Anulare act. Decizia nr. 315/2013. Tribunalul BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 315/2013 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 14-03-2013 în dosarul nr. 3405/193/2011
Dosar nr._ - Acțiune în constatare -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B. - SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 315
Ședința publică din data de 14 martie 2013
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE- T. N.
Judecător – A. D.
Judecător - H. I.
Grefier – T. R.
Pe rol judecarea cauzei civile privind cererea de recurs formulată de către recurenta - reclamantă T. V., împotriva sentinței civile nr. 1760 din data de 13 martie 2012, pronunțată de Judecătoria B., județul B., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații - pârâți B. I. - E., C. (T.) A. - E., C. (O.) N. N. și C. M., având ca obiect - acțiune în constatare. -
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta – reclamantă T. V. personal, asistată de avocat G. S., lipsind toate celelalte părți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că, procedura de citare cu C. (O.) N. N. și C. M. s-a realizat prin afișare la ușa instanței.
Apărătorul recurentei, respectiv avocat avocat G. S., depune împuternicire avocațială și copie chitanță onorariu avocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Avocat G. S., pentru recurentă, solicită admiterea recursului declarat, arătând că prima instanță a apreciat că recurenta nu piutea fi în eroare, știe carte, are drept de uzufruct la încheirerea acelui contract. Arată că nici o parte nu a înțeles ce fel de act semnează și cine cumpără acel apartament. Învederează instanței că recurenta este victima unei proceduri notariale defectuoase. În primă instanță, C. N. a arătat că vinde recurentei acel apartament, a luat bani de la ea, dar nu a văzut pe cumpărătoare. Pârâtele B. I. – E. și T. A. – E. au fost și ele în eroare, au declarat că au înțeles că vor fi proprietare după moartea mamei. T. A. – E. era elevă în clasa a XII-a nu a fost de față la încheierea celui act, a venit ulterior l-a semnat, nici nu i-a fost citit actul și a înțeles același lucru. Recurenta și cele două pârâte, fiicele sale, s-au mutat în acel apartament, recurenta având comportamentul proprietarului, a obținut autorizație pentru îmbunătățiri, a crescut nepoții, până la un moment dat când a constatat că nu este proprietară.Neînțelegerile apar din în anul 2010 când se întoarce din străinătate pârâta B. I. – E. care încearcă să sugereze că recurenta este supusă viciului alcoolului, dar s-au depus acte medicale din care rezultă că recurenta este cardiacă, a suferit o depresie la moartea soțului, dar aceasta nu înseamnă că nu este stăpână pe sine. Arată că nu s-a consemnat în conținutul actului ceea ce au dorit părțile, T. A. – E. nu a înțeles că va fi proprietară înainte de decesul mamei ei, oricum ar fi moștenit acel apartament. Solicită a se aprecia de către instanța de control judiciar motivele de recurs precizate, cu cheltuieli de judecată, sens în care va depune chitanță.
După deliberări,
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea înregistrată la Judecătoria B. sub nr._, reclamanta T. V. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâții B. I. E., T. A. E., C. N. și C. M., prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 927/19.02.2003, încheiat de Biroul Notarului Public „ R. A.” și să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act de act de vânzare-cumpărare a apartamentului situat în B. ..5, ., între reclamantă - în calitate de cumpărătoare și pârâții C. N. și C. M. C. - în calitate de vânzători, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, la data de 19.02.2003, la Biroul Notarului Public „R. A.” s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare între părți, dar prețul vânzării apartamentului în sumă de 65.000 lei a fost achitat de către ea, menționând că a fost în eroare în tot acest timp ce a trecut de la încheierea actului asupra raporturilor juridice dintre părți,considerând că este proprietara apartamentului.
Mai arată reclamanta că la acea dată pârâtele B. I. E. și T. A. E., fiicele sale nu aveau banii necesari cumpărării apartamentului și nu a dorit să facă o gratuitate acestora.
