Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 1093/2015. Tribunalul ARGEŞ

Decizia nr. 1093/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 08-04-2015 în dosarul nr. 1093/2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ[*]

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA NR.1093

Ședința publică din data de 8 Aprilie 2015

Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE: A. D. D.

Judecător: V. R.

Grefier C. G.

S-a luat în examinare, spre soluționare, apelul formulat de apelanții-petenți P. A. M., I. A., I. A. și S. G., împotriva sentinței civile nr. 9185/2 octombrie 2014 pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș în dosarul nr._, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996).

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelantul-petent I. A., personal și asistat de avocat R. A.( fără delegație), lipsă fiind apelanții-petenți P. A. M., I. A., și S. G..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează obiectul cauzei si stadiul de soluționare a cererii, menționând că nu s-a făcut de către apelanți dovada achitării taxei judiciare de timbru in cuantum de 25 lei, aferentă cererii de apel, după care:

Apărătorul apelanților-petenți depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru in cuantum de 25 lei, aferentă cererii de apel și precizează, la interpelarea tribunalului, că solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.

Tribunalul în baza disp. art. 478 alin.2 coroborat cu disp. art. 479 alin. 2 C.proc.civ., încuviințează pentru apelanți proba cu înscrisuri, apreciind-o drept admisibilă și de natură a duce la soluționarea procesului, ia act că aceasta a fost deja administrată.

Apărătorul apelanților-petenți precizează, la interpelarea tribunalului că nu mai are alte cereri de formulat și nici probe de solicitat sau de administrat, solicitând acordarea cuvântului pentru dezbateri asupra apelului.

În raport de această împrejurare, tribunalul constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra apelului.

Apărătorul apelanților-petenți solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, anularea sentinței atacate și intabularea imobilului în litigiu în cartea funciară, conform documentației cadastrale depuse la dosarul cauzei. Se arată că deși, prin documentele depuse la dosar și prezentarea succesiunii actelor de proprietate, apelanții au făcut dovada proprietății pentru suprafața de teren pentru care s-a solicitat intabularea, instanța de fond nu a analizat sub nicio formă înscrisurile depuse în susținerea cererii, limitându-se, în motivarea deciziei de respingere, numai la a prelua întreaga motivare și situație de fapt expusă în documentația emisă de către O.C.P.I. Argeș.

Tribunalul reține cauza spre soluționarea apelului formulat.

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față:

Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 17.03.2014, petenții P. A. M., I. A., I. A. și S. G. au formulat plângere împotriva încheierii de respingere nr. 787/10.01.2014 la cererea de reexaminare nr_/31.10.2013.

În motivarea cererii petenții au arătat că, cererea de reexaminare a fost introdusă de inginer L. C. privind înregistrarea în cartea funciara a imobilului situat în mun. Pitești, .. 51, jud. Argeș compus din parterul construcției deci P+1 în suprafața de 337 mp împreună cu parterul construcției în suprafața de 401 mp.

S-a verificat încheierea de respingere nr 787 și s-a observat că prin cererea înregistrata la Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară Argeș, Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Pitești sub nr 787 din 01.01.2014 s-a solicitat de către P. A. M., I. A., I. A. și S. G. reexaminarea încheierii de respingere nr_/31.10.2013 emisă de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Argeș, Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Pitești .

La data de 31.10.2013, prin cererea înregistrata la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Argeș, Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Pitești sub nr_/31.10.2013 s-a solicitat recepția documentației tehnice și intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului în suprafața de 401 mp, teren curți construcții și construcția C1 situat în Pitești, .. 51, jud. Argeș în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr 5732/04.01.1971 de notariatul de Stat Județean Argeș, certificat de moștenitor nr 46/13.08.2012 emise de BNP A. S. în dosarul nr 46/2012 certificat de moștenitor nr 28/27.09.2013 emis de BNPA B. I. C. și B. R. E. în dosarul nr 28/2013, certificat de atestare fiscală și documentație tehnică de cadastru.

În urma verificării actelor depuse la dosar, s-a constatat faptul că există piedici la înscrierea dreptului de proprietate.

Pentru aceste considerente s-a întocmit nota de completare prin care s-a comunicat petentului, prin executantul lucrării, că există deficiențe la intabularea dreptului de proprietate solicitând să se depună la dosar acte de proprietate pentru suprafața de 401 mp conform dispozițiilor art. 28 și 29 din Lg. nr 7/1996 modificata, iar cererea prin care s-a solicitat intabularea dreptului de proprietate să fie semnata de toți coproprietarii acestui imobil.

Nota de completare a fost comunicata persoanei autorizata și s-a acordat un termen de 5 zile lucrătoare pentru remedierea deficiențelor motivat de faptul că referatul nu a fost complet potrivit disp art. 30 din Lg. nr 7/1996 modificata pentru motivele menționate, cererea înregistrata la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Argeș, Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Pitești sub nr_/31.10.2013 a fost respinsă.

