Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1651/2013. Tribunalul BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1651/2013 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 02-12-2013 în dosarul nr. 10764/40/2011
Dosar nr._ Legea 221/2009
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B. – SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 2 decembrie 2013
Președinte - M. D.
Grefier – C. B.
Ministerul Public reprezentat de procuror U. T.
Sentința civilă nr. 1651
La ordine pronunțarea asupra cererii având ca obiect Legea 221/2009 formulată de reclamantul M. Ș., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Direcția G. a Finanțelor Publice B. și partea în proces Ministerul Public, având ca obiect Legea 221/2009.
Dezbaterile cauzei în fond au avut loc în ședința publică din data de 20 noiembrie 2011, cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință din acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 27 noiembrie 2013 și apoi pentru astăzi, când:
După deliberare,
TRIBUNALUL,
Asupra cauzei civile de față constată că:
Prin cererea înregistrată pe rol la data de 24.11.2011, reclamantul a solicitat să se constate caracterul politic al condamnării suferite de tatăl său M. N.D., care a fost sancționat cu 4 ani de închisoare corecțională, conform hotărârii penale nr.69/21 iunie 1961 pentru săvârșirea delictului de uneltire contra ordinii sociale și confiscarea totală a averii personale, dată de Tribunalul M. Iași.
În drept se invocă disp.art.4, alin.1-5 și art.5 din Legea nr.221/2009.
Printr-o mențiune marginală se precizează că pârât în cauză este S. R., reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice.
Reclamantul mai arată că urmează să solicite despăgubiri printr-o notă separată.
La cerere s-au atașat înscrisuri:
-extras din hotărârea penală nr.69/21 iunie 1961 a Tribunalului M. Iași,f.3,
-hotărârea nr.1542/11 decembrie 1991 a Comisiei pentru aplicarea dispozițiilor Decretului nr.118/1990, f.14,
-certificat privind situația militară a tatălui reclamantului, f.15.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin reprezentantul său, f.20-21, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Astfel, față de circumstanțele acțiunii, preluate din acțiune, pârâtul arată că, pentru a I se recunoaște drepturile prevăzute de legea nr.221/2009, reclamantul trebuie să facă dovada calității procesuale active, respectiv că este moștenitorul de grad I al autorului său, să prezinte procesele-verbale de sechestrare și confiscare a averii, fișa matricolă penală, sentința de condamnare și orice acte ce dovedesc condamnarea cu caracter politic.
În ce privește solicitarea de despăgubiri morale, în baza art.5 alin.1, lit. a, se arată că acestea se acordă numai în cazul condamnărilor cu caracter politic, iar în cauză, coroborând art.209 C.P. cu art.1 și 7 din Legea nr.221/2009, nu toți cei condamnați cf. art.209 C.penal pot beneficia de prevederile legii 221/2009.
Se mai cere ca la eventuala acordare a unor daune, instanța să ia în considerare durata pedepsei privative de libertate, consecințele fizice, psihice și sociale ale condamnării, precum și măsurile reparatorii deja acordate în temeiul altor legi cum ar fi D.L.118/1990, O.U.G.214/1999, Legea nr.568/2001, în scopul evitării unei duble reparații.
Cere totodată pârâtul ca la acordarea unor asemenea daune să fie avute în vedere plafoanele valorice în acord cu jurisprudența CEDO, dar și să se observe Decizia nr.1358/21.10.2010 prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate, constatând că prevederile art.5 alin.1 lit. a teza 1 din Legea nr.221/2009 sunt neconstituționale.
Reclamantul a depus ulterior 75 de copii ale unor documente din dosarul C.N.S.A.S. privind pe tatăl reclamantului, f.43-118.
Printr-o precizare ulterioară a reclamantului depusă la f.1233-135 ds. reclamantul a arătat circumstanțele arestării tatălui său. Astfel, citând din hotărârea de condamnare, reclamantul explică datele de stare civilă ale tatălui său și starea materială a acestuia, arătând că tatăl său era agricultor întovărășit și că avea pe inventar suprafața de 11 ha de pământ, la un loc cu soția și 4 copii minori, în vârstă de 10, 11 și 13 ani.
