Grăniţuire. Decizia nr. 385/2014. Tribunalul BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 385/2014 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 17-12-2014 în dosarul nr. 582/39/2014
Dosar nr._ grănițuire
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BOTOȘANI
SECȚIA I CIVILĂ
Decizia civilă nr. 385 A
Ședința publică din 17 decembrie 2014
Președinte - M. C.
Judecător – N. T.
Grefier - C. B.
La ordine pronunțarea asupra apelului formulat de apelantul reclamant C. V. din loc. Rogojești, . în contradictoriu cu intimata pârâtă I. M. E., moștenitoarea lui O. S., domiciliată în loc. Rogojești, . împotriva sentinței civile nr. 959/12.06.2013 a Judecătoriei D., având ca obiect grănițuire.
Dezbaterile cauzei în fond au avut loc în ședința publică din 10 decembrie 2014, cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință din acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța având nevoie de timp mai îndelungat pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru azi, când:
T RI B U N A L U L,
Asupra apelului civil de față,
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei D. cu nr._ din 11.02.2012, reclamantul C. D. V. a chemat în judecată pe pârâtul O. S., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să stabilească linia de hotar dintre proprietatea sa și proprietatea pârâtului, precum și să oblige pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este proprietarul unei suprafețe de 1,81 ha teren, din care suprafața de 3.864 mp este situată în intravilanul satului Rogojești și se învecinează la est cu pârâtul.
Până în anul 1970, între proprietățile părților a existat un gard care treptat s-a deteriorat și nu au mai construit altul, deoarece între ei existau relații de bună vecinătate. În urmă cu 25 de ani, pârâtul a construit în spatele casei sale o bucătărie de vară, foarte aproape de linia de hotar lucru pe care l-a acceptat, iar în anul 1996 a construit și el un garaj în apropierea liniei de hotar, însă după mai bine de 10 ani de la ridicarea acestei construcții, pârâtul a început să îl acuze că i-a ocupat parte din terenul său, iar în anul 2011 a formulat plângere penală împotriva sa, plângere care s-a finalizat cu neînceperea urmăririi penale, drept pentru care, pentru a se stinge orice litigiu, a solicitat stabilirea liniei de hotar dintre proprietăți.
Prin acțiunea înregistrată cu nr._ din 17.01.2012 la Judecătoria D., reclamantul O. S., prin mandatar I. V., a chemat în judecată pe pârâtul C. V., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să stabilească linia de hotar dintre proprietatea sa și a pârâtului, acesta să fie obligat să îi lase liberă fâșia de teren pe care a ocupat-o din proprietatea sa și să ridice construcțiilor gard și garaj pe care acesta le-a ridicat în mod abuziv pe terenul proprietatea lui, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este proprietarul suprafeței de 2,64 ha teren situată pe raza comunei Mihăileni, teren pentru care i s-a emis titlul de proprietate nr._ din 04.02.2004.
A susținut și că pârâtul a intrat cu 3 m în terenul proprietatea sa, a desființat în mod abuziv semnele de hotar și a ridicat un gard fără autorizație de construire, a refuzat în mod sistematic să respecte vechiul amplasament, fapt care l-a determinat să formuleze împotriva acestuia și o plângere penală.
La termenul din 22 februarie 2012, dosarul nr._ a fost conexat la dosarul nr._, având în vedere că ambele dosare au ca obiect stabilirea liniei de hotar între terenurile proprietatea părților.
La data de 23.04.2012, reclamantul pârât O. S. a decedat și a fost introdusă în cauză fiica acestuia, numita I. M. E., care a solicitat continuarea judecării acțiunii promovate de către tatăl ei.
