Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 642/2015. Tribunalul BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 642/2015 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 08-12-2015 în dosarul nr. 642/2015
Dosar nr._ Apel – hotărâre care să țină loc de act autentic
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din data de 08.12.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - A. D.
JUDECĂTOR – B. G.
GREFIER – C. A.
Decizia nr.642 A
La ordine judecarea cererii formulată de apelantul A. S. în contradictoriu cu intimata Voloșnicu T., împotriva sentinței civile nr. 539 pronunțată la data de 12 mai 2015 de Judecătoria Săveni în dosar nr._, având ca obiect apel – hotărâre care să țină loc de act autentic.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă sunt părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile și obiectul pricinii, arătând că procedura de citare este legal îndeplinită.
Văzând că nu sunt alte cereri ori probe de administrat, în temeiul art. 244 NCPC, instanța declară încheiată cercetarea procesului și, în temeiul art. 394 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține spre deliberare.
TRIBUNALUL,
Asupra cererii de apel, de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Săveni la data de 31.03.2014, sub nr._, reclamantul A. S. a chemat în judecată pe pârâta V. T., solicitând pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare privind suprafața de 10.000 mp teren arabil extravilan, înscris în T.P. nr. 76.470/31.10.1997, situat pe raza comunei M., jud. B., conform antecontractului încheiat la data de 21.03.2014, în motivarea acțiunii, arătând că, la data de 21.03.2014 a convenit cu pârâta să cumpere de la acesta suprafața totală 10.000 mp teren arabil extravilan, înscris în T.P. nr. 76.470/31.10.1997, eliberat titularului Voloșnicu V. și E., situat pe raza comunei M., jud. B., în sola 3, p.c. 16/139, cu vecinătățile: N- De 20, E- Hîzniceanco M., S- DE 20/1, V- D. V., partea dinspre V- D. V precizând și că, la aceeași dată, a încheiat cu pârâta un antecontract de vânzare-cumpărare și a achitat acesteia prețul convenit, în cuantum de 4.000 lei, menționând de asemenea că suprafața de teren menționată reprezintă proprietatea promitentei-vânzătoare, fiindu-i atribuit prin sentința civilă nr. 959/06.11.2009 a Judecătoriei Săveni, în drept invocând dispozițiile art. 1669 cod civil iar în dovedirea cererii, depunând la dosar înscrisuri și solicitând proba cu interogatoriul pârâtei, acțiunea fiind legal timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 285 lei .
A arătat prima instanță că cererea introductivă de instanță și înscrisurile anexate au fost legal comunicate pârâtei V. T., iar prin întâmpinarea depusă la dosar, la data de 17.03.2015, acesta a arătat că este de acord cu acțiunea promovată de reclamant, precizând că a primit prețul de 4.000 lei convenit cu acesta prin antecontract și solicitând admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Prima instanță a respins acțiunea formulată de reclamantul A. S. în contradictoriu cu pârâta V. T., ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că între pârâta V. T., în calitate de promitentă-vânzătoare și reclamantul A. S. , în calitate de promitent-cumpărător, s-a încheiat la data de 21.03.2014 o înțelegere concretizată prin înscrisul sub semnătură privată intitulat ”Antecontract de vânzare cumpărare” (fila 4 dosar fond), prin care reclamantul a convenit cu pârâta să cumpere de la acesta 10.000 mp teren arabil extravilan, înscris în T.P. nr. 76.470/31.10.1997, eliberat titularului Voloșnicu V. și E., situat pe raza comunei M., jud.B., în sola 3, p.c. 16/139, cu vecinătățile: N- De 20, E- Hîzniceanco M., S- DE 20/1, V- D. V., partea dinspre V- D. V, în schimbul sumei de 4.000 lei, sumă ce a fost achitată în întregime la data de 21.03.2014, în ceea ce privește proprietatea terenului, conform înscrisurilor depuse la dosarul de fond, la filele 6-9, reținându-se că terenul mai sus menționat, în suprafață de 10.000 mp, aparține pârâtei V. T..