Arată reclamantul că în ziua arestării tatălui său, 12.12.1960, au fost scoși copiii din clasă și aduși la postul de miliție pentru a-și vedea tatăl în cătușe, scenă dureroasă, care i-a afectat în mod deosebit. Mai arată reclamantul că o perioadă nu au fost primiți la școală, reluând cursurile abia după anul nou 1960-1961. Arată reclamantul că lipsa tatălui din familie l-a împiedicat pe fratele mai mare, M. P., să mai meargă la școală și l-a obligat să o ajute pe mama sa, M. A., la treburile gospodărești.
Reclamantul precizează că greutățile cu care s-au confruntat după arestarea tatălui erau previzibile, întrucât și această arestare a survenit după arestarea și condamnarea bunicului lor, M. Th. N. în 3 septembrie 1952, despre care se arată că fusese condamnat anterior la 10 ani de temniță grea, reclamantul formulând și în legătură cu această condamnare o cerere similară, înregistrată sub nr.10._, astfel că solicită conexarea celor două dosare, apreciind că așa cum între cele două arestări a fost o strânsă legătură și constatarea caracterului politic al acestora se poate cerceta cu mai multă ușurință.
Prin note ulterioare reclamantul precizează că pe lângă terenurile confiscate de la tatăl său pentru care a obținut reconstituirea dreptului de proprietate cf.f.168,169 din gospodăria acestuia au fost confiscate în octombrie 1961:
-o căruță cu doi cai, cu harnașament,
-15 oi producătoare, bunuri pe care le evaluează la suma de 2.200 Ron.
Prin note ulterioare a mai indicat ca bunuri confiscate un plug cu cotiugă și o grapă.
Reclamantul a precizat că, urmare a măsurii confiscării averii tatălui său, familia a fost obligată să plătească chirie până în anul 1964.
Prin precizarea făcută în ședință publică, de la f.226, reclamantul a arătat că înțelege ca prin reunirea dosarelor distincte aflate pe rolul acestei instanțe ce au ca obiect constatarea caracterului politic al condamnărilor suferite de tatăl și de bunicul său să obțină o hotărâre comună, întrucât și cele între cele două condamnări există o legătură.
Astfel, arată reclamantul că bunicul său a făcut cele două războaie mondiale, a fost împroprietărit de regele F., că era agricultor și că, după război a fost declarat chiabur.
Reclamantul descrie împrejurările în care a fost arestat bunicul său, sens în care arată că ambele familii a bunicului și a tatălui locuiau într-o curte și că în data de 3 septembrie 1952 bunicul era plecat de acasă cu mama reclamantului, iar tatăl era și el plecat la baza de recepție Trușești pentru a preda cotele, acasă rămânând bunica și cei patru nepoți de vârste foarte mici, în prezența cărora, în scop provocator apreciază reclamantul, o comisie de verificare a predării cotelor a efectuat o percheziție și a confiscat cerealele și alimentele necesare familiei peste iarnă. Față de această faptă, bunicul sosit între timp acasă a protestat și a adresat injurii comisiei, fiind condamnat în 9 septembrie 1952 la o pedeapsă inițială de 20 de ani de temniță grea, ce a fost ulterior redusă la 10 ani și a fost executată în întregime.
Reclamantul susține că aceste măsuri nu-l vizau pe bunic, ci pe tatăl reclamantului, care fusese jandarm până în anul 1943, după care a plecat la război, fiind luat prizonier pe frontul de est, iar la întoarcerea în țară, ca luptător împotriva U.R.S.S. a fost tratat ca un dușman, astfel că fiul, gospodărind în aceeași curte cu tatăl, cu care împărtășea aceleași convingeri a suferit măsuri represive similare, cu toate că, susține reclamantul, aceștia nu au greșit cu nimic altceva, decât că și-au apărat dreptul de proprietate.
