Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 651/2013. Tribunalul BRĂILA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 651/2013 pronunțată de Tribunalul BRĂILA la data de 09-12-2013 în dosarul nr. 10816/196/2012
Dosar nr._ Codul operatorului de date personale: 4481
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Decizia civilă nr. 651/2013
Ședința publică de la 09 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. A. B.
Judecător A. M. Cășaru
Judecător V. R.
Grefier I. N.
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul M. B., cu sediul în B., Piața Independenței nr. 1, județul B., împotriva sentinței civile nr. 3651/29.04.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosar nr._ având ca obiect acțiune în răspundere delictuală, în contradictoriu cu reclamanta
. SA București prin Sucursala B., cu sediul în B., .. 4, județul B.;
Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică din 2.12.2013 și s-au consemnat în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța în baza art. 260 c.pr.civilă a amânat pronunțarea la data de 9.12.2013.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 3651/29.04.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosar nr._ s-a admis cererea formulată de reclamanta . SA București prin Sucursala B. în contradictoriu cu pârâtul M. B., iar pârâtul M. B. prin Primar a fost obligat sa plătească reclamantei suma de 5260,27 lei reprezentând despăgubiri și dobânda legală aferentă sumei de 5260,27 lei calculată de la data de 14 august 2012 până la data plății efective, precum și suma de 1430 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrata la data de 14.08.2012 reclamanta S.C. Allianz-Țiriac Asigurări S.A. București S.A prin Sucursala B. a chemat în judecată pârâtul M. B. prin Primar, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 5260,27 lei reprezentând contravaloare daună și a dobânzilor legale aferente debitului datorat, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că la data de 25.07.2011 O. Ș. a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe . B. și a intrat într-o canalizare care nu avea capac, în încercarea de a evita un câine aflat pe carosabil, zona nefiind semnalizată corespunzător și rezultând cu această ocazie avarierea autoturismului condus. În baza poliței de asigurare facultativă Casco nr. CPF_/17.12.2010 a fost plătită suma de 5260,27 lei. Reclamanta a mai arătat că în baza art. 22 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 s-a subrogat în drepturile asiguratului iar pârâtele avea obligația legală să semnalizeze obstacolele aflate pe carosabil și să ia măsuri de înlăturare a acestora conform prevederilor art. 5 alin. 2 din OUG nr. 195/2002. S-a apreciat de reclamantă că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale a pârâtei conform prevederilor art. 998-999 din Codul civil. In drept, cererea a fost intemeiata pe dispozitiile Legii nr. 136/1995, Legea nr. 213/1998, art. 5 din OUG nr. 195/2002, art. 1357 din Noul cod civil și OG nr. 43/1997.
Pârâtul M. B. prin Primar a formulat întâmpinare, arătând că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale în prezenta cauză în lipsa datei care să certifice momentul întocmirii planșelor fotografice care să certifice presupusul obstacol de natură a cauza prejudicii în modalitatea prezentată de reclamantă. Conform prevederilor Legii nr. 136/1995 revine asiguratului obligația să întrețină bunul asigurat în bune condiții și în conformitate cu prevederile legale în scopul prevenirii producerii riscului asigurat. În condiții normale de circulație nu se justifică avarierea simultană a jenților, anvelopelor și a celorlalte piese ale autoturismului marca BMW în modalitatea prezentată de reclamantă. În drept a invocat prevederile art. 115-118 din codul de procedură civilă din 1864, art. 998-999 din Codul Civil din 1864, OUG nr. 195/2002, Legea nr. 136/1995.
Analizând probatoriile administrate în cauză, instanța de fond a constatat că la data de 25.07.2011 O. Ș. a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe . B. și a intrat într-o canalizare care nu avea capac, în încercarea de a evita un câine aflat pe carosabil, zona nefiind semnalizată corespunzător și rezultând cu această ocazie avarierea autoturismului condus. Acestea rezultă din declarația dată de conducătorul auto la reclamantă la data de 26.07.2011 și din fotografiile efectuate de reclamantă. Conform raportului de expertiză tehnică auto efectuat în cauză, avariile produse autoturismului rezultă din dinamica prezentată de conducătorul auto, iar suma necesară pentru remedierea acestora se ridică la 5271,81 lei. Reclamanta în calitate de asigurător de răspundere civilă, potrivit poliței de asigurare facultativă Casco nr. CPF_/17.12.2010, a achitat suma de 5260,27 lei conform extrasului de cont emis de Unicredit Ț. Bank. Aceste plăți au în vedere reparațiile efectuate de S.C. A. Auto S.R.L. și S.C. Romwest Euro S.R.L. prin facturile fiscale nr._/20.09.2011 și nr._/28.07.2011. Reclamanta s-a regresat împotriva pârâtului M. B. prin Primar, care avea obligația întreținerii a drumului public în bune condiții conform prevederilor art. 128 alin. 1 lit. a, b din OUG nr. 195/2002 coroborate cu art. 63 alin. 5 lit. c din Legea nr. 215/2001.