Prin sentința civilă nr. 959 din 12 iunie 2013, Judecătoria D. a admis acțiunea în grănițuire, revendicare și în parte pentru ridicare construcții formulată de reclamantul pârât O. S., decedat pe parcursul judecății și continuată de către reclamanta I. M. E., în contradictoriu cu reclamantul pârât C. V. și acțiunea în grănițuire formulată de reclamantul pârât C. V. și în consecință:
- a stabilit linia de hotar dintre proprietățile părților pe aliniamentul 1, A, 6, 3, 4 indicat prin culoarea verde în schița 1 a suplimentului la raportul de expertiză efectuat în cauză;
- a obligat pe reclamantul pârât C. V. să lase reclamantei pârâte I. M. E. în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 8,692 mp teren identificată prin punctele 1, 2, 3, 6, A în schița 1 a suplimentului la raportul de expertiză efectuat în cauză (fila 87) și să ridice gardul de pe aliniamentul 1, 2, 3;
- a obligat pe reclamantul pârât C. V. să achite reclamantei pârâte I. M. E. suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că terenul pe care este amplasată casa în care locuiește reclamantul - pârât C. V. provine de la scorul său T. N., care figurează în rolul agricol cu suprafața de 3.000 mp teren la locul numit „În grădină”.
S-a mai reținut din raportul de expertiză efectuat în cauză că terenul stăpânit de către reclamantul - pârât C. V. se află în p.c. 624, iar terenul deținut de către I. M. E., moștenitoarea defunctului O. S., de află în p.c. 623, părțile recunoscând limitele proprietății pe aliniamentul 9-14, și că litigiul se poartă pentru porțiunea de teren indicată pe aliniamentul 14, 15, 16, 17.
S-a reținut că, la data de 11 martie 2013, s-a efectuat o cercetare locală, în prezența părților și reprezentanților lor, ocazie cu care s-a constatat că gospodăriile părților se învecinează, iar casa și anexele defunctului O. S. sunt construite foarte aproape de linia de hotar dintre proprietăți și că tot lângă linia de hotar a construit un garaj și pârâtul reclamant C. V., că gardul care susține Iuricic M. E. că este construit pe proprietatea ei, pornește de la stâlpul porții, stâlp al cărui amplasament nu este contestat, trece prin spatele garajului și se unește cu un alt gard vechi care este construit până în spatele grădinilor și al cărui aliniament nu este contestat de către părți, observându-se faptul că de la stâlpul porții și până în punctul în care se unește cu gardul vechi, gardul nou are o deviere de aproximativ 30 cm pe toată lungimea, nu este drept și formează o buclă în spatele garajului.
S-a mai arătat că, la termenul din 13 martie 2013, avocat P. M. a arătat că pârâta reclamantă I. M. E. recunoaște faptul că lucrările la garaj au început în anul 1997, că atunci s-a intrat pe terenul defunctului O. cu 15 cm, însă conflictul a început în momentul în care reclamantul C. a început construcția gardului și a intrat pe terenul său cu încă 30 cm prin spatele garajului, susținând, de asemenea, că este de acord ca linia de hotar să fie stabilită în aliniament cu spatele garajului și că nu mai solicită și ridicarea garajului.
Din probele administrate prima instanță a reținut că pe amplasamentul care este în prezent în litigiu nu a existat gard o perioadă de aproximativ 30 de ani, perioadă în care între părți au existat relații de bună vecinătate, fapt confirmat de către martorii audiați în cauză. Având în vedere că înainte de întocmirea titlurilor de proprietate nu s-au emis procese verbale de punere în posesie pentru terenul din intravilan, la stabilirea liniei de hotar dintre cele două proprietăți s-au avut în vedere semnele vechi de hotar identificate cu ocazia efectuării cercetării locale, sens în care s-a constatat că între proprietăți există începând din spatele grădinilor și până în colțul garajului, un gard vechi cu o lungime de 23,5 m, gard al cărui aliniament este drept și este recunoscut de părți ca reprezentând linia de hotar, că pe aliniamentul acestui gard a fost turnată temelia garajului cu acordul defunctului O., că stâlpul de la poartă, de la care pornește gardul nou nu este contestat, însă aliniamentul gardului nou este deviat pe o distanță cu 30 cm prin spatele garajului după care se unește cu gardul vechi, motiv pentru care s-a admis acțiunea.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, reclamantul C. V. a declarat apel, recalificat drept recurs.
