Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 585/2015. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 585/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 26-02-2015 în dosarul nr. 585/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 585/2015
Ședința publică de la 26 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: A. A.
JUDECĂTOR: M. D. B.
GREFIER: I. B.
S-a luat în examinare, spre soluționare apelul formulat de apelanta - petentă S.C. T. S. S.A. împotriva sentinței civile nr. 881/2014, pronunțată de Judecătoria Topoloveni la data de 11.09.2014, având ca obiect „plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996)”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu a răspuns apelanta - petentă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că s-a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 25 lei, aferentă cererii de apel.
Tribunalul, constatând că nu s-au solicitat probe noi în apel, față de actele de la dosar și împrejurarea că apelanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, reține apelul spre soluționare.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față ,deliberând constată următoarele:
La data de 30.07.2014, petenta S.C. T. S. S.A a formulat plângere împotriva încheierii nr.4671/11.06.2014 emisă de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară Argeș - Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Topoloveni, solicitând: admiterea plângerii; revocarea/anularea încheierii de respingere nr. 4671 la cererea nr. 4671/11.06.2014; revocarea/anularea încheierii de respingere nr. 3211 la cererea nr. 3211/22.04.2014; obligarea OCPI Argeș să aplice în mod corespunzător art. 27 din Regulamentul privind conținutul și modul de întocmire a documentațiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară, aprobat prin Ordinul directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 634/2006, cu modificările și completările ulterioare; obligarea OCPI Argeș să recepționeze documentația cadastrală, obiect al cererii nr. 3211/22.04.2014, prin atribuire de număr cadastral; obligarea OCPI Argeș să înscrie în cartea funciară dreptul de proprietate al Statului Român - domeniu public – precum și dreptul de concesiune în favoarea CNTEE ,,Transelectrica” SA asupra imobilului ,,Teren cu stâlpul nr. 143 al LEA 400 Kv .>
Motivând plângerea, petenta a arătat că prin cererea formulată de Compania Națională de Transport al Energiei Electrice ,,TRANSELECTRICA” S.A – Sucursala de Transport Pitești, s-a solicitat înscrierea terenului aflat în proprietatea publică a statului, prin atribuirea de număr cadastral, teren ce a fost concesionat de . mai arătat petenta și faptul că cererea a fost respinsă în baza referatului de completare nr.906/2014 prin care s-a semnalat faptul că există o suprapunere totală cu numărul cadastral_ din planul parcelar avizat cu nr.5450/30.05.2011.
Sub acest aspect, petenta a arătat faptul că, potrivit art.27 din Ordinul Directorului General al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr.634/2006 se stabilește procedura de lucru în cazul suprapunerii imobilelor reprezentate în planul cadastral digital, astfel încât inspectorul B. I. avea următoarele obligații: să stabilească tipul de suprapunere reală sau virtuală; să repoziționeze imobilul/imobilele în cazul suprapunerii virtuale; în cazul suprapunerii reale, în cazul în care se impune, să noteze din oficiu suprapunerea în cărțile funciare. A mai arătat petenta și faptul că, din adresa O.C.P.I Argeș înregistrată sub nr._/04.06.2014 rezultă că pentru numărul cadastral_ UAT Căteasca nu există carte funciară, astfel încât nu există un imobil în sensul Legii nr.7/1996 și prin urmare nu există o suprapunere virtuală sau reală între imobile.
În raport de considerentele de fapt mai sus reținute, petenta a solicitat admiterea plângerii.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr.7/1006 și dispozițiile Ordinului ANCPI nr.634/2006.
În vederea soluționării plângerii, instanța a administrat proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 881/2014, pronunțată de Judecătoria Topoloveni la data de 11.09.2014 s-a respins plângerea formulată de petenta S.C. T. S. S.A..
Pentru a dispune astfel s-a reținut de prima instanță că, prin încheierea nr. 3211/27.05.2014 emisă de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Argeș, Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Topoloveni a fost respinsă cererea formulată de petenta T. S. SA privind recepția documentației cadastrale și înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară pentru imobilul compus din 15 mp teren curți construcții extravilan împreună cu construcția C1 în suprafață de 15 mp, situat în . d.c. județul Argeș, în favoarea Statului R. - Domeniul Public.