Analizând cererea reclamantei de pronunțare a unei hotărâri care să țină loc de act autentic, prima instanță a reținut că se află în prezența unei promisiuni de vânzare – cumpărare, care dă naștere unor obligații de a face, respectiv acelea de a încheia, în viitor, în forma prevăzută de lege, convenția stabilită totodată, reținând că neîndeplinirea acestei obligații atrage răspunderea contractuală a părților care nu și-au îndeplinit obligațiile, răspundere care, potrivit regulilor de drept comun are în vedere în principal, executarea directă în natură – prin prestarea a însuși obiectului contractului, iar, în subsidiar, executare indirectă, prin echivalent, prin despăgubiri bănești.
Instanța de fond a constatat că, în temeiul art. 1669 din Codul civil, instanța poate pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare sub rezerva îndeplinirii cumulative a două condiții, și anume încheierea unui antecontract de vânzare-cumpărare cu respectarea tuturor condițiilor de valabilitate prevăzute de Codul civil pentru încheierea respectivului contract de vânzare cumpărare și existența unui refuz, nejustificat, din partea uneia dintre părțile semnatare ale antecontractului.
În cazul dedus judecății, în ceea ce privește prima condiție mai sus arătată, respectiv aceea că antecontractul trebuie să îndeplinească toate condițiile de valabilitate prevăzute de Codul civil pentru încheierea contractului de vânzare cumpărare, prima instanță a observat că în conformitate cu dispozițiile art. 1279 alin. 3 teza I Cod Civil, respectiv cu art. 1669 alin. 1 teza finală Cod civil, antecontractul supus analizei trebuia încheiat în formă autentică, având în vedere că acesta prefigura încheierea unui contract – având ca obiect un imobil.
Astfel, instanța de fond a reținut că art. 1179 Cod civil dispune că în măsura în care legea prevede o anumită formă a contractului, aceasta trebuie respectată sub sancțiunea prevăzută de dispozițiile legale aplicabile, iar potrivit art. 1244 Cod civil, în afara altor cazuri prevăzute de lege, trebuie să fie încheiate prin înscris autentic, sub sancțiunea nulității absolute, convențiile care strămută sau constituie drepturi reale care urmează a fi înscrise în cartea funciară iar în consecință, potrivit acestor texte legale, pentru a putea obține pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic, părțile trebuie să fi încheiat anterior un antecontract care îndeplinește toate condițiile de validitate cu privire la contractul respectiv.
Astfel, a mai arătat prima instanță că trebuie subliniat faptul că obligativitatea îndeplinirii condițiilor de validitate (formă și fond) nu este o exigență generală pentru încheierea unei promisiuni de vânzare și / sau cumpărare, ci este necesară exclusiv acolo unde legea recunoaște dreptul creditorului de a obține o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare și prin urmare, a reținut că, o promisiune de vânzare-cumpărare încheiată sub forma unui înscris sub semnătură privată rămâne valabilă între părți, atrăgând răspunderea contractuală a acestora, însă dacă se urmărește obținerea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare, cum este și cazul în speță, pentru pronunțarea unei astfel de hotărâri, este necesar ca antecontractul să fi fost încheiat în formă autentică, practic, forma autentică nefiind o cerință de validitate pentru antecontract, ci o cerință care, dacă e îndeplinită, permite să se ajungă la pronunțarea hotărârii care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare.
În ceea ce privește cea de-a doua condiție ce trebuie îndeplinită pentru a putea fi pronunțată o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare –cumpărare, analizând întâmpinarea depusă de pârâta V. T. la dosarul cauzei (fila 28 dosar fond), prima instanță a constatat că pârâta nu exprimă un refuz la încheierea tranzacției de vânzare cumpărare, ci dimpotrivă, solicită instanței să admită acțiunea astfel cum a fost formulată, întrucât este de acord cu aceasta, precizând doar că nu s-a prezentat la notar pentru a încheia contractul.
În consecință, instanța de fond a constatat că, în cazul dedus judecății, condiția rezultată din prevederile art. 1669 Cod civil, care prevede că este necesar să existe un refuz, nejustificat, din partea uneia dintre părțile semnatare ale antecontractului, pentru a putea fi pronunțată o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare nu este îndeplinită iar având în vedere probatoriul administrat în cauză, a apreciat că acțiunea reclamantei tinde spre o încercare de eludare a taxelor notariale, nu spre o rezolvare a unei situații conflictuale, atâta vreme cât din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că în această speță părțile ar avea interese contrare.