Precizează reclamanta că la data de 10.02.2003, a vândut apartamentul proprietatea sa cu suma de_ lei și a achitat prețul stabilit de cumpărători, pe când pârâta T. A. E. era elevă fiind în întreținerea sa, iar B. I. E. divorțase și avea doi copii minori în întreținere și nicio sursă de venit.
În drept și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 948, 949, 953, 960 cod civil și art.274 Cod pr. civilă.
În dovedirea acțiunii,reclamanta a depus la dosar înscrisuri și a solicitat proba cu martorii C. V. și B. N..
Legal citată, pârâta B. I. E. a fost prezentă personal în instanță și în termen legal a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, fiind formulată cu depășirea termenului general de prescripție.
Pârâta a considerat că acțiunea pentru anularea contractului de vânzare-cumpărare, întemeiată pe disp. art. 948 Cod civil pentru vicii de consimțământ, este supusă termenului general de prescripție de 3 ani prev. de art. 3 alin. 1 din Decretul 167/1958 care începe să curgă după distincțiile prev. de art. 9 din același act normativ, solicitând respingerea acțiunii ca fiind prescrisă iar pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic este inadmisibilă după depășirea termenului în care avea posibilitatea de anulare a actului.
Mai arată pârâta că reclamanta prin încheierea actului a dobândit doar un drept de folosință asupra imobilului, pârâtele fiind cele care îndeplinesc caracterele dreptului de proprietate și dreptul de dispoziție, sens în care solicită a se constata că pârâta este o persoană lipsită de capacitate procesuală activă și pe cale de consecință se impune respingerea acțiunii.
Susține pârâta că în anul 2003 a fost de acord să cumpere împreună cu sora maternă T. A. E. apartamentul în litigiu, cu cedarea dreptului de folosință pe toată perioada vieții mamei, T. V., și că suma aferentă cumpărării nu avea cum să fie susținută de către mamă întrucât prețul imobilului a fost dublu față de apartamentul înstrăinat de 33.000.000 lei și că orice solicitare a reclamantei ar presupune un transfer al dreptului de proprietate pe care l-au dobândit cu bună credință.
Precizează totodată pârâta că, ambele surori au locuit împreună cu mama, aceasta beneficiind de sprijinul lor, de sumele necesare pentru înmormântarea tatălui drept pentru T. A. E. și că veniturile realizate de T. V. nu îi permiteau să-și asigure condiția de trai pe care o are astăzi.
Apreciază pârâta B. I. E. că mama sa este sub efectul refuzului de a urma un tratament medicamentos necesar și sub influența persoanelor din mediul său care au determinat-o să promoveze o astfel de acțiune și că starea ei de sănătate este una gravă.
Susține pârâta că acest apartament în care locuiește reclamanta are asigurate condiții de lux de la cabină de duș cu hidromasaj la seif pentru valori, condiții ce au fost asigurate prin contribuția directă a sa, mai ales că la acea adresă au locuit și copii săi.
Menționează pârâta că nu nevoia de bunuri materiale o determină să formuleze întâmpinare, întrucât de când s-a întors în țară și-a cumpărat o nouă locuință, un apartament cu 4 camere unde locuiește împreună cu copii.
Legal citată pârâta Covaliuc A. E.( fostă T.) a formulat întâmpinare, prin care a arătat că este de acord cu admiterea acțiunii, întrucât susținerile mamei sale sunt reale; confirmă că, datorită faptului că nu aveau același tată, au figurat ca și cumpărătoare, pentru a nu avea probleme ulterioare cu posibilii moștenitori ai tatălui.
Mai arată că la acel moment nu a interesat-o conținutul actului atât timp cât a înțeles că mama sa rămâne în continuare proprietară și toți vor putea locui în același apartament și că a înțeles natura juridică a actului încheiat abia în luna ianuarie 2011, când sora sa și-a vândut bunuri din apartament, i-a produs șicane mamei pentru a o determina să plece din apartament.