Instanța a constatat că în cauză sunt îndeplinite, în privința pârâtului, condițiile răspunderii civile delictuale potrivit prevederilor art. 998-999 din Codul Civil în vigoare la data de 14.03.2010 privind existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat. Prejudiciul este cel stabilit de raportul de expertiză privind contravaloarea reparațiilor survenite în urma avarierii autoturismului, fapta ilicită constă în neîntreținerea de pârât în condiții normele a drumului public, între acestea existând un raport direct de cauzalitate împrejurare-efect iar vinovăția pârâtului constă în culpa de a nu fi întreținut în condiții normele pentru traficul rutier drumul public.
Instanța a reținut faptul că, pentru o deplină reparare a prejudiciului, reclamanta are dreptul și la plata dobânzii legale aferente sumei plătite, calculate de la data de 14.08.2012 când prezenta cerere a fost înregistrată pe rolul instanței, încetând buna credință a pârâtului, și în continuare până la achitarea integrala a debitului.
A mai apreciat că nu pot fi primite susținerile pârâtului că nu se justifică avarierea simultană a jenților, anvelopelor și a celorlalte piese ale autoturismului marca BMW în modalitatea prezentată de reclamantă, în condițiile în care prin raportul de expertiză efectuat în cauză s-a stabilit că aceste avarii rezultă din dinamica prezentată de conducătorul auto și reclamantă.
Conform prevederilor art. 274 Cod procedură civilă instanța a obligat pârâtul la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată constând în taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu expert.
În termenul prevăzut de art. 301 Cod procedură civilă pârâtul a declarat recurs împotriva acestei sentințe, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Ca motiv de recurs a susținut că instanța de fond a făcut o apreciere greșită a mijloacelor de probă existente la dosarul cauzei.
În dezvoltarea acestui motiv recurentul a reiterat apărările formulate prin întâmpinarea depusă la fond, învederând că nu poate fi asimilat unei persoane răspunzătoare de producerea pagubei în sensul dispozițiilor prevăzute de art. 58 din Legea nr. 136/1995, întrucât conform acestora asigurătorul recuperează sumele plătite drept despăgubiri de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei în cazul în care accidentul a fost produs cu intenție.
Recurentul a mai susținut că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 998-999 din Codul Civil în vigoare la momentul formulării acțiunii, reținerea în sarcina lui a faptei ilicite prin neîntreținerea drumului public de circulație fiind vădit neîntemeiată.
În acest sens a învederat că din analiza declarației conducătorului auto rezultă faptul că evenimentul rutier s-ar datora prezenței neașteptate a unui câine apărut pe drumul public și eventual a încercării nereușite de sustragere a capacului de canalizare, fapt ce nu poate fi imputat instituției publice. De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 96 alin. 1 din HGR nr. 1391/2006, conducătorul autovehiculului în cauză avea obligația de a semnala administratorului drumului faptul că, în localitatea B., pe . denivelare la nivelul canalizării, care poate aduce atingere siguranței circulației rutiere.
Recurentul a criticat și raportul de expertiză tehnică, susținând că realizarea acestuia este total lipsită de profesionalism și obiectivitate întrucât expertul, analizând dinamica accidentului din data de 25.07.2011, în lipsa unei cercetări la fața locului sau a elementelor avariate ale autoturismului, nu face altceva decât să transcrie faptele exclusiv din modalitatea prezentată de către reclamantă; fără să întocmească experimentul tehnic de specialitate inclusiv prin stabilirea gărzii la sol a autoturismului față de diferența de nivel astfel cum a fost prezentată la dosarul cauzei, nu a demonstrat în mod științific, cum a fost posibil la trecerea o singură dată peste gura de canalizare la un nivel inferior drumului, în condițiile rulării cu prudență, fără viteză, să fie avariate atât scutul motor cât și scutul cutiei de viteză.
Fată de cele invocate, recurentul consideră că declarația pe propria răspundere a conducătorului auto nu este susținută de alte mijloace de probă care să ateste modalitatea producerii evenimentului asigurat, fapta ilicită, vinovăția și raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul societății de asigurare, iar avariile autoturismului se puteau produce oriunde pe drumul public și din orice altă cauză, inclusiv datorită conducerii cu viteză.
De asemenea, a invocat și faptul că, potrivit prevederilor Legii nr. 136/1995, plata despăgubirilor în cazul asigurării de bunuri se stabilește în funcție de starea bunului anterioară momentului rutier. Astfel, se impuneau a fi luate în considerare implicarea autoturismului într-un eveniment rutier petrecut în data de 21.03.2011, numărul de km parcurși, respectiv de 151.017 și faptul că, în calitate de administrator al societății Stefando SRL, face numărate drumuri în țară, astfel încât avarierea autoturismului putea avea loc oriunde pe drumul public și din orice alte cauze inclusiv datorită conducerii imprudente a autoturismului.
Recurentul a mai apreciat că, față de dispozițiile art. 35 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, privind circulația pe drumurile publice, ar fi nelegală stabilirea culpei exclusiv în sarcina Municipiului B., atât timp cât conducătorul autovehiculului avea obligația conducerii cu atenție, fără viteză pentru a putea efectua orice manevră de siguranță în scopul evitării producerii de daune umane și materiale proprietății publice sau private.
Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 299 - 316 Cod procedură civilă, art. 998-999 Cod civil, Legea nr. 136/1995 și OUG nr. 195/2002.
Deși a fost legal citată, intimata nu a formulat întâmpinare.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței recurate atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 3041 Cod procedură civilă, tribunalul constată următoarele:
Art. 58 din Legea nr. 136/1995, invocat de recurent, prevede că „Asigurătorul recuperează sumele plătite drept despăgubiri de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei, în următoarele cazuri: a) accidentul a fost produs cu intenție; b) accidentul a fost produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice ca infracțiuni săvârșite cu intenție, chiar dacă aceste fapte nu s-au produs pe astfel de drumuri sau în timpul comiterii altor infracțiuni săvârșite cu intenție; c) accidentul a fost produs în timpul când autorul infracțiunii săvârșite cu intenție încearcă să se sustragă de la urmărire; d) persoana răspunzătoare de producerea pagubei a condus vehiculul fără consimțământul asiguratului.”
Acest text trebuie coroborat însă cu dispozițiile art. 55 din aceeași lege care la alin. 1 prevede că „Despăgubirile se plătesc de către asigurător persoanelor fizice sau juridice păgubite.”, iar la alin. 3 stabilește că „Despăgubirile se plătesc asiguraților dacă aceștia dovedesc că au despăgubit persoanele păgubite și despăgubirile nu urmează să fie recuperate potrivit prevederilor art. 58.”
Reiese astfel că prevederile art. 58 se referă la recuperarea sumelor plătite drept despăgubiri de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei, în situația în care această persoană este cea care a condus vehiculul.
În consecință, aceste dispoziții nu sunt aplicabile în speță, deoarece pârâtul recurent a fost chemat în judecată în temeiul prevederilor Codului civil, considerându-se că avarierea autoturismului persoanei asigurate s-a produs din vina lui, întrucât în calitate de administrator al drumului pe care s-a produs evenimentul rutier nu și-a respectat obligațiile ce îi reveneau conform art. 128 alin. 1 lit. a și b din OUG nr. 195/2002.
Este nefondată susținerea recurentului conform căreia nu îi poate fi imputat faptul că evenimentul rutier s-ar datora prezenței neașteptate a unui câine apărut pe drumul public și încercării nereușite de sustragere a capacului de canalizare, atât timp cât, așa cum a reținut și instanța de fond, Municipiului B. îi revine obligația întreținerii a drumului public în bune condiții conform prevederilor art. 128 alin. 1 lit. a, b din OUG nr. 195/2002 coroborate cu art. 63 alin. 5 lit. c din Legea nr. 215/2001.
Faptul că cel care conducea autovehiculul în cauză nu a semnalat recurentului existența denivelării de la nivelul canalizării nu este de natură să îl exonereze pe recurent de obligația mai sus arătată, mai ales că nu s-a dovedit că respectivul șofer ar fi cunoscut despre existența denivelării anterior producerii evenimentului.
De asemenea, nu s-a dovedit nici că avarierea autovehiculului ar fi fost cauzată de comportamentul șoferului care nu ar fi respectat dispozițiile art. 35 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată, avarierea producându-se tocmai în condițiile în care conducătorul auto a avut o conduită preventivă, încercând să evite impactul cu un câine.
Cât privește celelalte aspecte invocate în recurs, tribunalul observă că, potrivit dovezii de comunicare aflată la dosarul de fond (fila 85), raportul de expertiză tehnică a fost primit de pârâtul recurent la 09.04.2013, deci anterior datei de 29.04.2013, când a fost ultimul termen de judecată.
În această situație, față de dispozițiile art. 103 coroborate cu art. 212 alin. 2 Cod procedură civilă, criticile aduse expertizei tehnice nu pot fi analizate, întrucât pârâtul este decăzut din dreptul de a mai contesta raportul de expertiză.
Prin urmare, având în vedere că expertiza a avut ca obiectiv și stabilirea valorii totale a despăgubirilor, nu pot fi primite nici susținerile recurentului referitoare la faptul că aceste despăgubiri trebuiau stabilite în funcție de starea bunului anterioară evenimetului rutier.
Pentru considerentele expuse, tribunalul constată că motivele invocate de recurent sunt neîntemeiate și, cum nici din oficiu nu au fost constatate motive de ordine publică, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul M. B., cu sediul în B., Piața Independenței nr. 1, județul B., împotriva sentinței civile nr. 3651/29.04.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosar nr._ având ca obiect acțiune în răspundere delictuală, în contradictoriu cu reclamanta . SA București prin Sucursala B., cu sediul în B., .. 4, județul B.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 9.12.2013.
Președinte Judecători
A. A. B. A.-M. Cășaru V. R. Grefier,
I. N.
Tehnored. A.M.Cășaru/20.03.2014
I. N./2 ex.
Jud. fond MF C.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 988/2013. Tribunalul BRĂILA | Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 469/2013.... → |
|---|