Față de dispozițiile legale mai sus amintite și având în vedere împrejurarea că antecontractul nu a fost încheiat de părți în formă autentică, precum și faptul că pârâtul nu a exprimat un refuz la încheierea unui contract de vânzare cumpărare în formă autentică, conform înțelegerii dintre părți, prima instanță a apreciat că, în prezenta cauză nu sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru a se putea pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic și, în consecință, a respins acțiunea ca neîntemeiată.
În termen legal a formulat apel reclamantul A. S. arătând că în fapt, prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Săveni la data de 31.03.2014 a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare privind suprafața totală de 10.000 m.p. teren arabil extravilan, înscris în TP nr. 76.470/31.10.1997, situat pe raza comunei M., județul B., în baza antecontractului de vânzare cumpărare încheiat la data de 21.03.2014 iar prin Sentința civilă nr. 539 din data de 12.05.2015 a Judecătoriei Săveni acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată, motivat de faptul că nu s-a făcut dovada refuzului pârâților de a se prezenta la notar în vederea perfectării contractului de vânzare cumpărare, iar promisiunea bilaterală de vânzare cumpărare intervenită între părți la data de 21.03.2014 nu a fost încheiată în forma autentică la care face referire art. 1244 din Codul Civil.
Apelantul consideră că soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică, instanța realizând o interpretare eronată a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor legale incidente în cauză arătând că referitor la pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare, potrivit art. 1669 din Codul civil: "Când una din părțile care au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite ", înscrisurile depuse în fața primei instanțe și probele administrate atestând îndeplinirea condițiilor de fond reglementate de art. 1669 din Codul Civil.
Mai arată apelantul că antecontractul a fost încheiat între persoane cu capacitate de exercițiu deplină și având consimțământul liber exprimat, prețul a fost integral plătit la data încheierii antecontractului, iar imobilul este în proprietatea pârâtei, fiind înscris în TP nr. 76.470/31.10.1997, emis pe numele acesteia iar referitor la refuzul pârâtei de a încheia contractul în formă autentică, apreciază că instanța de fond a dat o interpretare eronată susținerilor acestuia din cuprinsul întâmpinărilor depuse la dosar și din întreaga atitudine procesuală a pârâtului.
Astfel, susține apelantul faptul că pârâta s-a declarat de acord cu acțiunea promovată de reclamant nu poate fi interpretat în sensul că nu au existat divergențe între părți anterior momentului sesizării instanței de judecată sau că există vreo certitudine în sensul că se va prezenta la notar pentru a perfecta contractul de vânzare cumpărare ci din contra, solicită să se aibă în vedere că prin antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat în data de 21.03.2014, pârâta s-a obligat ca în termen de o săptămână să se prezinte la notar în vederea perfectării contractului de vânzare cumpărare, pârâta nerespectând această obligație nici până în prezent, după un an din momentul asumării acestei obligații si a încasării prețului.
Astfel, apreciază apelantul că recunoașterea din partea sa că nu s-a prezentat la notar, cu toate că reclamantul a insistat în acest sens, fără a da vreo explicație asupra motivelor care au împiedicat-o, aspect confirmat și prin atitudinea de pasivitate manifestată de acesta în cursul judecății, probează susținerile din cererea de chemare în judecată și nicidecum o eventuală încercare a părților de a ocoli taxele notariale de timbru, așa cum în mod eronat s-a stabilit prin sentința apelată, considerând că soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică și sub aspectul deținerii ca fiind necesară forma autentică a antecontractului în vederea admisibilității acțiunii privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare.
Mai arată apelantul că potrivit dispozițiilor art. 1244 din Codul civil, forma autentică este cerută, sub sancțiunea nulității absolute, în cazul convențiilor care strămută sau constituie drepturi reale care urmează a fi înscrise în cartea în cartea funciară, acesta neconsiderând că aceste prevederi sunt aplicabile în cauză, antecontractul de vânzare cumpărare fiind în principiu, un contract consensual ce poate fi încheiat prin simplul acord de voință al părților, fără ca încheierea sa valabilă să fíe supusă condiției formei autentice nici în acele situații în care legea prevede pentru transferul dreptului de proprietate forma autentică drept condiție ad validitatem.