Precizează că mama sa este sănătoasă și nu justifică internarea sa, fiind de acord cu admiterea acțiunii, apartamentul fiind cumpărat în totalitate de către mama T. V..
Legal citată, pârâta C. N., actualmente O., nu a formulat întâmpinare,dar prin declarația dată în fața instanței, a arătat că este de acord cu admiterea acțiunii și a precizat că actul de vânzare-cumpărare a fost încheiat cu reclamanta și tot de la ea a primit și prețul vânzării, de asemenea tot reclamantei a predat și cheile apartamentului.
A mai arătat că reclamanta a venit să vadă apartamentul fiind însoțită de cele două fiice și a înțeles că o duceau greu, una dintre fiice fiind divorțată și una elevă și locuiau împreună.
Menționează că a semnat actul la notariat împreună cu fratele său, dar nu a dat importanță la conținutul contractului pentru că au primit toți banii la Biroul Notarului Public „ R. A.”.
Prin sentința civilă nr. 1760/13.03.2012, Judecătoria B. a respins ca nefondată acțiunea reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut mai întâi că nu sunt date excepția prescrierii dreptului la acțiune al reclamantei și excepția lipsei calități procesual active a reclamantei ,întrucât acțiunea pentru constatarea nulității absolute a contractului este imprescriptibilă, iar reclamanta T. V., în calitate de beneficiară a dreptului de uzufruct viager stabilit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 927/19.02.2003,are un interes juridic actual și justifică calitatea procesual activă în cauză.
Cu privire la fondul pretențiilor analizate, instanța de fond a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 927/19.02.2003 de Biroul Notarului Public „ R. A.”,pârâta C. N. ( actualmente O.) și fratele său, C. M., au înstrăinat către pârâtele B. I. E. ( fostă C.) și T. A. E. ( actualmente Covaliuc) apartamentul nr.9 compus din 4 camere și dependințe înscris în Cartea Funciară CF6778/N B., situat în mun. B. .. 33, .. B, . de 65.000.000 lei, sumă primită integral.
Potrivit clauzelor contractuale,cumpărătoarele intră în stăpânirea apartamentului cumpărat numai după decesul numitei T. V., născută la 30.05.1949, fiica lui I. și Aristica, dată până la care aceasta își rezervă dreptul de a se folosi imobil, urmând ca predarea efectivă a apartamentului să aibă loc la data de 1 mai 2003, cu toate cheltuielile achitate la zi.
Totodată s-a stipulat în cuprinsul contractului obligația pârâtelor cumpărătoare de a respecta dreptul de uzufruct viager constituit în favoarea numitei T. V. – reclamanta în cauză.
Instanța de fond a reținut și că temeiul juridic al cererii reclamantei reprezentat de eroarea asupra naturii actului, care este echivalentă cu lipsa consimțământului - motiv de nulitate absolută.
Din probatoriul administrat,instanța de fond a reținut că părțile au avut reprezentarea corectă a actului juridic pe care l-au încheiat, exprimându-și consimțământul perfect valabil la întocmirea actului în fața notarului, actul încheiat fiind perfect valabil constituind voința liber exprimată a acestora.
Din conținutul art. 953 Cod civil care prevede că „ nu este valabil consimțământul când este dat prin eroare, smuls prin violență sau surprins prin dol” sunt dispoziții ce trebuie raportate și la dosar, prevederile art. 948 Cod civil care reglementează condițiile generale pentru valabilitatea unei convenții .
Eroarea asupra naturii actului juridic este rezultatul neconcordanței involuntare dintre voința reală internă comună a părților contractante și voința exprimată prin actul juridic.
În speță, instanța de fond a apreciat că nu poate fi vorba de o falsă reprezentare a reclamantei T. V. asupra naturii actului încheiat, atât timp cât era știutoare de carte, a mai încheiat acte de vânzare-cumpărare și că voința sa reală a fost ca apartamentul să fie al fetelor - aspect confirmat chiar de către pârâte când au afirmat că mama lor era căsătorită a doua oară, soțul acesteia nu avea nicio contribuție la dobândirea apartamentului și pentru a nu avea probleme mai târziu cu moștenitorii acestuia a hotărât în acest fel.
