Partaj judiciar. Decizia nr. 708/2013. Tribunalul BOTOŞANI
Comentarii |
|
Decizia nr. 708/2013 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 11-06-2013 în dosarul nr. 634/217/2008
Dosar nr._ partaj judiciar – recurs
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B. – SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din data de 11.06.2013
Președinte - L. L.
Președinte - A. D.
Judecător – B. G.
Grefier – U. G. D.
Decizia civilă nr. 708 R
La ordine judecarea recursului declarat de recurenta – reclamantă V. R., domiciliată în C., ., .. B, . de ședință din 24 septembrie 2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Darabani, județul B., în contradictoriu cu pârâții B. G. din comuna Coțușca, ., cu domiciliul procesual ales la fam. I. I. din mun. Timișoara, .. 2, ., cod. 1900, M. V. din satul și . și B. P. comuna Coțușca, . B., cu reședința la fam. M. G. din orașul Săveni, .. 7, județul B., cu privire la acțiune civilă având ca obiect „partaj judiciar” – îndreptare eroare materială strecurată în dispozitivul sentinței civile nr. 143 din 19 martie 2009 al Judecătoriei Darabani.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile. .
S-a făcut referatul cauzei de către grefier de ședință care arată că procedura de citare este legal îndeplinită și că reclamanta – recurentă a cerut judecarea cauzei și în lipsa sa conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată recursul în stare de judecată și îl reține spre soluționare.
TRIBUNALUL:
Asupra cauzei civile de față constată că;
Prin cererea prin cererea ce a constituit obiectul dosarului nr._, înregistrat pe rolul Judecătoriei Darabani, reclamanta V. R. a solicitat în contradictoriu cu pârâții B. G., M. V. și B. P., partajarea averii succesorale rămase de pe urma defuncților B. V. – decedat la 9 iulie 1983 și B. M. – decedată la 7 ianuarie 2002, cu ultimul domiciliu pe raza ., compusă din casă de locuit și teren în suprafață de 6,5 ha înscris pe rolul defunctei în T.P. nr._/25.02.2004/f.6 dosar.
Prin sentința civilă nr. 143/19 mai 2009, judecătoria Darabani a admis acțiunea de partaj succesoral, a constatat că de pe urma defuncților a rămas o masă succesorală compusă din casă de locuit și teren în suprafață de 60.363 mp extravilan și 4737 mp teren intravilan și a atribuit părților loturi în natură, reclamanta V. R. primind imobilul casă și fiind obligată la plata sultelor realizarea către ceilalți coindivizori.
Prin cererea înregistrată pe rolul aceleiași instanțe la 18 septembrie 2012, reclamanta a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta și dispozitivul sentinței de partaj, în sensul că deși terenul intravilan i-a fost atribuit în totalitate acesteia o dată cu imobilul casă situat pe acesta, prin același dispozitiv același teren s-a împărțit în loturi egale și celorlalți 3 coindivizori.
Judecătoria Darabani, prin încheierea de ședință din 24 septembrie 2012 a respins sesizarea reclamantei și a admis sesizarea din oficiu a instanței, dispunând înscrierea corectă în aliniatul 1 de la lotul atribuit reclamantei V. R. „…și terenul în suprafață de 1.184 mp cu valoarea de 3.552 lei, în loc de „... și terenul în suprafață de 4737 mp cu valoare de 12.690 lei, cum din eroare a fost trecut.
Împotriva încheierii de ședință din 24 septembrie 2012 a Judecătoriei Darabani, reclamanta a declarat recurs în termen legal criticând soluția pentru aceea că deși în considerentele sentinței instanța a motivat că terenul din intravilan va fi atribuit în totalitate acesteia, dat fiind acordul majorității pârâților și solicitarea reclamantei, în dispozitiv terenul a fost atribuit în întregime în lotul său și ulterior împărțit în părți egale pârâților.
Recursul declarat este întemeiat pentru cele ce urmează:
Este adevărat că solicitarea reclamantei de a fi redimensionate loturile atribuite pârâților în cadrul unui proces de partaj apare la prima vedere inaccesibilă cadrului reglementat de procedura specifică a îndreptărilor de eroare materială, însă în această cauză este o situație specială care trebuie îndreptată câtă vreme evident că aceeași suprafață nu poate fi atribuită în două loturi distincte și în cel al reclamantei și în cel al pârâților.
Întrucât această hotărâre nu poate fi executată datorită acestei greșeli, care nu poate fi apreciată strict ca una de judecată întrucât considerentele sentinței atacate susțin varianta dorită de reclamantă și confirmată de judecător, de aceea va trebui analizată realitatea celor evocate de judecător, privind acordul părților pentru atribuirea întregului teren către reclamantă.
Așa fiind, față de cele invocate, Tribunalul B., reținând critica recurentei justificată, în temeiul art. 312 Cod proc. civilă, va admite‚ recursul declarat de reclamanta V. R., împotriva încheierii de ședință din 24 septembrie 2012 a judecătoriei Darabani și va casa încheierea cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta - recurentă V. R. împotriva încheierii de ședință din 24 septembrie 2012 a Judecătoriei Darabani.
Casează încheierea recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11 iunie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
L. L., B. G., A. D. U. D.
Red.A.D./09.07.2013
Judec.M. G.-T.
Dact.C.M./11.07.2013
← Fond funciar. Decizia nr. 554/2013. Tribunalul BOTOŞANI | Fond funciar. Decizia nr. 1158/2013. Tribunalul BOTOŞANI → |
---|