Partaj judiciar. Decizia nr. 754/2014. Tribunalul BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 754/2014 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 18-12-2014 în dosarul nr. 7664/193/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 754 R
Ședința publică de la 18 decembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE - A. D.
Judecător- H. I.
Judecător - T. N.
Grefier - A. D.
La ordine judecarea recursului civil declarat de recurenta K. N. - B., AL. P. TINERETULUI, nr. 2, .. E, . în contradictoriu cu intimata C. M. - B., ÎMP. T., nr. 56, ., având ca obiect partaj judiciar împotriva sentinței civile nr._ din 11 noiembrie 2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei B., având ca obiect partaj judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă procuratorul recurentei K. N. și avocat L. E., pentru intimata lipsă.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-au depus la dosar concluzii scrise de către intimată, taxă judiciară de timbru, iar recurenta depune înscrisuri, după care, văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat instanța acordă cuvântul asupra motivelor de recurs.
Apărătorul intimatei solicită respingerea recursului, motivat de faptul că recurenta reclamantă nu a acceptat moștenirea defunctului în termenul de 6 luni prevăzut de legea în vigoare la data deschiderii succesiunii.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr._/11.11.2013, Judecătoria B.:
- a admis excepția prescripției dreptului de opțiune succesorală a reclamantei, invocată prin întâmpinare de către pârâtă;
- a admis excepția lipsei calității procesuale active, invocată prin întâmpinare de către pârâtă;
- a respins acțiunea principală, formulată de reclamanta K. N. în contradictoriu cu pârâta C. M., ca introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă;
- a respins cererea reconvențională, ca rămasă fără obiect;
- a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, la data de 06.12.2009 a decedat în Mun. B. numitul C. C., cu ultimul domiciliu în Mun. B., jud. B..
Reclamanta K. N., fiica defunctului C. C., a chemat în judecată pe pârâta C. M., soția supraviețuitore, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se efectueze partajul succesoral după tatăl său, C. C..
Pârâta-reclamantă a invocat prescripția dreptului de opțiune succesorală a reclamantei-pârâte și, pe cale de consecință, excepția lipsei calității procesuale active.
Reclamanta-pârâtă a dat la data de 13.07.2011 declarația autentificată sub nr. 1990/13.07.2011 – BNPA „M. S. D.-I. Miahela B.”, B. – fila 5, prin care a arătat că a acceptat succesiunea defunctului C. C., față de care are calitatea de fiică, prin acte de stăpânire în fapt a averii.
Succesibilul, respectiv persoana care îndeplinește condițiile pentru a putea moșteni, dar care nu și-a exercitat încă dreptul de opțiune succesorală, are dreptul de a alege între consolidarea titlului de moștenitor prin acceptarea moștenirii și desființarea acestui titlu, prin renunțarea la moștenire.
Vechiul Cod civil, aplicabil în speță, raportat la data decesului numitului C. C., precizează la art. 686 C.civ. un principiu de ordine publică, respectiv „nimeni nu este obligat de a face acceptarea unei moșteniri ce i se cuvine”.
Principiul „nemo invitus heres” (nimeni nu poate fi moștenitor fără voia lui), domină dreptul de opțiune succesorală. Succesibilul are un drept absolut de a alege între posibilitățile conferite de dreptul de opțiune. El nu poate fi obligat să justifice motivele pentru care a acceptat sau a renunțat la moștenire, nici să răspundă pentru consecințele alegerii făcute.
De asemenea, opțiunea succesorală nu poate fi afectată de termen sau condiție, deci trebuie să fie un act juridic pur și simplu, neafectat de modalități. Dacă opțiunea ar fi afectată de o modalitate, nu ar putea produce niciun efect, fiind nulă absolut.
Dacă există o pluralitate de succesibili, precum în prezentul dosar, fiecare este liber să opteze în sensul dorit, indiferent de alegerea făcută de ceilalți, deci este posibil ca unii să accepte moștenirea, alții să renunțe la ea.
Părțile au posibilitatea ca în temeiul art. 81 din Legea nr. 36/1995 să se adreseze notarului public pentru eliberarea unui certificat de calitate de moștenitor, astfel, potrivit dispozițiilor legale menționate, „în cazul în care nu s-a făcut dovada existenței unor bunuri în patrimoniul defunctului ori determinarea acestora necesită operațiuni de durată și moștenitorii solicită să li se stabilească numai calitatea, se poate emite certificat de calitate de moștenitor.”
Potrivit art. 700 V.C.civ, termenul de 6 luni pentru acceptarea moștenirii începe să curgă de la deschiderea succesiunii, în speță 6 decembrie 2009.