Mai mult din declarația martorei C. V. rezultă că așa a fost voința reclamantei ca apartamentul să fie al fiicelor sale, deci reclamanta a știut de la început ce fel de act încheie și în ce scop.
Faptul că în timp au apărut neînțelegeri între reclamantă și pârâta B. I. E., acestea nu au efect retroactiv și nu influențează valabilitatea actului încheiat.
Relatările martorilor audiați în cauză nu pot răsturna dovada actului autentic, acesta reflectând voința reală a părților întrucât actul a fost încheiat în fața unui notar public și nu a fost înscris în fals.
Cât privește proveniența banilor pentru prețul plătit,instanța de fond a arătat că nu are relevanță în cauză, pentru că prețul stabilit a fost plătit integral la data semnării contractului. Iar faptul că suma de bani reprezentând prețul plătit ar fi fost de la reclamantă este o operațiune ce excede convenției de vânzare și fără efect asupra clauzelor sale deja executate.
Față de considerentele expuse, instanța de fond a constatat că nu sunt incidente dispozițiile art. 953, 960 raportate la dispozițiile art. 948 Cod civil și prin urmare a respins cererea privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare – cumpărare.
In raport cu soluția pronunțată la primul capăt de cerere, cererea reclamantei privind constituirea unui drept de proprietate asupra apartamentului în litigiu a fost respinsă nefind întrunite nici una din cerințele prev. de art. 1073-1075 Cod civil.
Împotriva sentinței civile nr. 1760/2012, reclamanta T. V. a declarat recurs în termen legal, întemeiat pe disp. art. 299, 304 pct. 9 Cod procedură civilă, solicitând desființarea hotărârii atacate și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În fapt, recurenta a arătat că deși nu este neștiutoare de carte, nu înseamna că are noțiuni juridice sau are și capacitatea absolută de a le înțelege semnificația lor atâta timp cit nu îi sunt prezentate și explicate.
Atâta timp cât actul de vânzare - cumpărare nu a fost citit de notar și nici semnat de cumpărătoare în momentul încheierii sale,este evident ci nici ei nu i s-a prezentat faptul că va dobândi un drept de uzufruct viager și nici nu i s-a explicat cc reprezintă acest drept.
Recurenta a susținut și că rezultă fără echivoc din declarațiile paraților, a martorilor și restului probelor că nici una din părțile contractante nu a înțeles natura juridică a actului încheiat sau că a existat o eroare a părții cu care se încheie actul.
Astfel, din declarația dată de pârâta B. I., nu rezultă obligatoriu că pârâta a înțeles atunci, la încheierea contractului, că va deveni propietarâ în locul mamei sale, întrucât la finalul deciarației precizează că ,,… am mers cu sora mea la notariat și am semnat actele și am înțeles că vom fi proprietare după moartea mamei.’’
Cât privește întâmpinarea depusă de pârâta C. E., aceasta a afirmat că, atunci cand a fost la notariat cu reclamanta, a înțeles din spusele notarului că, în urma încheierii actului, chiar dacă va figura la cumpărător, proprietară rămâne tot mama sa și va putea intra în posesia apartamentului și dispune de e1, numai după moartea reclamantei.A mai precizat parata în întâmpinare că a suferit influența surorii sale,în sensul că astfel va pune la adăpost apartamentul de eventualii moștenitori ai soțului mamei. Însă acest lucru ar fi privit-o în mod deosebit doar pe pârâta B., nu și pe C. E. - care era fiica soțului mamei.
Recurenta a menționat și că, după plecarea din țară a fiicelor sale, s-a ocupat de modernizarea apartamentului, obținând toate avizele necesare, iar la un moment dat, după 4-5 ani ,verificând contractul a constatat că a dobândit doar un drept de uzufruct viager a cărui semnificație nu a înțeles-o, motiv pentru care s-a adresat notarului public.Iar așa cum rezulta și din declarația martorei B., care a însoțit-o la notariat, a fost asigurată de notar că nu are nici o problemă, că deși nu figurează la cumpărători, este proprietară.
