Acţiune în constatare. Decizia nr. 201/2013. Tribunalul BACĂU

Decizia nr. 201/2013 pronunțată de Tribunalul BACĂU la data de 20-02-2013 în dosarul nr. 44/110/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BACĂU

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 201/2013

Ședința publică de la 20 Februarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. A.

Judecător C. L. F.

Judecător O. A. D.

Grefier V. S.

Pe rol fiind judecarea contestației în anulare promovată de către contestatorii S. C. A. și S. C. împotriva deciziei civile pronunțată de Tribunalul Bacău în contradictoriu cu intimata U. A. TERITORIALĂ BEREȘTI-TAZLĂU, având ca obiect acțiune în constatare CONTESTAȚIE ÎN ANULARE L A DOS ._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatorii S. C. A. și S. C. asistați de avocat R. D., lipsă fiind intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral asupra cauzei, de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul pricinii, modul de îndeplinire a procedurii de citare.

Instanța constată că s-a atașat dosarul Tribunalului Bacău nr._

Nemaifiind cereri de formulat, instanța acordă cuvântul pe motivele contestației în anulare.

Apărătorul contestatorilor solicită admiterea contestației în anulare întrucât instanța de recurs nu a cercetat toate motivele de recurs și nici nu au fost analizate criticile cu privire la dimensiunile drumului.

Nu solicită plata cheltuielilor de judecată.

Dezbaterile fiind închise, instanța reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

-deliberând-

Asupra contestației în anulare reține următoarele:

Prin cererea înregistrată cu nr._ la Tribunalul Bacău contestatorii S. C. A. și S. C. au formulat contestația în anulare împotriva deciziei pronunțate în recurs nr.989/18.11.2011 în dosarul nr._ și au solicitat suspendarea executării deciziei până la soluționarea contestației.

Contestația în anulare a fost timbrată cu 10 lei taxă de timbru și 0,3 lei timbru judiciar.

În motivarea contestației se arată că instanța de recurs nu a cercetat toate motivele de casare, respectiv aspectele legate de caracterul de drum public al căii de acces în litigiu. Probele administrate în cauză, inclusive raportul de expertiză au demonstrat că acest drum era impropriu clasificării ca fiind drum public dat fiind faptul că are o lățime între doi și trei metri și nu permite circulați în ambele sensuri.

În drept, au fost invocate prevederile art.318 Cod procedură civilă.

Intimata –pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondată a contestației în anulare.

Instanța a dispus atașarea dosarului_ în care s-a pronunțat decizia contestată.

Analizând contestația formulată instanța reține următoarele:

Prin decizia civilă nr. 989/18.11.2011 a Tribunalului Bacău pronunțată în dosarul nr._ s-a respins ca nefondat recursul formulat împotriva sentinței civile nr.205/25.01.2011 a Judecătoriei Moinești.

Potrivit art.318 al.1 Cod procedură civilă “ hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul, sau admițându-l numai în parte a omis să cerceteze ,din greșeală, vreunul dintre motivele de modificare sau casare.”

Caracterul de drum public al drumului de acces a fost cercetat de către instanța de recurs care arată clar că terenul nu este susceptibil de apropriere, făcând parte din domeniul public al comunei.

Susținerile recurentului referitoare la aspectele relevate de către raportul de expertiză nu pot fi reanalizate într-o cale extraordinară de atac, atât timp cât ele au fost supuse cenzurii instanței de recurs care a arătat motivele pentru care proba cu expertiză nu este ulită soluționării cauzei. A admite contrariul s-ar ajunge la formularea unui recurs la recurs, lucru nepermis de lege.

Față de cele mai sus arătate,constatând neîndeplinite dispozițiile art.318 al.1 Cod proc civilă, instanța va respinge ca nefondată contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondată contestația în anulare promovată de către contestatorii S. C. A. și S. C., domiciliați în . Prisaca, Județul Bacău împotriva deciziei civile pronunțată de Tribunalul Bacău în contradictoriu cu intimata U. A. TERITORIALĂ BEREȘTI-TAZLĂU, cu sediul în . Bacău.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 20 februarie 2013

Președinte,

G. A.

Judecător,

C. L. F.

Judecător,

O. A. D.

Grefier,

V. S.

Red.sent.P.Dolgoș

Redactat/tehno. DOA 08.05.2013

VS ex.2/09.05.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Decizia nr. 201/2013. Tribunalul BACĂU