Contestaţie la executare. Decizia nr. 29/2013. Tribunalul BACĂU
Comentarii |
|
Decizia nr. 29/2013 pronunțată de Tribunalul BACĂU la data de 06-02-2013 în dosarul nr. 5188/270/2011*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BACĂU
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 29/A/2013
Ședința publică de la 06 februarie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE O. A. D.
Judecător G. A.
Judecător C. L. F.
Grefier A. M. P.
Pe rol fiind soluționarea apelului civil promovat de către apelantul– intimat S. L. împotriva sentinței civile nr. 3159/10.10.2012 pronunțată de Judecătoria Onești în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-contestatoare S.C. "H. S." S.R.L. SUCURSALA RĂDĂUȚI și intimata S. L., având ca obiect „contestație la executare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, a răspuns intimata-contestatoare prin consilier juridic H. C. M. care depune împuternicire de reprezentare juridică la termenul de astăzi, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care evidențiază părțile, obiectul pricinii, stadiul în care se află judecata și modul de îndeplinire a procedurii de citare arătând că procedura este completă.
Consilier juridic H. C. M. depune la dosar taxă judiciară de timbru de 4306 lei și timbru judiciar de 3,5 lei, potrivit mențiunii din citație.
Instanța pune în discuție excepția netimbrării având în vedere că apelantul-intimat nu a depus la dosar dovada timbrării cererii de recurs.
Având cuvântul pentru intimata-contestatoare, consilier juridic H. C. M. solicită instanței să admită excepția, întrucât la dosar nu s-a depus taxa judiciară de timbru și să respingă recursul ca netimbrat.
Solicită cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru.
Dezbaterile fiind închise, instanța rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra apelului reține următoarele:
Prin cererea formulată de către S.C. ”H. Scheweighofer”S.R.L. și înregistrată cu nr._ la Judecătoria Onești, aceasta a solicitat partajarea apartamentului dobândit în timpul căsătoriei de către intimații S. L. și S. L..
Prin sentința civilă nr.3159/10.10.2012 s-a admis acțiunea și s-a dispus ieșirea din indiviziune .
Împotriva acestei sentințe a declarat apel S. L. .
La primul termen de judecată din 06.02.2013 apelantul a fost citat cu mențiunea de a achita 2185 lei taxă de timbru și 3,5 lei .
Deși a primit termen pentru achitarea taxei de timbru, apelantul nu și-a îndeplinit această obligație legală.
Potrivit art. 20 (1)din Legea 146/1997 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat iar in al.(2) se arată că, dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată În al.(3) se prevede ca neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
Față de cele mai sus arătate instanța urmează să anuleze apelul ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția netimbrării.
Anulează apelul civil promovat de către apelantul– intimat S. L. cu domiciliul în onești, ., . împotriva sentinței civile nr. 3159/10.10.2012 pronunțată de Judecătoria Onești în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-contestatoare S.C. "H. S." S.R.L. SUCURSALA RĂDĂUȚI cu sediul Rădăuți, ., Județul Suceava și intimata S. L. cu domiciliul în onești, ., ., ca insuficient timbrat.
Obligă apelantul să plătească intimatei-contestatoare cheltuieli de judecată în suma de 4309, 5 lei.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, 06 Februarie 2013.
Președinte, O. A. D. | Judecător, G. A. | |
Grefier, A. M. P. |
Red/Tehnored. sent.civ. DOA/18.03.2013
P.A.M./ 25.03.2013/2 ex
← Pretenţii. Hotărâre din 06-02-2013, Tribunalul BACĂU | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... → |
---|