Pretenţii. Decizia nr. 751/2014. Tribunalul BOTOŞANI

Decizia nr. 751/2014 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 18-12-2014 în dosarul nr. 6702/193/2012*

Dosar nr._ pretenții

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BOTOȘANI

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 751 R

Ședința publică de la 18 decembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE - A. D.

Judecător- H. I.

Judecător - T. N.

Grefier - A. D.

La ordine judecarea recursului civil privind pe recurentul B. E. - B., AL. ZORILOR, nr. 2, ., . și pe intimații C. I.. DE INSOLVENȚĂ A. M. (FOSTĂ CASA DE INSOLVENȚĂ M. IPURL IAȘI) - IAȘI, ., ., ., J. IAȘI și R. D. - B., .. 42, ., J. B., având ca obiect pretenții împotriva sentinței civile nr._ din 23 iulie 2014 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei B..

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul, lipsind intimații.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că dosarul se află la primul termen de judecată și s-a depus la dosar răspuns la întâmpinare din partea intimatei C. I.. DE INSOLVENȚĂ A. M. (FOSTĂ CASA DE INSOLVENȚĂ M. IPURL IAȘI).

Se înmânează un exemplar de pe întâmpinare recurentului, după care, văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul asupra motivelor de recurs.

Recurentul susține că i s-a restituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 880 m.p. în municipiul B., . nr. 1C conform Titlului de Proprietate nr._ din 29.06.2009, iar la momentul punerii în posesie era construită o baracă de lemn ridicată pe temelie de beton,precum și erau depozitate dale și traverse de beton, alte materiale necesare procesului de producție specifice profilului societății. La 27 februarie 2012 a revenit cu o nouă scrisoare către Casa de Insolvență prin care a detailat modul cum trebuie eliberat terenul, respectiv prin dezmembrarea barăcii, spargerea și transportul fundației de beton, nivelarea terenului după spargerea fundației și curățirea terenului de alte materiale, deoarece terenul era al său și nu al ., însă a fost acuzat că în notificare scrie doar baracă și materiale. Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, având în vedere și faptul că nu poate folosi acel teren.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față:

Prin sentința civilă nr._/23.07.2014, Judecătoria B. a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul B. E. împotriva pârâților Casa de Insolvență M. IPURL Iași și R. D., având ca obiect eliberarea terenului în suprafață de 880 m.p. situat în mun. B., ., nr. 1 C, precum și obligarea acestora la daune pentru lipsa de folosință a acestui teren.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul B. E. este proprietarul suprafeței de teren de 880 mp, situat în B., . nr.1 C, județul B., conform Titlului de proprietate nr._/07.05.2007 corectat la data de 29.06.2009.

Anterior reconstituirii dreptului de proprietate asupra acestui teren în favoarea reclamantului, acest imobil s-a aflat în administrarea . SA.

Pe parcursul anului 2012 reclamantul a purtat . discuții cu reprezentații . SA, societate aflată în insolvență, solicitându-le inițial să elibereze terenul de construcția de lemn și dalele de beton aflate pe acest teren, pentru ca ulterior pretinzând prin însăși cererea de chemare în judecată să ridice temelia de beton a acestei construcții de lemn, dalele de beton, traverse de cale ferată, vată de sticlă și alte materiale depozitate pe acest teren și cu privire la care reclamantul pretinde că aparțin societății . SA.

Conform ultimului răspuns la întâmpinare depus la dosar, reclamantul arată că pe teren a rămas doar temelia de beton a barăcii de lemn, despre care face vorbire în petitul acțiunii.

Instanța de fond a apreciat că situația de fapt se circumscrie ipotezei constructorului de bună-credință pe terenul altuia.

Așadar, astfel cum rezultă din susținerile necontestate ale părților, construcțiile aflate pe terenul reclamantului au fost edificate în perioada în care acest teren se afla în administrarea . SA, când această societate avea capital de stat. În acea perioadă terenul, reconstituit ulterior reclamantului prin titlul de proprietate sus-menționat, se afla în administrarea acestei entități juridice, împrejurare care susține buna-credință la ridicarea acestora.

Împrejurarea că acest teren a intrat în patrimoniul reclamantul nu invalidează buna-credință existentă la momentul edificării construcțiilor pe acest teren (momentul în raport cu care se analizează această condiție), astfel că instanța a apreciat că nu poate fi obligat constructorul la ridicarea acestor lucrări de pe terenul proprietarului.

