Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 1053/2013. Tribunalul BACĂU

Decizia nr. 1053/2013 pronunțată de Tribunalul BACĂU la data de 13-11-2013 în dosarul nr. 11219/180/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BACĂU

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1053/2013

Ședința publică de la 13 Noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. A.

Judecător C. L. F.

Judecător O. A. D.

Grefier P. D.

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurentul – reclamant B. V.,împotriva sentinței civile nr. 7044/20.09.2012 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata P. A., având ca obiect „hotărâre care sa tina loc de act autentic”.

La apelul nominal făcut în ședința publică, cauza fiind cerută la amânări fără dezbateri, s-a prezentat intimata asistată de apărător ales av. L. V., lipsind recurentul – reclamant.

Avocat L. V. a solicitat acordarea unui termen față de cererea de amânare înaintată la dosar de către recurentul –reclamant, față de care nu se opune, având în vedere că este primul termen de judecată. Solicită acordarea unui termen scurt.

Instanța având în vedere că pentru termenul de azi recurentul – reclamant a fost citat cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru de 4 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, că obligația de a timbra primează față de orice alte aspecte, conform dispozițiilor art. 20 al. 1 din Legea 146/1997 potrivit cărora taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, având în vedere că cererea de amânare formulată de recurentul – reclamant nu privește obligația de a timbra, respinge cererea de amânare și lasă cauza pentru a fi strigată la ordine pentru a se pune în discuția părților excepția netimbrării recursului.

La reluarea cauzei la ordine s-a prezentat intimata P. A., legitimată cu C.I. . nr._ asistată de apărător ales av. L. V., lipsind recurentul – reclamant B. V..

Procedura este legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral asupra cauzei de grefier, evidențiind părțile, obiectul pricinii, stadiul în care se află judecata precum și mențiuni referitoare la modul de îndeplinire a procedurii de citare.

Instanța dă cuvântul pe excepția de netimbrare a recursului.

Avocat L. V. solicită a se constata că recurentul – reclamant nu a achitat taxa de timbru în totalitate, astfel că solicită admiterea excepției și în consecință anularea recursului ca insuficient timbrat.

Solicită cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat conform chitanței depusă la dosar.

S-au declarat dezbaterile închise instanța trecând la deliberare.

TRIBUNALUL

- deliberând -

Asupra recursului reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău sub nr._ din 13.07.2011, reclamantul B. V. a chemat în judecată pe pârâta P. A., pentru ca instanța să pronunțe o hotărâre care sa tina loc de act autentic și nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare încheiat între V. S. și P. A..

Prin sentința civilă nr.7044/2012 s-a admis excepția netimbrării și a fost anulată cererea de chemare în judecată ca netimbrată.

Împotriva acestei sentințe declarat recurs reclamantul care a arătat că anexarea taxei judiciare de timbru nu reprezintă o condiție de neprimire a cererii de către instanță.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Deși instanța a citat recurentul cu mențiunea de a achita pentru cererea de recurs o taxă de timbru de 4 lei și 0,15 timbru judiciar,în considerarea dispozițiilor art.10 al.2 din legea 146/1997, acesta nu s-a conformat.

Potrivit art. 20 (1)din Legea 146/1997 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat iar in al.(2) se arata că, dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată În al.(3) se prevede ca neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.

Față de cele mai sus arătate, instanța urmeaza să anuleze recursul ca netimbrat.

În temeiul art.274 Cod proc.civilă va fi obligat recurentul la plata către intimată a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, onorariu miscșorat conform complexității reduse a apărărilor efectuate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepția netimbrării.

Anulează recursul declarat de recurentul – reclamant B. V., cu domiciliul în Bacău, . A, județul Bacău, împotriva sentinței civile nr. 7044/20.09.2012 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata P. A., cu domiciliul în comuna L. V., . nr. 15H, județul Bacău, ca netimbrat.

Obligă recurentul să-i plătească intimatei 500 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 13 Noiembrie 2013.

Președinte,

G. A.

Judecător,

C. L. F.

Judecător,

O. A. D.

Grefier,

P. D.

Red. sent.P. C.S.

Red. /Tehnored. dec.D. O.A., 26.11.2013

Tehno. P.D., 26 noiembrie 2013, ex. 2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 1053/2013. Tribunalul BACĂU