Succesiune. Decizia nr. 467/2013. Tribunalul BACĂU

Decizia nr. 467/2013 pronunțată de Tribunalul BACĂU la data de 17-04-2013 în dosarul nr. 14906/180/2009

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BACĂU

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 467/2013

Ședința publică de la 17 Aprilie 2013

Completul de judecată compus din:

PREȘEDINTE C. L. F.

Judecător O. A. D.

Judecător G. A.

Grefier P. D.

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurenții - pârâți S. A., B. I., P. L. V., B. B., împotriva sentinței civile nr. 1299/ 2012 din 8.02.2012, pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – reclamanți P. P. C., P. I., M. V., având ca obiect „succesiune”.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-au prezentat av. H. P. în calitate de apărător ales al recurenților – pârâți și av. D. D., în calitate de apărător ales al intimaților – reclamanți, lipsind părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral asupra cauzei de grefier, evidențiind părțile, obiectul pricinii, stadiul în care se află judecata precum și mențiuni referitoare la modul de îndeplinire a procedurii de citare.

Avocat H. P. arată că părțile cunosc și au primit încheierea prin care s-a respins cererea de ajutor public judiciar, nu înțeleg să timbreze și nici să formuleze cerere de reexaminare împotriva încheierii din 3.04.2013. Arată că u mai are alte cereri de formulat în cauză.

Instanța invocă din oficiu excepția netimbrării recursului și dă cuvântul părților pe această excepție.

Avocat H. P. solicită admiterea excepției și în consecință, anularea recursului ca netimbrat.

Avocat D. D. solicită anularea recursului ca netimbrat. Solicită cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat în cuantum de 1000 lei conform chitanței depusă la dosar.

S-au declarat dezbaterile închise, instanța trecând la deliberare.

TRIBUNALUL

- Deliberând -

Asupra recursului reține următoarele:

Prin sentința civilă nr.1299/08.02.2012 a Judecătoriei Bacău s-a admis cererea de partaj, s-a dispus ieșirea din indiviziune și atribuirea loturilor cuvenite moștenitorilor.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs S. A., P. L. V., B. B. și B. I..

La primul termen de judecata din 06.03.2013 recurentii au fost citati cu mentiunea de a achita 511,5 taxă de timbru și 5 lei timbru judiciar .

Prin încheierea din 03.04.2013 s-a respins cererea de ajutor public judiciar sub forma scutirii de plata taxei de timbru și a tibrului judiciar.

Deși au primit termen pentru achitarea taxei de timbru, recurentii nu și-au îndeplinit această obligație legală.

Potrivit art. 20 (1)din Legea 146/1997 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat iar in al.(2) se arata că, dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată În al.(3) se prevede ca neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.

În temeiul art.274 Cod proc.civilă, dată fiind culpa procesuală a recurentelor-pârâte, aceștia vor fi obligați să-i plătească intimatului-reclamant P. P. C. 1000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

Față de cele mai sus arătate instanța urmeaza să anuleze recursul ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepția netimbrării.

Anulează recursul declarat de recurentele-pârâte S. A., cu domiciliul în comuna N. B., . Bacău, B. I., cu domiciliul în comuna N. B., . Bacău, P. L. V., cu domiciliul în comuna N. B., . Bacău, B. B., cu domiciliul în comuna N. B., . Bacău, împotriva sentinței civile nr. 1299/ 2012 din 8.02.2012, pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – reclamanți P. P. C., cu domiciliul în .. 592-bis, județul Bacău, P. I., cu domiciliul în comuna N. B., .. 592-bis, județul Bacău și M. V., cu domiciliul în Bacău, ., ., județul Bacău, ca netimbrat.

Obligă recurentele – pârâte să-i plătească intimatului – reclamant P. P.-C. cheltuieli de judecată în sumă de 1000 lei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 17 Aprilie 2013.

Președinte,

C. L. F.

Judecător,

O. A. D.

Judecător,

G. A.

Grefier,

P. D.

Red. sent.S. C.C.

Red. tehnored. dec. D. O.A.,22.04.201/ P.D. 8 mai 2013, ex. 2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Succesiune. Decizia nr. 467/2013. Tribunalul BACĂU