Acest aspect are drept fundament faptul că, la momentul încheierii antecontractului, părțile nu transferă dreptul de proprietate, antecontractul dând naștere numai unor drepturi de creanță, unor obligații de a face, promitentul vânzător obligându-se a transfera în viitor dreptul de proprietate, în același sens, precizând și faptul că prin Legea nr. 221/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 434 din data de 17 iulie 2013, printre altele, a fost abrogat alin. (5) al articolului 24 din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, care avea următorul conținut:"Promisiunea de a încheia un contract având ca obiect dreptul de proprietate asupra imobilului sau un alt drept real în legătură cu acesta și actele de alipire și dezlipire a imobilelor înscrise în cartea funciară se încheie în formă autentică, sub sancțiunea nulității absolute.""""
Totodată, s-a mai menționat că potrivit art. 1669 C.civ., în situația în care una din părțile care au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare refuză, în mod nejustificat să încheie contractul în forma autentică, cealaltă parte poate solicita instanței de judecată pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic, hotărârea judecătorească prin care se înlocuiește consimțământul promitentului putând fi pronunțată dacă toate celelalte condiții de validitate a vânzării sunt îndeplinite, în literatura de specialitate considerându-se că pentru vânzările supuse de lege condiției formei autentice ad validitatem, această condiție este îndeplinită datorită faptului că hotărârea pronunțată în exercitarea funcțiilor sale de judecătorul competent are natura unui act autentic.
Astfel, consideră apelantul că dispozițiile art.1669 din codul civil, trebuie raportate sub aspectul clarificării aspectului privind îndeplinirea condițiilor de validitate a vânzării, la prevederile art. 1279 din Codul civil, potrivit căruia:" promisiunea de a contracta trebuie să conțină toate acele clauze ale contractului promis, în lipsa cărora părțile nu ar putea exercita promisiunea", deci să îndeplinească toate condițiile de fond, nu și de formă ale vânzării.
A mai arătat apelantul că a interpreta dispozițiile art. 1669 în sensul că pot solicita pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic numai părțile care au încheiat antecontracte în formă autentică, contravine și motivării pe care Curtea Constituțională a realizat-o prin Decizia nr. 755 din 16 Decembrie 2014 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 20 alin. (1) teza privitoare la antecontracte din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului, publicată în Monitorul Oficial nr. 0101 din 9.02.2015, Curtea constatând că "persoanele care au încheiat antecontracte de vânzare în formă autentică, pe de o parte, și persoanele care au încheiat antecontracte de vânzare fie sub forma unui înscris sub semnătură privată, fie sub forma unui înscris atestat de către un avocat, pe de altă parte, având ca obiect terenuri agricole situate în extravilan, se află în aceeași situație juridică, întrucât efectele antecontractului de vânzare cumpărare sunt aceleași: obligația de a încheia în viitor contactul de vânzare. Astfel, atât antecontractul încheiat în formă autentică, cât și cel neautentificat nu realizau însuși transferul dreptului de proprietate, generând doar obligația părților de a încheia în viitor contractul de vânzare".
În consecință, având în vedere că situațiile juridice în care se află părțile antecontractului de vânzare încheiat în formă autentică, cât si ale celui neautentificat nu diferă în esență, susține apelantul că nu poate fi justificată nici aplicarea, în privința acestora, a unui tratamentul juridic diferit, din coroborarea dispozițiilor legale enunțate anterior considerând că pentru admisibilitatea pronunțării unei hotărâri care să țină loc de act autentic trebuie ca antecontractul să îndeplinească toate condițiile de fond ale vânzării, nu și cele privind forma autentică, condiții de fond îndeplinite în cauză.
Suplimentar, învederează apelantul-reclamant faptul că practica instanțelor de judecată atât la nivelul circumscripției Curții de Apel Suceava, cât și la nivel național este de admitere a acțiunilor de această natură, mai mult, Judecătoria Săveni s-a pronunțat în mod constant în ultimii ani în sensul admiterii unor acțiuni în care situația de fapt era identică cu speța dedusă prezentei judecăți, motivarea dată fiind diametral opusă celei din Sentința civ. nr. 539 din 12.05.2015 apreciind în aceste condiții că practica neunitară, în special la nivelul aceleiași instanțe este de natură a reduce încrederea justițiabililor în actul de justiție.