Împotriva încheierii nr_/31.10.2013 a Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Argeș, Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Pitești s-a formulat cerere de reexaminare întrucât parterul construcției P+1 în suprafața de 337 mp este proprietatea numitului P. A. M. conform certificatului de moștenitor nr 28/27.09.2013, iar terenul aferent întregii construcții în suprafața de 401 mp este coproprietate în indiviziune între petenți conform certificatului de moștenitor nr. 28/27.09.2013 și contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr 5732/04.11.1991.

În baza cererii de reexaminare s-au constatat următoarele:

P. contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr 5732/04.11.1971 Notariatul de stat Județean Argeș s-a înstrăinat suprafața de 325,80 mp din care, 175,81 mp în indiviziune cu restul de teren de sub construcție și o parte din construcție în favoarea soților I. I. și I. A..

Ulterior, prin certificatul de moștenitor nr 46/13.08.2012, s-a dezbătut succesiunea lui I. I. din masa succesorală făcând parte și cota de ½ din imobilul situat în intravilanul mun. Pitești, .. 51, jud. Argeș, respectiv din etajul clădirii împreună cu dreptul indiviz de ½ din terenul aferent, respectiv 322,93 mp teren conform certificatului de atestare fiscală nr F_/16.07.2012 eliberat de Primăria Mun. Pitești și 325,80 mp teren conform actului de proprietate din care, 175,91 mp teren deținut în indiviziune cu ceilalți proprietar.

P. certificatul de moștenitor nr 28/27.09.2013 s-a dezbătut succesiunea defunctei V. V. M. moștenitorii P. A. M. pentru suprafața de 605 mp teren intravilan curți construcții din dare suprafața de 180 mp teren drum împreună cu parterul construcției P +1 în suprafața construită la sol de 337 mp, precum și suprafața de 270,27 mp reprezentând cota indiviză ce îi revine defunctei din totalul suprafeței de 401 mp teren în indiviziune cu petenții I. A., I. A. și S. G..

În fapt, petenții au solicitat intabularea dreptului de proprietate pentru imobilul în suprafața de 401 mp teren curți construcții și construcția C1 situata în Pitești, .. 51, jud. Argeș, fără să depună actele de proprietate pentru aceasta suprafață de teren.

Din actele de proprietate depuse nu se poate identifica suprafața de 401 mp teren aferente construcției și starea de indiviziune.

D. în certificatul de moștenitor nr 28/2013 se face referire la faptul că suprafața de 270,27 mp reprezintă cota indiviza din totalul suprafeței de 401 mp teren intravilan curți construcții dar nu se depune și un act de proprietate din care să rezulte ca acest imobil este în indiviziune și care sunt coindivizarii.

S-au depus la dosar copii de pe încheierea de respingere, acte stare civilă, certificat de moștenitor, act de vânzare-cumpărare, încadrare în zonă, inventar pe coordonate.

P. sentința civilă nr. 9185/2 octombrie 2014 pronunțată de Judecătoria Pitești a fost respinsă cererea, reținându-se în considerente următoarele:

P. cererea înregistrata la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Argeș, Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Pitești sub nr 787 din 01.01.2014 s-a solicitat de către P. A. M., I. A., I. A. și S. G. reexaminarea încheierii de respingere nr_/31.10.2013 emisă de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Argeș, Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Pitești .

La data de 31.10.2013, prin cererea înregistrata la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Argeș, Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Pitești sub nr_/31.10.2013 s-a solicitat recepția documentației tehnice și intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului în suprafața de 401 mp, teren curți construcții și construcția C1 situat în Pitești, .. 51, jud. Argeș în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr 5732/04.01.1971 de Notariatul de Stat Județean Argeș, certificat de moștenitor nr 46/13.08.2012 emise de BNP A. S. în dosarul nr 46/2012, certificat de moștenitor nr 28/27.09.2013 emis de BNPA B. I. C. și B. R. E. în dosarul nr 28/2013, certificat de atestare fiscală și documentație tehnică de cadastru.

În urma verificării actelor depuse la dosar, s-a constatat faptul că există piedici la înscrierea dreptului de proprietate.

Pentru aceste considerente s-a întocmit nota de completare prin care s-a comunicat petentului, prin executantul lucrării, că există deficiențe la intabularea dreptului de proprietate solicitând să se depună la dosar acte de proprietate pentru suprafața de 401 mp conform dispozițiilor art. 28 și 29 din Lg. nr 7/1996 modificata, iar cererea prin care s-a solicitat intabularea dreptului de proprietate să fie semnata de toți coproprietarii acestui imobil.