Recurenta a criticat neatașarea dosarului penal la dosarul de fond, apreciind că prima instanță nu a aprofundat toate aspectele invocate privind situația de fapt, îngradindu-i pe de o parte dreptul la apărare prin respingerea cererii de atașare a întregului dosar penal, iar pe de altă parte, deși prezentă la instanță la termenul din 1.06.2011, nu a procedat la luarea interogatoriului pârâtei C. A., cunoscându-se că nu va mai fi prezenta dat fiind faptul că locuiește cu familia în Austria.
În motivarea sentinței date, prima instanță a reținut în mod greșit din declarația martorei C. V., că reclamanta a știut de la început ce fel de act face, că voința sa a fost ca apartamentul să fie al fiicelor sale, motiv pentru care și-a rezervat un drept de uzufruct viager. Aceasta întrucât, printre altele, martora a afirmat:,,Eu nu m-am băgat în discuția lor, dar atât mi-a spus că, apartamentul este trecut pe numele fetelor’’. Acest lucru nu înseamnă că a dorit ca pârâtele să fie proprietare, sau că a înțeles să-și rezerve un drept de uzufruct viager, prima instanță selectând parcă probele administrate, nu dă importanța cuvenită declarației martorei B. N., deși ea a însoțit-o la notariat în moment încheierii actului, dar și după 4-5 ani când i-a cerut notarului să-i explice conținutul actului.
Deși prima instanță își argumentează soluția și pe declarația unui martor apoi, în susținerea motivării, reține că relatările martorilor sunt fără semnificație și nu pot răsturna dovada actului autentic, acesta reflectă voința părților exprimată în fața notarului.Această susținere a instanței în parte ar fi fost valabilă dacă acest act s-ar fi încheiat în prezența notarului și ar fi fost semnat de părți în momentul încheierii sale. Dar este un lucru cert recunoscut atât de vânzătoare cât și de cumpărători, că nimeni nu a văzut pe notar, că nu le-a fost citit și nici explicat conținutul contractului.
Recurenta nu a solicitat administrarea de probe noi în recurs.
Intimata B. E. I. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În apărare, intimata a arătat că prin cererea formulată de către mama sa se încearcă restrângerea dreptului său de proprietate și astfel acest imobil ce a fost achiziționat în parte de către ea să fie transferat în sarcina unor personae, ce doresc a o îndepărta pe cea care este mama de copii ei și pentru care la data semnării contractului de vânzare cumpărare și-a dat acordul.
Prin încheierea actului de vânzare cumpărare, T. V. a dobândit doar un drept de folosință asupra acestui imobil, pârâtele îndeplinind în mod cert caracterele dreptului de proprietate.
Cum dispoziția „Jus ahutendi" asupra imobilului revine în sarcina pârâtelor, reclamanta dispunând de condiția limitativă a dreptului de folosință, numai în sensul ,,jus utendi", prerogativă pe care pârâtele au fost de acord prin prezentul contract de vânzare cumpărare să îl exercite pe toată perioada vieții, intimata a invocat inadmisibilitatea prezentei cereri, ca fiind formulată de o persoană lipsită de capacitate procesuală activă și, pe cale de consecință, a solicitat a fi respinsă.
Astfel, pentru a se pronunța astfel instanța de fond reține că în anul 2003, că B. I. E. și T. A. E., având gradul de rudenie de surori uterine, au fost de acord, să cumpere apartamentul ce se află în municipiul B., ..45, ., . dreptului de folosință pe toată perioada vieții mamei lor, T. V..
Intimata a susținut și că suma de bani aferentă cumpărării imobilului nu putea fi susținută de mama lor, întrucât imobilul anterior a fost vândut la prețul de 33.000.000 lei ROL, iar actualul imobil a fost cumpărat la prețul de 65.000.000 lei ROL, sumă evident dublă.