Mai arată apelantul că în acest sens, s-a pronunțat și Tribunalul Bihor - Secția comercială, prin Sentința nr. 559/27.05.2009, statuându-se că jurisprudența CEDO, prin hotărârile dispuse (cauzele D. contra României, P. contra României, B. contra României, Statos Pintio contra Portugaliei, Baranowscki contra Poloniei, Sovtransanto Holding contra Ucrainei) a impus concluzia că principiul securității juridice constituie unul dintre elementele fundamentale ale societății, iar incertitudinea jurisprudențială este de natură să reducă încrederea justițiabililor în sistemul judiciar și contravine acestui principiu, jurisprudența CEDO din ultimaperioadă statuând, cu valoare de normă supraconstituțională, imposibilitatea pronunțării în cauze identice a unor soluții contradictorii și diametral opuse, utilizând noțiuni foarte apropiate de precedentul judiciar.
De altfel, se mai menționează că însăși hotărârile CEDO constituie precedente judiciare care obligă instanțele naționale la pronunțarea unor hotărâri în consens cu practica CEDO în respectiva problemă de drept și că totodată, în conformitate cu prevederile art. 20 din Constituție, dispozițiile privind drepturile și libertățile cetățenilor trebuie să fie interpretate în concordanță cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, deci implicit hotărârile CEDO sunt obligatorii pentru instanțele românești, astfel, judecătorul național fiind prim judecător al Convenției Europene a Drepturilor Omului și având obligația de a „asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-i preeminența față de orice altă prevedere contrară în legislația națională, fără a fi nevoie să aștepte abrogarea acesteia de către legiuitor (Hotărârea CEDO pronunțată în cauza D. P. împotriva României, publicată în M.Of. nr. 830/05.12.2007).
Apelantul arată de asemenea că sancționarea practicii neunitare este reliefată de numeroasele condamnări ale tării noastre la CEDO, astfel, prin Hotârârea din 06.12.2007, Cauza B. împotriva României a fost constată încălcarea art. 6 alin 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, statul român fiind condamnat pe motiv că sistemul judiciar românesc nu asigură stabilitatea circuitului juridic prin faptul că permite pronunțarea în cauze identice a unor soluții contradictorii și diametral opuse. Suplimentar, în cauza A. contra României, CEDO a stabilit că dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 alin 1 trebuie interpretat prin prisma preeminenței dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor semnatare ale Convenției.
Ori, susține apelantul că unul din elementele fundamentale ale principiului preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care presupune printre altele, că soluțiile definitive date de instanțele judecătorești să nu mai poată fi contestate, iar instanțele sesizate ulterior nu ar trebui să mai repună în discuție constatările jurisdicțiilor anterioare iar pe cale de consecință, CEDO a statuat că instanțele trebuie să țină cont de constatările de fapt din procedurile judiciare anterioare și chiar dacă divergențele de jurisprudență constituie, prin natura lor, consecința inerentă oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale, în măsura în care situația de fapt rămâne neschimbată, interpretarea dată legii trebuie să fíe aceeași, pentru toate aceste considerente, solicitând ca în temeiul art. 480 alin 2 din codul de procedură civilă admiterea apelul și schimbarea în tot hotărârea primei instanțe în sensul admiterii cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată invocând în drept, prevederile art. 466 și urm din C.proc.civ, art. 1244 din Codul civil, art. 1279 din Codul civil și art. 1669 din Codul civil iar în dovedire, solicitând administrarea probei cu înscrisuri.
Intimata Voloșnicu T. nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare.
Examinând apelul declarat, întreg probatoriul administrat în cauză, dispozițiile legale în materie, instanța de control judiciar constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Actul juridic astfel încheiat dă naștere unei singure obligații, aceea de a încheia contractul în viitor, cu respectarea condițiilor speciale de validitate.
Promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare constituie, neîndoielnic, un contract sinalagmatic care dă naștere exclusiv unui drept de creanță, corelativ obligației de a face, adică de a încheia, în viitor, contractul de vânzare – cumpărare.
Actul juridic încheiat nu este translativ de proprietate, ci conține doar consimțământul promitentului de a transmite dreptul de proprietate la data convenită și/sau în forma ad validitatem.