Situația constructorului de bună-credință pe terenul altuia este reglementată de dispozițiile art.494 alin.3 teza a doua C.civil 1864 (din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art.58 din Legea de punere în aplicare a Noului cod civil raportat la momentul edificării construcției), potrivit cărora daca plantațiile, clădirile și operele au fost făcute de către o a treia persoană de bună-credință, proprietarul pământului nu va putea cere ridicarea sus-ziselor plantații, clădiri și lucrări, dar va avea dreptul sau de a înapoia valoarea materialelor și prețul muncii, sau de a plăti o sumă de bani egală cu aceea a creșterii valorii fondului.

Așa fiind, reținând buna-credință a constructorului la momentul ridicării lucrărilor (prezumție care nu a fost răsturnată prin dovada contrară), instanța de fond a apreciat că pârâții nu pot fi obligați la ridicarea lucrărilor, ori la plata unor daune pentru lipsa de folosință a terenului, motiv pentru care a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr._/2014, reclamantul a declarat recurs în termen legal, criticând-o pentru greșita respingere a cererii sale.

În motivare, recurentul a arătat că i s-a restituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 880 m.p. în municipiul B., . nr. 1C conform titlului de proprietate nr._ din 29.06.2009.

Pe acest teren, la în momentul punerii în posesie, era construită o baracă de lemn ridicată pe temelie de beton avind dimensiunile de 22 m lungime, 5 m lățime și 2m înălțime ,precum și dale șii traverse de beton, alte materiale necesare procesului de producție specifice profilului societății.

A notificat lichidatorul judiciar Casa de Insolvență M. 1PURL lași cu privire la eliberarea terenului de construcție si de materialele existente, revenind la 27 februarie 2012 cu o nouă scrisoare către Casa de Insolvență prin care a detailat modul cum trebuie eliberat terenul: dezmembrarea barăcii, spargerea și transportul fundației de beton, nivelarea terenului după spargerea fundației și curățirea terenului de alte materiale

A solicitat toate acestea deoarece terenul era al său iar . folosise baraca și depozitase materiale de construcție pe acest teren.

Prin adresa nr. 347/22.02.2012, intimata i-a comunicat că ridicarea magaziei și a dalelor a fost împiedicată de condițiile meteo nefavorabile dar în cel mai scurt timp urmează să se dea curs solicitării – fără proceda astfel.

Prin sentința recurată, cererea sa a fost respinsă, deoarece potrivit art. 494 al 3 teza II a codului civil- dacă plantațiile, clădirile și operele au fost făcute de oa treia persoană de bună credință, proprietarul pămîntului nu va putea cere ridicarea sus-ziselor plantații, clădiri sau lucrări.

Însă, art. 557 al. 1 precizează - construcțiile, plantațiile și alte lucrări efectuate asupra unui imobil, denumit în continuare lucrări revine proprietarului acelui imobil dacă prin lege sau act juridic nu se prevede altfel.

Pârâta a arătat că în momentul edificării respectivei barăci . SA B. a fost de bună credință avînd în acel moment terenul în administrare și că reclamantul nu a făcut în nici un fel dovada relei credințe a paratei, a refuzului nejustificat de a elibera terenul.

Însă în adresa nr._/22.08.2007 și schița Primăriei Municipiului B. către . SA B., la punctul 3 se arată - întrucît pentru diferența de 1302,90 mp (teren ce a fost reconstituit recurentului - 880 mp și d- nului O.) nu aveți documente care să ateste dreptul de proprietate sau folosință și pe care îl dețineți fară titlu de proprietate,aparține Municipiului B. și urmează să-l predați.

Punctul 4 din adresă - conform planșei anexată la Decizia nr 34/1968 se observă că proprietatea . SA nu se învecinează cu . avea ca limită cabina poartă.

Așadar, s-a construit baraca și s-au depozitat materiale specifice activității societății pe un teren ce nu-i aparținea societății, deci nu există buna credință.

Recurentul nu a indicat temeiul de drept al cererii, în dovedirea căreia a depus copia adresei Primăriei municipiului B. nr._/2007 și a unei schițe.