Nota de completare a fost comunicata persoanei autorizata și s-a acordat un termen de 5 zile lucrătoare pentru remedierea deficiențelor motivat de faptul că referatul nu a fost complet potrivit disp art. 30 din Lg. nr 7/1996 modificata pentru motivele menționate, cererea înregistrata la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Argeș, Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Pitești sub nr_/31.10.2013 a fost respinsă.

Împotriva încheierii nr_/31.10.2013 a Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Argeș, Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Pitești s-a formulat cerere de reexaminare întrucât parterul construcției P+1 în suprafața de 337 mp este proprietatea numitului P. A. M. conform certificatului de moștenitor nr 28/27.09.2013, iar terenul aferent întregii construcții în suprafața de 401 mp este coproprietate în indiviziune între petenți conform certificatului de moștenitor nr. 28/27.09.2013 și contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr 5732/04.11.1991.

P. contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr 5732/04.11.1971 Notariatul de stat Județean Argeș s-a înstrăinat suprafața de 325,80 mp din care, 175,81 mp în indiviziune cu restul de teren de sub construcție și o parte din construcție în favoarea soților I. I. și I. A..

Ulterior, prin certificatul de moștenitor nr 46/13.08.2012, s-a dezbătut succesiunea lui I. I. din masa succesorală făcând parte și cota de ½ din imobilul situat în intravilanul mun. Pitești, .. 51, jud. Argeș, respectiv din etajul clădirii împreună cu dreptul indiviz de ½ din terenul aferent, respectiv 322,93 mp teren conform certificatului de atestare fiscală nr F_/16.07.2012 eliberat de Primăria Mun. Pitești și 325,80 mp teren conform actului de proprietate din care, 175,91 mp teren deținut în indiviziune cu ceilalți proprietar.

P. certificatul de moștenitor nr 28/27.09.2013 s-a dezbătut succesiunea defunctei V. V. M. moștenitorii P. A. M. pentru suprafața de 605 mp teren intravilan curți construcții din dare suprafața de 180 mp teren drum împreună cu parterul construcției P +1 în suprafața construită la sol de 337 mp, precum și suprafața de 270,27 mp reprezentând cota indiviză ce îi revine defunctei din totalul suprafeței de 401 mp teren în indiviziune cu petenții I. A., I. A. și S. G..

În fapt, petenții au solicitat intabularea dreptului de proprietate pentru imobilul în suprafața de 401 mp teren curți construcții și construcția C1 situata în Pitești, .. 51, jud. Argeș, fără să depună actele de proprietate pentru aceasta suprafață de teren.

Din actele de proprietate depuse nu se poate identifica suprafața de 401 mp teren aferente construcției și starea de indiviziune.

D. în certificatul de moștenitor nr. 28/2013 se face referire la faptul că suprafața de 270,27 mp reprezintă cota indiviza din totalul suprafeței de 401 mp teren intravilan curți construcții dar nu se depune și un act de proprietate din care să rezulte ca acest imobil este în indiviziune și care sunt coindivizarii, astfel încât, față de prevederile Legii nr.7/1996 instanța a respins cererea .

Împotriva sentinței civile nr. 9185/02.10.2014 pronunțată de Judecătoria Pitești au declarat apel petenții P. A. M., I. A., I. A. și S. G., prin care au solicitat anularea hotărârii atacate, în sensul intabulării dreptului de proprietate asupra imobilului în cartea funciară, conform documentației cadastrale depuse la dosarul cauzei.

În motivarea apelului declarat, petenții au arătat că instanța de fond nu a motivat sentința atacată, limitându-se a preciza doar că aceștia nu fac dovada dreptului de proprietate pentru suprafața pentru care au solicitat intabularea imobilului în cartea funciară, fără a proceda la analizarea înscrisurilor depuse de aceștia.

Apreciază că prin înscrisurile reprezentate de contractul de vânzare- cumpărare autentificat sub nr. 5732/04.11.1971 de Notariatul de Stat Județean Argeș, certificatul de moștenitor nr. 46/13.08.2012 și certificatul de moștenitor nr. 28/27.09.2013 s-a făcut dovada dreptului de proprietate al petenților asupra imobilului teren de 401 m.p. ce s-a solicitat a fi intabulat, astfel încât solicită instanței de apel să procedeze la verificarea acestora.

