Anulare act. Decizia nr. 932/2013. Tribunalul BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 932/2013 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 04-10-2013 în dosarul nr. 12230/193/2011
Dosar nr._ anulare act
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BOTOȘANI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din data de 4 octombrie 2013
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE - I. H.
JUDECĂTOR - N. T.
JUDECĂTOR - D. A.
GREFIER - C. B.
Decizia civilă nr. 932 R
Pe rol se află judecarea recursului formulat de recurenta reclamantă P. D. în contradictoriu cu intimații pârâții T. I.,decedat, T. L., R. C., W. D., împotriva sentinței civile nr. 9398 din 14.12.2012.2012 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei B., având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat C. B. pentru reclamanta recurentă P. D. și avocat B. D. pentru pârâții intimați T. L., R. C. și W. D., prezentă fiind pârâta intimată W. D..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile și obiectul pricinii, precum și modul de îndeplinire a procedurii de citare și că s-a primit la dosar prin serviciul de registratură al instanței întâmpinare din partea pârâților intimați T. L., R. C., W. D..
Avocat C. B. pentru reclamanta recurentă P. D. învederează faptul că i s-a comunicat prin e-mail întâmpinarea și a luat cunoștință de conținutul acesteia.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului recursului.
Avocat C. B. pentru reclamanta recurentă P. D. solicită admiterea recursului potrivit motivelor de recurs și a probelor administrate în cauză, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat și taxă judiciară de timbru
Avocat B. D. pentru pârâții intimați T. L., R. C. și W. D. solicită respingerea recursului pentru motivele arătate în întâmpinare, cu cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat în sumă de 500 lei.
TRIBUNALUL :
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 17 august 2011 reclamantă P. D., în contradictoriu cu pârâții T. I. și T. L. a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare din 25.06.1996, autentificat de B.N.P. „R. A. - B.”.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat mama sa T. M. a vândut pârâtului T. I., frate cu reclamanta mai multe suprafețe de teren, invocând că la momentul încheierii actului, aceasta datorită gravelor probleme de sănătate pe care le avea nu ar fi avut discernământ și nu și-a exprimat consimțământul cu privire la această vânzare, întrucât nu se regăsește semnătura sa pe contract.
A mai arătat reclamanta că soții T. au profitat de faptul că se afla în îngrijirea lor, fiind infirmă și oarbă și au indus-o în eroare cu privire la actul ce urma să fie încheiat.
Că de fapt în ziua încheierii actului i-au adus la cunoștință că urmează să se prezinte în fața unei comisii în vederea evaluării gradului de handicap pentru stabilirea pensiei, aceasta fiind în eroare cu privire la actul ce urma a fi semnat, astfel vânzătoarea neavând reprezentarea reală a actului încheiat prin care a înstrăinat o . bunuri .
Nu în ultimul rând reclamanta a invocat lipsa prețului, faptul că acesta nu ar fi fost plătit, că prețul menționat în contract este unul derizoriu, bunul vândut fiind suprafața de 7200 mp teren din care aproape jumătate din suprafață se află în intravilan.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri, a solicitat audierea martorilor C. G., P. D.-L., A. N., precum și efectuarea unor expertize de specialitate.
Pârâții, au depus întâmpinare la dosar prin care au solicitat respingerea acțiunii, ca fiind nefondată.
În dovedirea susținerilor pârâții au arătat că reclamanta le-a intentat mai multe acțiuni, această acțiune de constatare a nulității contractului de vânzare-cumpărare fiind a treia și că reclamanta a solicitat inițial constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr._ din 12.04.1993, titlu în baza căruia a primit de la mama sa T. M., suprafața de teren care face obiectul acestor procese.