În cauză, reclamanta nu au făcut dovada existenței unui act de acceptare expresă a moștenirii în termenul de 6 luni. Repunerea în termen, la care se refera la art. 700 alin.2 Cod civil, are în vedere împiedicarea moștenitorului de a se folosi de dreptul său din motive de forță majoră, numai în aceasta situație instanța putând prelungi, la cererea moștenitorului, termenul cu cel mult 6 luni de la data când a luat sfârșit împiedicarea. În cauză, nu a fost solicitată repunerea în termen și nici nu se verifică un asemenea caz de forță majoră, câtă vreme reclamanta a avut cunoștință despre decesul numitului C. C. și nu a fost împiedicată să facă acte de acceptare. În plus, trebuie precizat faptul că un succesibil, o persoana care are vocație succesorală, dar care nu a făcut propriile demersuri pentru dezbaterea succesiunii are posibilitatea de a obține informații despre o eventuala dezbatere succesorala, astfel încât acest aspect nu poate fi apreciat ca un caz de forță majoră.
Pe de altă parte, nu sunt îndeplinite nici condițiile prevăzute de art. 689 V.C.civ pentru a se considera acceptată tacit succesiunea. Pentru acceptarea tacită este necesară voința succesibilului de a accepta succesiunea, materializată în acte sau fapte din care să rezulte intenția neîndoielnică de a culege moștenirea.
Ori reclamanta-pârâtă nu a preluat vreun bun din masa succesorală, iar potrivit declarațiilor martorilor, nu a locuit în casa defunctului după decesul acestuia și nici nu a preluat bunuri din locuință. Acceptarea tacită a moștenirii nu poate fi întemeiată pe acte de conservare sau de administrare provizorie a bunurilor sau pe suportarea unor cheltuieli cu înmormântarea sau praznicele defunctului.
Așadar având în vedere că înăuntrul termenului de acceptare a succesiunii de 6 luni, reclamanta-pârâtă nu și-a exercitat dreptul de opțiune nici expres, nici tacit, titlul de moștenitor se stinge, iar succesibilul este considerat străin de moștenire.
Împotriva sentinței civile nr._/2013, reclamanta K. N. a declarat recurs în termen legal, solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivare, recurenta a susținut că, și-a manifestat intenția de a accepta succesiunea după tatăl său,C..
Întrucât la data decesului, era în Italia la muncă, nu a putut veni la
înmormântare,dar cu ocazia parastasului de 6 luni, la revenirea în țară s-a înțeles cu intimata să rămână în indiviziune până când vom strânge banii necesari pentru dezbaterea succesorală
De asemenea, și-a dat consimțământul verbal ca în apartamentul ce făcea parte din moștenire, să locuiască și feciorul acesteia din prima căsătorie, R. Fârtate, împreună cu soția, aspect relatat de martora Poamă-N. L. (f.66 ds.), propusă de pârâtă. "Reclamanta știa că R. și soția lui locuiesc în apartament și și-a dat acordul în acest sens’’.
În luna mai 2010, când a adus-o pe mama sa de la Iași, împreună cu numitul D. M., care a fost audiat ca martor (f.68 ds.), acesta a asistat la o discuție dintre recurentă și pârâtă, când au stabilit să amâne dezbaterea succesorală "până mai târziu, când va avea bani".
Faptul că însăși pârâta i-a solicitat o amânare denotă două lucruri esențiale: pârâta deja știa că avea moștenire, precum și că urma să rămână în indiviziune până când vor fi în măsură să suporte cheltuielile privind dezbaterea succesorală, Având în vedere că relațiile dintre părți erau foarte bune la momentul respectiv (mai-iunie 2010, când s-a făcut parastasul de șase luni), aspect confirmat și de martora Poamă-N. L., a crezut în sinceritatea pârâtei și nu a mai considerat necesar să dea o declarație de acceptare a moștenirii.
De-abia când a realizat că pârâta nu mai avea de gând să respecte înțelegerea pe care au stabilit-o, s-a adresat inițial Parchetului de pe lângă Judecătoria B..
Față de cele expuse mai sus, recurenta a susținut că nici un moment nu s-a dezis de dreptul său la moștenirea tatălui.
În drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 3041 Cod procedură civilă (vechi).
Intimata C. M. a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul declarat în cauză este nefondat din considerentele ce urmează:
Astfel cum a reținut și instanța de fond, reclamanta - recurentă nu a făcut dovada acceptării exprese sau tacite a succesiunii tatălui său, Căunic C., decedat la 6.12.2009, în termenul de opțiune succesorală de 6 luni prevăzut de art. 700 alin. 1 cod civil 1864.
Aceasta întrucât declarația dată de reclamantă și autentificată de notarul public sub nr. 1990/13.07.2011 se referă la acceptarea succesiunii „ prin acte de stăpânire în fapt a averii”, iar cererea pentru deschiderea procedurii succesorale a fost înregistrată la Primăria Municipiului B. – Starea civilă sub nr._/15.03.2012.