Pentru ca instanța să poată suplini consimțământul părții care nu-și îndeplinește in mod culpabil obligațiile asumate, se impune să fie îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 1179 Noul Cod civil privind valabilitatea convențiilor precum și cele specifice contractului de vânzare cumpărare raportată la dispozițiile art. 1669 alin 1 Noul Cod civil. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 54 din Lg. 7/1996, pentru un astfel de act prin care urmează să se transmită proprietatea, părțile sunt obligate să înfățișeze notarului public întreaga documentație cadastrală, pentru ca ulterior imobilul să poată fi intabulat în cartea funciară, notarul public fiind obligat sa ceară din oficiu aceasta înscrierea. Or, din lucrările dosarului reiese că o astfel de documentație cadastrală nu a fost întocmită de nici una dintre părți astfel că o eventuală prezență fizică în fața notarului chiar dacă s-ar fi realizat actul nu putea fi încheiat în mod valabil.
Promisiunea trebuie încheiată în formă autentică dacă prefigurează încheierea unui contract având ca obiect un bun imobil. Art. 1279 alin. (3) teza I C.civ. Art. 1279 C. civ. - (1) Promisiunea de a contracta trebuie să conțină toate acele clauze ale contractului promis, în lipsa cărora părțile nu ar putea executa promisiunea. Art. 1669 alin. (1) teza finală C.civ. Art. 1669 C. civ. - (1) Când una dintre părțile care au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite.
Aplicând dispozițiile art. 1279 C.civ., dacă promitentul refuză să încheie contractul promis, instanța, la cererea părții care și-a îndeplinit propriile obligații, poate să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract, atunci când natura contractului o permite, iar cerințele legii pentru validitatea acestuia sunt îndeplinite.
Art. 1179 C.civ.4 dispune că în măsura în care legea prevede o anumită formă a contractului, aceasta trebuie respectată, sub sancțiunea prevăzută de dispozițiile legale aplicabile. Art. 1179 C. civ. - (1) Condițiile esențiale pentru validitatea unui contract sunt: 1. capacitatea de a contracta; 2. consimțământul părților; 3. un obiect determinat și licit; 4. o cauză licită și morală. (2) În măsura în care legea prevede o anumită formă a contractului, aceasta trebuie respectată, sub sancțiunea prevăzută de dispozițiile legale aplicabile.
Art. 1244 C.civ.5 prevede că în afara altor cazuri prevăzute de lege, trebuie să fie încheiate prin înscris autentic, sub sancțiunea nulității absolute, convențiile care strămută sau constituie drepturi reale care urmează a fi înscrise în cartea funciară. Deci, în cazul în care se urmărește pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de antecontract, trebuie îndeplinite toate condițiile de validitate cu privire la contractul respectiv.
Un antecontract încheiat sub forma unui înscris sub semnătură privată rămâne valabil, însă dacă se urmărește obținerea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare, este necesar ca antecontractul să fi fost încheiat în formă autentică. Practic, forma autentică nu este o cerință de validitate pentru antecontract, ci o cerință care, dacă e îndeplinită, permite să se ajungă la pronunțarea hotărârii care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare. Dacă antecontractul este încheiat sub forma unui înscris sub semnătură privată, acesta rămâne valabil, însă dă dreptul la rezoluțiunea acestuia cu daune interese.
În consecință, instanța de control judiciar constată că, în cazul dedus judecății, condiția rezultată din prevederile art. 1669 Cod civil, care prevede că este necesar să existe un refuz, nejustificat, din partea uneia dintre părțile semnatare ale antecontractului, pentru a putea fi pronunțată o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare nu este îndeplinită.
Având în vedere probatoriul administrat în cauză, Tribunalul apreciază că acțiunea reclamantei tinde spre o încercare de eludare a taxelor notariale, nu spre o rezolvare a unei situații conflictuale, atâta vreme cât din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că în această speță părțile ar avea interese contrare.
Față de aceste considerente în baza art. 480 Cod procedură civilă, instanța de control judiciar, va respinge ca nefondat, apelul declarat de A. S. împotriva sentinței civile nr. 539 pronunțată la data de 12.05.2015 de Judecătoria Săveni pe care o păstrează
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de petentul A. S. cu domiciliul în ., județul B. în contradictoriu cu intimata Voloșnicu T., cu domiciliul în ., județul B. împotriva sentinței civile nr.539 din 12.05.2015 a Judecătoriei Săveni, pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 8 decembrie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
A. D. B. G. C. A.
Red. B.G./05.01.2016
Jud. fond C. D.
Tehn. C.A./05.01.2016
.>
| ← Pretenţii. Sentința nr. 19/2015. Tribunalul BOTOŞANI | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 468/2015. Tribunalul... → |
|---|
