Validare poprire. Decizia nr. 251/2013. Tribunalul BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 251/2013 pronunțată de Tribunalul BACĂU la data de 25-10-2013 în dosarul nr. 3705/180/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 251/2013
Ședința publică de la 25 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. P.
Judecător P. C. F.
Grefier T.-V. S.
Pe rol judecarea apelurilor formulate de către apelant terț poprit - T. B. și apelant debitor - C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR B. împotriva sentinței civile nr. 6335/17.08.2012 pronunțată în dosarul nr._ de către Judecătoria B. în contradictoriu cu intimat creditor - P. C. cu domiciliul procesual ales la C.. Av. P.-A. E. având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, au lipsit părțile.
Față de lipsa părților instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare au lipsit părțile.
S-a făcut apelul nominal de către grefierul de ședință care învederează instanței:
- cauza are ca obiect validare poprire;
- cauza se află la al doilea termen, în apel;
- procedura de citare este legal îndeplinită;
Instanța constată că s-a solicitat judecata în lipsă.
Instanța declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare cu privire la apeluri.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelurilor de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 6335/17.08.2012 Judecătoria B. a admis cererea formulată de creditoarea P. C. în contradictoriu cu terțul poprit T. B. și cu debitoarea C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR B., a validat poprirea înființată de Biroul Executorului Judecătoresc A. D. E. în mâinile terțului poprit T. B. asupra conturilor în lei aparținând Instituției Prefectului, până la concurența sumei de 3950, 30 lei, sumă ce va fi consemnată pe numele creditoarei P. C., la dispoziția și pe seama executorului judecătoresc. A obligat terțul poprit T. B. la plata către creditoarea P. C. la plata sumei de 410, 3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
În considerentele sentinței s-a arătat că:
Prin Sentința civilă nr. 1300/29.04.2008 pronunțată de Judecătoria B. în dosar nr._ C. Județeană B. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a fost obligată să plătească reclamantelor P. C., Onesciuc A., T. C. M. suma de 3500 de lei reprezentând onorariu de avocat.
Prin Decizia civilă nr. 984/R/2008 a Tribunalului B. a fost respins recursul declarat împotriva acestei sentințe.
La data de 28.04.2011, prin încheierea pronunțată în camera de consiliu de Judecătoria B. în dosar nr._, s-a admis cererea de formulată de petentul Biroul Executorului Judecătoresc A. D. E. și s-a dispus încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 1300/29.04.2008.
La data de 16.11.2011, Biroul Executorului Judecătoresc A. D. E., a comunicat către terțul poprit adresa de înființare a popririi asupra conturilor în lei aparținând Prefecturii B. până la concurența sumei de 3950, 30 de lei (f. 12).
Terțul poprit avea obligația ca, în conformitate cu prevederile art. 456 lit. a din Codul de procedură civilă, în termen de 15 zile de la primirea adresei să se conformeze acesteia.
În conformitate cu art. 460 Cod procedură civilă, dacă terțul poprit nu-și îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data la care terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, pot sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.
Textul de lege impune două condiții esențiale: calitatea de debitor a terțului poprit față de debitorul poprit, precum și neexecutarea de către terțul poprit a obligațiilor privind efectuarea popririi.
Cu privire la prima condiție, instanța a reținut că, deși sentința ce reprezintă titlu executoriu a fost pronunțată în contradictoriu cu C. Județeană B., executarea silită nu se putea face decât față de Instituția Prefectului.
Astfel, potrivit H.G. nr. 890/2005 în vederea aplicării legislației funciare, se constituie comisii locale și comisii județene, acestea din urmă, instituite la nivel de județ, fiind alcătuite din prefect, subprefect, secretarul general al instituției prefectului, și alte persoane; prin urmare, majoritatea persoanelor ce alcătuiesc această comisie provin din Instituția Prefectului. De asemenea, potrivit art. 4 din H.G. 890/2005, prefectul este președintele comisiei Județene de Aplicare a Legilor fondului Funciar.
De asemenea, potrivit art. 52 din Legea nr. 18/1991, comisia județeană este autoritate publică cu autoritate administrativ-jurisdicțională, având calitate procesuală activă sau pasivă în litigiile legate de aplicarea legilor fondului funciar, fiind reprezentate legal prin prefect.