S-a reținut în cuprinsul încheierii nr.3211/27.05.2014 faptul că imobilul pentru care se solicită recepția documentației cadastrale și intabularea dreptului de proprietate în cartea funciară se suprapune total cu documentația cadastrală având numărul cadastral_ din planul parcelar avizat cu nr.5450/30.05.2011 (filele 11-12 ale dosarului).
Prin încheierea nr.4671/02.07.2014 s-a dispus respingerea plângerii formulată de petentă împotriva încheierii nr.3211/27.05.2014 întrucât imobilul în litigiu se suprapune cu imobilul ce are numărul cadastral_ din planul parcelar avizat sub nr.5450/30.05.2011, iar documentația cadastrală nu a fost avizată și imobilului nu i s-a acordat număr cadastral, nefiind îndeplinite cerințele prevăzute de disp.art.29 alin.1 lit.c) din Legea nr.7/1996 (filele 18-20 ale dosarului).
Potrivit art. 27 din Ordinul nr. 634/2006, în vigoare la data declanșării procedurii judiciare de către petentă, „(1) Dacă două sau mai multe planuri de amplasament și delimitare ale imobilelor recepționate sau pentru care se solicită recepția sunt reprezentate pe planul cadastral de carte funciară în format digital, cu suprapunere totală sau parțială a suprafețelor imobilelor, se va proceda după cum urmează:
a) în situația în care este necesar pentru lămurirea situației, consilierul poate convoca persoanele autorizate care au executat documentațiile, pentru verificarea la teren a situației și stabilirea tipului de suprapunere, reală sau virtuală. În acest sens, suprapunerea virtuală, existentă în baza de date grafică a oficiului teritorial, este o suprapunere generată de erori de măsurare și prelucrare a datelor, iar suprapunerea reală este suprapunerea efectivă în teren datorată existenței mai multor acte juridice diferite pentru același amplasament, identificării diferite a limitei comune sau lipsei materializării limitei la momentul identificării, fapt ce conduce la nesemnarea procesului-verbal;
b) dacă în urma verificărilor la teren se constată că este o suprapunere virtuală, repoziționarea imobilului cu sau fără construcții ori investiții se soluționează astfel:
- din oficiu, de către consilierul de cadastru, fără acordul proprietarului, în situația în care operațiunea de repoziționare presupune rotația, translația, modificarea geometriei sau modificarea suprafeței cu un procent de până la +/- 2% inclusiv din suprafața imobilului existent în baza de date. Aceste prevederi se aplică în cazul în care imobilul este împrejmuit și/sau există plan parcelar recepționat. Procedura este inițiată în baza referatului de constatare întocmit de consilierul de cadastru și aprobat de șeful serviciului cadastru. Fișierul cp este întocmit de consilierul de cadastru;
- cu acordul scris al proprietarului, în situația în care operațiunea de repoziționare presupune modificarea geometriei și diminuarea suprafeței cu un procent de peste 2%. Acordul proprietarului se va da în fața persoanei autorizate sau la oficiul teritorial, în fața persoanelor desemnate. Fișierul cp va fi realizat de persoana autorizată care a întocmit documentația greșită. În caz de refuz, persoana autorizată va fi sancționată, conform prezentului regulament, iar fișierul va fi întocmit de către consilierul de cadastru. Dacă proprietarul refuză să își exprime acordul, în baza referatului întocmit de consilier și aprobat de șeful serviciului cadastru, se efectuează din oficiu în cartea funciară a imobilului următoarea notare: "Imobil înregistrat în planul cadastral fără formă și localizare corectă". Consilierul de cadastru face aceeași mențiune pe planul de amplasament și delimitare din arhiva oficiului teritorial.
Referatul de constatare descrie suprapunerea virtuală, se înregistrează în registrul general de intrare și are anexate extrase din planul cadastral de carte funciară, cu situația anterioară și cea ulterioară îndreptării erorii de poziționare. În baza referatului se notează din oficiu în cartea funciară repoziționarea imobilului. Încheierea de carte funciară, extrasul de carte funciară de informare și extrasul din planul cadastral de carte funciară se comunică tuturor persoanelor interesate, potrivit mențiunilor din cartea funciară.