Totodată, probele administrate în cauză nu dovedesc acceptarea tacită a succesiunii de către recurentă în termenul de opțiune succesorală întrucât, contrar susținerii acesteia, nu a făcut dovada achitării impozitului pentru apartamentul din masa succesorală pentru intervalul 2010 – 2013 – ba dimpotrivă, intimata a depus originalele chitanțelor ce atestă plata impozitului pentru anul 2010 - și nici cea a efectuării de cheltuieli pentru parchetul ce ar fi fost montat în apartament după decesul tatălui, nedepunând chitanțe și facturi în acest sens.
Nici declarațiile martorilor audiați de instanța de fond nu au produs asemenea dovadă, întrucât, contrar susținerilor recurentei:
1. Declarația martorei Poamă N. L., citată în cererea de recurs este extrasă din context, acesta declarând următoarele:
„Nu am discutat cu reclamanta la praznicul de 6 luni și nu am fost de față la vreo discuție cu acea ocazie în ceea ce privește succesiunea.
La data parastasului de 6 luni pârâta locuia în apartament cu fiul R. din prima căsătorie și nora și reclamanta știa acest lucru.
Reclamanta știa că R. locuiește împreună cu soția în apartament și și-a dat acordul în acest sens.
Știu că R. și soția lui locuiau în apartament cu pârâta dintotdeauna, cât a locuit pârâta și când trăia și C. C..”
Prin urmare, nu se poate reține că recurenta și-ar fi dat acordul ca fiul pârâtei să locuiască în apartament în calitate de persoană care a acceptat succesiunea tatălui.
2. Iar declarația martorului D. M. (f. 68 dosar), potrivit căreia în mai 2010 ar fi asistat „la o discuție între părți cu privire la succesiunea apartamentului, discuție în care pârâta Căunic M. i-a cerut reclamantei să amâne dezbaterea succesiunii pentru mai târziu, când pârâta va avea bani” este contrazisă de susținerile martorei D. T. (f. 67 ), care a arătat că „Într-o discuție cu reclamanta, nu îmi aduc aminte cu siguranță când a avut loc discuția, dar aceasta a spus că nu are pretenții după C. C., deoarece pârâta s-a îngrijit de Căunic C..”
În aceste împrejurări, a fost acordată valoare de adevăr mai mare declarației martorei D. T. întrucât, chiar dacă s-ar fi convenit amânarea dezbaterii succesiunii și emiterea certificatului de moștenitor, nimic nu ar fi împiedicat-o pe reclamantă să se prezinte la notar pentru consemnarea declarației de acceptare a succesiunii tatălui – așa cum a procedat de altfel în 2011- întrucât onorariul aferent unui asemenea serviciu era accesibil chiar și unei persoane cu venituri mai modeste (50 lei). În plus, în condițiile în care recurenta nu a dovedit participarea sa la cheltuielile determinate de îngrijirea tatălui său de bolnav și nici la cele ocazionate de decesul acestuia, nefiind prezentă nici la înhumarea lui, se poate accepta ca fiind rezonabilă exprimarea la un moment dat a unei asemenea opinii ca cea arătată de martoră.
Evident, aceasta nu înseamnă că recurenta nu ar fi avut posibilitatea reconsiderării ulterioare a acestei poziții, însă probele administrate nu dovedesc că ar fi intervenit în cursul termenului de opțiune succesorală așa încât, față de ansamblul celor ce preced, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă 1864, prezentul recurs urmează a fi respins ca nefondat.
Declarațiile depuse în recurs de procuratorul recurentei nu pot fi valorificate în cauză, întrucât acestea nu constituie probe cu înscrisuri în sensul art.305 rap. la art.172-184 C. 1865, ci reprezintă eventuale susțineri ale unor martori,însă proba nu a fost încuviințată și administrată în fața instanței de judecată așa cum impun disp. art.169 alin.1CPC 1865, cu procedura prevăzută de art.186- 200 din același cod, fiind de altfel nesolicitată de parte și inadmisibilă în acest cadru procesual.
Pentru aceste motive,
PENTRUACESTE MOTIVE,
ÎN NUMLELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta K. N., domiciliată în mun. B., AL. P. TINERETULUI, nr. 2, .. E, ., în contradictoriu cu intimata C. M. - B., ÎMP. T., nr. 56, ., împotriva sentinței civile nr._/11.11.2013 a Judecătoriei B., pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 18 decembrie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECETORIGREFIER
A. D. H. I. T. N. A. D.
RED.TN/16.02.2015 v
Tehnored.A.D../17.02.2015
Ex.2
| ← Fond funciar. Decizia nr. 348/2014. Tribunalul BOTOŞANI | Fond funciar. Decizia nr. 58/2014. Tribunalul BOTOŞANI → |
|---|