Din aceste dispoziții legale rezultă faptul că, legiuitorul a conferit calitatea de parte în litigiile apărute din aplicarea Legii 18/_ atât comisiilor locale cat și comisiilor județene de aplicare a legilor fondului funciar, calitate ce implică atât drepturi cât și asumarea unor obligații procesuale.
Prin modificarea Legii nr. 18/1991, Legea nr. 247/2005 a mai introdus un alineat art. 52, în care se arată că „prevederile art. 274 C.pr.civ. sunt aplicabile”.
Din acest ultim alineat rezultă că părțile în litigiile de fond funciar pot fi obligate la plata cheltuielilor de judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 274 C.pr.civ..
Instanța a apreciat că nu se poate considera că, acest alineat se aplică unilateral, în sensul că, în cazul îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 274 C.pr.civ., comisiile să obțină recuperarea cheltuielilor făcute (de exemplu în cazul în care își angajează avocat, posibilitate recunoscută de lege, sau în cazul plății unui onorariu de expert), însă în cazul în care acestea ar cădea în pretenții, partea adversă să nu își poată recupera cheltuielile prilejuite de proces.
Prin urmare, pentru considerentele expuse mai sus, instanța a apreciat că, comisiile locale și județene pot fi obligate plata cheltuielilor de judecată.
Se mai reține faptul că, legea reglementează calitatea procesuală a comisiilor, însă nu stabilește dacă aceasta au un patrimoniu, aspect care are relevanță în cazul executării hotărârilor judecătorești cu privire la cheltuielile de judecată.
Având în vedere însă că, aceste comisii județene sunt alcătuite din reprezentanți ai instituției prefectului, fiind reprezentate de Prefect, rezultă că Instituția Prefectului este cea care suportă, din punct de vedere patrimonial cheltuielile de judecată la care este obligată C. Județeană, aceasta fiind în același timp, cea care recuperează și deține sumele provenite din executarea silită a hotărârilor prin care i s-a dat câștig de cauză ( și de exemplu și-a angajat avocat).
Coroborând toate aceste dispoziții legale, instanța a constatat că deși instituția Prefectului nu a fost obligată la plată, în raport de subordonarea sa față de Prefect și de atribuțiile date prin lege, este ținută să răspundă pentru obligațiile de plată ale acestuia. Aceasta deoarece în persoana Prefectului sunt întrunite atât calitatea de reprezentant al Guvernului în plan local, cea de conducător a Instituției Prefectului cât și cea președinte al Comisiei Județene de Aplicare a Legilor Fondului Funciar potrivit Legii 18/1991.
Cu privire la cea de-a două condiție prevăzută de textul de lege mai sus amintit, terțul poprit, conform art. 456 alin. 1 Cod procedură civilă, avea obligația ca, în termen de 15 zile de la comunicarea popririi, să consemneze suma de bani poprită. Având în vedere că termenul de 15 zile a expirat fără ca terțul să fi consemnat vreo sumă la dispoziția creditoarei, rezultă ca terțul poprit și-a încălcat obligațiile ce-i reveneau privind efectuarea popririi, astfel încât și această condiție menționată în art. 460 Cod procedură civilă este îndeplinită.
Cu privire la susținerile terțului poprit cu privire la incidența prevederilor art. 2 din O.G. 22/2002 instanța a reținut faptul că, în baza art. 460 Cod procedură civilă legiuitorul a instituit în sarcina terțului poprit o . obligații la momentul recepționării de către acesta a adresei de înființare a popririi emisă de organul de executare, însă îndeplinirea acestora nu este condiționată de aprecierea și interpretarea personală dată de terț textelor legale (respectiv art. 2 din O.G. nr. 22/2002).
Instanța a mai reținut faptul că, necesitatea respectării termenului de 6 luni și a procedurii instituite de O.G. nr. 22/2002 nu reprezintă o apărare ce se poate invoca de către terțul poprit pentru a-și motiva refuzul îndeplinirii obligațiilor legale ce îi incumbă din momentul sesizării sale de către executorul judecătoresc, putând constitui o apărare ce ar putea fi în mod pertinent formulată de către debitor într-o contestație la executare. Aceasta întrucât termenul de 6 luni nu se aplică de plano în favoarea oricărui debitor trebuind analizată îndeplinirea unor condiții context în care nu s-ar putea admite aprecieri din partea terțului poprit asupra posibilităților financiare ale debitorilor de a-și îndeplini obligațiile legale de plată.