(2) În cazul în care suprapunerea este reală, aceasta se va soluționa pe cale amiabilă prin documentații cadastrale sau de către instanțele de judecată și nu face obiectul prezentei reglementări. Dacă proprietarii refuză să își exprime acordul cu privire la modificarea atributelor imobilelor, oficiul teritorial va nota din oficiu suprapunerea în cărțile funciare, în baza încheierii de carte funciară, a referatului întocmit de consilierul de cadastru și aprobat de șeful serviciului cadastru (...).
(3) Persoanele autorizate au obligația să se prezinte la oficiul teritorial la data și ora convocării. Persoanele autorizate care, din motive obiective, nu pot fi prezente la data convocării la oficiul teritorial vor comunica în scris, motivat, imposibilitatea de prezentare cu cel puțin două zile înainte de data stabilită pentru întâlnire.”
Din cele expuse mai sus rezultă că Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Argeș, Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Topoloveni a respins cererea de recepționare a documentației cadastrale și întabulare a dreptului de proprietate pe motiv că există suprapunere cu o altă documentație cadastrală.
Sub acest aspect, instanța a reținut faptul că potrivit încheierii nr.3211/27.05.2014 emisă de O.C.P.I Argeș - B.C.P.I Topoloveni s-a menționat în mod expres că este vorba de o suprapunere reală, ce nu a fost soluționată în mod amiabil sau pe cale judecătorească.
Prin urmare, instanța a reținut faptul că neavizarea documentației cadastrale și neacordarea numărului cadastral, nu poate determina întabularea dreptului de proprietate.
În raport de considerentele de fapt și de drept mai sus reținute, instanța a respins ca neîntemeiată plângerea formulată.
Împotriva acestei sentințe a declar apel petenta . .
În motivarea apelului,apelanta a susținut faptul că din motivarea sentinței instanței de fond rezultă că i-a fost respinsă cererea pentru că documentația cadastrală nu a fost avizată și imobilului nu i s-a acordat număr cadastral din cauza suprapunerii.Prin plângerea formulată împotriva încheierii registratorului șef a solicitat tocmai acest lucru,ca OCPI Argeș să aplice în mod corespunzător art. 27 din Regulament ,stabilind tipul suprapunerii ,iar OCPI Argeș a refuzat această solicitare.
Motivul pentru care acesta nu a stabilit tipul suprapunerii este determinat de faptul că nu există nicio suprapunere ,având în vedere că imobilul nr. cad._ UAT Căteasca pe care s-ar suprapune stâlpul LEA nici nu există ,din moment ce nu este înscris în nicio carte funciară.
Prin soluția adoptată de OCPI Argeș ,a devenit imposibilă intabularea terenurilor și stâlpilor aparținând rețelelor de transport al energiei electrice aflate în proprietatea publică a statului ,concesionate de Compania Națională de Transport al Energiei Electrice ,,Transelectrica SA,, în situațiile în care acestea se află în incinta unor imobile pentru care OCPI Argeș a atribuit numere cadastrale ,dar nu au mai fost deschise cărți funciare din lipsa actelor juridice care ar fi permis intabularea acestora.
A mai arătat apelanta că ,dacă instanța ar fi cercetat fondul problemei ,ar fi ajuns la concluzia evidentă că nu există nicio suprapunere și imobilul teren cu stâlpul nr. 143 al LEA 400 KV s. c. B. –Târgoviște poate fi intabulat în baza documentației cadastrale pentru primă înscriere.
În drept,apelul a fost întemeiat pe disp. art. 466 și urm. C.pr.civ.
Analizând sentința apelată ,prin prisma criticilor formulate și în raport de efectul devolutiv al apelului,tribunalul constată că apelul este nefondat și urmează să fie respins,pentru următoarele considerente:
Prin încheierea nr. 3211/27.05.2014 emisă de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Argeș, Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Topoloveni a fost respinsă cererea formulată de petenta T. S. SA privind recepția documentației cadastrale și înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară pentru imobilul compus din 15 mp teren curți construcții extravilan împreună cu construcția C1 în suprafață de 15 mp, situat în . d.c. județul Argeș, în favoarea Statului R. - Domeniul Public.