În fapt, a arătat că, până în anii 1970, între proprietățile părților a existat un gard care treptat s-a deteriorat și nu a mai fost construit altul, între ei fiind relații de bună vecinătate. Că în urmă cu aproximativ 25 de ani, pârâtul a construit în spatele casei sale o anexă gospodărească, respectiv bucătărie de vară, foarte aproape de linia de hotar, lucru pe care l-a acceptat, iar în anul 1996 a construit un garaj în dreptul anexei vecinului, pe proprietatea sa, dar în apropierea liniei de hotar.
După mai bine de 10 ani de la ridicarea construcției, respectiv din 2006, pârâtul a susținut că i-ar fi ocupat terenul său, că i-a tulburat posesia și alte aspecte neadevărate.
Pentru a stinge orice litigiu a solicitat deplasarea reprezentanților Primăriei Mihăileni, ocazie cu care s-a încheiat procesul verbal 1542 din 16 mai 2007, prin care se confirmă măsurarea parcelelor și trasarea hotarului, cu mențiunea că, față de situația scriptică, se deplasează hatul spre terenul proprietatea recurentului, cu acordul ambelor părți și că este evident, din raportul de expertiză, că . titlul său de proprietate, deși scriptic ar avea 3864 mp, în realitate are doar 3858,841 mp (cu aproximativ 6 mp mai puțin), iar . de proprietate al numitului O. S., care ar trebui să aibă 5005 mp, are de fapt 5833,761 mp (cu aproximativ 830 mp mai mult).
A mai precizat recurentul că atât garajul său, cât și bucătăria de vară au fost construite în proximitatea hotarului, fără însă a-l încălca, dându-și părțile acordul în mod reciproc pentru această situație, cu atât mai mult cu cât curtea sa este îngustă.
De asemenea, a arătat că se poate observa din planul de situație (fila 15 dosar) că și O. S. a apropiat construcțiile anexe situate în spatele locuinței, acestea fiind decalate față de zidul locuinței, iar acest aspect, deși este evident, nu a fost relevat în raportul de expertiză.
A arătat că în prezent stăpânește mai puțin teren decât în titlu, iar această hotărâre îl nedreptățește profund, obligându-l să cedeze încă 8,692 mp, îngustându-i și mai mult proprietatea.
Intimata I. M. E. a depus la dosar întâmpinare, prin care a arătat că, atât cu ocazia cercetării la fața locului, cât și din schița nr. 1 la expertiză (desenată cu galben) se poate observa curbura gardului nou construit de către recurentul-reclamant înspre proprietatea sa, față de linia punctată conform intabulării sale, linie ce trece prin garajul construit de către reclamant.
Prin decizia civilă nr. 968 R din 17 octombrie 2013, Tribunalul B. a respins, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul C. V. și l-a obligat pe recurent să plătească intimatei suma de 500 lei cheltuieli de judecată din recurs.
Împotriva acestei decizii reclamantul C. V. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate.
În motivarea recursului, a arătat că Tribunalul B. în mod greșit a recalificat calea de atac ca fiind cea a recursului, respingându-l în urma soluționării cauzei.
Prin întâmpinarea formulată, intimata I. E. M. a invocat excepția inadmisibilității recursului, ca fiind declarat împotriva unei hotărâri irevocabile.
Prin decizia nr.385/24.09.2014, Curtea de Apel Suceava:
- a respins excepția inadmisibilității;
- a admis recursul declarat de reclamantul C. V. împotriva deciziei civile nr. 968 R din 17 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul B. – Secția I civilă, în dosarul nr._ ;
- a casat decizia civilă nr. 968 R din 17 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru judecarea cauzei ca instanță de apel.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut că împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga.
În raport de dispozițiile art. 299 și 377 din Codul de procedură civilă, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile, pronunțată de o instanță de recurs, este inadmisibil, o astfel de hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs.
Așadar, calea de atac este cea reglementată de lege, indiferent de mențiunea înscrisă în dispozitivul hotărârii ce se atacă ori de titulatura dată cererii de parte.