Prin sentința civilă nr. 9398 din 14.12.2012 s-a respins acțiunea civilă având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare formulată de reclamanta P. D., în contradictoriu cu pârâții T. L., R. C. și W. D., în calitate de moștenitoarea ale defunctului T. I. ca neîntemeiată, reținând în adoptarea acestei soluții următoarele:
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3553 din 25 iunie 1996 de către Biroul Notarului Public R. A.-B., numita T. M. – mama reclamantei și a pârâtului T. I. a vândut acestuia din urmă suprafața de 7200 mp teren, situat pe raza localității Vorona Nouă, ., după cum urmează: 3307 mp teren în intravilan în p.c. 108 și 3893 mp extravilan în p. c. 381/6, sola 30, prețul vânzării constituind-l suma de 250.000 lei.
Reclamanta a investit instanța cu o cerere având ca obiect „constatarea nulității „ contractului, invocând dispozițiile legale ale nulității actului juridic.
Astfel se reclamă pe de o parte lipsa capacității de a contracta, a numitei T. M. întrucât suferea de o boală ce i-ar fi afectat sistemul nervos și în consecință nu ar fi avut discernământ, iar pe de altă parte se invocă lipsa consimțământului valabil exprimat.
De asemenea în susținerea cererii reclamanta invocă și lipsa prețului ca și faptul că prețul menționat în contract este un preț neserios, derizoriu.
Așadar, având în vedere că nulitatea reprezintă sancțiunea de drept civil care desființează actul juridic atunci când a fost încheiat cu nesocotirea condițiilor sale de valabilitate impuse de lege, instanța a analizat cererea reclamatei prin prisma motivelor invocate și a probatoriului administrat.
Capacitatea de exercițiu presupune însă existența discernământului, capacitatea fiind regula, iar incapacitatea este excepția, excepție care este prevăzută expres și limitativ de lege, art. 949, art. 440 cod civil și art.11 alin.1 din Decretul nr. 31/1954. Totodată, art. 6 alin.1 din Decretul nr. 31/1954 consacră principiul intangibilității capacității de exercițiu a persoanei fizice care arată că nimeni nu poate fi lipsit în tot sau în parte de capacitatea de exercițiu decât în cazurile și în condițiile prevăzute de lege.
Reiese astfel că lipsa discernământului în momentul semnării actului este lovită de nulitate relativă și poate fi invocată numai de persoanele părți în contract, spre deosebire de lipsa discernământului ca urmare a punerii sun interdicție care poate fi invocată de orice persoană interesată și este lovită de nulitate absolută.
În cauză nu s-a făcut dovada faptului că vânzătoarea T. M. ar fi fost pusă sub interdicție,mai mult, raportul de expertiză medico-legală efectuat în cauză la Institutul de Medicină Legală Iași arată faptul că numita T. M. a fost diagnosticată cu „ neurinom de acustic operat, Sdr.cerebro vestibular restant, Parapareză progresivă „ iar în anul 2004 cu dg. „ Status post neurinom de acustic operat, Sdr. Cohleo vestibular restant, Mielopatic vertebro medulară cu paraplegie flască, Sdr. Alzheimer”, și că în absența unui control psihiatric efectuat în jurul datei de 25 iunie 1996 dată la care numita T. M. a întocmit actul civil nu se pot face precizări cu privire la capacitatea psihică a acesteia de a întocmi acte civile la acea dată.
Martorii propuși de către reclamantă C. G. (filele 84 -85 ds), P. D. L. (fila 86 ds) și A. N. (filele 87-88 ds), au arătat că mama reclamantei și a pârâtului T. I. a început după anii 1970-1980 să aibă o . probleme de sănătate, afecțiuni locomotorii, fiind deplasată cu un cărucior, că era o femeie în vârstă care deseori nu putea finaliza o conversație, că de fapt nu o vizitau dar că discutau cu aceasta la poartă, că nu cred că aceasta avea puterea de a conștientiza o . fapte ale sale și că de fapt pârâtul i-a spus martorului P. D. L. că atunci când a încheiat actul o duce pentru a-i mai mări pensia de handicap.
Martora A. N. a arătat că după anul 1985 comunica din ce în ce mai greu cu numita T. M. pentru că avea afecțiuni ale vederii, afecțiuni locomotorii, datorate și vârstei înaintate peste 90 ani .