În cuprinsul acestei încheieri s-a reținut faptul că imobilul pentru care se solicită recepția documentației cadastrale și intabularea dreptului de proprietate în cartea funciară se suprapune total cu documentația cadastrală având numărul cadastral_ din planul parcelar avizat cu nr.5450/30.05.2011 (filele 11-12 ale dosarului). Cererea de reexaminare formulată de apelantă împotriva acestei încheieri a fost respinsă prin încheierea nr.4671/02.07.2014 ,arătându-se că imobilul în litigiu se suprapune cu imobilul ce are numărul cadastral_ din planul parcelar avizat sub nr.5450/30.05.2011, iar documentația cadastrală nu a fost avizată și imobilului nu i s-a acordat număr cadastral, nefiind îndeplinite cerințele prevăzute de disp.art.29 alin.1 lit.c) din Legea nr.7/1996 (filele 18-20 ale dosarului).Pentru imobilul în cauză nu s-a avizat documentația cadastrală existând suprapunere,sens în care în cuprinsul acestei încheieri s-au reprodus dispozițiile art. 27 alin. 2 din Regulamentul privind conținutul și modul de întocmire a documentațiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară ,aprobat prin Ordinul nr. 634 /2006 al Directorului General al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară ,care are în vedere ipoteza unei suprapuneri reale.Așadar,este neîntemeiată susținerea apelantei referitoare la faptul că nu s-ar fi stabilit tipul suprapunerii.
Referitor la faptul că ,în mod nefondat ,apelantei i-ar fi fost respinsă cererea ,potrivit CAP III din Ordinul nr. 634/2006 Dispoziții cu privire la numerotarea cadastrală,art. 11 alin. 1 și 3 ,numerotarea cadastrală se realizează pentru fiecare unitate administrativ-teritorială, care se identifică prin codul SIRSUP extras din "Registrul permanent al unităților administrativ-teritoriale" publicat de Comisia Națională pentru S.,iar numărul cadastral al imobilului este identificatorul unic de legătură între baza de date grafică și baza de date textuală în sistemul informatic integrat de cadastru și publicitate imobiliară.
Astfel cum s-a reținut în încheierea atacată imobilul pentru care s-a solicitat întabularea dreptului de proprietate se suprapune cu imobilul ce are numărul cadastral_ UAT Căteasca din planul parcelar avizat sub nr. 5450/30.05.2011.Potrivit CAP 11^1 Procedura privind atribuirea numerelor cadastrale imobilelor din planul parcelar în vederea înscrierii în cartea funciară din ORDINUL nr. 634/2006,art.. 21^7 prevede că, după întocmirea dosarului tehnic se atribuie numere cadastrale imobilelor care nu au avut alocate numere cadastrale,iar art. 21 indice 8 menționează că dosarul tehnic completat cu dovada transmiterii la primărie a documentelor menționate la art. 21^6 lit. b) și c), în copie, se arhivează la oficiul teritorial, în vederea înscrierii imobilelor în cartea funciară, la solicitarea proprietarilor.
Așadar ,nu se poate face abstracție de existența numărului cadastral întrucât în raport de sensul atribuit acestuia de art. 11 alin. 3 din același act normativ, în sistemul informatic integrat de cadastru și publicitate imobiliară este consemnat acest identificator unic al imobilului,fiind lipsit de relevanță că nu s-a procedat și la întocmirea cărții funciare .În succesiunea operațiunilor prevăzute de Ordinul nr. 634/2006,rămâne de îndeplinit doar cea prevăzută de art. 21 indice 8 ,care necesită solicitarea proprietarilor,nefinalizarea procedurii neînsemnând că pot fi ignorate evidențele cadastrului și publicității imobiliare.
Pentru toate aceste considerente,constatând că prima instanță de judecată a pronunțat o sentință legală și temeinică ,în temeiul art. 480 C.pr.civ.,tribunalul va respinge apelul ca nefondat
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta - petentă S.C. T. S. S.A cu sediul în mun.Miercurea C., ..14, județul Harghita, împotriva sentinței civile nr. 881/2014, pronunțată de Judecătoria Topoloveni la data de 11.09.2014.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Februarie 2015
Președinte, A. A. | Judecător, M. D. B. | |
Grefier, I. B. |
Red. M.D.B .
Tehn D.T./ 4 ex
11.03.2015
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 610/2015.... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 613/2015. Tribunalul ARGEŞ → |
|---|








