu, ci a plecat să locuiască împreună cu reclamanta, iar cu privire la ultimul incident a afirmat următoarele: „ Tata a vrut să o lovească, iar mama de frică a dat cu spray-ul. După ce a ieșit din cameră mama a încuiat ușa, însă el a reușit să o spargă, a intrat peste noi și ne-a lovit atât pe mine cât și pe mama…tubul de spray nu era paralizant, ci deodorant. De atunci, mama nu a încercat să revină în locuință pentru că i-a fost frică de tata”.
În concluzie, coroborând declarația martorei M. I., cu procesul-verbal de ascultare a minorului și cu susținerile reclamantei din plângerea depusă la Poliția . de 17.02.2015 (fila 6), prin care invocă existența unei stări de pericol cauzată de pârât asupra integrității fizice și psihice a reclamantei, instanța a constatat întemeiată în parte cererea de emitere a ordinului de protecție.
În baza art. 23 alin.1 lit.b) din Legea nr. 217/2003 instanța a dispus reintegrarea reclamantei în locuința familiei situată în comuna Călinești, ., pe o perioadă de 6 luni, de la data de 15.04.2015 și în baza art.23 lit.d) din același act normativ va dispune obligarea pârâtului să păstreze o distanță minimă de 10 metri față de reclamantă, măsuri apreciate de instanță ca fiind eficiente pentru a înlătura starea de pericol asupra integrității fizice și psihice a reclamantei născută din violența în familie cauzată de pârât.
Trebuie amintit că potrivit art.3 din legea specială, violența în familie reprezintă orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârșită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv amenințarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate.
Indiferent dacă părțile sunt sau nu în proces de divorț, indiferent de titularul dreptului de proprietate asupra imobilului care reprezintă locuința familiei ori cauzele care au condus la deteriorarea relațiilor de familie, statul prin instituțiile sale asigură protecția drepturilor victimelor violenței în familie în conformitate cu următoarele principii: a) principiul legalității; b) principiul respectării demnității umane; c) principiul prevenirii săvârșirii actelor de violență în familie; d) principiul celerității; e) principiul parteneriatului; f) principiul egalității de șanse și de tratament.
În privința minorului R. S. T., pârâtul nu a manifestat nicio o opunere ca acesta să revină în locuința familiei, declarând că și-a vizitat tatăl „el comportându-se frumos”, astfel că nu pot dispune aceleași măsuri în lipsa unei cereri exprese a minorului în fața instanței de judecată.
Soluția de admitere în parte a cererii reclamantei se bazează și pe lipsa dovezilor în privința celorlalte măsuri solicitate în partea introductivă a cererii de emitere a ordinului de protecție.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul R. N. D., care susține:
Sentința este netemeinică și nelegală, deoarece prima instanță a interpretat eronat probele administrate și a încălcat disp.art.23 din Legea 217/2003, întrucât în cauză nu există starea de pericol prevăzută de dispozițiile legale menționate.
Martora M. I. nu a constatat personal aspectele pe care le-a relatat, în schimb martora propusă de apelant, numita R. A., a precizat că pârâtul este o persoană pașnică, iar violențele au fost exercitate de către intimata reclamantă, care l-a amenințat cu moartea pe apelantul pârât și părinții acestuia, iar în data de 17.01.2015, i-a aplicat apelantului pârât mai multe pulverizări cu un spray paralizant.
La aceeași dată intimata reclamantă a adresat injurii și amenințări cu moartea și părinților apelantului pârât, astfel că din cauza neînțelegerilor între intimata reclamantă și apelantul pârât și părinții acestuia, nu este posibilă reintegrarea ei în locuința comună.
Măsura dispusă de instanță, în sensul că apelantul pârât să păstreze față de intimata reclamantă o distanță de 10 m, nu poate fi adusă la îndeplinire, din moment ce imobilul locuință comună are camere cu dimensiuni de 4/3 și 4/4 m.
Accesul în curtea casei este comun pentru cele două gospodării, atât a părților în litigiu cât și a părinților apelantului pârât, iar aceștia din urmă nu pot fi obligați să o primească pe intimata reclamantă în gospodăria lor.
Intimata reclamantă nu a fost izgonită din domiciliu, ci a ales de bunăvoie să locuiască în imobilul din Topoloveni, proprietatea tatălui său, și nu a prezentat în instanță vreun certificat medico-legal care să ateste pretinsele agresiuni asupra ei.
Este criticabilă și modalitatea în care minorul a fost audiat de către instanța de fond, întrucât s-a procedat la o veritabilă audiere a copilului în calitate de martor, deși legea interzice acest lucru.