Supoziția asupra faptului că nu crede că-și dădea seama de ceea ce face, instanța nu a luat-o în seamă câtă vreme, martora a arătat că nu a purtat o discuție cu numita T. M. despre vânzarea-cumpărarea terenului.
Așadar, instanța a înlăturat declarațiile martorilor, fiind apreciate ca părtinitoare în circumstanțele date.
Astfel martorii propuși de pârât Aenoaie V. (fila 89 ds) L. u Miluca (fila 90 ds) și Săvel D. (fila 133 ds) învederează faptul că vânzătoarea a fost lucidă până aproape de deces, iar martorii reclamantei - că era o persoană care nu putea discerne asupra faptelor sale.
Calificând juridic corect acțiunea civilă promovată de reclamantă, instanța a înțeles să facă cercetarea judecătorească și asupra valabilității consimțământului prin prisma dispozițiilor art. 953 și 954 Cod civil .
Astfel a reținut instanța că actul juridic în litigiu a fost încheiat în formă solemnă a înscrisului autentic, or, constatările personale ale notarului care a instrumentat acest act, făcute cu propriile simțuri în limitele atribuțiilor sale legale au valoare probantă absolută până la înscrierea în fals.
În acest sens există art. 1073 Cod civil potrivit căruia actul autentic are deplină credință în privința oricărei persoane despre dispozițiile și convențiile pe care le constată.
În speță în partea finală a contractului de vânzare-cumpărare, părțile personal au arătat că au citit în întregime contractul și i s-au explicat consecințele acestuia, pe care înțeleg să și le asume, iar prin încheierea de autentificare nr. 3553 din 25 iunie 1996 dată de Biroul Notarului Public se menționează textual „ după citirea actului au consimțit la autentificarea prezentului înscris și au semnat toate exemplarele acestuia și cele 4 anexe”.
În aceste circumstanțe, instanța de fond a reținut ca cert faptul că părțile semnatare ale actului juridic atacat de reclamantă, s-au prezentat în fața notarului public care înainte de autentificare le-a citit acest act denumit „ contract de vânzare-cumpărare „ și ale cărei clauze, aduse la cunoștința părților prin citire, sunt cele specificate unui astfel de contract.
Existența erorii obstacol poate fi concepută doar în cazul perfectării unor acte juridice între absenți, când la propunerea făcută s-a răspuns prin corespondență, fără încheierea unui act în regulă.
În speță, încheierea actului juridic dedus judecății, de vânzare-cumpărare s-a făcut în regulă pentru fixarea prețului și predarea bunului vândut, ceea ce reflectă în sensul art. 1294 Cod civil acordul și nu dezacordul părților asupra materiei acestui act, aspect pe care instanța îl va dezvolta în continuare.
Operațiunea în sine săvârșită între persoane prezente în fața notarului public, fiind precisă și neechivocă asupra naturii și obiectului contract ului voit, exclude ideea erorii obstacol capabilă să o analizeze.
Însă, așa cum a reținut, instanța a fost investită de reclamantă și cu o cerere având ca obiect „ constatarea nulității” contractului, invocând dispozițiile legale ale actului juridic,
Se reclamă astfel pe de o parte neseriozitatea prețului, împrejurare care determină lipsa obiectului din partea cumpărătorului, pe de altă parte lipsa prețului.
Reținându-se de către instanță că nulitatea reprezintă sancțiunea de drept civil care desființează actul juridic atunci când a fost încheiat cu nesocotirea condițiilor sale de validitate impuse de lege, instanța a analizat cererea reclamantei, prin prima motivelor invocate și a probatoriului administrat.
Prețul este obiectul prestației cumpărătorului și corespunde valorii lucrului vândut.
El trebuie să fie fixat în bani, determinat sau determinabil, sincer și serios. Dacă aceste condiții nu sunt îndeplinite contractul este nul absolut, întrucât îi lipsește un element esențial asupra căruia trebuie să se realizeze acordul de voință.