D. urmare, analiza excepției inadmisibilității în speță implică a se verifica dacă decizia atacată este susceptibilă de a fi atacată cu recurs în raport de obiectul pricinii deduse judecății, iar nu de mențiunea din dispozitivul acesteia. Or, o astfel de verificare a fost reclamată prin cererea de recurs.
Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 1 Cod procedură civilă, invocate de recurent, se poate cere casarea unei hotărâri atunci când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale.
Alcătuirea instanței este cea reglementată de dispozițiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară, conform cărora „apelurile se judecă în complet format din 2 judecători, iar recursurile, în complet format din 3 judecători”.
Din coroborarea acestor dispoziții legale rezultă că inclusiv hotărârea pronunțată în recurs de un complet nelegal constituit – urmare a greșitei calificări/recalificări a căii de atac – este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 1 Cod procedură civilă.
În speță, judecătoria a fost investită cu soluționarea a două cereri de chemare în judecată, cereri conexate la data de 22 februarie 2012: una formulată de reclamantul C. V. având ca obiect grănițuirea suprafețelor limitrofe ale părților în litigiu, iar cealaltă formulată de relamantul O. S. având ca obiect, de asemenea, grănițuirea suprafețelor limitrofe ale părților, revendicarea suprafeței ocupate de pârât și obligarea acestuia la ridicarea construcțiilor gard și garaj.
Prima instanță a admis acțiunea în grănițuire, revendicare și, în parte, pentru ridicare construcții formulată de reclamantul pârât O. S., decedat pe parcursul judecății și continuată de către reclamanta pârâtă I. M. E. și acțiunea în grănițuire formulată de reclamantul pârât C. V. și în consecință, a stabilit linia de hotar dintre proprietățile părților potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, a obligat reclamantul pârât C. V. să lase reclamantei pârâte I. M. E. în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 8,692 mp teren identificată în raportul de expertiză efectuat în cauză și să ridice gardul edificat pe teren.
Tribunalul B. investit cu judecarea apelului declarat de către reclamantul C. V., la termenul din 17.09.2013, față de valoarea obiectului judecății, respectiv a terenului în litigiu, care s-a reținut că se situează cu mult sub 100.000 lei, în considerarea dispozițiilor art. 2821 Cod procedură civilă, a recalificat calea de atac ca fiind recurs.
S-a reținut că, deși unul din capetele de cerere este grănițuire, neevaluabil în bani, celelalte capete de cerere – revendicare, ridicare construcții - sunt evaluabile în bani, astfel că s-a apreciat calea de atac funcție de valoarea litigiului.
Acțiunea în grănițuire promovată separat și independent cu vreun drept clamat al pretinsului proprietar neposesor nu are alt scop procesual decât acela de a se decide asupra liniei de demarcare dintre proprietăți.
În literatura de specialitate s-a reținut că atunci când „acțiunea are ca obiect determinarea limitelor fondurilor părților, limite care sunt incerte pentru amândoi vecinii – fără ca vreunul să solicite proprietatea unei suprafețe determinate – acțiunea va fi în grănițuire. Dacă se solicită proprietatea asupra unei suprafețe determinate, atunci acțiunea este în revendicare” (V. T. – „Instituțiile în dreptul civil român”, Ed. C.H.B., pag. 53).
Soluția este aceeași și în cazul în care ambele părți indică un anumit aliniament pe care ar trebui să fie hotarul, aliniamente care însă nu concordă pentru că părțile nu sunt de acord asupra întinderii proprietăților lor (op. cit., pag. 53; P. P., Revista „Dreptul” nr. 6/1991 – „Probleme privind acțiunea în grănițuire, pag. 52).
Trasarea conturului liniei de hotar dintre proprietățile limitrofe în cadrul acțiunii în grănițuire are ca premisă verificarea identității hotarului actual – determinat prin semne exterioare, în măsura în care acestea există – cu cel primordial, existent la data actului de dobândire a dreptului de proprietate, și nu are ca finalitate decât restabilirea, dacă este cazul, a situației de fapt existente la data generării stării de vecinătate dintre părți.
Acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 584 cod civil nu permite judecătorului să treacă peste probele care atestă voința inițială a părților sau situația primordială a liniei de demarcare dintre proprietăți și să stabilească o situație juridică nouă, în sensul fixării unui alt hotar decât cel avut în vedere de părți/cel existent la momentul la care a operat transmiterea dreptului de proprietate.
Privită din această perspectivă, în mod evident, acțiunea în grănițuire nu are caracter evaluabil în bani, iar în raport cu cererile principale formulate de părți, se observă că este capăt principal de cerere în cazul prezentei acțiuni cererea de grănițuire, iar revendicarea și ridicare construcții sunt cereri subsecvente primului capăt de cerere, a căror soluționare este strâns legată și depinde de soluționarea acestuia, fiind, deci, capete de cerere accesorii.
În ceea ce privește cererile accesorii, doctrina și practica judiciară au stabilit, în mod constant, că acestea sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală, potrivit art. 17 Cod procedură civilă.
Pentru a se verifica incidența art. 2 alin. 2 sau 3 Cod procedură civilă, în sensul de a se constata dacă tribunalul, în prezenta cauză, trebuia să judece ca instanță de apel, și nu ca instanță de recurs calea de atac declarată împotriva hotărârii pronunțate de judecătorie în primă instanța, trebuie a se clarifica dacă capătul de cerere principal este evaluabilă în bani, iar potrivit aserțiunilor sus expuse concluzia este că o asemenea cerere (grănițuirea) nu este evaluabilă în bani.
Față de cele ce preced, în baza dispozițiilor art. 304 pct. 1 și art. 312 alin. 1, 2 și 3 Cod procedură civilă, a fost respinsă excepția inadmisibilității, a fost admis recursul și casată decizia tribunalului, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Așadar, pentru soluționarea apelului declarat de reclamantul C. V. împotriva sentinței civile nr.959/2013 a Judecătoriei D. – ce face obiectul prezentului dosar cu nr._ – tribunalul va avea în vedere că, astfel cum a stabilit și curtea de apel, obiectul cererilor principale formulate de ambele părți în dosarele conexate este reprezentat de acțiunea în grănițuire.
Prin urmare, în sens material, dreptul la acțiune, bazat pe dispozițiile art.584 Cod civil, circumscrie numai posibilitatea pentru reclamant/ reclamanți de a cere să se stabilească hotarul inițial, judecătorului nefiindu-i îngăduit ca, trecând peste probele care atestă voința inițială a părților sau situația primordială a liniei de demarcare dintre proprietăți, să creeze o situație juridică nouă, adică să fixeze unui alt hotar decât cel avut în vedere de părți/cel existent la momentul la care a operat transmiterea dreptului de proprietate.
În consecință, probele administrate în cauză trebuie interpretate din această perspectivă și din acest motiv tribunalul apreciază că instanța de fond în mod corect a stabilit situația de fapt și a aplicat dispozițiile legale incidente, așa încât apelul declarat în cauză este nefondat din considerentele ce urmează.
Astfel, procesul verbal nr. 1542 din 16 mai 2007 întocmit cu ocazia deplasării la fața locului a reprezentanților Primăriei Mihăileni nu este relevant pentru soluționarea cauzei în condițiile în care vizează o suprafață de 60 mp iar schița aferentă este sumară, fără precizarea punctelor de reper pentru măsurători și a mijloacelor / metodelor de măsurare astfel încât nu se poate trage vreo concluzie cu privire la hotarul dintre proprietăți, în raport cu hotarul vechi preexistent, cu reținerea eventualelor aspecte legate de strămutarea acestuia de-a lungul timpului.
Or,aspectul strămutării hotarului inițial, prin devierea acestuia înspre proprietatea intimatului O. a fost dovedit cu probele administrate în cauză, inclusiv cele constatate cu ocazia cercetării la fața locului și cu declarațiile martorilor, rezultând nu numai din susținerile intimatului dar și ale apelantului.
Astfel, acesta a relatat că, începând cu anii 1970, între proprietățile părților nu a mai existat gard care să marcheze în mod vizibil linia de hotar între acestea, context în care ambele părți au ridicat construcții, mai întâi intimatul, o anexă gospodărească, și apoi recurentul un garaj,pe care le-au amplasat în bună înțelegere ,, în apropierea liniei de hotar.’’