Cât privește falsa reprezentare la care recurenta face referire atât în cerera de chemare în judecată, cât și în prezentul recurs, a fost dezbătută de către instanța de fond și ca atare aceasta a fost respinsă, ca fiind neîntemeiată.
Așa cum a menționat și în întâmpinarea formulată înaintea instanței de fond,intimata a precizat că nu dorește evacuarea mamei, ci să participe la îngrijirea acesteia, că în prezent acel drept de uzufrct. viager nu a fost atacat și nu s-a solicitat a se constata că nu sunt îndeplinite condițiile stiulate prin contract, deoarece alungarea din acest apartament ce face obiectul litigiului a determinat-o a achiziționa un alt apartament în B., .. 11, . - .> Intimata C. (T.) A. E. și-a exprimat poziția procesuală prin întâmpinarea depusă la termenul de judecată din 17 ianuarie 2013, arătând că este de acord cu admiterea recursului și a acțiunii reclamantei, întrucât la momentul încheierii formei scrise a contractului de vânzare-cumpărare nu a înțeles nici ea și nici reclamanta conținutul actului, trăind ambele cu impresia că reclamanta va rămâne proprietară pe apartament.
Totodată, a făcut aceleași precizări ca cele din întâmpinarea depusă la instanța de fond,arătând că nici ea și nici sora ei nu aveau bani pentru achiziționarea apartamentului și că din prețul primit pe apartamentul anterior,mama ei ar fi putut cumpăra cinci apartamente.
Recursul declarat în cauză este nefondat,din considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit încheierii de autentificare nr. 927 din 19.02.2003, s-au prezentat în fața notarului public, atât pârâții C. N. și C. M.-C., cât și pârâtele B. E. I. și T. A.-E. „care, după citirea actului, al cărui conținut l-au înțeles și care exprimă voința lor, au consfințit la autentificarea prezentului înscris și au semnat toate exemplarele și cele patru anexe”.
Prin urmare, în mod corect, instanța de fond a reținut că întrucât părțile contractului nu s-au înscris în fals, contractul autentic face dovadă în ce privește constatările personale ale agentului instrumentator, percepute cu propriile simțuri.
Așadar, nici unul dintre pârâți, deci nici pârâta C. (fostă T.) A. E., nu poate pretinde că nu s-au prezentat în fața notarului public și că acesta nu le-ar fi citit și explicat conținutul clauzelor contractuale, și nici că acestea nu exprimă voința lor, cât timp nu au defăimat înscrisul ca fals.
Cât privește celelalte mențiuni din contractul de vânzare-cumpărare atacat - în privința părților contractului, cât și contractul în integralitatea sa – în privința reclamantei, terț față de contract – tot în mod corect, instanța de fond a reținut că reclamanta nu a făcut proba contrară drepturilor și obligațiilor rezultate pentru părți din contract.
Astfel, nu s-a dovedit că voința reală internă a părților contractante nu a fost ca pârâtele B. și C. să dobândească nuda proprietate asupra apartamentului, iar reclamanta T. să dobândească dreptul de uzufruct (viager) asupra acestuia.
Din această perspectivă și prin prisma lipsei de cunoștințe juridice a părților și a martorelor audiate de instanța de fond, afirmațiile făcute de acestea nu lămuresc în mod strict juridic la care din atributele dreptului de proprietate se refereau afirmațiile de tipul „vom fi proprietare după moartea mamei”.
Aceasta, întrucât așa cum s-a arătat, la momentul încheierii contractului, pârâtele B. și C. au dobândit doar dreptul de dispoziție asupra apartamentului, celelalte atribute – posesia și folosința – fiind dobândite de reclamantă, urmând ca întrunirea tuturor prerogativelor dreptului de proprietate în persoana cumpărătoarelor până să se realizeze, într-adevăr, la momentul decesului reclamantei.