Intimatul C. I.. DE INSOLVENȚĂ A. M. (FOSTĂ CASA DE INSOLVENȚĂ M. IPURL IAȘI) a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În apărare, intimatul a invocat excepția de nemotivare a recursului, având în vedere faptul că cererea de recurs nu cuprinde motivele pentru care sentința Judecătoriei B. ar trebui desființată.

Pe fondul cauzei, a considerat recursul de față nefondat, întrucât în mod corect instanța de fond a reținut că situația de fapt din prezenta cauză se circumscrie ipotezei constructorului de bună-credință pe terenul altuia.

Analizând mai întâi excepția de nemotivare a recursului, invocată de intimată prin întâmpinare, tribunalul constată că această excepție nu este dată, rezultând din motivarea în fapt a recursului că acesta este întemeiat în drept pe disp. art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă 1865, deoarece a fost criticată greșită aplicarea în cauză a disp. art. 494 alin. 3 teza a II-a Cod civil 1864.

Așadar, analizând pe fond recursul declarat de reclamant, tribunalul constată că este nefondat din considerentele ce urmează:

Față de situația de fapt rezultată din probele cu înscrisuri administrative în cauză, instanța de fond a apreciat în mod corect că sunt aplicabile disp. art. 494 alin. 3 teza a II-a Cod civil deoarece, astfel cum a recunoscut chiar reclamantul prin cererea de recurs și interogatoriul administrat de instanța de fond, la momentul punerii sale în posesie, respectiv 08.07.2009 – în conformitate cu titlul de proprietate nr._/07.05.2007 - baraca de lemn pe temelie de beton se afla pe terenul luat în posesie fără obiecțiuni de către recurent.

Mai mult chiar, din adresa și schița depuse de recurent – și aflate și în dosarul de fond - rezultă că această baracă se afla pe același amplasament și la momentul încheierii procesului- verbal nr. 530/4.04.2008 (schița în discuție fiind aferentă acestuia), conform căruia S.C. Drumuri și Poduri S.A. B. a predat Primăriei mun. B. suprafața de 1302,9 mp. – din care 880 mp. a fost reconstituită în proprietate recurentului.

Chiar dacă acest proces-verbal dovedește și faptul că societatea nu era proprietara acestui teren, această împrejurare nu este de natură să afecteze calitatea celei dintâi de constructor de bună credință în raport cu recurentul.

Aceasta întrucât acest caracter putea fi pus în discuție cel mult de primărie, care însă nu a procedat astfel, confirmând în acest mod susținerile lichidatorului judiciar al societății conform cărora această construcție a fost ridicată înainte de anul 1990,când terenul era proprietate de stat și s-a aflat în administrarea fostului șantier județean de construcții.

Prin urmare, în cauză sunt incidente disp.art. 494 alin. 3 teza a II-a Cod civil 1864, care nu dau recurentului dreptul să solicite ridicarea construcției și daune – interese.

Iar acest drept nu este prevăzut nici de art. 557 alin. 1 invocat în cererea de recurs, deoarece dacă acest text normativ se referă la Codul civil 1864 nu este aplicabil în cauză, deoarece reglementează stingerea uzufructului.

Din prevederile menționate de recurent ca fiind ale acestui articol, se poate trage concluzia că s-a dorit indicarea art. 557 alin. 1 Noul Cod Civil, care însă nu este incident întrucât, astfel cum a reținut și instanța de fond, potrivit art. 58 din Legea 71/2011, trebuie avute în vedere dispozițiile legale de la data începerii lucrării.

Oricum, aceste prevederi nu sunt aplicabile nici chiar dacă recurentul ar fi invocat dispozițiile oarecum similare din Codul Civil 1864, respectiv cele ale art. 488, deoarece acestea reglementează, în principiu, dobândirea dreptului de proprietate prin accesiune, iar în speță recurentul nu a pretins dreptul său de proprietate asupra barăcii / temeliei.

Prin urmare, față de ansamblul celor ce preced, în temeiul art. 312 alin. 1 rap. la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă 1864, prezentul recurs urmează a fi respins ca nefondat.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul B. E. domiciliat în mun. B., al. Zorilor, nr. 2, ., ., împotriva sentinței civile nr._/23.07.2014 a Judecătoriei B., pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 18 decembrie 2014.

PREȘEDINTE, JUDECETORIGREFIER

A. D. H. I. T. N. A. D.

RED.TN/16.02.2015

Tehnored.A.D../16.02.2015

Ex.2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 751/2014. Tribunalul BOTOŞANI