Prețul trebuie să fie serios, adică să nu fie derizoriu, atât dreptul disproporționat în raport de valoarea lucrului vândut încât să nu existe preț, să nu poată constitui obiectul obligației cumpărătorului și deci o cauză suficientă a obligației asumate de vânzător de a transmite dreptul de proprietate.
În sensul art. 1303 Cod civil seriozitatea prețului implică o echivalentă valorică relativă, raportată atât la valoarea lucrului vândut cât și la subiectivismul părților contractante care, prin efectul voinței lor sunt libere să aprecieze întinderea valorii ce se depășește ca preț.
În cauză, prețul de 250.000 lei stabilit prin contract a fost plătit efectiv de către cumpărător, nu există o dovadă contrară în acest sens.
Prin derogare de la principiul validității contractului, chiar și în cazul lipsei de echivalență între preț și valoarea reală a lucrului dacă în momentul încheierii contractului există o disproporție vădită între cele două obiecte se poate cere anularea pentru leziune, dar numai dacă lezatul este minor ( art. 1157 și art. 25 din Decretul nr. 31/1954) și numai dacă l-a ratificat expres sau tacit, după ce a devenit major ( art. 1163 și art. 1167 Cod civil).
Dacă partea lezată este major, indiferent de mărimea leziunii de care a suferit, nu are deschisă calea acțiunii în resciziune (art. 1165 Cod civil).
Totuși, în cazul prețului derizoriu, contractul poate fi nul ca vânzare-cumpărare, dar poate subzista ca donație dacă s-a încheiat cu intenția de a face o liberalitate cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute pentru donații.
În cauză, disproporția dintre preț și valoarea bunurilor înstrăinate este atenuată dacă acest aspect este analizat prin prisma legăturii afective, dincolo de legătura de rudenie, vânzătoarea mamă – fiul cumpărător, martorii afirmând că pârâtul după ieșirea sa la pensie s-a retras alegând să stea cu mama sa pe care a îngrijit-o până la deces și unde și-a construit și o casă.
Cu privire la lipsa prețului, instanța notează că nulitatea actului juridic imperfect intervine pentru cauze anterioare sau concomitente încheierii sale, cauze care constau în nerespectarea condițiilor cerute de lege pentru valabilitatea actului, or, pentru această cauză, cererea ar putea fi analizată prin prisma dispozițiilor legale privind rezoluțiunea judiciară (art. 1020 Cod civil) pentru că se invocă practic situația unei neexecutări a obligațiilor debitorului de plată a prețului.
Instanța a apreciat că, o cauză ulterioară încheierii valabile a actului, eventuala lipsă a prețului este de natură a atrage rezoluțiunea contractului și în nici un caz nulitatea acestuia.
Cât privește susținerea reclamantei referitoare la faptul că T. M. nu a semnat contractul de vânzare cumpărare, instanța a respins-o, întrucât raportul de expertiză criminalistică întocmit în cauză de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice Iași nu stabilește cu
exactitate că semnătura de pe contractul de vânzare cumpărare nr. 3553 din 25 iunie 1996 ar aparține în mod exclusiv autoarei T. M..
Astfel, din concluziile raportului de expertiză rezultă că „semnăturile” pe cererea de autentificare a acestuia, au fost executate de același autor care a executat semnătura de pe verso-ul schiței terenului.
Însă, instanța a revenit și a solicitat să se precizeze dacă semnătura de pe contract este identică cu celelalte semnături „ T. M.” executate pe alte acte originale de comparație .
Ori, prin răspunsul de la fila 195 dosar dat de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice Iași se arată că din al treilea paragraf prezent în capitolul „ Constatări” al raportului de expertiză criminalistică nr. 77/27.04.2012, examinarea intrinsecă a semnăturilor de comparație puse la dispoziție ca provenite de la numita T. M., comportă discuții cu privire la paternitatea pieselor de comparație. Fiecare dintre semnăturile de comparație în parte, prezintă caracteristici proprii care nu sunt comune celorlalte, grafismul lor nefiind unul unitar, fapt ce duce la concluzia că ale au autori diferiți, fără a ști însă, dacă vreunul este cu certitudine T. M..