Mai mult, copilul se află sub supravegherea intimatei reclamante, astfel că susținerile acestuia sunt subiective, nesincere.
Apelul nu este motivat în drept.
În apel, intimata R. J. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, deoarece din probele administrate a rezultat că apelantul pârât a exercitat violențe asupra sa, determinând-o să părăsească imobilul. În acest sens, în fața lucrătorilor secției de poliție, la care intimata reclamantă a formulat plângere, apelantul pârât a recunoscut exercitarea violențelor asupra ei.
Măsura dispusă de prima instanță poate fi îndeplinită, deoarece locuința comună este prevăzută cu 5 intrări diferite din exterior, astfel că distanța stabilită de instanță poate fi respectată.
Apelantul pârât a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a învederat că susținerile intimatei reclamante sunt nefondate și că din probe rezultă că nu a existat și nu există o stare de pericol, astfel că nu sunt incidente disp.Legii 217/2003.
Examinând actele dosarului și sentința apelată, tribunalul va reține:
Părțile sunt căsătorite din data de 14.07.1997 (f.22), iar din relația lor a rezultat minorul R. S. T., născut la data de 06.04.1998 (f.21).
În prezent, părțile se află în proces de divorț.
Locuința comună a părților a fost în imobilul dobândit de fiul lor de la bunicii paterni, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.424/09.03.2010 (f.50-51).
Intimata reclamantă a probat cu depoziția martorei M. I. și cu relatările minorului din camera de consiliu că între părți există relații tensionate și că apelantul pârât a exercitat violențe asupra acesteia .
Astfel, martora a relatat că intimata reclamantă a fost nevoită să părăsească locuința comună fiind urmată și de fiul său, din cauză că a fost agresată de intimatul pârât.
Apelantul pârât a susținut că cea care a exercitat violențe asupra sa și asupra părinților săi este intimata reclamantă, însă această apărare nu a fost dovedită, din moment ce martora R. A., care este mama apelantului pârât, a avut o atitudine ostilă față de intimata reclamantă, înțelegând să-și susțină discreționar fiul.
Din acest motiv, depoziția acestei martore este apreciată de tribunal ca fiind nesinceră.
Pretinsa agresiune a intimatei reclamante asupra apelantului pârât a fost lămurită instanței de către minor, care a asistat la acest incident și care a precizat că în momentul în care tatăl său a dorit să o lovească pe mama sa, aceasta de frică, a pulverizat spre el spray deodorant. De teamă, intimata reclamantă și fiul său s-au refugiat într-o cameră pe care au încuiat-o,însă apelantul pârât a spart ușa și a intrat peste cei doi lovindu-i.
Prin urmare, în cauză s-au probat actele de violență exercitate de apelantul pârât asupra intimatei reclamante și implicit starea de pericol.
Susținerile apelantului pârât, în sensul că instanța de fond ar fi procedat în mod nelegal la o audiere a minorului întocmai ca pe un martor, este nefondată, din moment ce copilul a fost audiat în camera de consiliu și a relatat benevol aspectele pe care le-a considerat relevante.
Imobilul casă are multe încăperi, iar măsura dispusă de prima instanță, în sensul ca apelantul să păstreze o distanță de minim 10 m față de intimată, poate fi adusă la îndeplinire, deoarece nu este absolut necesar ca ambele părți să se afle în același timp într-o încăpere.
Nici apărarea apelantului în sensul că, nu pot fi obligați părinții săi să o primească în gospodărie pe intimată, deoarece accesul în curtea comună se face pe o singură poartă, nu este fondată, din moment ce intimatei – reclamante trebuie să i se asigure accesul la imobilul ce a constituit locuința comună a părților.
Pentru considerentele expuse, în baza art.480 rap.la art.996 Cod de procedură civilă, tribunalul va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul R. N. D. CNP-_, domiciliat în comuna Călinești, ., împotriva sentinței civile nr. 291/ 15 04 2015 pronunțată de Judecătoria Topoloveni în dosarul nr._, intimat fiind reclamanta R. J., cu domiciliul ales la P. comunei Călinești, jud.Argeș, CNP-_,
Definitiva.
Pronunțată în ședința publică de la 29 Iulie 2015
Președinte, C. D. | Judecător, E. A. | |
Grefier, C. M. C. |
red.C.D.
dact.C.E.C./4 exp.
30.07.2015.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 2328/2015. Tribunalul ARGEŞ | Cerere necontencioasa. Decizia nr. 589/2015. Tribunalul ARGEŞ → |
|---|