Analizând sentința civilă apelată prin prisma criticilor formulate, având în vedere și efectul devolutiv al apelului, stabilit prin art.476 Cod pr.civilă, tribunalul, raportat la probele administrate în cauză, apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente:

Chiar dacă sunt reale susținerile apelaților potrivit cărora instanța de fond a reținut în considerentele sentinței atacate motivele avute în vedere de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Argeș în momentul pronunțării încheierii de respingere a cererii de reexaminare nr.787/07.02.2014, aspect de natură a aduce atingere garanțiilor prevăzute de art.6.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care includ, printre altele, și dreptul părților de a fi în mod real „ascultate”, adică în mod corect examinate susținerile și apărările lor de către instanța sesizată, în condițiile în care aceștia nu au cerut, prin cererea de apel formulată, în conformitate cu dispozițiile art.480 alin.3 teza a II-a C.pr.civ., anularea sentinței pronunțate de instanța de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceasta, solicitând examinarea litigiului de către instanța de apel, în virtutea efectului devolutiv al acestei căi de atac instituit prin art.476 C.pr.civ., reținând și că prima instanță a motivat soluția la care a ajuns raportat la împrejurarea că nu s-au acte de proprietate pentru terenul ce formează obiectul intabulării, tribunalul apreciază că se impune ca acesta să procedeze la analiza probelor invocate de apelanți, raportat la criticile formulate de aceștia.

Astfel, potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5732/04.11.1971 de Notariatul de Stat Județean Argeș, numita C. V. T., în calitate de vânzătoare, a transmis în patrimoniul numiților I. M. I. și I. A., în calitate de cumpărători, dreptul de proprietate asupra unui suprafețe de 325,80 m.p. teren, situat în Pitești, ..51, jud. Argeș, din care 175,91 m.p. în indiviziune cu restul de teren de sub construcție.

Terenul ce a format obiectul dreptului de proprietate în exclusivitate aparținând cumpărătorilor a fost individualizat de părți prin intermediul unei schițe anexe la contract, având indicativele 6,7,8 și 9, astfel cum se menționează în cuprinsul convenției părților, schiță care însă nu a fost depusă de către apelanții petenți.

La data de 05.11.2011 a decedat cumpărătorul I. M. I., astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 46/13.08.2012 emis de BNP S. A., din cadrul masei succesorale rămase de pe urma acestuia făcând parte și cota de ½ din imobilul teren în suprafață de 325,80 m.p. situat în Pitești, . nr.51, jud. Argeș, calitatea de moștenitori deținând-o apelanții petenți I. A., I. A. și S. G..

Potrivit certificatului de moștenitor nr. 28/27.09.2013 emis de BNPA B. I. C. și B. R. E., apelantului petent P. A. M. i-ar fi revenit, în calitate de moștenitor al defunctei V. V.-M., o suprafață de 605 m.p. teren intravilan având categoria de folosință curți-construcții și o suprafață de 220,27 m.p. teren, reprezentând cota indiviză ce i se cuvine acesteia din totalul suprafeței de 401 m.p. aferent parterului construcției, situate în Pitești, . nr.51, jud. Argeș.

Având în vedere că petenții nu au depus la dosarul cauzei contractul de donație autentificat sub nr.5731/04.11.1971 de Notariatul de Stat Județean Argeș și certificatul de moștenitor nr.2529/09.11.1992 eliberat de același notariat, prin care defuncta ar fi dobândit dreptul de proprietate asupra acestor terenuri (se pare însă că în mod parțial, întrucât în cuprinsul certificatului de moștenitor nr. 28/27.09.2013 se face vorbire și de înzestrare părintească), întrucât, numai în condițiile în care moștenitorul face dovada dreptului de proprietate al autorului său prin acte translative sau constitutive de drepturi, certificatul de moștenitor face dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor succesorale, acesta fiind sensul art.1133 alin.1 C.civ., față de împrejurarea că, chiar dacă s-ar reține existența în patrimoniul apelantului petent P. A. M. a dreptului de proprietate asupra terenului de 220,27 m.p., prin adiționarea acestuia cu cel aflat în proprietatea celorlalți apelanți, în suprafață de 325,80 m.p. (sau cu cea de 175,91 m.p. ce s-ar afla în indiviziune, conform mențiunilor contractului de vânzare-cumpărare), nu rezultă o suprafață de 401 m.p. teren, tribunalul apreciază că în mod corect instanța de fond a procedat la respingerea plângerii acestora, în condițiile în care prin înscrisurile depuse nu s-a probat dreptul de proprietate asupra acestei suprafețe de teren și din analiza lor nici nu s-a putut proceda la individualizarea în concret a acesteia.

Pentru aceste considerente, constatând că sentința pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, tribunalul, în conformitate cu dispozițiile art.480 alin.1 Cod pr.civilă, va respinge apelul declarat de petenți ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul formulat de apelanții-petenți P. A. M., domiciliat în București, ., ., ., I. A., domiciliat în mun. P., .. 5, ., ., I. A., domiciliat în mun. P., .. 51, jud. Arges și S. G., domiciliata în mun. P., ., nr. 51, jud. Arges, împotriva sentinței civile nr. 9185/2 octombrie 2014 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 8 aprilie 2015, la Tribunalul Argeș –Secția Civilă.

Președinte, Judecător,

A. D. D. V. R.

Grefier,

G. C.

red.R.V.

dact. R.V./6 exp.-05.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 1093/2015. Tribunalul ARGEŞ