D. urmare, nu se poate stabili dacă semnătura prezentată la rubrica „ Vânzătoare” pe înscrisul intitulat „ Contract de vânzare-cumpărare” autentificat sub nr. 3553 din 25 iunie 1996 de Biroul Notarului Public R. A. – B.,a fost executat de numita T. M..
Prin urmare, instanța având în vedere argumentele expuse, a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca fiind neîntemeiată
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamanta P. D., criticând-o pentru nelegalitate în considerarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă.
În motivarea recursului se arată că prima instanță nu a dat eficiență juridică probelor administrate din care rezultă cu certitudine lipsa discernământului mamei sale la data încheierii contractului de vânzare cumpărare. Astfel, la data încheierii contractului în litigiu mama sa era în vârstă de 86 de ani, iar în anul 1970 a fost diagnosticată cu afecțiuni care în timp au dus la diminuarea discernământului, fapt dovedit cu acte medicale, în 1980, mama sa fiind încadrată într-un grad de handicap, fiind invalidă, necesitând un însoțitor permanent pentru ca în anul 1990 să fie diagnosticată și cu sindromul Altzheimer, respectiv demență, boală ce i-a afectat discernământul, odată cu trecerea timpului boala agravându-se, astfel că la data încheierii contractului vânzătoarea nu putea avea reprezentarea faptelor sale, toate aceste aspecte fiind dovedite atât cu acte medicale cât și cu martori. A mai susținut recurenta că prima instanță în soluția pronunțată nu a dat eficiență concluziilor raportului de expertiză grafologică care evidențiază împrejurarea că T. M. nu a semnat contractul neputându-se stabili prin comparație cu alte semnături anterioare cine este autorul semnăturii de pe contract, iar în ceea ce privește expertiza medico legală concluziile sunt evidente.
Pentru aceste motive recurenta solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și pe fond admiterea acțiunii.
Intimații T. L., R. C., W. D. au depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Recursul declarat este nefondat pentru cele ce succed:
Reține Tribunalul că prima instanță a pronunțat o sentință legală, reținând situația de fapt descrisă din coroborarea întregului probatoriu administrat, că deși vânzătoarea a suferit o intervenție chirurgicală pentru îndepărtarea unui cheag de sânge la nivelul creierului, această operație însă nu i-a afectat capacitatea de a discerne ci doar sistemul locomotor, deplasându-se cu greutate și abia în 2003, deci după 7 ani de la încheierea contractului de vânzare cumpărare a cărui nulitate se solicită a fost diagnosticată cu sindromul Altzheimer și demență, decedând după 2 luni de la diagnosticare. În plus concluziile celor două rapoarte de expertiză nu sunt certe, astfel că în mod legal prima instanță le-a înlăturat, iar declarațiile martorilor sunt contradictorii, în funcție de partea care i-a propus, astfel că reclamanta nu și-a dovedit acțiunea pentru motivele invocate potrivit art. 1169 Vechiul Cod Civil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Phil D., în contradictoriu cu intimații pârâții T. I.,decedat, T. L., R. C., W. D., împotriva sentinței civile nr. 1650 din 18 februarie 2013 a Judecătoriei B., pe care o menține.
Obligă reclamanta să achite intimaților suma de 500 lei cheltuieli de judecată din recurs, reprezentând onorariu avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 4 octombrie 2013.
Președinte, Judecători, Grefier,
H. I. T. N. D. A. C. B.
Red.I.H../26.03.2014
Judec.F. H.
Dact.C.B./26.03.2014
2 exp.
| ← Acţiune posesorie. Decizia nr. 419/2013. Tribunalul BOTOŞANI | Fond funciar. Decizia nr. 169/2013. Tribunalul BOTOŞANI → |
|---|