Față de cele expuse mai sus, instanța a admis cererea.
Împotriva acestei sentințe au formulat cereri de recurs terțul poprit T. B. și debitoarea C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor B..
Prin încheierea din 13.09.2013 Tribunalul a calificat calea de atac ca fiind apelul.
Apelantul terț poprit a solicitat casarea sentinței invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. din 1865. A arătat apelantul, în esență, că debitoarea C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor B. nu are deschis cont la T. municipiului B. și că în speță nu a fost efectuată procedura prevăzută de OG 22/2002.
Apelanta debitoarea a arătat că nu are personalitate juridică, iar pe cale de consecință, nu are patrimoniu și buget propriu, motiv pentru care nu poate achita cheltuielile de judecată. Componența comisiei județene de fond funciar este reglementată de art. 4 din HG 890/2005 și cuprinde și reprezentanți ai altor instituții. Patrimoniul membrilor comisiei nu poate fi confundat cu patrimoniul comisiei județene. Aceasta din urmă nu are cont deschis la T. municipiului B.. Calitatea Prefectului de președinte al comisiei județene nu poate fi asimilată cu calitatea de conducător al autorității publice. C. Județeană nu este în subordinea Instituției Prefectului, iar cele două instituții nu pot fi confundate. Sentința recurată face inaplicabile dispozițiile art. 1 al. 1 din OG 22/2002 care stipulează că „creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice se achită din sumele aprobate cu această destinație prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă”.Instituția Prefectului nu a fost parte în litigiul soldat cu emiterea titlului executoriu, astfel că acesta nu îi este opozabil.
În drept apelanta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 și ale art. 304 ind.1 din C. din 1865.
Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul motivelor de apel invocate, instanța constată că ambele apeluri formulate în cauză sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Nu se poate reține inopozabilitatea sentinței care reprezintă titlul executoriu față de Instituția Prefectului pe motiv că aceasta nu a fost parte în proces și nici susținerile potrivit cărora Instituția Prefectului nu are prin lege instituită nici o obligație de plata a cheltuielilor de judecată în litigiile de fond funciar în care a căzut in pretenții C. Județeană, între cele două instituții neexistând raporturi de subordonare.
Legea 18/1991 recunoaște prin dispozițiile art. 52 al. 2 legitimare procesuală activă sau pasivă Comisiilor județeană și cea locală în limitele competenței lor fiind reprezentate legal prin prefect, respectiv primar sau, pe baza unui mandat convențional, de către unul dintre membri, iar in al. 3 se arata că ,prevederile art. 274 din codul de procedură civilă sunt aplicabile. Acest lucru înseamnă că, ca orice parte căzută in pretenții, comisiile de aplicare a prevederilor fondului funciar pot fi obligate la plata cheltuielilor de judecată. Cererea de validare poprire îndreptată împotriva Instituției Prefectului, ține de modalitatea efectivă de executare silita a hotărârii sub aspectul recuperării cheltuielilor de judecată.
C. județeană este o autoritate publică cu autoritate administrativ-jurisdicțională, fără buget propriu, care este, insă, condusă de prefect in calitate de președinte.
Potrivit art. 2 pct. 2 lit. p) din H.G. 460/2006 instituția prefectului are obligația exercitarea atribuțiilor rezultate ca urmare a aplicării actelor normative cu caracter reparatoriu.
Potrivit art. 2 al. 2 din Legea 340/2004 privind prefectul si instituția prefectului, aceasta din urmă este o instituție publică cu personalitate juridică, cu patrimoniu și buget propriu, iar în al. 3 se arată că Prefectul este ordonator terțiar de credite.
Aceste dispoziții legale nu pot rămâne fără aplicabilitate doar pentru că nu există niște dispoziții legale care să prevadă în mod expres cum se recuperează aceste cheltuieli în condițiile în care comisiile de fond funciar nu au patrimoniu propriu.