În acest sens, trebuie interpretată și declarația martorei B., care a afirmat că notarul i-ar fi spus reclamantei că „ea este proprietara apartamentului”, precum și cea a martorei C., care a recunoscut că reclamanta i-a spus „că apartamentul este al fetelor…”
Cât privește justificarea înscrierii fiicelor reclamantei ca titulare ale dreptului de nudă proprietară asupra apartamentului, acesta poate fi reținută în contextul probei cu martori administrată, întrucât ambele cumpărătoare erau fiicele reclamantei, chiar dacă din căsătorii diferite, în timp ce excluderea viza copiii din altă căsătorie ai soțului reclamantei.
În schimb, nu poate fi reținută critica recurentei privind neatașarea dosarului penal, întrucât aceasta nu a indicat în mod concret prejudiciul astfel suferit.
Însă, este de observat că, din referatul întocmit de organul de cercetare penală rezultă că, în dosarul penal, pârâta B. „a prezentat extrase de pe mesajele telefonice primite la data de 09.09.2010 de la sora ei, C. A. E., în care aceasta îi propunea să-i dea banii pe jumătatea din apartament ce îi revenea, jumătate care trebuia evaluată fără îmbunătățirile făcute de B.…”.
Iar această împrejurare este de natură să reflecte poziția oscilantă în timp și a pârâtei C., chiar dacă în prezentul dosar aceasta și-a exprimat acordul la acțiunea reclamantei.
Oricum, poziția procesuală a acesteia a fost relevată de instanța de fond, în concordanță cu susținerile făcute de această pârâtă prin întâmpinare, așa încât nu poate fi reținută nici critica reclamantei referitoare la neluarea interogatoriului civil acestei pârâte la termenul de judecată din 01.06.2011. Aceasta întrucât pentru acel termen, pârâții C. nu au fost legal citați și, în plus, reclamanta nu a probat că ar fi solicitat administrarea acestei probe prin depunerea întrebărilor pentru interogatoriu. Astfel, art. 129 alin. 1 Cod procedură civilă a stabilit în sarcina părților obligația de a-și proba pretențiile și apărările, în timp ce alineatul 5 al aceluiași articol a prevăzut în mod expres că „părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii”.
Referitor la problema titularului fondurilor bănești cu care s-au plătit prețul apartamentului,în mod corect instanța de fond a reținut că aceasta nu are relevanță față de obiectul cauzei. Astfel,împrejurarea că banii ar fi provenit din prețul primit de recurentă pentru apartamentul vândut anterior nu este de natură să afecteze valabilitatea contractului încheiat între părțile pârâte, în raport cu care nu s-a dovedit nici un motiv de nulitate al contractului,deci la data încheierii lui.
Prin acțiunea introductivă de instanță,reclamanta a susținut că nu a dorit să facă o gratuitate fiicelor sale,însă nu a dovedit această susținere,în timp ce faptul că recurenta nu a semnat contractul de vânzare - cumpărare,coroborat cu diligențele făcute de ea ca ambele fiice să-l semneze,probează contrariul și constituie un argument în plus pentru concluzia că a înțeles că nuda proprietate asupra apartamentului a fost dobândită de acestea.
În consecință, față de ansamblul celor ce preced, tribunalul constată că sentința civilă 1760/2012 a fost dată cu aplicarea corectă a legii, așa încât, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, prezentul recurs urmează a fi respins ca nefondat.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta T. V. în contradictoriu cu intimații - pârâți B. I. - E., C. (T.) A. - E., C. (O.) N. N. și C. M.,împotriva sentinței civile nr. 1760/13 martie 2012 a Judecătoriei B. pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14.03.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
T. N. A. D. H. I. T. R.
Red. TN - 07.05.2013
Jud. fond –IM
Tehnored. TR - 2 ex./10.05.2013
| ← Fond funciar. Decizia nr. 57/2013. Tribunalul BOTOŞANI | Partaj judiciar. Decizia nr. 418/2013. Tribunalul BOTOŞANI → |
|---|
