Succesiune. Decizia nr. 94/2015. Tribunalul BOTOŞANI
Comentarii |
|
Decizia nr. 94/2015 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 23-02-2015 în dosarul nr. 94/2015
Dosar nr._ Perimare
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BOTOSANI - SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din data de 23 februarie 2015
Instanța constituită din:
Președinte A. M.
Judecător P. I.
Grefier B. C.
Decizia civilă nr. 94 A
Pe rol judecarea cererii de apel formulată de către contestatoarea A. E., în contradictoriu cu intimații A. P., C. L. și N. C., împotriva deciziei civile nr. din pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B., având ca obiect, contestație în anulare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele: pricina are ca obiect contestație în anulare; cauza a fost repusă pe rol în vederea discutării din oficiu a perimării ; în cauză a fost întocmit referatul asupra actelor de procedură în legătură cu perimarea, prevăzut de art. 420 alin. (1) C.pr.civ..
Procedura de citare este legal îndeplinită;
Instanța pune în discuție din oficiu excepția perimării și rămâne în pronunțare asupra excepției.
TRIBUNALUL
Prin decizia civilă nr. 18 A din 30.01.2014 Tribunalului B. a fost respinsă ca nefondată, cererea de apel formulată de apelanta A. E. împotriva sentinței civile nr. 1931 din 15 noiembrie 2013, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei D., în contradictoriu cu intimații A. P., C. L. și N. C..
Împotriva acestei decizii a declarat contestație în anulare apelanta A. E., solicitând admiterea contestației, casarea deciziei și judecarea partajului pentru restul terenului susținând că în apelul formulat împotriva sentinței civile nr. 1931 din 15.11.2013 prin care i s-a respins acțiunea pe motiv că nu a solicitat chemarea în judecată a celor șapte persoane trecute pe titlul de proprietate a renunțat la partajul terenului unde sunt trecuți cei șapte moștenitori și consideră că era normal ca partajul să se pronunțe pentru terenul din titlurile unde sunt trecute cele patru persoane chemate în judecată.
La data de 16 iunie 2014 cauza a fost suspendată în temeiul art. 411 pct. 2 NCPC.
Cauza a fost repusă pe rol din oficiu în vederea discutării perimării cererii de față.
Potrivit art. 416 C.pr.civ.: „(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță”.
Având în vedere că de la data de 16 iunie 2014 cauza a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din vina contestatoarei și nu poate fi reținut niciun motiv de suspendare sau de întrerupere a termenului de perimare, urmează a se constata că a intervenit perimarea prezentei cereri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Constată perimată judecata contestației în anulare formulată de reclamanta A. E., domiciliată în ., în contradictoriu cu intimații A. P.,domiciliat în ., C. L., domiciliată în mun. Suceava, ., . și N. C., domiciliat în mun. Suceava, ., .. C, . împotriva deciziei nr. 18 din 30.01.2014 a Tribunalului B..
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din data de 23 februarie 2015.
P., Judecător, Grefier,
A. M. P. I. B. C.
Red.P.I./18.03.2015
Tribunal DM+AC
Dact.B.C./18.03.2015
6 exp.
← Fond funciar. Decizia nr. 153/2015. Tribunalul BOTOŞANI | Întoarcere executare. Decizia nr. 147/2015. Tribunalul BOTOŞANI → |
---|