Anulare act. Decizia nr. 520/2013. Tribunalul BACĂU

Decizia nr. 520/2013 pronunțată de Tribunalul BACĂU la data de 26-04-2013 în dosarul nr. 6724/180/2012/a1

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BACĂU

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 520/2013

Ședința publică de la 26 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE P. C. F.

Judecător G. D.

Judecător C. M. P.

Grefier T.-V. S.

Pe rol fiind judecarea recursului civil promovat de către recurenta-reclamant S. Z. PRIN MANDATAR M. E. împotriva încheierii de suspendare pronunțate la data de 22.11.2012 prin care s-a dispus suspendarea cauzei în temeiul art.244 C.p.c. în dosarul nr._ 12, în contradictoriu cu intimații-pârâți A. V., B. G., P. P., H. I. și H. L..

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta-reclamantă S. Z. prin reprezentant convențional avocat A. F. cu împuternicirea avocațială ..C. nr._/2013 pe care o depune în ședință publică și intimat-pârât A. V. personal și asistat de avocat S. D. cu împuternicirea avocațială ..C. nr._/2013 pe care o depune în ședință publică, lipsind intimații-pârâți B. G., P. P., H. I., H. L.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiuni privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.

Avocatul recurentei-reclamant depune în ședință publică dovada achitării taxei judiciare de timbru cu chitanța ..C. nr._ (52) emisă de Primăria Bacău.

Nemaifiind alte cereri instanța acordă cuvântul asupra fondului cauzei.

Având cuvântul, avocatul recurente-reclamante solicită instanței admiterea recursului, casarea încheierii pronunțate și repunerea pe rol a cauzei, fără cheltuieli de judecată.

Avocatul intimatului-pârât solicită instanței respingerea recursului având în vedere că instanța de fond a considerat că terenul a fost înstrăinat în baza testamentului.

Avocatul intimatului-pârât arată că instanța a decis în mod corect având în vedere că există și alți moștenitori iar certificatul s-a anulat.

Instanța declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra cauzei.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:

Prin încheierea pronunțată în dosarul nr._ 12 la data de 22.11.2012, Judecătoria Bacău a dispus în temeiul art.244 pct.1 C. 1865 suspendarea judecății cauzei până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._/180/2011, considerând că între prezenta cauză și dosarul sus menționat există o strânsă legătură..

.Împotriva acestei încheieri a formulat recurs reclamanta S. Z., arătând că soluționarea prezentei cauze nu depinde de soluționarea dosarului nr._, impunându-se casarea încheierii și trimiterea cauzei pentru continuarea judecății la prima instanță.

Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul motivului de recurs invocat, Tribunalul constată:

Obiectul prezentului litigiu este constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare cumpărare nr. 41/06.01.2010 și nr. 1659/23.11.2009 autentificate la BNP C. E., motivul de nulitate invocat fiind acela că prin sentința civilă nr. 2219/11.03.2010 a Judecătoriei Bacău a fost anulat certificatul de moștenitor nr. 39/15.10.2009 care a stat la baza celor două contracte de vânzare cumpărare.

În urma admiterii acțiunii înregistrate sub nr._/180/2011, Judecătoria Bacău a anulat testamentele olografe din 21.09.2008 și 16.07.2009, sentința nefiind definitivă la data pronunțării prezentei decizii.

Având în vedere că prin cererea de chemare în judecată din prezenta cauză s-a solicitat anularea celor două contracte de vânzare cumpărare menționate motivat de faptul că sunt acte subsecvente certificatului de moștenitor nr. 39/15.10.2009, instanța apreciază că soluționarea prezentei cauze nu depinde de soluționarea cauzei înregistrate sub nr._/180/2011, urmând astfel ca în temeiul art. 312 și 304 pct. 9 C. 1865 să admită recursul, să modifice încheierea recurată, să constate că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 244 pct. 1 C. 1865 și să trimită cauza pentru continuarea judecății la prima instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de către recurenta-reclamant S. Z. cu domiciliul în Bacău, ., nr.6, ., jud. Bacău PRIN MANDATAR M. E. împotriva încheierii de suspendare pronunțate la data de 22.11.2012 în dosarul nr._ 12, intimați-pârâți fiind A. V., B. G., P. P., H. I. și H. L..

Modifică în tot încheierea recurată și în consecință constată că nu sunt întrunite condițiile dispozițiile art.244 pct.1 C.pr.civilă.

Trimite cauza spre continuarea judecății la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 26 Aprilie 2013

Președinte,

P. C. F.

Judecător,

G. D.

Judecător,

C. M. P.

Grefier,

T.-V. S.

Red.înch./22.11.2012/ S. M.

Red./F.P.C./

Tehno./S.T.V./2 ex./27.05.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Decizia nr. 520/2013. Tribunalul BACĂU