Fond funciar. Decizia nr. 1021/2013. Tribunalul BOTOŞANI

Decizia nr. 1021/2013 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 04-11-2013 în dosarul nr. 235/222/2013

Dosar nr._ pretenții

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA - I - CIVILĂ

Ședința publică din 4 NOIEMBRIE 2013

Președinte – A. D.

Judecător – A. C.

Judecător – H. I.

Grefier – C. M.

DECIZIA CIVILĂ NR. 1021

Pe rol, pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de către recurentul - reclamant I. D., în contradictoriu cu intimații - pârâți C. L. de Fond Funciar Ibănești și C. județeană de fond funciar B., împotriva sentinței civile nr. 266 din data de 18 februarie 2013, pronunțată de Judecătoria D., județul B., în dosar nr._ /2032, având ca obiect - fond funciar.

Procedura de citare legal îndeplinită, fără citarea părților.

Dezbaterile asupra cauzei în fond au avut loc în ședința publică din 28 octombrie 2013, cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța având nevoie de un timp mai îndelungat pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru astăzi când:

TRIBUNALUL,

Asupra acțiunii civile de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei D., sub nr._ la data de 23.01.2013, petentul I. D., în contradictoriu cu C. L. de aplicare a Legii fondului funciar a . și C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor B., prin reprezentanții lor legali, a solicitat reconstituirea dreptului său de proprietate pentru suprafața de 0,17 ha. teren intravilan, ce a aparținut părinților săi, I. C. și Z.. Nu a solicitat cheltuieli de judecată, ocazionate de acest proces.

În motivare, a arătat reclamantul că, acest teren îi aparține, îl deține și, fără vreun temei legal, nu l-a primit în proprietate.

În dovedire, reclamantul nu a solicitat probe.

C. L. de aplicare a Legii fondului funciar a ., prin reprezentanții săi legali, a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, deoarece, terenul în litigiu este atribuit deja moștenitorilor defunctei I. Z., respectiv Fedoreanu Raruca, sora reclamantului.

Prin sentința civilă nr. 266 din 18.02.2013 Judecătoria D., a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentul I. D., în contradictoriu cu C. L. de aplicare a Legii fondului funciar a . și C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor B., prin reprezentanții lor legali.

Pentru a se pronunța astfel, Judecătoria D. a reținut faptul că, suprafața de 0,18 ha. teren intravilan este situat în intravilanul . și provine de la părinții reclamantului, defuncții I. C. și I. Z..

A mai reținut instanța de fond faptul că, la apariția Legii fondului funciar, pentru acest teren, a făcut cerere în termen legal numita Fedoreanu Raruca, fiica defunctei I. Z. și sora petentului, fiind trecută în Titlul de proprietate nr. 71.296/20.10.1996, emis pe numele acesteia, reclamantul făcând și el cerere de reconstituire pentru acest teren, dar în baza prevederilor Legii nr. 247/2005, înregistrată sub nr. 123/14.09.2005, cerere ce a fost respinsă prin HCJ nr. 28/20.01.2006, art. 24, din aceleași considerente. HCJ nr. 28/2006 nu a fost atacată și anulată.

A mai precizat prima instanță că, suprafața totală de teren intravilan din PC 526, ce a aparținut defuncților I. C. și I. Z. este de 0,3643 ha., fiind integral trecută în Titlurile de proprietate emise pe numele petentului I. D. și a surorii sale, Fedoreanu Raruca.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, recurentul - reclamant I. D., în contradictoriu cu intimații - pârâți C. L. de Fond Funciar Ibănești și C. județeană de fond funciar B. prin care a arătat că nu este mulțumit de soluția primei instanțe, întrucât suprafața de 18 ari intravilan o are în proprietate de aproximativ 47 de ani, pe acest teren are casă și grădină și pentru faptul că a avut posesia nu a știut că trebuie să depună o cerere în anul 1991.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs formulate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, Tribunalul va reține că atât petentul I. D., cât și sora sa, Fedoreanu Raruca, au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile ce au aparținut părinților lor, I. C. și I. Z., fiindu-le emise titluri de proprietate în mod separat, respectiv cu nr._ din 17.06.1996 pentru suprafața de 2 ha 9933 m.p. pe numele reclamantului I. Ghe. D. și nr._ din 20.10.1996 pentru suprafața de 5512 m.p. pe numele lui Fedoreanu Raruca.

Având în vedere faptul că terenul revendicat de către reclamant ca fiind proprietatea sa exclusivă face parte din moștenirea rămasă de la părinți, moștenire acceptată și de către sora sa, prin formularea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate la Legea nr. 18/1991 în mod separat, Tribunalul va constata că hotărârea la care s-a oprit prima instanță este temeinică și legală, părțile având la dispoziție ieșirea din indiviziune, conform dreptului comun, context în care reclamantul trebuie să-și dovedească prioritatea la atribuirea suprafeței de aproximativ 18 ari, ca urmare a deținerii îndelungate și a faptului că are casa și anexele construite pe acest teren.

Ca atare, față de cele ce preced, Tribunalul va constata că nu sunt motive de constatare a nulității titlului de proprietate emis pe numele reclamantului sau a surorii sale Fedoreanu Raruca, întrucât în comun acestora le-a fost reconstituit din punct de vedere cantitativ întreaga suprafață de teren pe care părinții lor au avut-o în proprietate sau pe care aceștia în mod individual au introdus-o în CAP, motiv pentru care în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, va respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE :

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul I. D. cu domiciliul în ., în contradictoriu cu intimații - pârâți C. L. de Fond Funciar Ibănești și C. județeană de fond funciar B., împotriva sentinței civile nr. 266 din 18.02.2013 a Judecătoriei D..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 4 noiembrie 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

A. D., A. M., H. I. C. M.

red, A.M.

Dact. C.M.

Judec. A.E.K.

Ex. 2/25.02.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 1021/2013. Tribunalul BOTOŞANI