De asemenea, în mod corect a stabilit instanța de fond că debitoare pentru obligațiile stabilite în sarcina Comisiei județene de fond funciar este Instituția Prefectului B., urmare a interpretării dispozițiilor legale din L. 18/1991, H.G. 890/2005, L. 215/2001 și L. 340/2004.
Pe de altă parte, instanța constată că prin titlul executoriu ce face obiectul prezentei executări, creditoarea a dobândit „un bun” în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului, bun care intră sub protecția art.1 al Protocolului 1 al Convenției. Jurisprudența CEDO este constantă în sensul că un drept recunoscut printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă constituie „un bun” și, totodată, că dreptul de creanță, cum este și cel din prezenta cauză, este considerat „bun”, creditorul având asupra acestuia un veritabil drept de proprietate în sensul art.1 al Protocolului 1, cu condiția ca această creanță să fie certă, lichidă și exigibilă (decizia de Napoles Pacheco împotriva Belgiei; decizia Ageessens împotriva Belgiei, etc.)
Instanța constată că dreptul de creanță al creditoarei, astfel cum rezultă din titlul executoriu, îndeplinește aceste condiții.
Pe de altă parte, instanța reține că, în cauza Philis contra Greciei, din 1991, Curtea a hotărât că „dreptul de acces la instanță”, consacrat de art.6 din Convenție, ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și obligatorie să rămână fără efecte în detrimentul uneia dintre părți și că, în consecință, și executarea hotărârilor judecătorești este garantată de art. 6 al Convenției.
În ceea ce privește hotărârile judecătorești în care statul (instituțiile publice) este debitor, Curtea a statuat că refuzul sau întârzierea nejustificată de a plăti o sumă de bani la care a fost obligat prin hotărâre judecătorească este de natură să încalce art. 6 și art.1 din Protocolul 1 (cauzele Angelov c.Bulgariei; Mancheva c.Bulgariei; Bourdov c.Rusiei; Karahalios c.Greciei).
Mai mult, Instanța europeană a stabilit și că ar fi inoportun să se ceară unei persoane care a obținut, ca urmare a pronunțării unei hotărâri judecătorești, o creanță contra statului, să recurgă la procedură executări silite iar dacă, totuși, se recurge la o astfel de procedură, aceasta constituie un fel de circumstanță agravantă pentru stat.
În speță, creditoarea a recurs la executare silită, iar dacă nu i s-ar recunoaște dreptul de a se continua această executare până la realizarea creanței, s-ar încălca art.6 și art.1 al Protocolului 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Instanța de fond a realizat o interpretare logico-juridică și a coroborat în mod corect dispozițiile Legii nr.18/1991 și ale H.G. 890/2005, stabilind că revine Instituției Prefectului obligația de plată stabilită prin titlul executoriu.
Tribunalul mai constată că, într-adevăr, apelanta nu are calitate de terț poprit, însă, față de considerentele expuse, poprirea a fost corect înființată, astfel că nu se impune modificarea sentinței.
În ceea ce privește motivul de apel invocat de către terțul poprit referitor la faptul că nu a fost efectuată procedura prevăzută de art. 1 – 5 din OG 22/2002, în mod corect prima instanță a arătat că neefectuarea acestei proceduri nu poate fi invocată decât, eventual, de către debitor, nu și de către terțul poprit.
În consecință, Tribunalul urmează să respingă ca nefondate ambele apeluri formulate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelurile formulate de către apelantul terț poprit - T. B. cu sediul în B., .-3, județul B. și apelanta debitoare - C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR B. cu sediul în B., .-4, județul B., împotriva sentinței civile nr. 6335/17.08.2012 pronunțată în dosarul nr._ de către Judecătoria B. în contradictoriu cu intimata creditoare – P. C. cu domiciliul procesual ales la C.. Av. P.-A. E. Onești, .. 18, județul B. având ca obiect validare poprire.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Octombrie 2013.
Președinte, C. M. P. | Judecător, P. C. F. | |
Grefier, T.-V. S. |
Red. și tehno./ FPC/ 10.01.2014
Tehno./ STV/ 13.01.2013/ 2 ex.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 993/2013. Tribunalul BACĂU | Grăniţuire. Decizia nr. 1058/2013. Tribunalul BACĂU → |
|---|