Cu referire la consecințele condamnării celor doi membri ai familiei, reclamantul relatează că stigmatul de fii de deținut politic i-a urmărit, reprezentând o piedică în notarea performanțelor școlare și un motiv de urmărire pentru organele de securitate, după .>
Pentru a justifica aprecierea ca politică a condamnării tatălui, reclamantul afirmă că tatăl său a făcut parte din Batalionul 17 Vânători de M. și, ca toți ostașii, indiferent de grad, care au căzut prizonieri armatei sovietice, a fost decorat în lipsă cu C. de F. germană, acordată de armata română ce lupta alături de armatele germane, situație ce a creat confuzie în rândul necunoscătorilor, care l-au asociat cu legionarii, deși partidul Garda de F. nu mai exista din anul1943.
Susține reclamantul că această calitate de jandarm sergent a tatălui său, demisionat din anul 1938, angajat apoi ca agent de poliție în satul Stânca, . prizonierat din care a revenit în martie 1946 și înscrierea ca membru activ în Frontul Renașterii Naționale, l-au așezat de la sine în opoziție cu Partidul Comunist. Apreciază, totodată reclamantul că prin măsurile luate împotriva familiei sale s-a dat un exemplu țărănimii mijlocașe, respectiv chiaburilor care exprimau opinii contrare regimului.
Cu privire la executarea celor două condamnări reclamantul arată că bunicul s-a eliberat de la Poarta Albă în data de 9 august 1962, iar tatăl a fost urmărit în intervalul 1952-1962, fiind condamnat la patru ani de închisoare pentru delictul de uneltire prin sentința nr.69/21.07.1961, pe care nu a executat-o în întregime, ca urmare a unei grațieri care i-a permis eliberarea în 24 aprilie 1962.
Se mai arată că, după eliberarea din penitenciar a tatălui și a bunicului, aceștia au muncit la C.A.P., li s-au restituit imobilele confiscate, însă prigoana împotriva lor a continuat prin măsuri administrative ce s-au reflectat și asupra familiei.
Prin raportul de expertiză efectuat în cauză de expert I. P. s-au evaluat bunurile mobile confiscate, opinându-se că acestea prețuiesc în prezent 7.200 lei, cf.f.240 ds.
Prin încheierea de ședință din 6 septembrie 2013 dată în ds.nr._ s-a dispus conexarea cererii făcute de reclamant în calitate de succesor al bunicului său la cererea din ds.10._ privind condamnarea tatălui.
Prin întâmpinarea formulată în cauza conexă, S. R. a solicitat respingerea acțiunii, motivându-se că acea condamnare suferită de bunicul reclamanților, M. T. N., prin.d.c.nr.1895/21 noiembrie 1952 pronunțată de Tribunalul Regional Suceava în ds.nr.2848/1952 nu se regăsește printre acelea prevăzute de lege, fiind o condamnare pentru o infracțiune de drept comun, iar nu o infracțiune prin care condamnatul s-a împotrivit față de regimul totalitar instaurat după 06.03.1945.
S-a cerut, de asemenea, respingerea și a pretențiilor materiale și morale, arătându-se că art.5 alin.1 lit. a din Legea nr.221/2009 a fost apreciat drept neconstituțional prin Decizia nr.1358/21.10.2010 a Curții Constituționale, astfel că nu mai există temei pentru acordarea acestora.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că este investită cu judecarea unei cereri având ca obiect constatarea caracterului politic al unor condamnări penale și acordarea de daune formulată în baza art.1,2 din Legea nr.221/2009.
Cererea, astfel cum a rezultat din conexare, este întemeiată numai în privința unuia dintre capete și, prin urmare, va fi admisă în parte, astfel:
Se va respinge cererea de constatare a caracterului politic al condamnării în ce privește pe numitul M. N., bunicul reclamanților.
Va fi admisă cererea de constatare a caracterului politic și de acordare de daune formulată de reclamanți în ceea ce privește pe tatăl acestora, numitul M. D..
Se va constata că acesta a suferit o condamnare de natură politică prin s.p.nr.69/21 iunie 1961 a Tribunalului M. Iași pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire contra ordinii sociale, prev. și ped. de art.209 lit. a Cod penal.
Va fi obligat pârâtul S. R. să le plătească reclamanților, reprezentați prin mandatar cu titlu de daune materiale suma de 7.200 lei, reprezentând contravaloarea bunurilor confiscate ca efect al condamnării.