Conform mențiunilor din procesul – verbal de cercetare la fața locului, neînțelegerile dintre părți au apărut după ce a început ridicarea gardului de către apelant, ceea ce a determinat accentuarea deplasării liniei de hotar înspre proprietatea O. în raport cu linia de graniță pretinsă de acesta / moștenitor ca fiind în linie dreaptă începând de la pct.1 – schița nr.1 ( f.87 dosar fond ) și până la pct.3 din aceeași schiță.
Iar aceste împrejurări sunt de natură să determine concluzia, în lipsa altor semne vechi de hotar, că linia despărțitoare inițială dintre proprietăți este tangentă la aliniamentul garajului construit de apelant, astfel cum a reținut în mod corect și instanța de fond.
Faptul că, din planul cadastral al localității din anul 1982, rezultă că linia despărțitoare dintre proprietăți este frântă nu este de natură să determine o altă concluzie cu privire la linia de hotar, pentru că acest plan nu cuprinde repere și dimensiuni de natură a putea stabili exact care era unghiul de frângere al liniei de hotar precum și că acesta nu este cel stabilit în sentința apelată.
Prin urmare, observându-se și că acest plan cadastral a stat la baza emiterii titlurilor de proprietate conform legii fondului funciar, se va reține și că nu este concludentă în soluționarea acțiunilor în grănițuire formulate de părți existența unui plus de teren în cadrul perimetrului stăpânit de intimat/ moștenitori și a unui minus de teren față de actele proprii de proprietate în ce privește terenul apelantului, dat fiind faptul că, obiectul acestora este reprezentat de restabilirea hotarului legal, așa încât suprafața stabilită a fi ocupată de apelant a rezultat numai în raport cu situația hotarului reconstituit, astfel cum a și solicitat partea adversă.
Diferențele de suprafață constatate de expert nu constituie dovadă sigură în stabilirea hotarului și pentru că nu se coroborează cu planurile de situație sau cu documentele cadastrale întocmite la data dobândirii terenurilor, fiind de remarcat că intimatul a făcut referire la linia de hotar care ar fi existat în conformitate cu planurile cadastrale anterioare celor utilizate de expert și că fiind vorba despre existența unei vecinătăți între părți anterioară anului 1970, modalitatea de parcelare avută în vedere la emiterea titlurilor de proprietate pentru acestea nu are caracter absolut pentru stabilirea hotarului inițial.
Din aceste considerente, au fost considerate corecte și dispozițiile instanței de fond de obligare a pârâtului la eliberarea suprafeței de 8,692 mp și la ridicarea gardului de pe aliniamentul 1, 2, 3, fiind de observat că decizia nr.547/22.09.2014 a Tribunalului B., prin care s-a reținut că această suprafață este situată în pc. 623 a fost pronunțată în recurs, în condițiile în care prin decizia nr.385/24.09.2014, Curtea de Apel Suceava a stabilit că apelul este calea legală de atac ce poate fi exercitată împotriva sentinței instanței de fond, deci și a încheierii de lămurire a dispozitivului sentinței.
În consecință, față de ansamblul celor anterior reținute, în temeiul art.296 C., prezentul apel urmează a fi respins ca nefondat, cu păstrarea sentinței atacate și obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată către intimată.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat apelul declarat de apelantul C. V. împotriva sentinței civile nr. 959/12.06.2013 a Judecătoriei D. pe care o păstrează.
Obligă pe apelant să plătească intimatei I. M. E. cheltuieli de judecată în sumă de 400 lei.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 17.12.2014.
Președinte, Judecător, Grefier,
M. C. N. T. C. B.
REDT. TN v
Jud. fond O. L.
Tehnroed. BC
4 ex/12.02.2015
| ← Rezoluţiune contract. Decizia nr. 250/2014. Tribunalul BOTOŞANI | Contestaţie tergiversare cauză. Decizia nr. 329/2014.... → |
|---|