Pentru a hotărî astfel, instanța reține că nu se încadrează în dispozițiile Legii 221/2009 condamnarea la 10 ani de temniță grea pronunțată cu privire la bunicul reclamanților prin decizia penală nr. 1895/21 noiembrie 1952 din ds.nr.2848/1952 al Tribunalului Regiunii Suceava, deoarece, după cum rezultă din cuprinsul sentinței precum și din relatarea reclamantului, bunicul acestuia s-a opus și desigur a suferit o măsură represivă extremă nu atât unui regim sau cu niște convingeri politice, cât pentru o confiscare abuzivă a bunurilor. Așa cum comisia a săvârșit în opinia celui condamnat, precum și în a reclamanților nepoți o faptă abuzivă și reacția bunicului, deși provocată, a fost una excesivă, încadrabilă în drept în infracțiunea de drept comun – tentativă de omor. Desigur că numirea ca și chiabur a condamnatului și calitatea de comandant al Postului de Miliție Ștefănești a celui atacat au contribuit în primă instanță la aplicarea unei pedepse foarte mari, de 20 de ani de temniță grea, pedeapsă ce a fost redusă la jumătate în urma recursului.
Însă, chiar și în acest context al aprecierii că întreaga activitate de percheziție și confiscare au fost acte de provocare și că întreaga rezervă de hrană a familiei a fost luată abuziv, din consemnările sentinței penale, singura probă a situației de fapt relatată de reclamant, rezultă săvârșirea faptei incriminate, iar această faptă rămâne o infracțiune de drept comun aspru pedepsită în toate sistemele de drept, indiferent de organizarea politică, astfel că nu există nici un argument pentru calificarea ca politică a condamnării suferită de bunicul reclamanților.
În ceea ce privește condamnarea suferită de tatăl reclamanților prin sentința penală nr.69/21 iunie 1961 a Tribunalului M. Iași pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire contra ordinii sociale, prev. și ped. de art.209 lit. a Cod penal aceasta are de drept caracter politic, regăsindu-se printre acelea prevăzute în enumerarea de la art.2 lit. a din Legea nr.221/2009, astfel că instanța urmează a admite cererea formulată în acest sens și a constata caracterul politic al acestei condamnări.
Totodată văzând că prin hotărârea de condamnare s-a dispus și confiscarea bunurilor celui condamnat și că din actele dosarului penal comunicate de C.N.S.A.S., f49, rezultă că bunurile confiscate au fost 2 cai, 1 căruță, 1 plug, o grapă și 7 oi, în valoare de 7.200 de lei, conform expertizei realizate în cauză, urmează ca, în baza art.5 lit. b din Legea 221/2009 să fie obligat pârâtul să le plătească reclamanților reprezentați prin mandatar suma de 7.200 lei, cu titlu de despăgubiri materiale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul M. Ș., domiciliat în oraș Ștefănești, .. 13, jud. B., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în mun. București, ., sector 5, și Direcția G. a Finanțelor Publice B., cu sediul în mun. B., .. 5, jud. B. și partea în proces Ministerul Public,
Respinge cererea de constatare a caracterului politic al condamnării în ce privește pe numitul M. N., bunicul reclamanților.
Admite cererea de constatare a caracterului politic și acordare de daune formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul S. R. în ceea ce privește pe tatăl acestora, numitul M. D. și, în consecință:
Constată că tatăl reclamanților, M. D., născut în anul 1913, 1 august, fiul lui N. și M., a suferit o condamnare de natură politică prin sentința penală nr. 69/21 iunie 1961 a Tribunalului M. Iași, pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire contra ordinii sociale, prev.și ped. de art. 29 lit. a Cod penal.
Obligă pe pârâtul S. R. să-i plătească reclamantului cu titlu de daune materiale suma de 7.200 lei, reprezentând contravaloarea bunurilor confiscate ca efect al condamnării.
Cu recurs în 15 zile de la data comunicării.
Pronunțată în ședința publică din data de 2 decembrie 2013.
Președinte, Grefier,
Red.D.M./25.02.2014
Dact.B.C./26.02.2014
5 exp.
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 87/2013.... | Actiune in raspundere contractuala. Decizia nr. 720/2013.... → |
|---|
